GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Iasi, din perspectiva unui iesean

Scriu acest review pentru a promova acest oras plin de farmecul de alta data. Nu stiu cat de mult ati auzit de iubitul meu oras, dar pot sa va spun ca aveti ce vizita in mai mult de o zi.
Mai intai sa va spun de unde vine numele de Iasi-de la cuvantul ,,iesi'' pe care voievodul Stefan cel Mare l-a rostit cand a vazut pe un flaicas care facuse o pozna.
Pentru cei pasionati de natura avem o rezervatie naturala care se numeste Fanetele de la Valea lui David, aflandu-se la 6 km de Iasi.
Pentru cei credinciosi Iasi le arata frumusetea Bisericii Sf. Nicolae Domnesc, aflata langa Palatul Culturii, Manastirea Galata-situata pe Dealul Galata, Manastirea Trei Ierarhi, Manastirea Golia, Manastirea Cetatuia-aflata pe un deal panoramic, Catedrala Mitropolitana, Manastirea Sf. Sava, Biserica Sf. Gheorghe, Manastirea Sf. Spiridon, Manastirea Frumoasa si Biserica Barboi.
Un alt punct de interes il reprezinta Universitatea Veche care astazi este Universitatea de Medicina si Farmacie, ridicata in secolul al 18 lea. Splendoarea acestei cladire este conturat de starea perfecta a acesteia, dar si ramasitele fostei porti. Un alt obiectiv turistic care nu trebuie sa-l ratati este vizitarea primei universitati din tara (1860), construita de Alexandru Ioan Cuza.
Un alt punct forte ce construieste istoria Iasului este reprezentat de muzeele: M. de Istorie Naturala, Palatul Culturii-care la aceasta data se afla in renovare- cuprinde numeroase saliprecum cea de istorie, cel tenografic, cel politehnic si cdel de arta. Un muzeu care poate fi vizitat doar din afara este Palatul Primariei sau Roznovanu.
Pentru cei care vor sa afle despre unire sunt invitati sa paseasca in Muzeul Unirii care se afla in aproprierea de Piata Unirii.
Un martor mut al imensei avalanse de literatura este Casa Pogor sau Muzeul Literaturii Romane din Iasi, alaturi de renumita Bojdeuca a lui Creanga, Casa lui Mihail Sadoveanu, Casa Memoriala Otilia Cazimir, George Toparceanu si Casa cu Arcade. Un monument al teatrului care se poate vedea de afara-din pricina renovarii eterne- este Teatrul National ,,Vasile Alecsandri''.
Nu in ultimul rand, un loc care nu trebuie ratat este Gradina Botanica in care exista un palmier urias si multe feluri de plante.
Sper cu aceste obiectiva turistice sa va atrag atentia si sa veniti la Iasi si sa va descoperiti aura trecutului care se imbina cu cea a prezentului
Trimis de raluka1312 in 13.08.11 12:21:23
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (raluka1312); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Păi cum vine asta? Promovare fără poze?
Majoritatea pozelor cu Iasi nu le am in format digital.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2023 Repere istorice împrăștiate prin Iași — scris în 29.02.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Baia turcească — scris în 19.10.23 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Bănci în formă de carte în Iași — scris în 17.07.23 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Poiana cu Schit — scris în 27.09.23 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- May.2023 Călător prin Iași – sau City break de 3 zile în capitala Moldovei / a doua parte — scris în 30.05.23 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2023 Călător prin Iași – sau City break de 3 zile în capitala Moldovei- prima parte — scris în 29.05.23 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2023 La Iași - o plimbare pietonală în capitala moldavă — scris în 24.01.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ