Un traseu obligatoriu: Piața Palatului → Piața Unirii

TIPĂREȘTE

Pentru orice vizitator al Iașiului, plimbarea între cele două mari repere, cel vechi al fostei Curți Domnești, pe locul căreia se înalță acum Palatul Culturii, și cel nou al Pieței Unirii, e un soi de îndatorire sacră: n-ai cum să te lauzi că ai văzut orașul dacă nu ai parcurs acest traseu, foarte lejer și scurt, de altfel.

La drum, așadar!

Dacă despre Piața Palatului am făcut vorbire în reviewul anterior vezi impresii, iată că a venit momentul să zic câte ceva și despre esplanada Teatrului pentru copii și tineret „Luceafărul” (instituție înființată în 1950), cu care se învecinează. Mărginită de cafenele și restaurante de care „m-am împiedicat” și eu, de cunoscutul Hotel Moldova și de una din intrările la Palas Mall, a fost amenajată în ultimii ani ca spațiu pietonal și de recreere, cu parcări subterane, zone înierbate, copaci și bănci, după un proiect al unui celebru birou britanic de arhitectură. Și înțeleg că lucrările vor continua. Sunt curioasă cum va arăta la final…

Imediat în spatele esplanadei am redescoperit Biserica Sf. Nicolae Domnesc, cel mai vechi edificiu religios din Iași, ridicat la porunca lui Ștefan cel Mare între anii 1491-1492. I se spune așa pentru a-l diferenția de celelalte biserici cu același hram din oraș deoarece, aflându-se în apropierea Curții Domnești, a fost locul unde au fost încoronați mai mulți conducători ai Moldovei, printre care Despot Vodă, Dimitrie Cantemir, Constantin Mavrocordat, precum și Grigore Alexandru Ghica, ultimul domnitor al Principatului Moldovei. A îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană din 1677 până în 1682, când, după mazilirea lui Anton Ruset, sub a cărui domnie fusese renovată și resfințită, scaunul mitropoliei a fost mutat într-o catedrală nouă cu hramul Stratenia (Înălțarea Domnului).

Din cauza numeroaselor incendii și cutremure, spre finele secolului al XIX-lea biserica se afla în pericol de prăbușire. După multe controverse, s-a decis demolarea și refacerea sa, însărcinat fiind în acest scop André Lecomte de Noüy, arhitectul casei regale a României, care lucra la acea vreme la restaurarea bisericii Trei Ierarhi.

Așadar, ceea ce vedem astăzi este viziunea lui de Noüy, care s-a inspirat din stilul bisericilor orășenești construite de Ștefan cel Mare și din tabloul votiv rămas de la resfințirea datorată lui Anton Ruset, dar a optat pentru reducerea spațiului la mai puțin de jumătate. Lucrările au durat până în 1904 și inaugurarea s-a făcut în prezența membrilor familiei regale.

De dimensiuni modeste, lipsită de clopotniță și contraforturile inițiale, biserica m-a impresionat totuși prin eleganță: la exterior, șirurile de cărămizi aparente încadrează nișele în care au fost pictate 282 de chipuri de sfinți și filosofi precreștini, în timp ce la interior, pictura realizată de meșteri francezi în stil neoclasic (înlocuindu-l pe cel bizantin original) înfățișează scene din viața Sf Nicolae din Mira și tablourile votive ale lui Ștefan cel Mare și pe cel al familiei regale a României.

Mica grădină înconjurătoare adaugă farmec bisericii iar aranjamentul floral cu trandafiri în arcadă pun pariu că reprezintă cadrul perfect pentru fotografii de nuntă.

Dincolo de șinele de tramvai, pe strada Anastasie Panu, se află Casa Dosoftei, care găzduiește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române. Este deschisă de marți până duminică și intrarea costă 10 lei.

Clădirea cu arhitectură medievală bizantină (arcade, pridvor deschis și coloane înalte), una dintre cele mai vechi construcții civile păstrate în Iași, datează probabil din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Anton Ruset, și făcea parte din complexul din incinta Bisericii Sf Nicolae Domnesc. Este locul unde mitropolitul Dosoftei Barilă (a cărui statuie a fost amplasată în impediata apropiere) a instalat în 1680 a doua tiparniță din Moldova, adusă din Rusia cu sprijinul spătarului Nicolae Milescu, tipărind în limba română Dumnezăiasca Liturghie,  Psaltirea de-nțăles a svântului împărat proroc David,  Molităvnic de-nțăles,  Viața și petrecerea svinților, Parimiile peste an, lucrări de mare importanță pentru dezvoltarea limbii române.

Mare cărturar, Dosoftei a tradus, printre altele, Psaltirea în versuri, considerată de Nicolae Iorga „începutul poeziei scrise a românilor” , expusă în micul muzeu alături de Cazania lui Varlaam, prima tipăritură în limba română din Moldova (1643), manuscrise, documente, icoane vechi și alte obiecte de cult valoroase, precum și o reconstituire a tiparniței din secolul al XVII-lea.

Vizavi de Casa Dosoftei, la intersecția cu Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, un edificiu masiv în stilul realismului socialist specific epocii atrage atenția: este așa-numita Casă pătrată, construită între 1964-1969 după demolarea unui cinematograf, a unui restaurant și a mai multor prăvălii. A adăpostit sediul Comitetul Județean al PCR iar acum este Palat Administrativ și găzduiește Consiliul Județean și Prefectura.

Nu i-am acordat decât câteva clipe, preț de o poză de aducere aminte a unor vremuri pe care tare aș vrea să le pot uita. Mult mai tentată am fost să mă avânt pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, probabil cea mai importantă arteră a orașului, axa de-a lungul căreia s-a dezvoltat Iașiul în ultimele două secole.

Ulița Mare, după cum se numea până la finele veacului al XIX-lea, „strâmtă și strâmbă” , așa cum o descriau cronicile, șerpuia între Curtea Domnească și Copou printre palate și conace boierești, dar și case umile, manufacturi, hanuri și tipografia unde au văzut lumina zilei celebrele timbre Cap de bour, pendulând cumva între opulență și sărăcie. Un soi de amestecătură... Care, în ciuda sistematizărilor urbane succesive, s-a menținut într-o oarecare măsură: locul prăvăliilor grecești și vitrinelor în care se lăfăiau delicatese și confeturi a fost luat de blocuri de apartamente cu înfățișarea aceea banală pe care o știm cu toții, printre care se intercalează mari lăcașuri religioase și câteva clădiri vechi emblematice, rămase (slavă Domnului!) în picioare.

Ulița (redenumită Bulevardul Ștefan cel Mare după dezvelirea statuii ecvestre a domnitorului din fața Palatului Culturii) a trecut în timp prin numeroase transformări. Lărgirea și îndreptarea străzii s-a realizat în mai multe etape, în principal în perioada comunistă, când s-a încercat „ascunderea” bisericilor și mănăstirilor în spatele clădirilor rezidențiale noi, proiect subminat de descoperirile arheologice din zonă, care au scos la iveală cele mai vechi construcții medievale gotice cu influențe bizantine de pe teritoriul Moldovei. Așa încât pe unele porțiuni frontul stradal de locuințe a fost împins în plan secund pentru a lăsă loc, spre bulevard, ruinelor.

Astăzi, bulevardul arată foarte bine, zic eu, în special partea pietonală, pavată cu dale de piatră, deschisă în 2012 și nesufocată (cel puțin deocamdată) de terase și cârciumi, doar presărată cu câteva tarabe cu mărunțișuri și înfrumusețată cu petice de iarbă, copaci, flori și bănci. Din cele citite nu am reușit să aflu dacă se intenționează extinderea acesteia, informațiile găsite fiind contradictorii. Înțeleg că există oponenți, și proiectul ar presupune, sunt convinsă, schimbări în planificarea urbană și foarte probabil costuri mari, dar rezultatul cred că ar fi benefic pentru locuitori și turiști deopotrivă.

În fine, lăsând deciziile pe seama autorităților locale, vă propun să mă însoțiți pe această arteră pornind de la intersecția cu strada Anastasie Panu, de unde avem parte de cea mai amplă perspectivă, cu poze de calitate garantată, asupra Palatului Culturii și pieței sale.

Pe partea stângă avem Școala primară Gheorghe Asachi, având în față statuia celui care a deschis calea învățământului în limba română din Iași și a fondat în 1828 Școala Primară de la Trei Ierarhi, devenită ulterior Gimnaziul Vasilian, din care va lua naștere în 1835 Academia Mihăileană. Clădirea a fost ridicată pe locul hanului turcesc care aparținea de mănăstirea Trei Ierarhi, de a cărei apropiere constructorii au fost nevoiți să țină cont, solicitând părerea arhitectului André Lecomte de Noüy, care se ocupa la acea vreme de restaurarea lăcașului de cult. Pentru a nu distona cu acesta, mai multe părți ale fațadelor laterale ale școlii au fost ornamentate cu piatră cioplită și tencuiala albă din corpul central a fost acoperită cu cărămidă aparentă.

Am pomenit de Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi. Deci este cazul să ne îndreptăm spre ea.

De formidabila și inconfundabila sa dantelărie exterioară în piatră îmi amintesc că am rămas uimită la vizita scurtă cu părinții făcută în copilărie, pe când aveam vreo 10-11 ani. Și cu mare bucurie am regăsit-o intactă și parcă și mai frumoasă.

Biserica Trei Ierarhi, cel mai vechi dintre edificiile religioase din zona pietonală a bulevardului, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, a fost înălțată între 1637-1639 și adăpostește rămășițele pământești ale familiei sale, precum și ale lui Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza. Vasile Lupu a adus aici moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, primite în dar de la Constantinopol în semn de recunoștință pentru donațiile făcute. Racla cu moaștele a fost însă mutată în 1889, în urma unui incendiu, în Catedrala Mitropolitană, unde se află și astăzi.

Iubitor de artă și învățătură, domnitorul a înființat în cadrul mănăstirii colegiul teologic ortodox numit Academia Vasiliană, din care s-a păstrat Sala gotică, fosta trapeză a mănăstirii, transformată în muzeu. Și tot aici a instalat și prima presă din Moldova, adusă de la Kiev, unde văzuse, în 1643, lumina tiparului, Cazania mitropolitului Varlaam.

Dorind să așeze în inima orașului o mănăstire care să îmbine spiritul bizantin cu tradiția moldovenească, a dat poruncă de acoperire în întregime a exteriorului cu ornamentații, inițial aurite, în care motivele bizantine sunt asociate cu cele geometrice georgiene și armenești într-o combinație unică. Sunt peste 30 de registre decorative care nu se repetă. Alte influențe sunt cele ale goticului târziu transilvănean (la intrări, ferestre și contraforturi) și cele muntenești la brâiele spiralate.

Între 1882-1904, biserica a fost restaurată sub conducere lui de Noüy, dar fără intervenții masive ca la Sf Nicolae Domnesc. Turnul clopotniță a fost însă demolat.

Cu mare părere de rău am părăsit Trei Ierarhii, un loc pe care o să-l păstrez mereu în suflet. Aveam însă întâlnire cu colegul @adso, care mi-a fost ghid în următoarele circa 6 ore. Și ce ghid! Un pasionat de istorie în general și a Iașiului în special, care mi-a dezvăluit o grămadă de secrete ale orașului.

Vă sfătuiesc să îi citiți reviewurile despre aceste locuri. Nu pot și nu mi-am propus să concurez cu el în informații, și prin urmare mă mărginesc în a repeta: Mulțumesc mult, Gabriel!

Împreună am purces așadar spre Ansamblul Episcopal Catolic, format din Biserica Adormirea Maicii Domnului; Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regina; Palatul Episcopal; și Piața Catedralei, plus câteva clădiri închiriate unor magazine.

Biserica Adormirea Maicii Domnului este cel mai vechi lăcaș romano-catolic păstrat în Iași și a fost construit între 1782-1789 pe locul unei biserici din lemn aparținând Ordinul franciscan. Clădirea albă simplă este un rar exemplu de artă barocă în Moldova, cu plan treflat, turlă cilindrică deasupra intrării, un ceas solar datând din 1813 și în interior un altar principal realizat la Padova, cu un tablou de mari dimensiuni ilustrând Înălțarea Domnului și trei medalioane din marmură adusă de la Veneția. Pictura, realizată la 1869 de un călugăr franciscan, îi reprezintă pe Sf Francisc din Assisi și alți sfinți franciscani iar pe cupolă este Logodna Fecioarei Maria cu Iosif, o copie după lucrarea lui Rafael.

Lângă acest edificiu se află noua catedrală catolică, cu hramul Sfintei Fecioare Maria, Regina, cea mai mare biserică romano-catolică din Iași, construită între 1990 și 2005.

Trebuie să recunosc că aspectul acesteia m-a luat prin surprindere. Are formă circulară, simbol al perfecțiunii, cu 24 de ogive și o cruce înaltă, ce se avântă spre cer, ceea ce o face să semene cu o coroană – aluzie la „regina” din hram. În interior, de cupola înstelată este prins un candelabru uriaș cu monograma lui Hristos, dincolo de care ochii sunt magnetic atrași de icoana centrală cu chipul Fecioarei, încadrată de patru mozaicuri cu scene din viața Maicii Domnului. În plus, sunt nu mai puțin 24 de ferestre cu 117 vitralii în stil semicubist, cu reprezentări ale Facerii, sacramentelor, misterelor Rozariului și celor trei etape ale inițierii creștine: botezul, mirul și euharistia. Sala are o acustică deosebită și găzduiește deseori concerte de orgă.

Sinceră să fiu, nu mă atrag interpretările moderne în arhitectura și decorațiunile religioase. Înțeleg că arta sacră este și ea, la fel ca toate formele de artă, într-o perpetuă evoluție, dar sunt mai conservatoare și prefer variantele tradiționale. În cazul de față însă, am făcut o excepție: inovațiile nu m-au deranjat deloc, chiar dimpotrivă.

M-am oprit pentru scurt timp și pentru a poza Palatul Episcopal, o construcție de final de secol al XIX-lea, și piața complexului, despre care am citit că ar avea formă de pește (lucru ce se poate vedea, mai mult ca sigur, doar de la înălțime, eventual printr-o filmare cu dronă), o trimitere clară la simbolul paleocreștin.  

Vizavi de Ansamblul Episcopal Catolic se găsește o clădire somptuoasă construită în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea și restaurată între 1830-1833 în stil neoclasic cu elemente decorative eclectice și baroce, după planurile arhitectului Johann Freywald, proiectantul Catedralei Mitropolitane din Iași.

Palatul Roznovanu, căci despre el este vorba, a fost reședința influentei familii Rosetti-Roznovanu până în 1891, când a fost vândut statului. A găzduit numeroase figuri istorice marcante, printre care generalul rus Orlov, pe viitoarea regină a Serbiei ori pe celebra Hariclea Darclée, precum și întrega familie regală, mai întâi în 1892, iar mai apoi în timpul Primului Război Mondial, când regele Ferdinand s-a refugiat aici iar palatul a devenit sediul ministerelor și altor organizații centrale. A fost primărie, depozit al Arhivelor Statului, Curte de Casație și Justiție, pentru ca din 1944 să servească drept sediu al Comitetului de Partid Orășenesc, revenind la funcția de primărie în 1970.

O mică grădină cu iarbă, flori, câțiva copaci, trei busturi de foști primari și o statuie ecvestră a lui Ferdinand dau culoare peisajului urban, făcându-l mai prietenos.

Peste drum, la foarte mică distanță de Ansamblul Episcopal Catolic, se află un alt complex religios, de data aceasta unul ortodox, din care se detașează prin grandoare Catedrala Mitropolitană, alături de care se înalță Biserica Sf Gheorghe, Palatul Mitropolitan și o serie de clădiri anexe: Cancelaria Mitropolitană, Biblioteca ecumenică Dumitru Stăniloae, Căminul monahal Sf. Gheorghe și Casa Epivata. În curte mai găsim și Fântâna lui Hodocin, în fapt o veche cișmea din fier forjat realizată în 1852 de inginerul ceh Mihailik Hodocin.

După abandonarea Bisericii Sf Gheorghe în anul 1769, care urmase demolării vechii biserici Stratenia, construită în 1682, la rândul său, pe ruinele fostei Biserici Albe de la 1472, construcția catedralei mitroplitane a Iașiului a demarat în 1833 la inițiativa domnitorului Moldovei Ioniță Sandu Sturza și a mitropolitului Veniamin Costache și sub conducerea arhitecților vienezi Johann și Gustav Freywald. Ei au recurs la exterior la stilul neoclasic cu influențe renascentiste italiene târzii, dorind să realizeze un edificiu impozant, cu o capacitate de 3.000 de persoane, motiv pentru care au proiectat o cupolă centrală de mari dimensiuni, care s-a prăbușit însă sub propria greutate, producând crăpături și în zidul de rezistență.

Lucrările au fost abandonate timp de patru decenii și reluate de arhitectul Alexandru Orăscu. S-a renunțat la cupola centrală, înlocuită cu patru boți despărțite de arce transversale, dar păstrând cele patru turnuri laterale, iar inaugurarea a avut loc în 1887 în prezența regelui Carol I. Doi ani mai târziu, au fost aduse moaștele Sf Mare Mucenic Gheorghe și ale Sfintei Cuvioase Parascheva, racla acesteia atrăgând anual pe data de 14 octombrie mulțimi mari, venite în cel mai amplu pelerinaj ecumenic din țară.

Deasupra intrării se află un frumos mozaic semicircular înfățișând Intrarea Domnului în Ierusalim (acesta fiind cel de-al treilea hram al lăcașului) și o reprezentare în basorelief a Sf Gheorghe. Interiorul impresionează prin coloanele din marmură, superbele picturi ale lui Gheorghe Tattarescu și ferestrele decorate cu vitralii. Catapeteasma este bogat sculptată în lemn de tei cu motive vegetale și acoperită cu foiță de aur. Biserica păstrează și o icoană a Maicii Domnului considerată de credincioși ca fiind făcătoare de minuni.

În incinta complexului se află și Biserica Sf Gheorghe, vechea catedrală a orașului, construită între 1761-1769 de către mitropolitul Gavriil Calimachi, cu sprijinul fratelui său, domnitorul Ioan Teodor Callimachi, pentru a înlocui Biserica Stretania, rămasă de atunci pentru folosul duhovnicesc al profesorilor și elevilor Academiei Domnești.

Mica biserică, situată în apropierea intrării în complex, are o bogată ornamentație exterioară în relief în stil baroc constantinopolitan cu influențe clasice rusești, cu pilaștri cu capiteluri corintice și un brâu împletit care o înconjoară. Catapeteasma, tot din lemn de tei aurit, a fost realizată la începutul secolului al XIX-lea, fiind decorată cu motive vegetale și zoomorfe, iar pereții au fost pictați în stil neobizantin între 1997-1999.

După inaugurarea noii catedrale, în Biserica Sf Gheorghe nu s-a mai slujit decât cu ocazii speciale.

În 2016, în subsolul Catedralei Mitropolitane a fost amenajat un interesant muzeu (biletul 2 lei, redus la 1 leu pentru pensionari), cu șapte săli tematice. L-am vizitat împreună cu colegul @adso, și am apreciat strădaniile specialiștilor de conservare a unor obiecte de cult vechi și valoroase, precum și explicațiile detaliate atașate exponatelor.

Din muzeu se iese pe o vastă esplanadă de unde se poate admira, urcând scara monumentală, partea din spate a catedralei, în stil neoclasic, cu coloane și fronton triunghiular mozaicat. Și tot de aici se deschide o superbă panoramă a părții vestice a Iașiului.

La sugestia colegului @adso, care a dorit să-mi arate ceva, am făcut apoi o mică abatere de la Bulevardul Ștefan cel Mare, pășind pe strada Arhitect G. M. Cantacuzino. Și imediat am dat cu ochii de o clădire cu aspect oriental care m-a intrigat, după care mi-am amintit că Gabriel scrisese un review despre ea.

Baia turcească datează din 1897, când a înlocuit-o pe cea inițială, amenajată în timpul domniei lui Vasile Lupu și administrată, sub denumirea de Feredeul Turcesc, de Academia Vasiliană, subordonată Mănăstirii Trei Ierarhi. După secularizarea averilor mănăstirești sub Alexandru Ioan Cuza, clădirea a trecut în administrarea primăriei. Neavând fonduri suficiente, aceasta a decis demolarea Feredeului, aflat deja în ruine, și ridicarea unei noi băi turcești.

În timpul lucrărilor de renovare efectuate în anii 1990, s-a descoperit că zidurile de la parter și canalele prin care se transporta aerul fierbinte erau cele originale din secolul al XVII-lea iar mortarul folosit fusese realizat după rețetele vechi romane și bizantine, adică dintr-un amestec de var cu sfărâmătură de cărămidă.

Am admirat clădirea, remarcând decorațiunile exterioare ‒ vitraliile și plăcile ceramice cu desene în filigran, dar înăuntru, unde era organizat un eveniment, nu am intrat. Am reținut însă această imagine inedită în peisajul arhitectural al Iașiului.

După o bine meritată pauză de bere, am purces spre Piața Unirii, de care nu ne mai despărțeau decât câteva sute de metri, oprindu-ne în drum pentru o vizită (numai la exterior) la Muzeul Unirii, situat pe strada pietonală Alexandru Lăpușneanu la numărul 14.

Clădirea istorică a fost construită la începutul veacului al XIX-lea în stil neoclasic și s-a aflat în timp în posesia mai multor familii boierești: Catargi, Paladi, Cantacuzino-Pașcani, Ghica. Între 1859-1862 a servit drept locuință domnitorului Alexandru Ioan Cuza iar în timpul Primului Război Mondial, regele Ferdinand, refugiat la Iași, și-a stabilit aici cartierul general.

Muzeul a fost inaugurat în 1959, cu ocazia centenarului Unirii Principatelor Române, și cuprinde o colecție de obiecte personale ale domnitorului și soției sale Elena, haine, mobilier, bijuterii, precum și documente legate de Revoluția de la 1848 și Unirea din 1859, medalii, monede vechi, obiecte de artă decorativă etc.

La câțiva pași de Piața Unirii, pe strada Arcu, se află Colegiul Național, unde predă colegul @adso (și nu orice, ci matematica – port mare respect și admirație celor ce și-au făcut o meserie din această materie, rămasă pentru mine un mister total!). Desigur că am zăbovit câteva clipe pentru a imortaliza clădirea iar acasă m-am documentat puțin despre această instituție prestigioasă de învățământ, continuatoarea Gimnaziului Vasilian înființat în 1828 de Gheorghe Asachi și a Academiei Mihăilene (1835), divizată în 1860 în Universitatea din Iași și acest liceu.

A fost prima școală cu predare în limba română din Moldova, și totodată singura din spațiul românesc ce poartă încă din secolul al XIX-lea denumirea de „Național“. Aici au studiat de-a lungul vremii personalități de seamă în diverse domenii de activitate, precum Gheorghe Asachi, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Nicolae Labiș, Alexandru Philippide, Grigore T. Popa sau Petru Poni.

Clădirea liceului a fost construită între anii 1890-1894 în stil clasic, fațada fiind placată cu cărămidă aparentă cu brâuri decorative bine delimitate între etaje. Asta a fost tot ce am observat în scurtul popas.

Și iată-ne ajunși la punctul terminus al traseului: Piața Unirii, situată la intersecția a trei artere importante ale orașului: Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, strada Alexandru Lăpușneanu și strada Cuza Vodă. Este un spațiu cu mare încărcătură istorică pentru ieșeni și nu numai, fiind locul unde în 1857 și mai apoi, pe data de 24 ianuarie 1859, s-a jucat pentru întâia oară Hora Unirii, s-a sărbătorit Marea Unire din 1918, s-a protestat în 1940 față de ruperea Basarabiei și Bucovinei de Nord de patria-mamă și în decembrie 1989 împotriva comunismului.

Principala piață a orașului a prins contur la finele veacului al XIX-lea prin demolarea câtorva clădiri și ridicarea, la inițiativa primarului Scarlat Pastia și pe locul unor prăvălii deținute de acesta, a unei clădiri monumentale cu destinația de teatru. Proiectul a fost încredințat celebrului Gustave Eiffel și construcția s-a întins pe trei ani, între 1879-1882, dar cheltuielile au fost atât de mari, încât l-au ruinat pe proprietar, nevoit într-un final să vândă clădirea, care a fost transformată în hotel.

Hotelul Traian a rămas până în ziua de azi un reper al pieței și impresionează prin grandoare și aerul de opulență. A fost construit pe un schelet de fontă cu grinzi de fier și stilul eclectic francez care îl definește se remarcă prin mansarda de formă trapezoidală, ornamentația elegantă din stuc la ferestre, medalioanele cu chipul împăratului Traian sau amforele amplasate în nișele adânci de la parter.

A găzduit numeroase evenimente, printre care, în 1884, banchetul aniversar de 21 de ani de la înființarea Societății Literare Junimea sau comemorarea centenarului răscoalei lui Horia, Cloșca și Crișan, la care au participat Mihai Eminescu și Ion Creangă, iar în timpul Primului Război Mondial aici au locuit numeroși miniștri și alți oameni de stat.

În 1911, pe locul mai multor clădiri deținute de antreprenorul evreu Adolf Braunstein, a demarat construcția unui alt imobil din piață: Palatul Braunstein, realizat în stil eclectic cu elemente de Art Nouveau – cupola albastră, dezvelită în 1915. În timp, a îndeplinit diverse funcții: hotel, bancă, magazin, sediu de partid, iar după 1990 a fost transformat într-un centru multifuncțional, care include spații expoziționale ale Uniunii Artiștilor Plastici, săli de conferință și sedii ale Centrelor Culturale Geman și Francez.

În 1912, în prezența regelui Carol I, în centrul pieței s-a inaugurat statuia din bronz a lui Alexandru Ioan Cuza, opera sculptorului italian Raffaello Romanelli, având la partea inferioară un grup statuar reprezentându-i pe principalii consilieri ai domnitorului (Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Nicolae Kretzulescu și generalul Ioan Emanoil Florescu).

După bombardamentele din 1944, aspectul pieței, dominat până atunci de Hotelul Traian și Palatul Braunstein, s-a schimbat dramatic. Înfățișarea actuală datează din anii 1960, fiind rezultatul unui concurs de proiecte de sistematizare. Suprafața s-a extins la 12.000 mp iar scuarul este flancat acum nu doar de cele două edificii menționate mai sus, ci și de Hotelul Unirea (1969), cinematograful Victoria, Libăriile Junimea și trei blocuri muncitorești de opt etaje (o contrapondere la edificiile capitaliste prezente), cu magazine la parter și mezanin. De asemenea, i-au fost adăugate trei fântâni și patru spații verzi.

În aceeași perioadă a fost realizat și pavajul în mozaic cu motive geometrice tradiționale dar și cu alte tematici: agricultura (reprezentată prin tractoare, spice de grâu etc.), natură (cerbi, mistreți, brazi), industria (macarale, rulmenți, fabrici), artele, istoria (stema Moldovei, și mai nou, în urma unor lucrări, steagul Uniunii Europene). Interesantă este scena policromă a vânătorii bourului, ce ilustrează legenda întemeierii Moldovei de către Dragoș Vodă.

De curând, primăria Iașiului a anunțat un proiect de anvergură de reabilitare a pieței, care va fi placată cu piatră buciardă (cu aspect rugos); se intenționează, totodată, refacerea celor 25 de mozaicuri, reamenajarea spațiilor verzi și modernizarea fântânilor, scopul fiind „transformarea pieței într-o adevărată carte de vizită a orașului” .

Așa să fie!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 19 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI