Florenta …arta, arta, si iar arta

TIPĂREȘTE

A doua zi, continuand plimbarea prin Florenta am observat sutele, miile de turisti atrasi de abundenta operelor artistice semnate de nume grele. Orasul atrage si prin simplul fapt ca aici s-au nascut si au creat; Leonardo da Vinci, Boccaccio. Dante, Botticelli, Machiaveli (om politic), Michelangelo, Donatello, Galileo Galilei, Caterina de Medici, Bonvenutto Cellini (giuavergiu si sculptor) Roberto Cavalli si Guci Guccio. Timp de aprope trei sute de ani de aici de la Florenta, se dadea tonul sau exemplul in tot ce inseamna arta; pictura, sculpura, literatura. Multa vreme dupa aceea, artistii nu faceau altceva decat sa execute ce invatau in scolile si academiile de arta, si sa isi imite maestrii. Limba vorbita in perioada medievala era atat de melodioasa, incat era vorbita in inalta societate din toata Italia, si sta la baza limbii literare italiene de azi.

Am plecat din Piata Domului, si mergand pe strada Calzaiuoli, am ajuns in Plazza della Signolia cu al sau Palazzo della Signoria sau Palazzo Vecchio. Este un un palat in stil gotic care a fost resedinta lui Cosimo I de Medici si sediul guvernului provizoriu, între 1865 - 1871, perioada în care Florenţa era capitala regatului Italiei. Acum este sediul primariei si muzeu totodata. (pret bilet 6 Eur) Am admirat Sala celor Cinci Sute, cabinetul lui Francesco I, si cateva apartamente. In aceasta piata l-am admirat pe David a lui Michelangelo (copia sa, dar arata fara cusur), fântâna lui Neptun realizata de Bartolomeo Ammanati şi statuia lui Hercule, opera lui Baccio Bandinelli. Fantana lui Neptun este prima realizata in Florenta. (acum in piata este o copie realizata in sec XIX, originalul fiind la Muzeul National. Statuia fantanii a fost comandata de Cosimo I de Medici, si il infatiseaza pe zeul marilor (cu chipul lui Cosimo) aluzie la dominatia familiei peste comertul naval.

Galeriile Uffizzi ma atrageau ca un magent invizibil. Sunt chiar la capatul pietei Plazza della Signolia. Cladirera a fost ridicata pentru a fi sediul birourilor guvernamentale si a curtii de justitie in sec. XVI. Defapt sunt doua lucruri; palatul si galeriile. Palatul a apartinut familiei Medici. Marea mandrie a Florentei si atractia sa principala, se datoreaza ultimei reprezentante a acestei familii, Anna Maria Luisa care la moartea sa a lasat prin testament toata colectia atristica a familiei, orasului, cu mentiunea clara ca nu trebuie sa „ parasesca orasul „ pentru nici un motiv. Odata in plus, vazand aceste galerii mi-am putut da seama de bogatia acestei familii.

Invartindu-ma pe stradutele inguste, unde la orice pas admiram vechi palate si cladiri frumoase, am ajuns in Mercato Nuovo unde este celebrul Porcelino; o statuie din bronz- fantana, ce reprezinta un porc mistret. Initial a fost destinata Gradinilor Boboli, dar a fost amplasata o vreme in fata farmaciei Cinghiale, ca acum sa stea in aceasta piata. Obiceiul este ca turistii sa puna in gura porcului o moneda pe care sa o lase sa cada in gratarul din fata sa pentru a avea noroc de bani si sa ii mangaie botul pentru a reveni in Florenta. Mangaiat de sute de turisti zilnic, porcul are botul stralucitor in timp ce restul corpului este mai inchis la culoare. Copii ale acestei statui se gases in intrega lume; in SUA, Franta, Canada, Marea Britanie si Australia.

In plimbarea mea nu am admirat doar cladiri, ci eram atenta si la oameni, la comportamentul lor. Desigur cei mai multi sunt turistii urmati de negustori ambulanti si de oamenii de ordine. In timp ce unii turistii sunt cu ochiii in toate partile incercand sa vada si sa fotografieze cat mai mult, altii probabil obositi se aseaza pe unde le vine …respectiv chiar pe jos in mijlocul drumului (al pietelor). Nu doar odata era sa ma impiedic de acestia; am vazut cum o trasura se chinuia sa ocoleasca niste tinere ce stateau pe jos fara sa le pese de nimic si fara sa dea macar un semn ca le este frica de un cal ce trage o trasura, sau de biciclistii care treceau prin zona. Dar in toata aceasta atitudine, toata lumea isi pastraza calmul; nimeni nu tipa, nimeni nu face cuiva observatie. Este acel sentiment placut „ ca este loc pentru toti sub Soare „… un calm si o ingaduinta la limita nepasarii. Dar sigur nu este nepasare, caci pe oricine intrebi ceva sau ceri ajutorul cuiva, indiferent ce facea in acel moment…idiferent de nationalitatea sa … cu siguranta te ajuta zambind. Minunat. Mai mare dragul sa fii incunjurat de oameni ce au aceasta atitudine.

De acolo am plecat in cautarea Podul Vechi sau Ponte Vecchio.

Este singurul pod peste raul Arno, care in cel de al Doilea Razboi Mondial, a scapat nebombardat de nemti. (unii spun ca a fost crutat cu buna stiinta). Ponte Vecchio, este chiar in centrul vechi al orasului si leaga cele doua maluri; in nord este in dreptul Gaeriilor Uffizi, iar in partea de sud a raului, este in dreptul Palatului Pitti. Podul a fost ridicat in 1345. Podul este foarte lat si permitea accesul atat pietonal cat si „ calare si cu trasura „ in evul mediu. Acum se merge doar pe jos. Pe locul actualului pod, primii care au unit cele doua maluri ale raului au fost romanii care au construit acolo un pod din lemn. Apoi a urmat actualul pod din piatra.

De la inceput, podul a fost si o zona comerciala si in primii ani pe el erau cele mai bune macelarii din oras, dar pentru ca „ mirosul care venea de la resturile de carne, „ stricau aspectul si aerul „... macelarii au fost obligati sa se mute. Deasupra magazinelor este un coridor secret, Coridorul Vassari, care leaga Palatul Pitti de Uffizi si care a apartinut familiei Medici, coridor prin care acestia se deplasau de la un palat la altul fara sa treaca prin multime.

Dupa o curatenie minutioasa locul macelarilor a fost luat de aurari si argintari. Asa au aparut magazinele cu bijuterii, unde vindeau cei mai mari mesteri... si obiceiul a ramas neschimbat pana astazi.

Din exterior, podul arata ca si cum pe el stau doua blocuri cu cate patru etaje si ca aspect nu pot spune ca este incantataor (cel putin nu pentru mine). Dar, pe el situatia este alta. Zeci de micute magazine cu bijuterii, unele vechi altele doar realizate dupa modele de epoca, sunt expuse in cel mai „ medieval” mod cu putinta. Iar preturile... ca pentru un asa loc si pentru asa nume care semneaza colectiile. In 1966 raul Arno si-a iesit mult din matca, orasul a fost lovit de inundatii, iar podul a fost si el zdruncinat si de puterea apei si de aluviuni. Dar italienii nu au gasit inca bani sa il consolodeze, ci doar au interzis ambarcatiunilor sa mai ancoreze legate de picioarele lui. Pe mijlocul podului se afla statuia lui Benvenuto Cellini (1500-1571), aurar, bijutier, pictor, sculptor si muzician... intr-un cuvant un artist complex.

In drum spre hotel am oprit sa gust ceva la una din nenumaratele terase, unde m-am lasat „ sedusa „ de oferta unei ospatarite care mi-a recomandat; prosciutto e melone. Am crezut ca nu inteleg bine ce spune si am zis „ ce-o fi... o fi „. Si a fost o gustare deosebita din pepene galben infasurat in sunca (sau invers; rulada din sunca cu miez de pepene galben). Teoretic nu merge... dar papilele gustative sunt de cu totul alta parere... cel putin ale mele au fost incantate.

---

VIZUALIZĂRI: 4742 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI