O zi in Florenţa

TIPĂREȘTE

Sigur am gresit cu ceva cand am facut rezervarile de cazare pentru vacanta mea Pisa-Florenta-Cinque Terre. Dar pentru ca avionul ateriza in Pisa, iar Pisa era la mijloc, intre celelalte doua destinatii, am ales sa ne cazam in Pisa (vezi impresii). Insa o zi rezervata pentru un oras ca Florenta (sau oricare altul) este mult prea putin. Nu am avut incotro si a trebuit sa ne multumim si cu atat promitandu-ne ca ne vom intoarce alta data (cine stie cand) pentru a ne bucura mai mult de oras. Dupa o zi petrecuta in Pisa (vezi impresii), a doua zi, la ora 8.30, eram in Gara Centrala din oras pentru a lua trenul catre Florenta. Un bilet a costat in jur de 8 euro, iar distant intre orase se parcurge in 50 de minute. Pentru mai multe informatii puteti intra pe acest acest site.

In jur de ora 10 eram in gara Firenze Santa Maria Novella, adica fix in central orasului. Am pornit spre Piazza dell’Unita Italiana si apoi pe Via Melarancio pina in Piazza Madonna degli Aldobrandini de unde am ajuns in Piazza San Lorenzo la Bazilica San Lorenzo pentru a vizita Capelele Medici. Nu era coada asa ca am platit 6 euro pe bilet si am intrat in caplele in care sunt inmormantati mai toti membrii familiei Medici, de la Cosimo il Vecchio pana la Cosimo al III-lea. Noua Sacristie a fost proiectata de Michelangelo. Initial aici trebuiau sa se afla 4 morminte insa cavourile lui Lorenzo Magnificul si al fratelui sau Giuliano nu au fost niciodata incepute. Astfel ca cele doua morminte existente sunt ale unor persoane nu chiar atat de importante din familia Medici: Lorenzo di Piero, duce de Urbino si Giuliano di Lorenzo, duce de Nemours. Insa datorita lucrarile arhitecturale ale lui Michelangelo Buonarroti, acestia au fost poate retinuti de toata lumea. Pur si simplu nu iti vine sa crezi ca acele sculpturi nu se misca. Cavoul lui Giuliano este infrumusetat de „Noaptea si Ziua”. Cel al lui Lorenzo di Piero de “Crepusculul si Aurora” sau (“Amurgul si Aurora”), iar deasupra sta statuia “Ganditorul”. Statuia „Fecioara cu Pruncul”, tot a lui Michelangelo, este flancata de cele ale Sfintiilor Cosma si Damian executate de Giovanni Angelo Montorsoli si Raffaello da Montelupo dupa modelele lui Michelangelo.

Nu am stat mai mult de 40 de minute aici dar deja simteam ca am vazut o gramada. Am trecut si pe la magazinul de souvenir-uri, iar preturile erau atractive asa ca nu am plecat cu mana goala. Am iesit in strada si am plecat pe Via de’Martelli catre Domul si Catedrala Santa Maria del Fiore. Din pacate cand am vazut imensa coada am renuntat imediat la ideea de a mai vizita interioarele insa ne-am invartit in jurul catedralei mai mult de jumatate de ora. Chiar si privita doar din afara Catedrala cu Domul ei sunt uluitoare. Insa mi s-a parut un pic inghesuita in acea piata. Constructia Catedralei a inceput in anul 1296 si s-a finalizat 140 de ani mai tarziu, in 1436 atunci cand a fost sfintita de Papa Eugen al IV-lea. Planul initial nu s-a pastrat in totalitate asa ca fatada gotica nu a mai fost realizata, iar intre anii 1871 si 1887 s-a lucrat la fatada pe care o vedem si astazi. Cupola proiectata de catre Filippo Brunelleschi a fost si este o minune arhitecturala fiind construita astfel incat nu se sprijina pe nici un stalp. Turnul, cupola si catedrala formeaza o imagine greu de egalat. Cu greu ne-am desprins de aceasta imagine si am pornit pe Via dei Calzaiuoli catre Piazza della Signori, locul poate cel mai indragit de catre turistii care ajung in Florenta. Aici am gasit locul perfect pentru un popas. Prietenii mei s-au asezat la umbra statuilor, iar eu am inceput sa caut unghiurile cele mai bune pentru a face poze. Desigur ca prima statuie spre care m-am indreptat a fost “David” a lui Michelangelo. Stiam ca aceasta este o replica ce a luat locul statuii originale in anul 1873 la fel ca si leul “Marzocco” al lui Donatello. Printre statui se mai remarca replici ca “Hercule” a lui Baccio Bandinelli sau “Fantana lui Neptun” a lui Bartolomeo Ammanati. In afara acestora mai sunt si alte statui pe care nu am reusit sa le recunosc dar care mi-au placut la fel de mult. M-am asazat si eu la umbra, linga prietenii mei, in Loggia dei Lanzi ca sa ling o inghetata si sa admir Pallazo Vecchio, actuala Primarie a Florentei. Numit initial Palazzo del Popolo, apoi Palazzo della Signoria si Palazzo Ducale in vremea lui Cosimo I, dupa ce acesta se muta in Palatul Pittii, vechiul palat isi ia numele pe care il poarta si astazi. Pe fatada dinspre Piazza della Signori, fatada principal, am distins blazoanele Republicii Florentine. Si acest palat se poate vizita insa noi, presati de timp, am preferat sa ne continuam plimbarea prin Florenta.

Am intrat in Piazzale degli Uffizi, curtea Palatului Uffizi, unde am mai admirat alte statui ce-I reprezinta pe Benvenuto Cellini, Leonado da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Niccolo Macchiavelli sau Pier Antonio Micheli. Normal ca am parasit aceasta curte cu regretul ca nu mai am la dispozitie timp pentru a vizita imensele Galerii Uffizi. Bucuros de ceea ce vedeam si trist ca nu am timp sa simt, am iesit catre atractia cu care isi face cea mai mare publicitate Florenta: Ponte Vecchio, podul ce trece peste raul Arno. Vazut din orice unghi, in oricare moment al zilei podul este minunat si nu poti sa nu iti imaginezi ca esti cu sute de ani in urma, un om ca oricare altul, ajuns aici pentru a cumpara o bucata de carne proaspata. Magazinele macelarilor care aruncau resturile direct in raul Arno au fost inlocuite la un moment dat cu magazine ale bijutierilor, magazine care au ramas si astazi. Toate casele de pe pod de fapt au fost transformate in magazine, destul de scumpe, care dau un farmec aparte locului. Pe acest pod se poate vedea cel mai bine Coridorul Vasari (dupa numele arhitectului Giorgio Vasari). Acest coridor a fost construit in vremea lui Cosimo I de Medici si lega Palatul Uffizi de Palazzo Vecchio, Palazzo Pitti dar si de Loggia dei Lanzi astfel incat persoanele din familia Medici sa nu mai fie nevoite sa treaca prin piete sau pe strazi pentru a ajunge dintr-un loc intr-altul. In mijlocul podului se afla statuia lui Benvenuto Cellini, cel mai important aurar al acelor vremuri, statuie inconjurata de un gardulet de care sute de indragostiti agata lacate pentru a isi pecetlui iubirea (cica !!). Si cind am iesit din Piazzale degli Uffizi spre raul Arno, pe gard, am gasit sute de astfel de lacatele sau lacatoaie.

Incantati de pod si de atmosfera de pe pod am plecat mai departe catre Palazzo Pitti, o cladire mare dar putin impresionanta pe dinafara. Din anul 1919 palatul a intrat in posesia statului si transformat in muzeu, muzeu pe care…nu l-am vizitat. Cu toate ca ne socotisem timpul si ne permiteam sa vizitam macar gradinile palatului, in piata din fata avea loc un fel de festival. Ne-am repezit sa ne cumparam ceva de baut pentru ca simteam ca murim de sete insa nu ne-am putut abtine sa nu luam si cate un mojito bun, cu multa gheata. Soare, soare, oboseala, mojito cam tare... si uite asa ne-am pus in fund, rezemati de zidul palatului, si am privit forfota timp de o ora.

Se facuse ora 16 si ne-am dat seama ca nu mancasem inca nimic (trecusem si peste micul dejun de la hotel in graba noastra catre Florenta), asa ca am gasit o terasa pitoreasca in zona si am comandat cate ceva. Catre ora 18 am plecat catre gara, trecand din nou pe linga operele de arta ale orasului la care promit ca am sa ma intorc pentru a le vedea fara sa fiu presat de timp. In trenul care ma ducea inapoi catre Pisa deja ma apasa un sentiment de regret citind in ghidul meu cat de multe obiective ratasem. Am preferat sa inchid ghidul turistic, sa alung regretele si sa ma bucur ca am avut ocazia sa vad macar atat. Apoi am inceput sa fac planurile pentru ziua ce avea sa vina, locul pentru care de fapt aterizasem in Pisa: Cinque Terre (vezi impresii).

---

VIZUALIZĂRI: 7624 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI