Coasta Ligurică cu Cinque Terre sau Coasta Amalfitană? Amândouă (I)

TIPĂREȘTE

Destinația vacanței de primăvară de anul acesta a fost Coasta Ligurică și Parcul Național Cinque Terre, iar scopul principal era să vedem spectaculoasele sate cu același nume. Cel mai bun loc în care te poți așeza ca să vezi satele astea este La Spezia și așa am ales și noi.

Parcul Național Cinque Terre este parte a Liguriei și este renumit în special pentru cele 5 sate înșirate unul după altul, de-a lungul coastei, între La Spezia și Genova. Din cauza lor parcul a fost declarat patrimoniu mondial UNESCO încă din anul 1997 și zona din jurul Marinei, mai ales la Riomaggiore, Vernazza, Monterosso și puțin din Levanto, este o zonă protejată prin lege pentru că este una dintre cele mai curate zone din Marea Mediterană.

Cinque Terre este cel mai mic Parc Național din Italia și în toate cele 5 sate nu trăiesc mai mult de 4000 de locuitori. Casele au o arhitectură tradițională mediteraneană, sunt colorate și împodobite cu flori și ai senzația că te-ai întors în timp. Îndeletnicirile din zonă sunt neschimbate de ani, oamenii de aici trăind din pescuit, măslini, vii și citrice. Și mai nou din turism ceea ce nu știu cât le place. Pentru că străzile pe care ne-am plimbat sunt atât de înguste încât uneori treci la centimetri de ușile și geamurile lor.

Pentru a vedea cele 5 sate trebuie să te hotărăști cum vrei s-o faci ca să știi cât timp aloci, astfel încât să își faci planuri în funcție de plăceri/puteri. Cum spuneam în articolul inițial, am citit că unii au văzut satele astea în câteva ore și recomandă ca suficient, alții spun că le-au acordat o zi și la fel, li s-a părut suficient și sunt destui cei care spun că ți-ar trebui 2 zile. Eu sunt de acord cu toți, dar după ce am citit cam tot ce se putea mi-am dat seama că eu am nevoie de vreo 3 zile pentru că voiam să abordez satele astea pe jos.

Cele 5 sate spectaculoase sunt înșirate unul după altul și se întind pe o suprafață de 10-11 km iar modalitățile de a le vedea sunt cu trenul, cu vaporul sau pe jos.

Poți ajunge cu trenul de la La Spezia care face aprox 5 minute între stații, cam 20-30 de minute până la ultimul sat și vin destul de des. Dacă vrei să le arunci doar o privire, având în vedere că nu sunt mari deloc, poți merge cu trenul de la unul la altul și în câteva ore ai trecut prin toate.

Sau cu bărcile/vapoarele dacă sezonul maritim este deschis, care sunt de genul hop-on hop-off și la fel, te oprești în fiecare sat în funcție de cât îți place să zăbovești în fața unui peisaj, sau la o terasă, te întorci în port și mergi la celelalte, până le epuizezi pe toate. Asta se întâmplă după 1 aprilie, dar pentru noi aceea a fost ziua în care ne-am transferat la Pisa, așa că plimbarea cu vaporașul a fost unul din regrete. Nu prea mare pentru că nu aveam planuri în acest sens, dar ar fi fost un bonus uriaș.

Vizitând satele în acest fel ai eficiență maximă la cardul de transport Cinque Terre, altfel, o combinație de tren sau vapor cu mersul pe jos nu justifică cardul. O să detaliez asta. Poți, de asemenea, să le abordezi pe jos, dar nu cu mașina, satele fiind mici, iar unele doar pietonale.

E bine să știi că satele astea sunt legate între ele prin poteci construite de oameni de-a lungul timpului. Se spune că atunci când au ales să trăiască simplu și frumos și au ales această coastă din cauza climei blânde care le permitea cultivarea viței de vie și a măslinilor, oamenii nu aveau nici o posibilitate de a lua legătura cu altcineva. Se căsătoreau între ei și își duceau traiul greu. Apoi, când a apărut imposibilitatea de a se cupla au încercat să ajungă la satele din jur și au început să-și construiască poteci.

În ordinea în care sunt înșirate, venind de la Spezia, cele 5 sate suspendate deasupra Mării Ligurice sunt Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza, Monterosso al Mare și evident invers dacă le abordezi venind dinspre Genova. Specific acestui parc este faptul că întreaga coastă a fost terasată artificial și mai multe generații au contribuit la realizarea zidurilor de piatră fără să folosească mortar. În afară de cele 5 sate mai există la capăt de linie, după Monterosso, Levanto, un mic sat, nu la fel de fermecător ca celelalte, este situat mai aproape de mare și seamănă cel mai bine cu o stațiune litorală, dar puteți să-l considerați la pachet cu celelalte pentru că merită.

Altceva, care m-a impresionat, a fost așezarea satelor sub forma unui semicerc sau a unui amfiteatru mai degrabă, casele din piatră și bărcile pescarilor fiind dispuse pe lângă golf, iar casele mai apropiate de zilele noastre fiind distribuite pe înălțime. Asta ne-a permis ca în fiecare sat să facem un circuit de la gară la port și înapoi la gară și nu un drum dus-întors.

Din punctul meu de vedere peisajul de pe Coasta Ligurică nu este la fel de spectaculos ca cel de pe Coasta Amalfitană, dar este foarte frumos și aici. Din păcate nici [n]călătoria cu trenul nu este atât de spectaculoasă cum a fost călătoria cu autobuzul pe Coasta Amalfitană pentru că cea mai mare parte a călătoriei se întâmplă în tunele. Nici nu începi să te minunezi bine de peisaj că trenul intră din nou în tunel. Chiar și unele stații sunt în tunel. De fapt, gările din sate sunt atât de mici încât atunci când oprește trenul, din 1-2 vagoane te dai jos pe peron iar din celelalte în tunel. Vernazza are doar 1 vagon pe peron iar Riomagiorre la fel, câteva vagoane sunt pe peron iar restul în tunel. Aș spune și că ar trebui să vă așezați pe partea stângă la dus și pe dreapta la întors ca să vedeți peisajul frumos dar din cauza tunelurilor nu apucați decât frânturi și mai rău vă necăjiți. Oricum, de peisaje n-o să duceți lipsă mergând prin sate.

La data excursiei noastre sezonul maritim nu era deschis și știam asta de acasă. Deci, varianta noastră era trenul. Peste tot am citit despre avantajosul card de transport Cinque Terre, de o zi sau două, care îți permite să mergi în sate, să te oprești de câte ori vrei, pentru că biletul este tip hop-on hop-off și în afară de transport mai ai niște facilități: WiFi în fiecare stație, busuri în Monterosso și Corniglia și intrarea gratuită la toaletele publice. În cazul nostru nu a fost deloc avantajos și cred că asta se întâmplă doar pentru cei care fac un tur de forță și vor să vadă toate satele într-o zi, ceea ce mie nu mi se potrivește deloc.

La sfârșitul lui martie 2018, cardul Cinque Terre pentru 1 zi costa 16 EUR/persoană, pentru 2 zile 24 EUR, iar o singură călătorie costa 4 EUR. Noi am luat o mare plasă cu cardul ăsta, dar am ales așa la indicațiile greșite ale doamnei de la Punctul Info Cinque Terre din gara de la Spezia, de unde se luau și cardurile de transport.

Apropo de puncte info, după cum am mai spus, sunt primele pe care le căutăm în drumurile noastre pentru că oricâte teme mi-aș face de acasă, eu tot la fața locului mă orientez mai bine, pentru că am cui să pun întrebări. Acasă, citind pe net, nu prea pot să fac asta. Este bine de știut că în toate cele 5 sate punctele info sunt chiar în gară și doar acolo. Cea mai bună hartă a Parcului Național Cinque Terre am primit-o de la punctul info din La Spezia. O hartă cât de cât am primit la Monterosso. În rest niște foi A4 xeroxate alb-negru și așa de puchinoase și de neclare că nu vedeai mai nimic. Ne spuneau că satele sunt atât de mici încât nu e nevoie de o cheltuială cu aceste tipărituri. Și așa cum ni s-a întâmplat și pe Coasta Amalfitană, în fiecare loc persoana de la punctul info te lămurea cu satul respectiv nu cu toată zona în ansamblu. Asta nu-mi place deloc pentru că nu te ajută să-ți faci o idee de ansamblu mai bună și îți dai seama doar la final, după ce ai făcut cum te-o fi tăiat pe tine capul. Dar dacă ai fi avut niște informații legate poate ai fi luat alte decizii.

În fine, noi am luat plasă cum spuneam cu cardul Cinque Terre. Eu m-am dus chitită să fac satele astea pe jos și în cazul ăsta nu ieșeam la socoteală cu cardul. Și din câte citisem am convenit că ne vom pierde între 2 și 3 zile, în funcție de cât de mult am fi căscat gura prin satele astea.

Dar în prima zi când ne-am prezentat la gară să luăm bilete și am discutat pe hartă cu doamna de acolo, ne-a anunțat că toate potecile sunt închise. De ce, n-a știut să ne spună, ci doar că sunt închise. Ce-i drept am citit multe articole în care turiștii spuneau că au găsit potecile închise, total sau parțial, dar nimeni nu avea și argumente. Citisem că au mai fost inundații și alunecări de teren în zonă și potecile s-au mai închis în anumite perioade, dar acum nu era vorba despre așa ceva. Apoi ne-am gândit că în week-end-ul care urma era Paștele Catolic și poate avea vreo legătură, dar în afară de celebra Via dell’Amore care poate ar fi necesitat vreo pregătire de sărbătoare sau aranjamente pascale, restul erau poteci de munte. N-am înțeles și n-am aflat până la final de ce doamna aia ne-a dezinformat așa.

În condițiile astea am considerat că merită să luăm cardul pentru o zi. Că doar să te duci cu trenul 5 minute, să vezi un sat, să vii iar la gară să iei trenul și tot așa, merita cardul. În plus doamna de la punctul info ne-a spus că da, categoric, putem să vedem toate satele într-o zi, dacă nu mergem deloc pe poteci. Pentru că trenul face 5 minute între ele iar în fiecare nu prea ai de ce să stai mai mult de o oră-două.

Așa că ne-am luat card de o zi de 16 EUR/persoană și am zis să abordăm satele de la ultimul, Monterosso, către primul. Și dacă chiar n-om avea timp să le facem pe toate pentru că ne știm gură-cască, să ne rămână o parte mai aproape de casă și eventual mai luam o călătorie-două.

În ziua aceea fiecare familie a pierdut 16 EUR pentru că nu a fost deloc cum ne-a spus doamna de la info. Am făcut o călătorie până la Monterosso (care ne-ar fi costat 4 EUR dacă nu ne luam cardul de o zi), am văzut satul și am mers cu piciorul între Monterosoo și Vernazza pe o potecă care nu era închisă deloc și după ce am văzut și Vernazza am luat iar trenul către casă, care ne-ar mai fi costat 4 EUR. Deci am dat 16 EUR/persoană pe un card, iar noi am făcut doar o călătorie dus-întors care ne-ar fi costat 8 EUR. Recomandarea mea este ca atunci când vreți să vedeți Cinque Terre să vă faceți temele foarte bine.

Înainte să vă spun despre experiența noastră este bine să știți că traseul oficial între sate este Traseul nr. 2, Sentiero Azzurro sau Blue Trail (traseul albastru) , care cuprinde și celebra Via Dell’Amore, se taxează cu 7,5 EUR, sau intră în cardul de transport. Acest traseu albastru merge oarecum paralel cu marea, astfel încât tot timpul ai vederi spectaculoase și doar el era inchis, dar doamna de la Punctul Info Cinque Terre din La Spezia, n-a scos nici un cuvințel despre rutele ocolitoare, mai prin munți, mai lungi este adevărat și mai dificile, dar la fel de spectaculoase. În plus gratuite. Este clar că din nici un articol citit eu nu am înțeles asta, sau nu l-am nimerit pe cel care trebuie. Eu nu am plecat lămurită de acasă că între sate avem un traseu oficial și că numai acela se închide în anumite perioade, dar că mai sunt și alte variante, chiar multe, dacă vrei să ajungi pe jos dintr-un sat în altul. Așa că am descoperit la fața locului și ne-am bucurat, dar s-a întâmplat cu un preț: de timp și de bani.

Tot bine de știut este faptul că pentru oricare traseu aveți nevoie de încălțăminte comodă dar nu de vreun echipament special pentru că plimbările sunt ușoare, în general. Lungimea lor face diferența, nu dificultatea. Și, de asemenea, aveți grijă cu perioada în care alegeți să vizitați Cinque Terre. Dacă aveți de gând să mergeți pe poteci trebuie să știți că vara este foarte cald și probabil foarte greu de suportat soarele arzător. În ziua în care noi am făcut un traseu de câteva ore între Monterosso și Vernazza nu erau foarte multe grade afară dar ne-am încins destul de rău până la final, pentru că totuși am mers pe un traseu de munte cu suișuri și coborâșuri. Nu vreau să mă gândesc cum o fi la peste 20 de grade.

Distanțele între cele 5 sate, urmărind traseul oficial nr. 2 sunt:

-Între Monterosso și Vernazza 1,5-2 ore;

-Între Vernazza și Corniglia, traseu tot de 1,5-2 ore și la mijlocul distanței dintre cele 2 sate este cel mai înalt punct al traseului, 208 m deasupra mării, de unde ai priveliști spectaculoase;

-Între Corniglia și Manarola este o potecă de sub o oră;

-Între Manarola și Riomagiore este celebra Via Dell’Amore, traseu care are doar 1 km și pe care faci 20-30 de minute.

Prea târziu ca să ne mai schimbăm planurile, nici nu mai știu de unde, am primit o hartă, tot trasă la xerox, dar mai clară, cu toată zona Parcului Național Cinque Terre, care spre deosebire de celelalte pe care le mai primisem avea trecute traseele și potecile (Sentieri) din tot parcul. Cu distanțe și durate. Sunt o grămadă, nu are nici un rost să vi le înșir, le găsiți și pe hărțile pe care le primiți, doar este bine să știți de ele, dacă sunteți amatori de mers pe jos, pe poteci de munte. Ele sunt numerotate cu cifre din clasa 500 (504,508,531,582...) și cred că sunt peste 30 de poteci în tot parcul.

Și ar mai fi ceva important. Nu o să fac referire la denumiri de străzi și piețe de prin satele astea, cu toate că sunt cu o hartă în față. Rețineți doar că peste tot ajungeți în Piața Garibaldi, pe Via Roma, Emanuelle, Colombo... și ele se cam repetă. Noi chiar am început să ne amuzăm și nu ne mai uitam cu atenție pe unde suntem. Ne răspundem singuri înainte să vedem vreo plăcuță că suntem pe Emamuelle al II-lea, sau în Piazza Roma...

De reținut, așa cum ni s-a tot spus și la punctele info, că fiecare sat are o stradă principală cu restaurante și magazinele, port, plajă din nisip și pietricele, sau doar pietre, un castel (ruine, în general), cel puțin o biserică, case colorate, flori peste tot, doar câteva sute de locuitori fiecare și priveliști minunate.

Și la fel de important este faptul că toate satele sunt terasate pe munte dar în afară de Corniglia care este cocoțat mai sus decât celelalte, toate au plajă de pietricele cu nisip și port iar porturile sunt punctele principale de atracție la satele astea. Acolo este forfoteala, terasele cu mâncare bună, în special preparate din pește și fructe de mare, acolo sunt peisaje dumnezeiești în funcție de vreme și de partea zilei în care te afli, pentru că este o diferență dacă ești dimineața când răsare soarele sau seara când apune. Pe noi ne-a prins seara în Vernazza și în Riomagiorre și a fost ceva de vis.

Și acum să vedem cum am făcut noi cu satele astea.

Monterosso al Mare – a fost primul în care am ajuns, ultimul din cele 5 ca distanță față de La Spezia, de unde veneam noi. Chiar în gară, așa cum am spus, sunt punctele info iar aici, la Monterosso, mi s-a părut a fi cel mai bun. Fata de acolo a fost singura care ne-a lămurit cât de cât asupra zonei. În rest la fiecare punct auzeam: „sunteți aici, mergeți până în Piața Garibaldi, Roma, Emanuelle..., aveți peisaj, vedeți biserica, portul și gata, ăsta-i satul”. Nu mai știu în care din ele, doamna de la gară ne-a spus „sunteți aici, mergeți la biserică, poc-poc, la port, poc-poc și gata”. Ne-a amuzat teribil. Mergeam pe drum și vorbeam singuri poc-poc, biserica, poc-poc, portul...

Monterosso este cel mai mare dintre cele 5 sate și seamănă cu o stațiune de litoral pentru că este singurul care are o plajă atât de lungă. Aici am găsit și orașul vechi dar și pe cel nou, în afară de plaje și port, binențeles. Orașul nou se desfășoară începând din zona gării, în partea dreaptă cum te uiți spre mare, până la Gigant și este separat de orașul vechi printr-un tunel care te scoate exact în port.

La gara din Monterosso am aflat că putem să mergem pe jos între Monterosso și Vernazza, următorul sat și toate planurile noastre s-au dat peste cap.

Dar până acolo mai aveam. Am urmat indicațiile fetei de la punctul info și am ieșit din gară ca să vedem ce era de văzut înainte să intrăm pe traseu spre Vernazza. În dreapta, cum ieși din gară, aprox la 10 minute distanță, am fost să căutăm Gigantul, o sculptură în stâncă, de dimensiuni foarte mari, care acum era în renovare. Ne-a plăcut faleza largă, cu băncuțe, cactuși, leandri și palmieri și cele mai multe restaurante. Aici am văzut și destul de multe hoteluri pentru că în restul satelor cazare poți găsi doar în case care aduc mai mult a pensiuni.

Ne-am întors la gară și am luat-o în partea opusă ca să ajungem în orașul vechi. Posibilitățile erau două: prin tunel și am fi ajuns in câteva minute în port sau prin dreapta lui, sus pe scări unde urma să vedem câteva lucruri. Binențeles că am luat-o pe scări dar până acolo am trecut pe lângă o stâncă în mare, legată cu plaja printr-o porțiune scăldată de apă pe care mulți oameni se urcau să facă poze, apoi am trecut pe lângă o cazemată din timpul războiului, Turnul Aurora și Statuia San Francesco înconjurată de un gărduleț cu lacăte. Prin satele astea am găsit multe locuri în care oamenii și-au declarat iubirea în acest fel. Și de aici am avut cea mai frumoasă priveliște asupra orașului vechi.

Am mers mai departe și am văzut cimitirul, unul altfel decât știam (pereți cu morminte pe verticală nu pe orizontală și cripte cu cenușă). Urma să vedem numai astfel de cimitire prin toate satele. În această zonă erau și ruinele unui castel și Mănăstirea Călugărilor Capucini. Am coborât apoi în centrul istoric și port și după ce ne-am plimbat pe artera principală, Via Roma, cum altfel, și ne-am pierdut pe străduțele înguste cu magazine și terase, ne-am întors în port, în Piața Garibaldi, pentru că de acolo pleacă un bus la fiecare 40 de minute, până sus, aproape de Mănăstirea Sf Maria Magdalena, de unde urma să intrăm pe poteca spre Vernazza. De la info ni s-a spus că facem traseul în 1,5-2 ore dar luați liniștiți în calcul 3 ore.

Până a venit bus-ul am intrat și în catedrala din Piazza Garibaldi, Giovanni Battista, am văzut cârciuma Midi Bar, unde ne recomandase fata de la gară să mâncăm, dar și Pasticceria Laura, recomandată tot de ea. În Monterosso am băut doar o cafea și am mâncat înghețată pentru că eram încă în prima parte a zilei și nu ne era foame.

Și cu bus-ul ăsta a fost o încurcătură. Doamna care conducea microbuzul pe care l-am luat noi știa engleză din doi în trei și cu italiana noastră de baltă am înțeles că bus-ul ei merge până aproape de Soviori și mănăstire, unde ne trebuia nouă. Noi ziceam de mănăstire și apoi că vrem să ajungem la Vernazza pe Sentiero. Ea că da, sigur, putem. Noi, derutați că ea nu pomenea totuși nimic de mănăstire, ci că merge spre direcția aia și o să mai avem puțin până la mănăstire. În fine, ne-am urcat și bus-ul ne-a dus până sus, aproape de vârful dealului.

În fața unui complex cu restaurant ne-a spus să ne dăm jos pentru că ea o ia în stânga dar noi trebuie să o luăm în dreapta și să mergem până dăm de mănăstire și apoi sunt indicatoare de potecă. Pentru că erau o grămadă de indicatoare acolo, în șosea, dar nici unul ajutător, am intrat și în restaurantul de acolo că poate ne lămuream mai bine. Am găsit pe cineva care știa engleză, ne-a confirmat spusele șoferiței că trebuie să o luăm în dreapta, spre mănăstire, dar ne-a spus că avem de mâncat o pâine până acolo pentru că de unde eram mai aveam ceva km de făcut. Ne-a lămurit că sunt bus-uri care te duc chiar până la mănăstire și nu trebuia să îl luăm pe acesta. Cam14 km ne-a spus că ar fi până în Vernazza din locul în care ne aflam. În mod obișnuit nu erau așa mulți pentru noi, dar până la ora aceea mai aveam ceva km la activ.

Și ca să ne mai deruteze și el ne-a spus că de acolo era o potecă și spre Levanto, exact în partea opusă, tot de vreo 3 ore și că lui i se pare mult mai spectaculoasă aia. Eiii, nu ne-am mai sucit de data asta pentru că Levanto, care era cap de linie, nu a fost pe lista noastră de acasă și momentan nu voiam să ne abatem prea mult de la program. Dar e bine să știți și de poteca asta și că oamenii din partea locului o consideră mai spectaculoasă decât pe cea care leagă cele 2 sate renumite din Cinque Terre, Monterosso și Vernazza.

Am mers peste o oră pe o șosea care doar a urcat până am ajuns la Mănăstirea Sf Maria Magdalena. După ce ne-am odihnit puțin acolo am plecat mai departe și după foarte puțin timp am ajuns la indicatorul de intrare în traseu pe care scria Santuario di Reggio (582) . Am luat-o în dreapta și a urmat un traseu de 3 ore extraordinar de frumos. Ne-am oprit de mai multe ori, am avut peisaje minunate, am cântat și am făcut haz de necaz. Pentru că am luat plasă cu drumul acela de unde ne-a lăsat bus-ul și până la mănăstire, pe care ne-am obosit degeaba. Mie, și nouă, ne place să mergem pe jos dar chiar așa pe o șosea pe care circulă mașini, foarte puține ce-i drept, nu ne prea omorâm. Dacă ajungeți acolo și vreți să ajungeți în sate pe poteci să vă informați bine la bus.

Apoi aveți grijă că nici pe departe nu sunt 1,5-2 ore cum o să auziți. Noi mergem foarte bine în general, dar nici nu suntem la vreo competiție ca să scoatem vreun record. Deci, cu pauze de foto și admirat peisajul am făcut 3 ore până la Vernazza, nici vorbă de 2. Inclusiv indicatoarele de care am mai dat au fost derutante pentru că indicau altceva decât realitatea. Sau era un sistem pe care noi nu-l înțelegeam. Dacă vedeam 20’ pe un indicator, noi înțelegeam 20 de minute dar de fapt era mai mult. 0,5’ pe un indicator a fost de fapt o jumătate de oră. După ce am ajuns în punctul cel mai înalt al traseului și am început să vedem Vernazza am avut parte de priveliști și mai frumoase și traseul a devenit mai ușor. Dar când am ajuns în Vernazza toată lumea era ruptă. Aveam 6-7 ore de când mergeam într-una pe jos.

Vernazza, al doilea sat în care am ajuns, venind pe jos de la Monterosso, are un punct info în gară, unde nu am găsit hartă pentru că satul este atât de mic încât nu au considerat necesar să tipărească o hartă. Portul este foarte frumos și aici ca și în celelalte sate, dar cred că aici este cel mai mic golfuleț și port, care ține loc și de plajă. Și aici oamenii își duc traiul simplu, cu barca parcată la poartă și cu aceleași îndeletniciri specifice zonei: pescuit, măslini, vii, citrice, turism...

Cât lumea a mâncat o pizza foarte bună pe strada principală, pe care am mânat-o și eu ulterior, eu am urcat la Castelul Doria, intrarea 1,5 EUR, iar de sus am avut niște priveliști la care să nu renunțați dacă ajungeți în Vernazza. Accesul spre castel se face pe niște scări foarte înguste, destule, iar prietenii noștri nu se mai credeau în stare după cei peste 20 de km pe care îi făcusem în ziua aceea. Castelul este tot o ruină, ca și celelalte pe care le-am văzut și a fost construit cu scopul de apărare împotriva piraților.

Biserica din Vernazza, așezată pe marginea apei este un pic diferită de ce am mai văzut, cu coloane de piatră și foarte întunecată. Demn de menționat este și o peșteră în stâncă, pe drumul dintre gară și port, pe partea stângă, care întrerupe șirul de case și prin care se poate ajunge la mare, unde valurile izbesc stânca și practic nu se mai aude forfota orașului.

Pe strada principală, Via Roma, binențeles, la fel ca în toate satele sunt magazine, terase și gelaterii.

La Vernazza singurul WC public este în gară, dar nicăieri nu am avut o problemă cu toaletele. Am intrat la restaurante și oamenii ne-au lăsat. De cele mai multe ori însă ne opream să bem o cafea și ne rezolvam și problemele.

În toamna lui 2011 toată zona Cinque Terre a fost devastată de inundații. În Vernazza, aproape de gară, există un panou cu imagini din acel an și privindu-le nu ne-a venit să credem că ne aflăm în același loc.

Am plecat din Vernazza pe întuneric după o zi foarte frumoasă iar când am ajuns seara acasă aplicația ne-a arătat că în ziua aceea am făcut 26 de km. Cred că m-am lungit și o să continui cu celelalte 3 sate într-un alt articol.

---

VIZUALIZĂRI: 5878 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI