Un sanctuar al culturii naționale: Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași

TIPĂREȘTE

"V-am dat teatru, vi-l păziţi Ca un lăcaş de muze; Cu el curînd veţi fi vestiţi Prin veşti departe duse.

Cu el năravuri îndreptaţi, Daţi ascuţiri la minte, Podoabe limbei noastre daţi Cu româneşti cuvinte! "

Iancu Văcărescu

În preumblarea noastră prin Iași nu puteam trece, așa ca gâsca prin apă, fără să vedem Teatrul Național “Vasile Alecsandri”, care în prezent găzduiește și Opera Națională Română Iași, importantă instituție de cultură nu numai pe plan local ci și pe plan national, fiind cel mai vechi teatru national din România. Explicabilă afirmația atâta vreme cât, încâ de pe la mijlocul sec. XVII, principele Transilvaniei, Kemeny Janos, în biografia sa, spune că încă din 1645, la Iași, se juca un fel de teatru întrucât "oamenii arătau feluri de feluri de jocuri de care trebuia să te minunezi" (conform site-ului cultural. bzi.ro).

Și, continuând această mica istorie, întru susținerea aserțiunii de cel mai vechi teatru national, în 1816, la Iași, se joacă prima piesă în limba română, scrisă de marele cărturar Gheorghe Asachi, "Mirtil si Hloe". Reprezentația are loc în casele boierului Ghica. Dorința de a juca și de a vedea teatru exista, mai trebuia localul în care să se desfășoare spectacolele. Și astfel, odată cu înființarea teatrului în 1840, spectacolele au loc în Teatrul Mare din Copou, aflat cam pe locul actual al Universității ieșene, teatru distrus de un incendiu în 1888, apoi în casa primarului Vasile Pogor, până la darea în folosință a clădirii actuale.

Vreau să mai amintesc aici și de prima operetă românească, pe muzica lui Alexandru Flechtenmacher, cel ce a compus Hora Unirii, și anume "Baba Hârca", spectacol ce i-a dat prilejul actorului Matei Millo să joace primul rol în travesti în teatrul românesc, triumful înregistrat fiind impresionant. La inaugurarea teatrului s-au jucat piese compuse de doi dintre semnatarii actului de înființare a edificiului, respectiv piesa lui Vasile Alecsandri “Cinel-cinel” și cea a lui Costache Negruzzi, “Muza de la Burdujeni”, precum și "Uvertura Națională" compusă de Alexandru Flechtenmacher.

De realizarea și inaugurarea teatrului din Iași mai este legat un eveniment deosebit de important pentru viața orașului și anume punerea în funcțiune a uzinei electrice a teatrului, care a marcat începutul iluminatului electric în Iași.

În anul 2015 BBC a realizat un top al celor mai frumoase teatre din lume, “care îți taie respirația”, clasând Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași pe locul 2.

Cu toate că am purces acolo cu inimile îndoite de posibilitatea vizitării, era o oră oleacă după miezul zilei, iar cu puțin timp înainte tocmai ieșise un grup de tineri ce vizitaseră teatrul, am zis că trebuie să ne încercăm norocul.

Ne-am luat inima în dinți și am îndrăznit o întrebare, aducându-ne aminte că norocul îi ajută pe cei ce îndrăznesc ("audaces fortuna iuvat"). Și nu am sperat degeaba.

La intrare un domn în vârstă, veghetor al teatrului, deosebit de amabil, ne răspunde, la întrebarea noastră, timidă (dacă am putea vizita edificiul?), că nu poate ca, după atâta drum bătut de noi, să nu ne permită această bucurie. Ba, chiar dacă el nu este ghid autorizat, va fi călăuza noastră. Taman că nu ne așteptam să avem un noroc așa de mare.

Plătim biletele de intrare de 5 lei/persoană și pășim în acest lăcaș de cultură.

Purcedem în vizita noastră în foaierul teatrului, încăpere elegantă, având culoarea dominantă verdele și auriul, cu pardoseală din marmură, cu o arhitectură bogată în elemente decorative gen stucaturi și ornamente de inspirație barocă sau rococo, cu ilustrări sculpturale ori picturale remarcabile, așa cum sunt și în sala mare, cu corpuri de iluminat de diferite forme și modele însă toate alcătuind o unitate.

Este locul de primire a spectatorilor și de relaxare a acestora în pauzele reprezentațiilor. De aici se intră în stalul teatrului. Deasupra ușii de intrare în sala mare a teatrului, sunt două muze, a muzicii și, probabil, a comediei, având între ele o liră, iar sub aceasta, într-un medalion în formă de inimă (simbolic ne trimite la dragostea pentru teatru), este monograma acestui așezământ de cultură “T. N. ”. În stânga și în dreapta acestui aranjament se află alte alte două aranjamente, ca un vas floral, de forma unei amfore, de culoare verde malachit cu auriu, având în față câte o figură gen mască de teatru.

Deasemeni, la capitelul fiecărui stâlp, se află câte o decorațiune reprezentând o mască de teatru. Tavanul, și el bogat decorat, vopsit în aceleași culori de verde, auriu și crem, are în mijloc un medalion, iar pe laturile lungi sunt două medalioane cu măști.

De o parte și alta a intrării în stal, sunt plasate două scări monumentale ce duc în zona foaierelor lojelor, spații care, la rândul lor, pot găzdui diverse evenimente. La capătul fiecărei scări, la începutul balustradelor, se află câte o statuetă de culoare neagră, ce susține câte un lampadar pentru iluminatul scării.

Următoarea incintă vizitată a fost, bineînțeles, sala teatrului. Călăuza noastră (voi folosi acest termen din motivul explicat ceva mai sus), un foarte bun cunoscător al teatrului și istoriei sale (lucrează aici de ceva zeci de ani), ne povestește cu mult patos, izvorât din dragostea lui pentru acest teatru, despre acest edificiu.

Ne spune că este cel mai frumos teatru din Europa, fiind o adevărată bijuterie arhitectonică.

Ne atrage atenția asupra rafinamentului și eleganței ornamentelor aurite, cu foiță de aur, ce împodobesc pereții lojelor, candelabrul realizat din cristal de Veneția, apoi cele două loji oficiale: loja regală, având deasupra blazonul casei regale a României, fără însemnele regale care au fost îndepărtate odată cu venirea comuniștilor la putere, în care nu pot sta decât membrii familiei regale din România sau invitații lor din alte familii europene “cu sânge albastru”, aflată în partea dreaptă a scenei, și loja pentru personalități ale statului român, aflată în partea stângă a scenei.

Sala mare, organizată în stal, loje și balcon, are aceeași ornamentație bogată cu stucaturi la loje și balcoane, culoarea dominantă a spațiului, pereții, podeaua, stofa fotoliilor, peretele fosei sau supracortina, fiind cea roșie. Pereții lojelor au medalioane ce reprezintă măști ce întruchipează comedia și tragedia, inspirate din teatrul antic grecesc, redând sentimente și emoții specifice jocului actorilor. “Plafonul este pictat în culori pastelate și reprezintă alegorii paradisiace, fiind ilustrat cu nimfe și îngeri și încadrat în stucatura rococo”.

Deasupra fosei orchestrei, se află stema celor patru provincii reunite, cu însemnele heraldice ale fiecăreia.

La ora vizitei noastre pe scenă se monta decorul pentru repetiția generală a operei “la Traviata”, de Giuseppe Verdi, spectacolul, realizat în regia doamnei Beatrice Rancea, urmând să fie prezentat publicului a doua zi, pe 25 mai. Acesta este motivul pentru care nu am putut admira minunata cortină. Prin 1968, student fiind în anul II, am mers pentru prima oară la Teatrul din Iași pentru a vedea, frumoasă coincidență, opera “la Traviata”. Spectacolul de atunci, ne-a oferit posibilitatea de a urmări, în rolul “Violetta”, o mare artistă lirică, regretata soprană Aneta Pavalache. În amintirea acelor frumoși ani mi-ar fi plăcut să revăd această operă, însă nici bilete nu se mai găseau, dar nici programul nu ne-ar fi permis, pentru că noi chiar în ziua desfășurării spectacolului urma să părăsim Iașul.

Scena, circulară și rotativă, este împărțită în două părți, astfel încât în partea din spate, ascunsă publicului, se poate pregăti decorul pentru scena următoare dintr-o piesă, schimbarea acestuia (decorului) făcându-se extrem de rapid.

Și un alt detaliu tehnic, dezvăluit de amabilul nostru domn, ar fi acela că distanța de la peretele fosei orchestrei până la ușa de intrare în sală este egală cu distanța de la același perete până în spatele scenei.

Părăsim sala teatrului și ne plimbăm pe holurile și în foaierul clădirii.

Faptul că teatrul din Iași este cel mai vechi din țară, este susținut de un afiș (prezentat într-una dintre fotografiile atașate articolului) care spune că în 2016 s-au împlinit două secole de la prima reprezentație a unei piese de teatru în limba română.

Același poster ne arată că de la înființarea teatrului în 1840, printr-un document (prezentat într-o altă fotografie) semnat de trei mari oameni de cultură ai Moldovei, dar nu numai, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu și până în 2016, s-au prezentat piese de teatru în nu mai puțin de 175 de stagiuni și că de la darea în folosință a clădirii teatrului s-au împlinit, tot în 2016,120 de ani.

Pe holuri sunt prezente afișe ale diferitelor spectacole de teatru sau de opera, costume purtate de actori în diverse reprezentații, cum ar fi rochia purtată de actorul Miluță Gheorghiu în rolul Coanei Chirița, sau rochia purtată de soprana Mioara Cortez, sora celebrei mezzo-soprane Viorica Cortez, în spectacolul cu opera “Tosca” de Puccini, în 1998.

Piesele de mobilier prezente pe holuri aparțin diferitelor perioade ce au marcat istoria acestui teatru. Trei dintre acestea, două scaune cu tapițeria din piele originală și o măsuță pentru cafea, au aparținut celui ce a demarat, în 1894, construcția actualei clădiri a teatrului, primarul de atunci Vasile Pogor. După incendiul care a distrus clădirea teatrului din Copou, în 1888, acest mare iubitor al teatrului, Vasile Pogor, a găzduit, cum spuneam mai sus, în casa sa, într-un spațiu amenajat la parterul locuinței, timp de doi ani, spectacole cu piese de teatru.

În foaier sunt prezente două plăci comemorative prin care sunt prezentați cei ce au realizat planurile clădirii: ‘’Acest teatru s’a clădit după planurile arhitecților FELLNER și HELMER Dirigintele lucrărei fiind arhitectul H. KOSCHITZ. Executat de Societatea Română de Construcțiuni și Lucrări Publice din București”.

Cea de-a doua placă îi prezintă pe artizanii acestei opere de artă, respectiv primarii Vasile Pogor, Ioan Diamandi și Nicolae Gane. Înscrisul de pe placă arată așa:

“Acest Teatru s’a început în 1894 primar fiind Vasile Pogor. S’a continuat în 1895 primar fiind Ioan C. Diamandi. S’a terminat și inaugurat în 1896 primar fiind Nicolae M. Gane”.

Vizita noastră în această capodoperă arhitectonică se apropie de sfârșit. Parcă nu ne vine să plecăm și, parcă bănuind simțământul nostru amabila noastră călăuză ne mai prelungește șederea cu invitații de genul: “Hai să vă mai arăt și holul ce duce la biroul directorului, să vedeți stalul de sus, să… ”. Dar ca orice lucru frumos nu durează chiar foarte mult.

Îi spunem la revedere amfitrionului nostru, nu înainte de a-i mulțumi din inimă pentru bunăvoința ce ne-a arătat-o. Și ca un ultim gest de politețe, la plecare, ne dă un pliant, pe care-l mai avea el, despre “Rețeaua europeană a teatrelor istorice”.

Această rețea este compusă din 12 rețele zonale, având împreună peste 3000 de teatre istorice bine conservate. Una dintre rețele este și Rețeaua Marea Neagră (din Europa de est), unde pot fi vizitate unele dintre cele mai frumoase teatre, adevărate opera de artă. Numitorul comun al unor teatre din această rețea este acela că au aceiași părinți, arhitecții vienezi Fellner și Helmer. În ordinea cronologică a realizării lor, edificiile despre care vorbim sunt: Teatrul Național Academic de Operă și Balet din Odessa (1887), Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iași (1896), Teatrul “Regina Maria” din Oradea (1900), Teatrul Național “Ivan Vazov” din Sofia (1904) și Teatrul Ucrainean Regional Muzical Dramatic “Olga Kobylianska” din Cernăuți (1905).

Celelalte teatre care fac parte din rețeaua Marea Neagră sunt: Teatrul Odeon din București (1911), Teatrul Vechi “Mihai Eminescu” din Oravița (1817) și Teatrul de Operă și Balet “Z. Paliashvili” din Tbilisi (1896).

Ieșim din clădire și admirând frumosul edificiu, mi-am adus aminte că prin 1970-1971 au fost demarate niște lucrări de consolidare a fundației teatrului, urmare a faptului că pătura de loess, ce constitue stratul de fundare, se umezise.

Mulțumiți de ceea ce văzusem, am plecat, cu credința, întărită de vizită, că Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași, are, deci, un loc aparte în cultura Iașului și a țării, găzduind adevărate monumente de artă.

Și apoi, domol, am plecat spre alte obiective ce merită să fie vizitate.

Vă urez, drumuri bune și excursii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 2198 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI