GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Copenhaga, capitala țării celor mai fericiți oameni, în 3 zile
Motto: ”Nu uita, îți trebuie puține lucruri ca să fii fericit.” – Marcus Aurelius
Zbor și drumuri
Pentru minivacanța de 1 Mai, din primăvara anului trecut, am profitat de prețul bun de la Wizz și am zburat la Malmo din Cluj Napoca cu doar 800 de lei, trei persoane, doi adulți și un copil de 12 ani, ca bagaje având doar un rucsac. Zborul a fost excelent, fără întârziei. Din aeroportul Malmo am cumpărat bilet de la automate la Flygbussarna care ne-a dus până în gara Malmo, de acolo am luat trenul până în gara din Copenhaga, trenul ce trece pe sub mare și pe celebrul pod Oresund ce leagă cele două țări, pe care de atâtea ori l-am admirat în serialul nordic Podul - The Bridge. Tot așa am procedat și la retur. Ne-am ghidat după afișajele din gări și ne-am descurcat, fără timpi inutili de așteptare. Pe site-ul de mai jos găsiți orarele, după care noi ne-am organizat dinainte de a pleca din țară, cât de cât.
flygbussarna.se/en/about- ... #cookie-consent
Drumul de la aeroport până în gara din Malmo mi s-a părut extraordinar, era deja noapte, iar casele pe lângă care treceam aveau în ferestrele mari veioze, lumânări, fel de fel de obiecte de iluminat, ce creau o atmosferă vrăjită de poveste. Eram fericită, visul de a gusta o părticică din Țările Nordice mi se împlinise.
În ultima zi a periplului nostru am luat trenul spre Malmo, dimineața, după micul dejun, cum zborul de întoarcere era la orele serii, am dedicat acea zi orașului Malmo, un oraș cosmopolit, cochet, cel mai sudic oraș din Suedia, aflat la mică distanță de Copenhaga, la cca. 30 de kilometri, cu ieșire la mare, absolut superb. Sper să am timp să-i dedic o prezentare.
Pont: la achizitionarea unui bilet de tren pentru minim două persoane se obține o reducere la bilete, acest lucru fiind afișat la automatele de unde am cumpărat biletele, iar pe baza biletului de tren Copenhaga-Malmo se oferă transport public gratuit în Malmo.
Trenul pare a fi din rupt din jocurile pe calculator, silențios, curat, toată lumea civilizată.
Prin Copenhaga ne-am deplasat doar pe jos, pentru a percepe cât mai bine viața orașului, în plimbări extrem de lungi, de dimineața până la lăsarea bună a întunericului, am vizitat aproape tot din ceea ce ne-am propus.
Cazarea
Cazarea am avut-o la Danhostel Copenhagen City, un hostel cu aspect de hotel, plasat la sub un kilometru de centru, aproape și de Grădinile Tivoli cărora le-am dedicat o zi. Raportul calitate-preț a fost excelent, zic eu, în Copenhaga cazările fiind foarte scumpe, iar la prețul plătit aici ar mai fi fost doar varianta de cazare în acele capsule minuscule, în care nici în picioare nu te poți ridica! Chiar recomand cazarea!
Link despre cazare aici: vezi impresii
Activități
Copenhaga este o capitală extraordinară, fermecătoare, ravisantă, cu multe canale și străduțe înguste, altfel, aici noul se împletește cu vechiul, așa că timpul pe care l-am avut la dispoziție a fost, ca de fiecare dată, prea scurt. Am avut parte de o vreme superbă, însorită și caldă!
De la hotel, pe străduțe traversate de canale, mărginite de copaci bogați în floare, am ajuns la primul nostru obiectiv, Turnul Rotund din Copenhaga, l-am admirat doar din exterior, biletele trebuiau cumpărate online, anterior, la ora și în ziua când am ajuns noi acolo nu mai era niciun bilet disponibil, ar fi trebuit să mai așteptăm peste o oră, am zis pas, poate venim” mâine” , dar” mâine” am fost prin alte locuri și nu am reușit să urcăm în turn.
A urmat apoi cartierul Freetown Christiania, un orăsel în oraș, cu alei multe și zonă green, hipster, fără reguli, locuit inclusiv de familii cu copii, foarte ciudat mi s-a părut pe alocuri. Aici consumul de droguri este permis, totul este surprinzător de la arhitectură, dezordine, aspect decrepit, locuințe confecționate din materile reciclabile sau foste barăci militare locuite, până la oameni. Drogurile se vând pe Pusher Stret, este destul de cinic, deoarece zona este împânzită cu graffiti și mesaje antidrog:” Drogurile puternice sunt pentru fraieri” . Peste tot sunt indicatoare cu fotografiatul interzis. Mi s-a părut extrem de ciudat totul, acel amalgam de extra libertate, într-o țară ca Danemarca în care drogurile sunt ilegale.
De aici, am luat-o spre stânga și am pornit spre Kobenhavns Havn, portul orasului. Multă lume ieșită la plimbare, un loc imens de luat masa în aer liber, pe faleză, apoi docul Nyhavn sau Noul Port, care contrar numelui este un port vechi, ale cărui clădiri datează din secolele al XVII- lea și al XVIII-lea, sunt colorate divers, cochete, este plin de restaurante și magazine. Pe malul apei se pot admira vase istorice, aflate în custodia Muzeului Național Danez. În acest cartier am fost foarte atenți să găsim casa cu numărul 20 în care a locuit celebrul povestitor Hans Christian Andersen. Nu l-am găsit acasă, dar cineva de acolo ne-a trimis spre pupila sa, Mica Sirenă. Între timp, am făcut popas la o terasă, am băut câte o bere, am mâncat, ne-am uitat la și după oameni. Am vrut să înțelegem care este resortul, dincolo de grija statului pentru tot ce ține de servicii sociale, care-i face a fi cei mai fericiți. Nu știu, știu însă că am fost impresionați de diversitatea culturală, aici am văzut pentru prima dată bărbați machiați și îmbrăcați cu fustițe sau rochițe roz.
Gradina Regelui aflată împrejurul Palatul Rosenborg ne-a oferit un peisaj desprins din stampe, cu mult verde, flori, rațe pe lac, unele atunci își făceau cuiburile, altele cloceau, chiar ne-am mirat cum umblau oamenii în jurul lor și nu le deranjau cu nimic, fiecare văzându-și de ale lui și bucurându-se de viață și de frumusețea ei. Acest parc, Gradina Rosenborg se vizitează gratuit și este cea mai veche grădină regală din țară. Amenajarea parcului a debutat în secolul al XVII-lea, inițial fiind exclusivist, doar pentru familia și apropiații regelui Christian IV. Acum, oricine dorește se poate bucura de privilegiul unui peisaj de o frumusețe stupefiantă. Palatul Rosenborg, castel renascentist, construit la comanda aceluiași rege nu l-am vizitat, doar l-am admirat de la exterior. Programul de vizitare este de marți până duminică, între orele 11-14, intrarea costă 75 DKK, iar pentru copii accesul este gratuit. .
Pentru a ajunge la Mica Sirenă, am străbătut parcul Langelinie, pe malul digului cu același nume. Am fost foarte emoționată la întâlnirea cu statuia, este atât de micuță și delicată! Mica Sirenă întruchipează personajul cu același nume al îndrăgitului basm scris de Hans Christian Anderson. De peste 100 de ani ea veghează uscatul și marea, fiind sculptată în bronz și granit. Aici lume multă, mulți copii, toți dornici ca și noi de a imortaliza momentul. Cu răbdare, fiecare prinde câteva momente de ” intimitate” cu fetița cu corp de pește. Ca o curiozitate, ea a fost comandată în 1909 de către fiul fondatorului Carlsberg, Carl Jacobsen.
Citadela Frederikshavn din interiorul parcului Langelinie este o fortăreță în formă de stea, foarte bine conservată, ceea ce m-a dus cu gândul la frumoasa noastră cetate. Vizitarea se poate face zilnic între orele 09 și 19, iar intrarea este gratuită. În interior sunt adăpostite relicve militare. În jurul ei este loc de promenadă, cu multă verdeață și un aer olandez, datorită morilor de vânt.
O plimbare pe Strøget este obligatorie, deoarece această este cea mai lungă stradă de shopping din lume, aici întâlnindu-se magazine celebre pe tot mapamondul sau branduri nordice. Am intrat, am văzut, am plecat.
Amalienborg Slot, reșendința de iarnă a regilor danezi este formată din patru palate construite de jur împrejurul unei piațete. Clădirile sunt impresionante, cu fațadă oarecum austeră, din cărămidă aparentă. Aceste palate au ajuns a fi reședință monahală, după ce Castelul Christiansborg a luat foc. În centrul pieței, de pe un cal de marmură regele Frederick se uită spre toți cei ce ajung în apropierea-i. La ora 12 are loc aici un spectacol de schimbare a gărzii, asta în fiecare zi. Tot aici este o biserică celebră, Biserica din Marmură din Copenhaga, am intrat, am admirat, ne-a plăcut.
Parcului Tivoli i-am dedicat o zi întreagă, iar el se pare că este unul dintre primele motive care i-au făcut pe danezi a fi atât de fericiți. Ideea de a crea o zonă de divertisment i-a aparținut unui ziarist, Georg Carstensen, care în 1841 i-a sugerat regelui Christian al VIII-lea că ar fi binevenită existența unui loc în care oamenii să se distreze spre a fi distrași de la propriile nemulțumiri și de la a critica situația politică a țării. Din anul 1843 și până astăzi, Grădinile și Parcul de Distracții Tivoli fac deliciul a milioane de oameni.
Pentru cine dorește doar să viziteze grădinile cu peisajele sale feerice, cu căsuțe confecționate parcă din turtă dulce, cu terase, lacuri, fântâni, zone de relaxare, magazine, restaurante elegante, cofetării, se plătește un bilet de intrare, iar pentru a benefia de diferitele atracții tip roller coastere sau carusele se plătește bilet la preț diferit. Noi am plătit 383 DKK și am luat cel mai scump bilet, pentru a ne bucura din plin de tot, alături de fiul nostru. Plata aici si peste tot în Copenhaga se face doar cu cardul. Aici am râs zgomotos și ”m-am dat” în toate atracțiile reușind să redevin copil pentru câteva ore. Veteran, Flying Trunk, The Little Aviator, Vertigo, Ferris Wheel, Demon sunt câteva dintre rideurile ce au făcut deliciul orelor petrecute acolo. Masa am luat-o la un restaurant elegant, poziționat pe malul unui lac. A fost cel mai frumos ambient în care am mâncat dintre toate locurile de luat masa din parcurile de distracții de care ne–am bucurat noi. Preparatele au fost pe baza de somon, maioneză, ouă, carne, sosuri.
De-ale gurii
Am mâncat în cele 3 zile în locuri diverse, nu am făcut fotografii și nu-mi amintesc numele lor, doar știu că de la o tonetă stradală, din Piața Primăriei față de care” locuiam” foarte aproape am mâncat hotdog roșu cu ceapă caramelizată, una dintre specialitățile scandinave. Prețurile la mâncare și la tot, foarte ridicate. Îmi amintesc că am cumpărat un pix banal, cu Copenhaga, pentru fiul nostru cel mare, cu 7 euro, spre exemplu.
În concluzie, Copenhaga este un oraș în care lucrurile merg ceas, iar asta reduce stresul, un oraș curat, la a cărei curățenie participă toată lumea, inclusiv turiștii, prin simplu fapt că mențin curățenia, este foarte verde și înflorit, se circulă mult cu bicicleta, lumea este relaxată, iar asta se vede pe chipurile oamenilor. M-a impresionat mult, mai ales că în toate cărțile nordice pe care eu le-am citit oamenii apar plini de ciudățenii. Deh, ai lor poate îi cunosc mai bine!
Am înțeles totuși ce îi face atât de fericiți: simplitatea!
Trimis de sunflower in 25.02.24 19:46:12
- A fost prima sa vizită/vacanță în ȚĂRILE SCANDINAVE
- Alte destinații turistice prin care a fost: Ungaria toată ne place!
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sunflower); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 City break Copenhaga — scris în 20.09.24 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Copenhaga pentru copii — scris în 01.05.23 de danah71 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Am dat o fugă și prin Copenhaga — scris în 04.01.23 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Copenhaga – oraşul oamenilor fericiţi — scris în 29.04.20 de gettyy din IASI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 De capul nostru prin Copenhaga — scris în 18.05.18 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Cu Allan prin capitala daneză — scris în 14.05.18 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Urcând spre stele! Turnul Rotund din Copenhaga — scris în 21.12.17 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ