GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
OCHIUL BEIULUI
... era ultima zi... sub imensa umbrela din curte, ne savuram micul dejun, înconjuraţi parca de o liniste vinovata. Fiecare incerca sa rememoreze întâplările si aventurile prin care am trecut in cele cateva zile petrecute la Dubova. Cafeaua ne imbia cu aburul ei si... ”tati, tati, ia uite ce spun astia!!! ”
Am ţâşnit din scaunul ce ma atragea ca un imens magnet si am intrat in veranda pensiunii, unde fetita mea urmarea o emisiune de stiri (era ceva nou, tinand cont ca de cand sosisem aici nu am deschis televizorul)... ceea ce am prins au fost cateva cuvinte rostite de tipa aia de la “Realitatea All inclusive” ce isi incheia povestirea”... Anina... ochiul beiului”... pac... gata.
“ ce spuneau aia acolo? O intreb pe fiica-mea plin de o curiozitate bolnava... imaginile prinse in fuga nu-mi dadeau pace. “Nu stiu, spuneau ceva de lacul ochiul Beiului... undeva langa Anina”, spune ea parca simtindu-se vinovata ca nu stia mai multe... ”Da?? OK... MAAMIIII, MÂINE PLECĂM ACOLO!!! ”... ”unde acolo? ”. Răspunsul meu a fost nimicitor: ”lasă că vezi tu”.
Primul lucru a fost sa iau harta in mana si sa gasesc... Anina. Traseul nu a fost greu de imaginat. Şoseaua ne ducea cu uşurinţă spre ceea ce urma să fie o experienţă unică în viaţa noastră de turişti întârziaţi.
Ne-am luat ramas bun de la nea Petrică si tanti Luci demarand spre Moldova Noua. Drumul şerpuia urmând ca o umbră firul Dunării. Asfaltul era impecabil turnat, vremea era superbă, traficul destul de rarefiat... totul ne făcea să fim super optimişti pentru ceea ce avea să urmeze. O primă oprire am făcut-o relativ repede, la vederea ruinelor fostei cetaţi mediavale Tricule, ce ieşeau din apele Dunării, undeva pe lângă Şviniţa. Am rămas puţin cam descumpăniţi văzând că nu aveam cum ajunge acolo, totul fiind înconjurat de garduri... proprietate privată. Ne-am mulţumit să citim ce am găsit şi noi pe acolo şi am hotărât să nu mai pierdem timpul... hai la drum. Privind şi admirând furmuseţea podurilor construite pe malul sârbesc, am ajuns destul de repede la Moldova Nouă... nimic spectaculos... ruinele fostelor fabrici sau mă rog... ce or fi fost, câmpuri părăsite, peisaj de stepă vulgară ce te făcea să părăseşti cât mai repede zona. Dacă îmi pare rău de ceva... atunci este faptul că nu am ajuns la Baziaş... locul unde intră Dunărea în ţară... mă rog, asta e. Altă dată.
Şoseaua ne ducea spre nord, spre Oraviţa. Ne-am adâncit pe un drum înconjurat de păduri sălbatice, chiar la un moment dat, văzând că nu ne întâlneam cu nici o altă maşină, ne puneam problema dacă nu cumva am greşit drumul. Nu... nu l-am greşit. La un moment dat am fost opriţi de o armată de controlori de toate felurile, de la drumuri, de la poliţie, circulaţie, poliţia de frontieră, jandarmerie... mi-am dres glasul puţin... ce era să fac... însă m-am liniştit când mi-am dat seama că de fapt controlau maşinile dacă aveau... rovigneta. Cum de regulă am tot ce trebuie când plec la drum, mi-au dat drumul, nu înainte de a mă asigura că sunt pe calea cea bună, spre Oraviţa... orăşel micuţ şi cochet... dar atât.
Drumul spre Anina însă ne-a delectat prin frumuseţea lui, nelăsând nici o clipă să se întrevadă faptul că intram într-o zonă uitată de timp. Intrarea în oraş mi-a produs un şoc... îmi închipuiam un orăşel miner, mic şi liniştit... aşa era... un sătuc foarte mic şi foarte liniştit. Minier? Poate... cândva... acum am găsit doar câteva bătrânele simpatice ce-şi faceau veacul pe la porţi. Este posibil să nu fi avut eu informaţii la zi despre ce ce era vorba în propoziţie... ceva nu se potrivea, vedeam asta în privirile lor... sincer nu ştiu cum e drumul spre Reşiţa dar în Anina... e groaznic. Întrebând o mămăică despre lacul Ochiul Beiului, am avut marea surpriză să constat că... nu prea aveam ce să caut pe acolo.
A trebuit să ne întoarcem la Oraviţa... la ieşire din oraş oprim să băgăm ceva benzină şi întreb aşa într-o doară pe tipul de la tejghea cum ajung acolo... ”nu ştiu”. Răspuns perfect. 100 de puncte. Voi ce aţi fi făcut în locul meu? Să vă spun ce am facut eu... am mers la inspiraţie. Ne-am urcat în maşină, fără să spun soţiei despre preţioasa informaţie primită. După câţiva kilometri observ pe marginea şoselei, pe partea stângă, o intrare... un drumuşor, şi la vreo 20 de metri pe acest drum, o... ceva, nu se vedea ce scrie pe ea. Intrăm pe drumul apărut ca de nicăieri şi apropiindu-ne de acel indicator reuşim să citim” REZERVAŢIA CHEILE NEREI-BEUŞNIŢA”. Menţionez ca acel panou era orientat cu partea scrisă spre rezervaţie şi nu spre şoseaua principală. Nu vă spun cât de uşurat am fost când am văzut pe harta ce era desenată, traseul spre lacul Ochiul Beiului, dar mi-a trecut repede. Am pretenţia că mă pot descurca destul de uşor pe o hartă... însă pe ACEA hartă... nu aveam nici o şansă. Nu ştiu cine a făcut-o însă... sigur nu era topograf. Ei, aici a fost momentul cheie... la intersecţia DN 57 cu drumul surpriză, la umbra unor nuci imenşi, avea şedinţă încă un grup folcloric, identic cu cel de mai devreme... ştiţi... jandarmi, poliţie... etc. Îmi fac curaj şi mă îndrept spre ei încercând să aflu cum pot ajunge acolo unde doresc. Spre marea mea surpriză... am aflat. Trebuie să recunosc că nu dădeam prea mari şanse încercării mele, însă iată că mai sunt şi oameni cu carte în ţara asta. Un poliţist comunitar... cred că era din zonă mi-a explicat în amănunt cum se ajunge în rezervaţie... doar câţi km sunt până acolo nu mi-a spus. Drumul spre rezervaţie trece prin Cioclova Româna şi Ilidia, drum foarte bun, proaspăt asfaltat. La intrarea în rezervaţie drumul se îngustează instantaneu şi începe să şerpuiască prin păduri, pe lângă pereţi de stâncă ce stăteau aplecaţi ameninţători peste drum. Nu-mi dau seama câţi km sunt, cert este că am ajuns urmând indicaţiile primite, pas cu pas. În locul unde drumul de asfalt ia sfârşit, începe drumul sălbatic…drum pietruit ce urmează albia Beuşniţei, cale de 5 km dezvăluind privitorului locuri greu de descris în cuvinte. Sfatul meu este... dacă e posibil... nu folosiţi maşina. Parcurgeţi acest drum cu piciorul, deoarece la fiecare pas este ceva minunat de văzut. La sfârşitul celor 5 km am găsit un loc de campare... o adevărată tabără, în vecinătatea unei păstrăvării si a unei nelipsite baze de odihnă a ocolului silvic zonal.
De aici înainte... ar fi fost nevoie de harul lui Calistrat Hogaş pentru a ilustra ce a urmat. Urmam o cărare şerpuită printre tufe de mure şi arbuşti... sincer sa fiu nu ştiu de care... eram pregătiţi pentru un traseu de 30 de minute, după spusele unor turişti ce tocmai se întorceau. Cred că v-aţi dat seama că se merge DOAR PE JOS. După ceva timp de mers cu gura căscată, am realizat că este pentru prima dată când mă aflam într-un loc ce nu trădează prezenţa umană. Nu am văzut nici un fel de gunoi... cutie de bere, ambalaje, chiştoace... şi m-am bucurat enorm. Iată că se poate. Drumul urca pe o pantă fină... nimic nu ne pregătea pentru ce vom găsi. Contactul vizual cu lacul Ochiul Beiului a fost... tulburător. Ceea ce ne-a bucurat cel mai mult a fost faptul că eram ultimii care ajungeam acolo în ziua respectivă. Am savurat din plin liniştea desăvârşită ce domnea în jur. Ne-am aşezat fiecare pe unde am găsit, privind sideraţi la luciul de apă turcoaz ce pur şi simplu încerca să-ţi povestească legenda formării lui... se spune ca beiul ce stapanea tinutul s-a indragostit nebuneste de o fata... tatal beiului afland a trimis un călău ce a ucis-o... beiul, încercând să scape fata s-a luptat cu soldaţii şi a pierdut un ochi. Se spune că din locul unde a căzut ochiul a început să izvorască apa ce alimentează lacul. La doar câţiva paşi, apa Beuşniţei se prăvălea într-o cascadă molcomă, precum vălul miresei din legendă, ferindu-se parcă să facă prea multă gălăgie. Apropierea serii ne aducea aminte că trebuie să plecăm şi să lăsăm în urmă aceste locuri unice. Drumul până la locul de campare l-am străbătut într-o tăcere grea... fiecare încerca în felul lui să rememoreze momentul. Ajunşi la maşină, scormonim prin portbagaj să găsim ceva de mâncare... să nu credeţi că drumul a fost atât de uşor. Eram totuşi undeva la poalele Semenicului. Muntele şi aerul pădurii işi spuneau cuvântul.
La un moment dat văd doi tineri ce se îndreptau spre râu cu ceva în mână... vase şi detergent!!! Puţin luat prin surprindere de ceea ce vedeam, întreb persoana în cauză ce vrea să facă. “Nu vă supăraţi... ce vreţi să faceţi cu alea? Vreţi sa le spălaţi? ”... ”Da”, vine răspunsul... ”În râu? ”... femeia rămâne puţin descumpănită de întrebarea mea şi se opreşte privindu-mă încurcată. Nu am mai primit răspuns... însă nici nu aşteptam vreunul. Pentru mine era clar ce urma să facă dupe ce plecam... sunt ecologist convins, nu mă poţi aburi cu chestii de genul “ e detergent biodegradabil... ”etc.
Am plecat lăsând în urmă locuri unice atinse doar de trecerea implacabilă a timpului. Greu de crezut că mai există asemenea excepţii de la mizeriile cotidiene, mai ales că am experienţa tristă a trecerii prin rezervaţii pline de gunoaie.
Cap compas – Herculane
Am întors maşina cu botul spre Oraviţa (da, ştiu... am mai trecut de două ori pe acolo... ce să fac daca ăla e drumul...) şi dă-i gaz. Când am ajuns la Bozovici era deja întuneric... drumul îmi era complet necunoscut... condiţiile erau întrunite pentru o aventură nocturnă. Intram în Cheile Nerei... nu am reuşit decât să bănuim ceea ce ar fi trebuit să admirăm... şoseaua proaspăt asfaltată ne-a ajutat se scurtăm drumul, traficul fiind aproape inexistent. Că veni vorba... voi ce aţi simăi mergând zeci de kilometri, prin noapte, pe un drum necunoscut, fără să întâlniţi o maşină... un om... interesant, nu? Se făcuse 22,30... ajungem la Herculane. Parcăm la prima pensiune ieşită în cale şi după ce devorăm câteva felii de pizza şi facem un duş, ne prăbuşim în moliciunea paturilor aşteptând optimişti ziua de mâine.
Dimineaţa ne-a băgat ranga sub pleoape cu razele unui soare promiţător, ce se chinuia sa apară din ceaţa lăptoasă a văii Cernei. Băgăm ceva repede sub nas şi ieşim la şosea... curiozitatea de a vizita Herculanumm-ul nu mă lăsa în pace. Ceea ce am găsit acolo... e mai mult decat dureros de trist. Cuvântul cel mai potrivit este RUINĂ. Ar mai putea fi folosite şi DEVASTARE, INDOLENŢĂ, NEPĂSARE, NESIMŢIRE…. HOŢIE.
Descupănire e puţin spus... dezolare... mai curând. Nu am văzut niciunde o dorinţă mai mare de distrugere a frumosului. Celebrul Casino a ramas în picioare doar datorită nunţilor organizate pe terasă... cladirile vechi, adevărate monumente de arhitectură se găseau într-o avansată stare de degradare. Doar statuia lui Hercule a mai fost lustruită... ca o maşină de lux în piaţa unui sat de munte părăsit.
Ce ne-a distrat a fost sa descoperim in capela unei biserici catolice din apropierea statuii lui Hercule, ca acatistele erau scrise pe... bilete de loterie... După o vizită scurtă la ştrandul termal, unde o cafea avea preţul în funcţie de cine o vindea (... ce nu aţi înteles? daca era mama la aparat, cafeaua costa 2 lei, daca era fiica... 3. Afacere de familie. Mă rog.), am plecat spre Târgu Jiu... binenţeles nu înainte de a mai avea o mică aventură... cu ieşirea din... Herculane. Poate unora li s-a părut uşor însă eu fără indicatoare şi mai ales cu indicaţii date aiurea de către unii şi alţii, am reuşit să ies din oraş abia dupa 30 de minute, numărând toate spărturile drumurilor şi binenţeles îmbunătăţindu-mi colectia de sudălmi.
Intrând în cheile Cernei am mulţumit lui Dumnezeu că nu a trebuit să fac acest drum noaptea…îngrozitor. Asfalt sub orice critică, stânci cazute pe şosea…doar copiii ce incercau să vândă coşuleţe cu mure pe marginea şoselei mai pigmentau peisajul.
Drumul a continuat sinuos spre Baia de Aramă, trecând pe lângă Tismana, unde fusesem cu un an înainte (Doamne... îmi aduc aminte că am dormit într-o tabără de copii, 5 în cameră, cu soţia, soacra, fiica şi nepoata într-un frig canceros)... şi apoi prin Tg. Jiu, Horezu, Rm. Vâlcea... tadam, tadam... acasă.
Ar fi trebuit sa umplu paginile cu zeci şi zeci de poze însă... vă las pe voi să plutiţi pe aripile gândului spre aceste minunate locuri ce ne încântă sufletele, pe care însă... nu le merităm.
Trimis de gregorio in 02.09.10 20:15:35
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SASCA MONTANĂ. A mai fost în/la: ... cam peste tot... mai putin in Delta... dar urmeaza!
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gregorio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.95584430 N, 21.88779020 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Frumos scris, in acelasi stil inconfundabil. Felicitari! Editat putin textul, sper ca este mai bine asa. Pe de alta parte, in viitor, puteti folosi instructiunile de editare a unui ecou care sunt valabile si pentru review, pentru a-l edita dupa bunul plac.
Va recomand, totodata, folosirea majusculelor la inceput de fraza, pentru o lectura mai usoara.
Interesant review, povestit excelent, asa cum ne-ai obisnuit deja, felicitari!
WM... voiam sa pun o virgula... ultimul rand... dupa "sufletele, locuri pe care...".
Treaba cu editatul e valabila doar o perioada de timp. Cand mi-am dat seama de greseala... era prea tarziu. Multumesc.
@gregorio, in impresiile postate de dvs. sunt si referiri la orasul meu, Herculane, asadar ma consider indreptatita sa va, ofer"cateva lamuriri, si anume:in primul rand Herculanum--daca vreti sa-l vizitati-- se afla in Italia langa vulcanul Vezuviu, denumirea orasului meu, Herculane, venind de la patronul spiritual al zonei, Hercules, cel cu muncile, stiti dvs... si da, aveti dreptate cand spuneti DEVASTARE, INDOLENTA, NEPASARE, NESIMTIRE si HOTIE, dar stiti a cui sunt, meritele"? ... incepand cu anul 2000, marea privatizare ne-a adus pe cap bucurestenii dvs, destepti"--Agaton, Vacaroiu, Taracila--care dupa ce au SUPT tot ce s-a putut SUGE din Herculane--din societatea care administra imobilele vechi, patrimoniu national--ne-au lasat sa ne descurcam singuri, dar cum sa ne descurcam daca imobilele sunt tot ale lor, sau, din cate se vehiculeaza, vor deveni ale dnei COCOS? ...comparatia cu un sat de munte... orice statiune balneoclimaterica ati lua, de la ses sau munte, nu se intinde pe mii de hectare, asa ca mi se pare deplasata parerea dvs... oricum, ca sa ajungeti la, RUINE"ati trecut printre atatea pensiuni si terase ce se intind de o parte si de alta a strazii noastre principale, care, sunt sigura, la data in care ati fost la noi erau pline de turisti. In alta ordine de idei, ma mir ca abia dupa 30 de min. ati gasit drumul spre Baia de Arama, cand afirmati ca va descurcati in a citi o harta si mai ales ca pe oriunde ati lua-o tot pe drumul acela ajungeti... si inca ceva, de geografie tinand, Cheile Cernei in jud. CARAS SEVERIN, se termina in dreptul Pensiunii Dumbrava, la 14km in amonte de Herculane. IN speranta ca v-am lamurit catusi de putin va urez drum bun pe carari de munte.
Ma bucura replica dumneavoastra... si ma mai bucur ca nu suntem fata in fata... probabil ca m-ati fi impuscat... sau mai rau. Eu am scris despre ce am vazut... cine este responsabil... ma depaseste. Bucurestenii au facut si au dres... generalizarea mi se pare exagerata... nu sunt nici ai mei nici ai altuia, ca sa nu mai spun ca eu nici macar nu sunt bucurestean...nu vreau sa polemizez aici... nu e locul pentru asa ceva. Da... ruine... si aceste ruine apartin comunitatii in care probabil traiti si care ar fi trebuit sa faca ceva inainte de a se ajunge la ce este acum.
Mi-ar place sa vizitez Italia... deocamdata ma limitez la a cunoaste tara in care traiesc. Treaba cu cheile Cernei...sincer nu inteleg ce vreti sa spuneti, oricum e bine de retinut. Si...nu cautam nici un fel de lamuriri.
Va deranjeaza criticile mele? Asta e. Credeti ca mie mi-a placut ce am gasit acolo? Tatal meu a fost 10 ani la bai la Herculane...si nu stiam de ce tocmai acolo( eu fiind de fel din Iasi)....deci a fost si bine.
Nu stiu daca ati observat, povestirea mea a incercat sa aduca in ochii cui citeste, intamplari traite de mine si de familia mea, cu un subtil accent comic, daca dumneavoastra ati luat totul personal si vreti sa ma asezati la stalpul infamiei... ma rog... este optiunea dumneavoastra... eu... trec mai departe... cu greselile mele cu tot. Si sa stiti...cu ironiile...nu se ajunge prea departe.
Va doresc o zi... linistita.
De impuscat doar sotul ,el este vanator...de facut ceva comunitatea--in care suntem ancorati mai mult decat va vine sa credeti--pana in 89 nu am putut,dupa 2000 nu am avut ,,loc" si se pare ca nu vom avea in continuare...Cheile Cernei era vb de starea drumului si de raspunderea fiecarui judet,cat priveste subtilitatile ,spuse sau nespuse, tine de ,,pricepere"fiecaruia dintre noi ...
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă Cheile Nerei» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Cheile Nerei, pentru iubitorii de natura si drumetii — scris în 25.08.23 de raducondurache din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Frumusetile de pe Raul Beiu — scris în 09.12.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Drumeție de vis in Cheile Nerei — scris în 10.07.21 de @Lavi73 din AGIGEA [CT] - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Lacul Dracului, cel fara fund — scris în 12.10.20 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Tunelurile de pe Cheile Nerei si „terasa suspendata” — scris în 10.10.20 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Un albastru infinit – Ochiul Bei şi mult verde crud - Cascada Beusnita — scris în 10.10.20 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 La Tunele, un traseu plăcut — scris în 18.09.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ