ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.05.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 10.07.09
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAY-2017
DURATA: 1 zile
prieteni
multi si frumosi ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Eforie Sud si farmecul unei statiuni la inceput de mai

TIPĂREȘTE URM de aici

Intr-un ecou la acest articol, @maria55 spunea:

Articolul cu statiunea, nu! Nu-l astept! Pentru ca recunosc ca este loc si de mai bine! Ba chiar de foarte mult bine!

.

In mod sigur este loc si de mai bine, insa acum vreau sa punctez in principal partile frumoase ale acestei statiuni prin care am trecut de cele mai multe ori fie in drum spre alte statiuni de la noi din tara fie spre vecinii nostri bulgari considerand Eforie Sud nici rustica si cu atat mai putin eleganta. Am considerat-o precum o pasare rara, adica pe cale de disparitie.

Am descoperit insa cu aceasta ocazie un loc care se incapataneaza sa supravietuiasca. Poate ca este tot dupa cum a spus Maria

ideea este ca daca ai prieteni buni pe langa tine si o locatie decentă, poti sa ai un mini sejur placut, nu-i asa?!

Nu pot spune chiar ca am vazut tot ce era de vazut in Eforie Sud, dar am sa va prezint ce am vazut si pozat.

Primul lucru de povestit ar fi legat de statiune in sine, care este situata la aproximativ 20 km de Constanta (de fapt sub 20) si isi are inceputurile undeva pe la sfarsitul secolului XIX.

Astfel in ceea ce am citit am aflat ca la 20 septembrie 1899 s-a pus piatra de temelie a Hotelului Movila (rebotezat ulterior Parc) si a bailor Movila pe malul Lacului Techirghiol luand astfel nastere Statiunea balneara Movila –Techirghiol, prima statiune turistica din Dobrogea. Daca am pomenit Hotelul Parc trebuie sa va spun ca eram la masa cu @Carmen Ion si cu @maria55 si incercam sa-i spunem de aceasta constructive care se vede clar ca este una deosebita, ca este in capatul unei alei unde se afla si statuia lui Ioan Movila (despre care Maria ne spunea ca s-a tot mutat) si pana nu i-am aratat pozele nu s-a dumirit. Se pare ca pana la urma acest hotel a fost preluat de cineva si in curand aici (probabil) vom gasi un hotel de lux.

Ulterior inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial statiunea s-a numit Carmen Sylva (din cele citite din 1928), dupa pseudonimul de poeta al reginei Elisabeta a Romaniei iar in 1948 (altii spun 1950) a fost rebotezata de comunisti Vasile Roaita ca un omagiu adus unui tanar UTC-ist (post mortem) care trasese sirena la Atelierele Grivita, in februarie 1933, anuntand astfel greva ceferistilor.

Acum tot din cele citite se pare ca vreo 10 ani mai tarziu s-a descoperit ca Vasile Roaita ar fi fost agent de siguranta infiltrat printre muncitori (mai ce tare era la 19 ani ) si a fost ucis de un glont ratacit astfel incat numele lui a fost scos din cartile de istorie si asa a ajuns statiunea sa fie numita Eforie Sud (care impreuna cu Eforie Nord formeaza orasul Eforie).

Nu as vrea sa fiu luata de urechi pentru inexactitati astfel incat daca aveti alte date ca si informatii (desi cred ca anii au mai putina importanta, au fost doar asa ca putina istorie a locurilor) sunt binevenite.

Ce este sigur insa este ca Eforie Sud nu inseamna doar plaja (pentru turistii fara fitze  care dau 60000 lei pe o sticla de sampanie) ci si o baza de tratament destul de cautata.

Nu cred ca e cineva care sa nu fi auzit de namolul de la Techirghiol, unde se pot face impachetari cu namol rece si bai in lac si asa cum am citit aici http://www.i-tour.ro/eforie-sud-statiunea-si-istoria/ in ceea ce priveste tratamentele de aici

Aceste cure naturale sunt indicate in cazul unor afectiuni, precum: dureri reumatismale, dermatoze, hipotiroidie, limfatism, anemie secundara, rahitism, decalcifiere, oboseala cronica, slabiciune fizica, stari de dupa fracturi ale oaselor membrelor, etc

Daca este sa ne referim si la plaja, pana anul trecut era considerata ca fiind destul de modesta, cu o lungime de 2 km insa foarte ingusta datorita eroziunilor. Insa de anul trecut Eforie Sud beneficiaza de o plaja infrumusetata si care sa bucure cat mai multa lume. Din pacate pentru cei care au trecut de tinerete faleza statiunii este inalta, astfel incat accesul catre plaja se face pe scari si spun iarasi din pacate, deja unele scari sunt deteriorate astfel incat trebuie sa fii atent cand cobori (sau urci), dar ceea ce mi-a placut a fost aparitia unui parculet dragut care cred ca vara este foarte frumos si mai imi place ca de-a lungul falezei sunt si banci (chiar daca sunt in soare) insa dimineata sau seara asigura o priveliste minunata asupra marii.

Prima iesire prin imprejurimi, de fapt ne doream sa ajungem la plaja, a fost sambata, asa ca gasca s-a pornit la drum cu prima oprire intr-un targ de vechituri, amenajat in spatiul verde din fata Teatrului de vara, unde din vorba in vorba am aflat ca …... sa va spun sau nu? , bine, o sa va spun ca poate imi iese si mie ceva … … nu ochii, ci altceva. Daca aveti inele de la cravatele de pionier, cele originale, mai bombate si cu acea dunga pe mijloc puteti scoate bani frumosi, 50 euro/bucata si cum avem si numarul de telefon al cumparatorului, acceptam donatii modice pentru intermediere.

Teatrul de vara nu stiu cat de functional mai este, imaginea lasata nu arata prea bine si de aceea nu m-am apropiat prea mult de el.

Ne-am lamurit, am facut deja prima afacere si primele poze, ne continuam drumul mai departe spre faleza ajungand astfel la parculetul despre care v-am povestit mai sus.

Pe faleza inca nu prea erau localuri deschise (era doar o pizzerie), insa am dat si de o covrigarie de unde am cumparat covrigi tare buni (la plecare).

Normal, am coborat pe plaja, nu conta ca batea vantul, am inceput sa cautam melci, aceia mari pe care vara nu-i gasesti, acum erau o multime. Am mers si pe dig sa vedem cum se sparg valurile de stanci, am facut poze in toate directiile, mai era inca si putina ceata, astfel incat totul parea misterios.

Dupa ce ne-am saturat de plaja am zis sa vedem marea si de sus de pe faleza, astfel incat am urcat scarile, ne-am “minunat” inca o data de halul in care a ajuns Cazinoul, am trecut pe langa un alt parculet care de fapt are la inceput amenajat un loc pentru spectacole in aer liber (o scena si cateva randuri de scaune), un spatiu de joaca pentru copii si o zona pentru amatorii de skateboard. Un alt aspect interesant aici, o pista pentru alergare si careia i-am testat suprafata. Acum sa nu credit cumva ca am dat cateva ture , nici macar una, insa mergand pe ea o simteai altfel la picioare (pe aici m-am plimbat din nou si luni de 1 Mai).

Am parcurs stradutele admirand case frumoase, mai vechi sau mai noi, mai ingrijite sau nu, am ajuns si in fata blocului in care sta Maria si ne-a placut zona (este mai retrasa dar aproape de plaja).

Am vrut sa ies sa vad rasaritul de soare insa recunosc cinstit ca mi-a fost teama de 3 lucruri: catei (si chiar am intalnit mai apoi cativa pe drum), nori (sa nu se vada rasaritul frumos) si zona (nu stiam daca aici se vede soarele rasarind din apa). Mai tarziu insa am vazut ca as fi putut prinde un rasarit frumos, asta e, data viitoare.

Ultimele randuri sunt in special pentru @maria55. Daca am gresit ceva informatii tehnice sper sa mi le treci cu vederea, si cum nici nu am mers prea mult prin statiune poate ca multe mi-au scapat. Mi-a placut statiunea pentru ca inca nu era populata si totul era linistit, si chiar daca erau si locuri/ case in paragina, imi place statiunea deoarece este aerisita, strazile sunt largi, cu spatii frumoase, si pot spune ca luni (care era 1 Mai) iesind la plimbare in jurul orei 7.00 am vazut cel putin 4-5 lucratori stradali care faceau curatenie (poate nu temeinic ar spune multi, dar se straduiau in timp ce noi eram liberi serband acea zi). Am mai spus ca si raspuns la un ecou scris de tine, depinde de noi cei multi sa facem ca lucrurile sa se miste bine: oficialiatatile sa-si faca treaba, localnicii sa-si ingrijeasca orasul cu mandrie, iar noi cei care ajungem acolo sa dam dovada de respect.

La final va invit cu mare drag sa popositi si in Eforie Sud indiferent de anotimp.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mishu in 02.05.17 15:28:55
Validat / Publicat: 02.05.17 16:31:00
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EFORIE SUD.

VIZUALIZĂRI: 2614 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Eforie Sud - chiar daca nu era asta prima poza am pus-o cu mare drag si chiar daca ma repet aici sunt:@Zoazore, @Mishu, @maria55, @Carmen Ion si sotul (@Antheus), sotul meu si regizorul acestei scene @krisstinna
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47450 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

Carmen Ion
[02.05.17 17:31:46]
»

@mishu: De Teatrul de Vară ne-am apropiat noi în plimbarea din ultima zi a minisejurului. Pe el erau lipite din metru în metru foi cu următoarea avertizare: Pericol de prăbușire.

No comment.

mishuAUTOR REVIEW
[02.05.17 17:39:36]
»

@Carmen Ion: Cred ca din cauza asta nu m-am apropiat eu, se vedea degradarea de la distanta. Am incercat sa gasesc un filmulet despre Eforie Sud si cele vazute aratau o statiune cu turisti cu burtile la vedere si colacii dupa ei, cu multe terase deschise si oameni pe plaja, insa nu am gasit si acel filmulet care sa arate orasul si in afara turistilor.

Multumesc frumos de vizita si vot.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
maria55 †
[02.05.17 17:55:13]
»

@mishu: asteptam si nu asteptam articolul despre Eforie! Te stiu exigentă si-mi era teamă să nu dai cu paru'????!

Nu! Am citit un articol echilibrat, care descrie prin ochiil vigilent al unui turist:realitatea!

Si nu, nu ai gresit nici la date nici la acele amanunte despre istoricul statiunii, iar dacă greseai, eu nu observam????????! Si-ti multumesc oricum pentru articol, mie imi pare mult mai pozitiv decat cu ceea ce eram obisnuita sa citesc despre Eforie!

crismis
[02.05.17 20:12:26]
»

@mishu: Un articol obiectiv, cu bune si cu mai putin bune, asa cum s-a si dorit dealtfel. Ne-am plimbat si noi prin Eforie Sud, chiar pe indelete as putea spune, caci am avut la dispozitie si dupa-amiaza zilei de vineri. Se lasase deja ceata, dupa o zi splendida, dar probabil mult mai "calduroasa" decat cele anterioare, ceea ce a facut sa se evapore masiv apa marii si a lacului. Niciodata nu am vazut marea invaluita in asa straie misterioase si mi-a placut mult de tot! Na, ca are si extrasezonul avantajele lui! Nu-i asa, @Carmen Ion? Acest lucru, combinat cu linistea desavarsita a locului (intrerupta doar de latraturile cainilor si de tipetele pescarusilor, din cand in cand) facea ca totul sa para ireal si-i conferea un farmec aparte, pe care nu l-as fi banuit vreodata!

A doua zi, pe un soare cu dinti, ce n-avea putere sa risipeasca pe deplin ceata, am reluat explorarea pornind din capatul cel mai sudic al statiunii, o zona ce parea mai putin turistica. Ne-am intalnit cu minaretul falnic al moscheei, cu liceul numit dupa poetesa-regina, cu case normale de oameni, cu vile de vacanta inca in hibernare, cu vile din alte timpuri, peste care timpul si-a pus nemiloasa amprenta, ne-am intalnit chiar si cu o turma de oi si capre pastorita de o ciobanita care ne-a indrumat catre ceea ce cautam: golful cu lebede! Lebedele nu le-am mai gasit, decat 2 zile mai tarziu, dar asta e o alta poveste si promit sa v-o spun, caci m-a fascinat trăind-o!

In concluzie, sustin ce zice autoarea noastra cea "numberoană": vizitati Eforie Sud, descoperiți-i trecutul si prezentul, descoperiți farmecul amestecat al acestei statiuni! Iar daca nu veti gasi nimic sa va vrajeasca pe străzi si prin parcuri, lasati-va vrajiti de Ea, Maria-Sa, Marea!

mishuAUTOR REVIEW
[02.05.17 21:35:09]
»

@maria55: In nici un caz nu as fi dat cu paru' pentru ca am avut surprize placute. Ai dreptate, lucrurile, pot fi si mai bune dar nu se fac singure. Cel mai usor este sa critici, ori acum totul a fost atat de frumos incat nimic nu putea sa-mi strice cheful... in fine, sa spunem ca o ploaie ar fi daunat ????. Si eu iti multumesc pentru ca ai facut posibila o intalnire atat de reusita.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishuAUTOR REVIEW
[02.05.17 21:37:10]
»

@crismis: Un ecou pentru care nu pot spune decat MULTUMESC ????????

Zoazore
[02.05.17 22:01:23]
»

@mishu:

Dupa ce ne-am saturat de plaja

Cum ați făcut? Că mie nu-mi iese!

Frumos și echilibrat scris, iar pozele...

krisstinna
[02.05.17 22:03:02]
»

@mishu: Abia acum am reușit să citesc articolul și să văd pozele. Nu știu cum reușiți voi să scrieți pentru ca eu nu am timp nici să citesc

Minunat totul!

Eu am spus tuturor: am găsit o Eforie curată, liniștită, frumoasă, dar cam părăsită pe jumătate, am găsit o mare superbă, am găsit "rusticul" dar fără eleganță

Mie mi-a plăcut totul: rurarul, misterioasa, gașca, curățenia, scoicile, pietrele, scările prăbușite, lipsa turiștilor, băncile care priveau marea, buruienile colorate care mărgineau faleza, căpușele din iarbă (așa zicea domnul C)

Eu am avut impresia că Eforie a fost închiriată de noi, a fost doar a noastră pentru câteva zile.

Oricum, autoritățile locale au aflat că AFA-iștii sunt acolo.

Mulțumesc Mișulică, a fost o reală plăcere să fiu cu voi toți acolo!

crismis
[02.05.17 22:09:20]
»

@krisstinna: Ai dreptate cu scarile prabusite!

Mai demult, am citit o chestie care m-a marcat, ceva de genul: "Se zice ca fluturele e frumos si musca e urata. Ce inseamna frumos sau urat?! Cine suntem noi sa zicem ca ceva e frumos sau urat? In ochii Celui ce le-a creat, si fluturele si musca sunt frumoase! "

Chiar asa! E ceva plin de farmec in orice. Chiar si in faleza "ciobita" din Eforie Sud!

mishuAUTOR REVIEW
[02.05.17 22:25:00]
»

@krisstinna: Cred ca totul a fost special pentru noi asa ????, si eu iti multumesc pentru tot si imi pare rau ca nu am chiar si mai mult timp pentru AFA, pentru placerea pe care o am de a fi cu voi toti.

mishuAUTOR REVIEW
[02.05.17 22:27:11]
»

@crismis: Tu ai tricotat/crosetat vreodata, ca ai un asa dar de a croseta vorbele ca mor de invidie. Minunat spus totul, si vezi de asta ar trebui Maria sa inteleaga de ce nu am putut decat sa am vorbe frumoase pentru acest loc.

crismis
[02.05.17 22:36:23]
»

@mishu: He, he! Cum ti-ai dat seama?! Am tricotat si am crosetat la greu! La propriu! Am marturisit asta dupa prima mea participare la o intalnire AFA, la Predeal, cand am declarat ca a venit vremea sa "tricotez" articole turistice!

andykorg
[03.07.17 16:25:28]
»

Un loc dezolant, fara ATM-uri, fara schimb valutar, fara restaurante deschise pana noaptea tarziu, fara plaje si ape curate, fara un loc sa faci dus dupa ce iesi din mare. Un singur non-stop deschis si putina lume pe strada.

Tarife mari si servicii slabe calitativ fata de ofertele din afara tarii.

mishuAUTOR REVIEW
[03.07.17 16:39:35]
»

@andykorg: Iti multumesc pentru ecou, asta inseamna ca ai citit articolul ceea ce nu inseamna neaparat ca trebuie sa-l si votezi. Poate ca la varsta ta Eforie Sud nu-ti ofera distractia la care te-ai fi asteptat. Pentru noi a fost cu mult mai important ca ne-am intalnit cu prieteni dragi si pot sa-ti spun ca in acea perioada locul era mult mai curat, chiar daca era trist nefiind inca populat, si poate asta ar trebui sa ne dea de gandit, oare la mizeria care exista nu contribuim si noi?

Ai dreptate cu multe, si mi-as dori ca voi tinerii sa incercati sa faceti ca lucrurile sa se schimbe in bine astfel incat sa nu apreciem mai degraba ofertele din afara tarii, ci acelea sa devina doar o variatie fata de ce avem la noi in tara.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore
[03.07.17 16:42:27]
»

@andykorg: Te contrazic! ATM-uri sunt. De la Raiffeisenul de lângă Primărie am scos eu bani.

Mergi la Pongal și-ai să găsești tarife rezonabile și servicii la nivelul celor de-afară. De rest, distrează-te cât ești tânăr.

Mai târziu, vei căuta Eforiile. Atât

maria55 †
[03.07.17 17:45:31]
»

@andykorg: te contrazic, sunt in cunostinta de cauza! Pe langa cel mentionat de colega @Zoazore, nai sunt alte doua: BRD pe E87 in apropiere de Complex si in statia de autobuz din centru, unul Transilvania Bank.

Deci 3 intr-o statiune cat cel mai mic cartier al vreunui oras! Iar pe strada Primariei in apropiere de parc sunt doua axchange-uri! Eu cred ca vorbesti in necunostinta de cauză sau se datoreaza comoditatii de a te informa!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
andykorg
[03.07.17 18:01:13]
»

@maria55, @Zoazore: Eu, ca turist in orasul Eforie, stau mai mult pe faleza, nu pe E87 sau la primarie. Acolo imi cheltui banii. Pe faleza sau in apropiere nu este nici un ATM. Va multumesc pentru informatii si va doresc vacante placute!

maria55 †
[03.07.17 18:08:06]
»

@andykorg: ????primaria este la 3 min de faleza! A fost doar un punct de reper!

krisstinna
[03.07.17 18:45:48]
»

@andykorg: Hai să îți spun ceva:

Eu sunt pentru carduri, soțul meu NU.

Și...

Mergem la un magazin turcesc, să cumpărăm carne. Cardul respins! Plătim cash, soțul meu nu pleacă fără bani in buzunar, scoate de la ATM.

De acolo plecam la alt magazin, aveam nevoie de soluții chimice, foarte costisitoare, vrea sa achite cu cardul... pauză.

Mergem la un ATM, cheltuise deja lichiditățile.

Pauză, card respins.

Sună la bancă și i se spune ca acel card e blocat, e refuzat, utilizatorul e suspect de fraudă.

După verificări, parole și alte date personale, soțul meu e anunțat că in data de x Iunie, la bancomatul din str Y, a fost folosită o "chestie" de-aia de clonat carduri și ciordit bani.

Îmi zice:

Dacă eram în vacanță? Dacă eram în Grecia unde acum doi ani nu puteai scoate bani de la bancomat? Dacă eram în Turcia și doream să scot lire și cardul era blocat? Dacă eram în Cipru unde în urmă cu câțiva ani era blocaj financiar?

Are dreptate, dacă Hoții apucau sa îi scoată banii, toți banii de vacanță?

Doar eu folosesc cardul în vacante, doar eu fac rezervări pe booking cu cardul meu, lui îi lipsește încrederea. El nu plecă niciodată in vacanță cu "banii de vacanță" pe card. Cardurile le ține doar pentru urgențe.

Dacă pățeai ca soțul meu puteai sa ai toate bancomatele din lume acolo, că tot aia era: nu scoteai bani decàt cu CI, de la casieria băncii, contra unui comision.

Vacanță plăcută!

alex_iasi
[29.07.17 15:39:38]
»

O stațiune care reflecta imaginea dezolanta din majoritatea locațiilor turistice din tara noastră. Arata mai degrabă a cartier din Adjud sau Roman și nicidecum a stațiune pe litoral.

De aceea ne pleacă turiștii peste hotare. E un loc unde poate as merge doar la bătrânețe.

În rest, despre voi care ați participat, inclusiv autorul, sunteți niște oameni deosebiți și pricepuți în ale lecturii. Felicitări!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alex_iasi, andykorg, crismis, maria55, mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Eforie Sud:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073405981063843 sec
    ecranul dvs: 1 x 1