BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ziua petrecuta in Durau se anunta frumoasa, asa ca am decis sa pornim in drumetie. Ne-am indreptat spre centrul de informare, unde un panou functional ne indica cele 10 trasee care se pot face, cu diferite grade de dificultate, atat pentru amatori, cat si pentru profesionisti. Am platit o taxa pentru intrarea in Parcul National Ceahlau si am pornit increzatori la drum, dupa ce ne-am ales un traseu mai usor de circa 2 ore pe care sa-l parcurgem: cabana Fantanele.
Traseul prin padure a fost frumos, insa anevoios deoarece in saptamana anterioara sosirii noastre plouase si totul era umed, alunecos, iar panta era destul de abrupta.
Ne-au insotit doi catei o mare parte din drum, am facut multe popasuri, iar pe drumul marcat am avut si cateva puncte de informare privind flora si fauna caracteristice zonei.
Am ajuns la un moment dat intr-un luminis si am zarit cabana Fantanele, care era insa era in renovare. Ne-am odihnit si bucurat de soare, dupa care am pornit inapoi spre statiune, insa nu pe acelasi traseu. Am optat pentru un drum forestier, folosit de masinile de teren care ajungeau la cabana, insa si acesta era destul de anevoios, plin de noroi. Cand am ajuns la„liman” , ne-am sters incaltarile la un parau si ne-am indreptat spre hotel. Ne-am odihnit putin
si am iesit apoi la o plimbare prin statiune, pe care am descoperit-o frumoasa, dar pustie, singurul hotel deschis publicului fiind cel in care ne-am cazat, Bistrita, pe langa acesta fiind si cateva pensiuni deschise, insa multe dintre ele erau scoase la vanzare.
Pentru copii si nu doar pentru ei, exista si un parc de escalada, care insa in acest moment era inchis. Iubitori ai sporturilor de iarna, am ajuns si la partia de schi, micuta, usoara, pentru incepatori. De aici, ne-am indreptat spre manastirea Durau, construita pe locul unui schit de maici, pictata de Nicolae Tonitza si ucenicii sai, printre care si Corneliu Baba.
Ziua s-a incheiat cu cina servita pe terasa hotelului de la etajul doi (respectand conditiile impuse de starea de urgenta), in aer curat si o priveliste frumoasa.
Trimis de geani anto in 19.07.20 16:28:24
- A fost prima sa vizită/vacanță în DURĂU
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geani anto); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@geani anto: Frumos! Ați făcut jumătate din traseul până la Vârful Toaca.
Trebuia să continuați drumeția pentru că de la Cabana Fântânele încep peisajele pitorești.
Vom merge iar la Cabana Dochia in ccurând sa admiram apusul și răsăritul in Munții Ceahlău.
Drumeții frumoase!
Multă sănătate!
Numai bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2020 Durău, între wow și țeapă — scris în 25.10.20 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Ceahlău — un munte pe care nu-l urăsc (totuși) — scris în 25.01.22 de edulup25096 din BACăU - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Palatul Cnejilor Ceahlău, sec. XVII-XVIII din incinta fostului Schit Hangu, jud. Neamt — scris în 30.12.19 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Durău - cu adevărat la munte. Traseul montan Durău - Fântânele - Toaca - Dochia/Schit - Cascada Duruitoarea - Durău — scris în 27.07.17 de giovanic din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Vacanţă cu repetiţie: Durău — scris în 26.07.16 de Rofri din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Dec.2015 Despre Durău, numai de bine... — scris în 05.12.15 de zake din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Durau - locul unde timpul sta in loc — scris în 11.09.15 de baron din IAşI - nu recomandă