O ieșire pe Valea Similei. Mănăstirea Alexandru Vlahuță

TIPĂREȘTE

Când îmbătrânesc părinții – unde îi poți scoate din casă, să mai iasă din amorțeală? Prea departe nu vor ei să meargă, așa că, iată, redescoperi cu sau fără voie arealul copilăriei. O mini-excursie recentă chiar merită povestită: nu știam că, la mică distanță de Bârlad, pot fi văzute locuri atât de interesante.

Din punct de vedere istoric, Bârladul a fost, vreme de cel puțin șase secole (există opinii cum că datează de dinaintea formării statului moldovenesc, în Cronica Kieveană e menționat cândva la 1170, dar apare oficial în actele cancelariei domnești din 1408), inima unei comunități bine închegate de pe o parte și de pe alta a râului omonim.

În stânga apei se înalță o lungă coamă de deal, crestată din loc în loc de scurte pâraie (fără apă în cea mai mare parte a anului). Versantul opus al dealului coboară spre valea Elanului, către lunca Prutului. Există pe AFA descrieri ale mănăstirilor Bujoreni vezi impresii, vezi impresii și Grăjdeni vezi impresii, aflate în aceste locuri – care îmi sunt familiare, pe aici mi-am petrecut pruncia și junețea :).

Partea din dreapta râului Bârlad o știam, până recent, puțin spre deloc. O descopăr cu surprindere, și e mai interesantă decât mă așteptam. Mă refer la zona cunoscută sub numele de Colinele Tutovei, care a dat și numele ținutului / județului a cărui reședință a fost târgul / orașul / municipiul Bârlad. Dacă priviți P2, veți observa forma ciudată a vechiului județ; coroborând cu P1, veți înțelege și motivul. Învățăm la școală:

Zona colinară a Tutovei face parte din Podișul Central Moldovenesc și este situată între râurile Siret la vest, Bârlad la est și Racova (afluent al Bârladului) la nord. Caracteristica acestei zone din punct de vedere fizico-geografic este aceea că toate colinele și dealurile din care este formată, variind între altitudini joase de 50 m până la maxime de 200-400 m, rar mai înalte (556 m dealul Colonești), sunt dispuse, în general, paralel. Aceste coline și dealuri sunt despărțite de văi mai mult sau mai puțin adânci, brăzdate de la nord spre sud de numeroase râuri și mai ales pâraie – peste 20 la număr – ce izvorăsc din aceste coline și se varsă, majoritatea, în Bârlad, iar câteva în Siret.

În P1 observăm că doi dintre acești afluenți pe dreapta ai Bârladului ar fi mai importanți: Tutova și Berheci. Cel de-al doilea (apropiat de Siret) are vărsarea mai la sud; împreună cu tot bazinul său, a făcut parte, istoric vorbind, din Ținutul Tecuciului. De Ținutul Tutovei au aparținut râurile cu gura de vărsare apropiată de târgul de reședință: Horoiata, Simila, Tutova și Pereschiv, cu afluenții lor.

Comunicarea între văi nu a fost mereu simplă: sunt despărțite de dealuri (diferența de nivel fiind de peste 200 de metri) care, târziu în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, încă erau complet împădurite. Până în ziua de azi, dacă vrei să ajungi dintr-un sat al unei văi într-un sat al alteia, distanța în linie dreaptă fiind de numai 7-8 kilometri, poate fi mai simplu să cobori spre lunca Bârladului și să urci pe cealaltă vale, parcurgând poate în plus 20-30 de kilometri, dar neriscând să-ți strici mașina pe drumuri grele.

Pentru scurta incursiune despre care vorbesc aici am ales, după o mică documentare, valea Similei. Accesul se face pe DJ245, recent modernizat – covorul asfaltic se prezintă în stare excelentă. Șoseaua duce de la intersecția cu E581 (imediat la nord de ieșirea spre centura Bârladului) până în satul Florești, aflat la izvorul Similei. Cu nu mulți ani în urmă a fost asfaltat drumul comunal DC163, care continuă peste deal DJ245, legând Floreștii de Poienești, reședința comunei din care face parte după reforma administrativă din 1966, care a desființat Regiunea Bârlad (înființând Județul Vaslui).

(Cam toate drumurile care pleacă din Bârlad spre nord, pe râurile ce brăzdează Colinele Tutovei, se termină brusc în locurile de unde izvorăsc aceste râuri. Explicația: mai sus întâlnesc o lungă și înaltă creastă, orientată vest-est, care le separă de valea Racovei. Aici se află cele mai mari înălțimi din zonă, diferența de nivel față de albia Racovei fiind, pe alocuri, de peste 400 de metri. Până nu cu mult timp în urmă, singurul drum care trecea această culme era cel de-a lungul Tutovei, râu al cărui izvor este foarte aproape de izvorul Racovei.)

Șoseaua te poartă din sat în sat. Aceste sate nu sunt bogate, însă nici sărace – mai curând îmbătrânite și parțial părăsite. Unele case par, atât cât se poate vedea de după gard, pe cale a se ruina, dar e limpede că au aparținut cândva unor oameni gospodari. De altfel, Dimitrie Cantemir ne spune că pe aici erau doar comunități de răzeși în vremea lui, în prima parte a secolului al XVIII-lea (el însuși făcând parte dintr-o asemenea familie, dar de pe valea Elanului, de cealaltă parte a Bârladului). Am văzut și câteva case noi, aparținând probabil unor oameni cu stare din oraș, precum și vreo două ansambluri de locuințe sociale în construcție (dacă nu greșesc). Sper să apară o inversare a tendinței de depopulare, frumusețea locurilor ar justifica asta.

Pentru că, da, Valea Similei este pitorească, având un aspect submontan, accidentat, cu dealuri abrupte și păduri dese. Pare potrivită pentru drumeții ușoare și relaxare în natură, chiar am zărit vreo două grupuri de tineri și câțiva bicicliști. Am trecut pe lângă o pensiune și ne-am întrebat dacă are și oaspeți: probabil da, alături era și o herghelie.

Unde am oprit:

Lacul de acumulare „Râpa Albastră”

Simila e un râu de 44 de kilometri, care are gura de vărsare în Bârlad în dreptul localității Simila, aflată la ieșirea din oraș către Iași. În dreptul satului Băcani primește doi afluenți mai însemnați, Ibana (pe dreapta) și Bogdana (pe stânga). Este un râu nărăvaș: e cât un firicel aproape tot timpul anului, pentru ca la fiecare ploaie mai serioasă vara, sau la topirea bruscă a zăpezilor primăvara, să se reverse din matcă, dând naștere la viituri distrugătoare pentru localitățile de pe cursul său.

Sunt înregistrate inundații devastatoare în 1894 (în oraș, apele au ajuns la înălțimea de 1 metru deasupra străzilor), 1911, 1932 (bine documentată, Regele Carol al II-lea a vizitat personal județul pentru a coordona salvatorii, unii spunând că s-ar fi adăpostit la Mănăstirea Grăjdeni, afirmație pe care @tata123 a dovedit-o ca fiind nefondată – a se vedea seria de ecouri care începe cu acesta amfostacolo.ro/goto_impr_ ... &eid=766004) și 1970 (care au „inspirat” unul dintre cele mai bune filme documentare românești, Apa ca un bivol negru youtube).

Istoricul sistemului hidrologic din zonă s-a schimbat definitiv după inundațiile catastrofale din primăvara anului 1970. Revărsările masive de atunci ale râurilor din bazinul Bârlad-Simila au determinat regimul comunist să aprobe construirea de urgență a barajului de la Râpa Albastră, tocmai pentru a opri aceste viituri repetate și pentru a proteja definitiv populația.

Structura a fost finalizată și dată în exploatare în anul 1975. Barajul, din pământ, are o lungime la coronament de 810 metri și o înălțime maximă de 17,8 metri. Volumul normal de retenție este de aproximativ 8,78 milioane de metri cubi, însă poate reține la capacitate maximă până la 24,8 milioane de metri cubi de apă. În același timp, lacul de acumulare are și un rol strategic, ca rezervă de apă pentru municipiu în perioadele de secetă extremă (informații oferite de AI).

[Principala sursă de alimentare cu apă este tot una de suprafață, Acumularea „Cuibul Vulturilor” de pe Tutova. Asta a creat o mare problemă în 1986, când cu explozia centralei nucleare de la Cernobîl: autoritățile au decis atunci că e mai bine ca oamenii să moară de sete, decât iradiați. Prin urmare, apa la robinet a început să curgă doar două ore pe zi, iar atunci venea în două cu pământ, pentru a descuraja consumul ei (o foloseam doar pentru a ne spăla, după ce o încălzeam pe aragaz, pentru că apă caldă pe conductă nu a mai circulat în vremea comunismului). Pentru alimentarea orașului cu apă potabilă s-au săpat puțuri la mare adâncime: Bârladul stă pe un strat freatic de apă sulfuroasă, cu gust oribil, care îngălbenește dinții și nu e potrivită pentru a fi consumată pe termen lung; partea bună e că nimeni nu mai cerea bilet la Călimănești - Căciulata!]

Încă în vremea copilăriei mele, lacul se transformase într-o mică deltă. Veneam adesea „cu băieții” pentru a lua papură (o ținea mama în vază, pe post de plantă ornamentală) sau tulpini de trestie (le foloseam ca arme de luptă, suflam prin ele cornete de hârtie). Unii, mai curajoși, înotau; cineva, nu din grupul meu, dar cunoscut, s-a înecat aici, a fost o mare tragedie. Sau... stăteam, în liniște, pe lângă pescari, iar pentru a le intra în voie culegeam râme și făceam cocoloașe din mămăligă 😊.

Citesc, acum, că datorită suprafeței mari de luciu de apă și a stufărișului dezvoltat natural în decursul deceniilor, zona a devenit un ecosistem complex, „Mica deltă a Bârladului” . A atras numeroase specii de păsări acvatice, inclusiv colonii de lebede și egrete. În rândul localnicilor și pasionaților din zonă, acumularea Râpa Albastră este extrem de populară ca destinație pentru pescuitul sportiv de crap, caras și șalău.

Mănăstirea Alexandru Vlahuță

Mă enervează foarte tare „etichetele turistice” atașate diverselor locuri, dar... „este, pe drept cuvânt, supranumită Voronețul Tutovei”. Na, că am spus și eu!

Se află la 20 km de Bârlad, pe moșia vechiului sat Pătrășcani. În 1956, acesta s-a unit administrativ cu satul vecin, Pleșești, locul nașterii poetului Alexandru Vlahuță; localitatea astfel rezultată a primit numele scriitorului.

Mănăstirea e nouă, însă are o istorie încâlcită și legată, ar spune unii, de persoane controversate: Părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, Părintele Calistrat Chifan de la Vlădiceni, pe atunci stareț al Mănăstirii Bârnova de lângă Iași, sau PS Corneliu Bârlădeanu, fostul episcop al Hușilor. Este plin internetul de discuții despre viața și faptele acestora – nu vreau să intru în dispute pe astfel de teme, deci le evit cu grație :).

Rodica Colomei a fost o fiică a comunei Alexandru Vlahuță, de profesie inginer agronom. Avea dorința de a ridica un mic așezământ de rugăciune pe pământul pe care îl moștenise de la părinții săi și, de-a lungul anilor, a împărtășit acest gând mai multor duhovnici. Când l-a întâlnit pe Părintele Calistrat, acesta a fost uimit de o coincidență: el slujea la Mănăstirea Bârnova, exact cea care, în secolul al XVII-lea, prin dania voievodului Eustratie Dabija al Moldovei, avusese în proprietate pământurile pe care agronoama voia să le doneze bisericii.

Părintele Calistrat a văzut în această potrivire un semn divin și a îndrumat-o pe ingineră către Episcopia Hușilor. În același timp, a luat legătura cu Părintele Iustin Pârvu, care a propus și a susținut înființarea unui așezământ monahal de călugări. Locul a fost sfințit pe 6 mai 2002, iar primul lăcaș de cult, Paraclisul „Sf. Nicolae”, a fost terminat în toamna anului 2003.

În anii care au urmat obștea a crescut mult, de la cei patru călugări trimiși inițial de Părintele Calistrat, la cei 17-18 viețuitori din prezent. Complexul mănăstiresc s-a dezvoltat, și el: au apărut chilii, o trapeză, o casă în care sunt găzduiți pelerinii și, mai ales, s-a terminat (în 2021) construcția bisericii principale, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.

episcopiahusilor.ro/manas ... exandru-vlahuta

Totul arată într-un mare fel, după cum puteți constata din imaginile atașate. E un loc larg, dar tăcut – se aude cântecul păsărilor și bâzâitul albinelor, plin de flori superbe (îmi imaginez cum trebuie să arate primăvara), cu oameni blânzi și muncitori. Sigur, așa mi-au părut mie, care am ajuns acolo într-o liniștită zi de marți. La acea oră nu se slujea, iar asta m-a împiedicat să vizitez biserica mare, pe care am găsit-o închisă. Erau călugări în curte, dar munceau și mi-a fost rușine să-i deranjez să o deschidă special pentru noi.

Pe de altă parte, ceea ce dă specificul acestei biserici (pe lângă aspectul său de inspirație ștefaniană) este pictura exterioară, care impresionează pe toți cei care ajung până aici. La o privire atentă, se constată, totuși, ceva: de jur împrejur sunt reprezentați doar sfinți români. Cred că ar aprecia asta președintele nostru, care ieri ne vorbea despre necesitatea unui „naționalism sănătos” 😊.

Am citit că în interiorul bisericii se păstrează o copie fidelă a Icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” (Vindecătoarea de boli), adusă direct de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, la care pelerinii din tot județul Vaslui vin să se roage pentru sănătate (P48). Mănăstirea respectă rânduiala aspră de la Mănăstirea Petru Vodă, cu slujbe de noapte (Miezunoptica și Utrenia) care încep de la miezul nopții, urmate dimineața de Sfânta Liturghie.

L.E. Biserica este pictată și pe interior, doar că noi am găsit-o închisă. Pictorii, care – conform tradiției – au rămas anonimi, au făcut o treabă bună. Dacă doriți să vedeți cum arată, puteți găsi imagini pe FB .

Mănăstirea Florești

Deși este, de departe, obiectivul nr. 1 al văii, nu vă voi obosi cu prezentarea sa: există pe AFA două articole excelente, vezi impresii și vezi impresii. De asemenea, puteți citi o grămadă de chestii aici: episcopiahusilor.ro/manastirea-floresti.

În ceea ce mă privește, mă mulțumesc să încarc vreo două poze.

Nu ocoliți aceste locuri, dacă pașii vă poartă în părțile Bârladului!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 247 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI