Mocănița de pe Valea Vaserului 

TIPĂREȘTE

După ce în urmă cu un an mă dădusem huța-huța cu Huțulca în Bucovina de la Vatra Moldoviței până la Argel, anul acesta a venit rândul Mocăniței Maramureș. A fost o excursie opțională în cadrul circuitului organizat de o agenție de turism din București, pentru care am plătit suplimentar 100 de lei.

Punctul de plecare în acest traseu este orașul Vișeu de Sus, situat la circa 100 km est de Baia Mare, la o altitudine medie de 427 m, între Munții Maramureșului și Munții Rodnei și la confluența râurilor Vișeu și Vaser. La fel ca alte așezări din zonă, și acesta are o istorie îndelungată, fiind atestat documentar din 1365, când a fost menționat într-un act emis de cancelaria regelui maghiar Ludovic de Anjou.

Povestea Vișeului se suprapune peste cea a pădurilor care îl înconjoară, exploatate, spun legendele, de mai bine de 1000 de ani, când un tată, după ce și-a pierdut fiul, doborât de un copac pe care îl tăia, a hotârăt să ridice în amintirea lui o biserică. În jurul ei au început să se construiască apoi case iar așezarea s-a numit inițial „Între râuri” .

Orașul propriu-zis a luat naștere după 1770, când din ordinul împăratului Iosif II al Austriei au fost aduși aici coloniști din Zips, o regiune din sud-estul Slovaciei actuale, pentru a lucra în centrele forestiere de la Vișeu și Borșa. Țipțerii, așa cum au fost ei porecliți, au trăit în bună pace cu românii, care le-au preluat o parte din obiceiuri.  

Viața muncitorilor forestieri de pe Valea Vaserului era foarte grea, dar asigura venituri mai mari decât cele obținute din creșterea animalelor, plus un statut social superior. Băieții începeau să învețe meseria de pe la 14 ani, plantau molizi, tăiau copaci cu toporul, se îngrijeau de pepiniere, defrișau păduri, construiau plute cu care transportau pe ape lemnul spre gaterele din Sighet, Vișeu și Borșa sau mai departe pe Tisa.

Râul Vaser a rămas calea de transport al lemnelor până în 1930, când s-a demarat construirea căii ferate cu ecartament îngust (760 mm). În acel an Gara Căii Ferate Forestiere Vișeu de Sus a fost amenajată în incinta unei fabrici de cherestea iar un an mai târziu a fost dat în folosință primul tronson.

Parțial distrusă în toamna lui 1944 de trupele germane și maghiare în retragere, calea ferată a fost refăcută între 1945-1948, iar între 1950-1954 a fost extinsă cu linii secundare. Lucrările s-au finalizat în 1961, rețeaua măsurând în total 79 km, din care magistrala Vișeu de Sus-Izvorul Boului se întinde pe 46,3 km.

Mocănița maramureșeană este din punct de vedere cronologic cea mai recentă sau mai bine zis ultima cale ferată forestieră din Europa cu ecartament îngust. Locomotivele ‒ 6 sau 7 la număr (n-am înțeles exact), plus altele aflate în revizii periodice ‒ funcționează cu abur, fiind alimentate cu lemn și cărbuni.

Trenurile au fost amenajate în scop turistic, ca „mocănițe” , la începutul anilor 2000, traseul măsurând 21,6 km.

Biletele pot fi achiziționate online pe https://mocanita-maramures.com/, dar în cazul nostru ghidul a fost cel care s-a ocupat de plata și obținerea lor de la ghișeul gării.

Trenurile circulă zilnic între aprilie și octombrie, iar în celelalte luni numai în zilele de joi, vineri, sâmbătă și duminică.

În 2024, prețurile biletelor Standard Mocănița erau următoarele: adulți 97 lei; studenți și pensionari 89 lei, copii de 6-16 ani 65 lei.

Există și pachete cu masă inclusă (Mocănița Special), care cuprind în afara biletului, un mix grill, o cafea, o băutură răcoritoare și un produs de patiserie. Prețurile pachetelor în 2024: adulți 149 lei, studenți și pensionari 144 lei, copii (6-16 ani) 117 lei.

Pe site-ul oficial https://mocanita-maramures.com/ se menționează că programul și pachetele de Paște și Crăciun diferă de cele obișnuite și doritorii ar face bine să se informeze în prealabil. De asemenea, sunt sfătuiți să facă rezervare, mai ales în perioada sezonului estival.

Traseul se parcurge în două ore, deci patru dus-întors, la care se adaugă două opriri de încă două ore, total șase ore.

Rezervarea pentru grupul nostru era pentru ora 10. Am ajuns în gară cu vreo jumătate de oră mai devreme și am avut timp suficient să ne hidratăm cu o cafea sau un suc și să ne aprovizionăm eventual cu niscai plăcinte de la bufet, dar mai ales să admirăm locomotivele și vagoanele de epocă.

După care am suit în cele două vagoanele rezervate, dar cu oarecare dificultate, scările fiind înalte… Vagoanele pentru turiști pot fi gen terasă (descoperite, fără geamuri) sau acoperite și cu geamuri, așa cum am nimerit noi. Banchetele, așezate în șiruri față în față, erau din lemn (evident), cam incomode, însă în alte vagoane am văzut că erau tapițate, deci cât de cât confortabile. Există și vagoane tip platformă pentru transportul lemnului.

Mecanicul fluieră și mocănița pornește încet-încet pe Valea Vaserului, parte a Parcului Natural Munții Maramureșului, în zgâlțâituri viguroase, șuierături și fum cât cuprinde. La dus se urcă, diferența de nivel pe toată lungimea liniei principale fiind, din câte am înțeles, de cca. 225 m. Nu știu care e diferența de nivel pe traseul turistic.

Trecem pe lângă gospodării tare făloase, înconjurate de grădini de legume, livezi și fânețe, care se răresc pe măsură ce înaintăm. În stânga, în spatele poienițelor, zărim Vaserul și Biserica Valea Râului iar în fundal munți cu înălțimi de peste 1600 m, în dreapta sunt păduri dese de foioase. Sunt și câteva halte (Fabrica 3, Valea Scradei, Novăț, Novăț Delta), dar prima oprire tehnică, pentru alimentarea locomotivei, o facem la kilometrul 16, într-un loc numit Glîmboaca.

Zona de staționare e destul de mică și neumbrită. Sunt două bufete de unde se pot cumpăra gustări, cafea, bere și băuturi răcoritoare, precum și o foarte utilă toaletă. Facem poze, ne fâțâim un pic ca să ne dezmorțim picioarele și după o jumătate de oră suntem din nou „chemați la raport” de fluierul locomotivei.

A doua oprire și ultima o facem după ce depășim haltele Cozia și Novicior, la Paltinul, punctul terminus al traseului turistic, unde suntem întâmpinați de un grup de copii îmbrăcați în costume populare care ne urează cântat „bun venit” . Se încinge și o horă, după care suntem lăsați în compania muzicii maramureșene înregistrate.

Halta Paltinul cuprinde un spațiu destul de vast între șinele de cale ferată și Vaser. Există și aici o toaletă curată și sunt copaci bătrâni la umbra cărora au fost plantate mese și banchete lungi din lemn. Cei care au optat pentru pachetul Mocănița Special își ridică mâncarea de la bufetul tip „împinge tava” . Ceilalți sunt nevoiți să stea la coadă pentru a se omeni cu cârnați pe varză, cartofi țărănești, ouă jumări, ciolan afumat etc.

Mă așez și eu la coadă și mă servesc cu o mămăligă cu brânză, cârnați și jumări, însoțite de un mic bol de smântână, la care adaug o cafea și un suc. Total consumație 49 de lei. În ciuda îmbulzelii inițiale, mâncarea fiind gata porționată, serviciul merge repede iar mămăliguța a fost chiar gustoasă.

Pauza la Paltinul durează o oră și jumătate, și recunosc că începusem să mă plictisesc un pic. Iar la întoarcere, legănată de tren, aproape că m-a luat somnul...

De la Paltinul până la Izvorul Boului urmează stații destinate exclusiv lucrătorilor forestieri și încărcării buștenilor care urmează să fie transportați la vale. Mai multe n-am a zice despre această porțiune a căii ferate, pentru simplu motiv că nu am străbătut-o.

Sinceră să fiu, excursia asta de 6 ore mi s-a părut cam lungă și obositoare din cazua statului în fund atâta timp. Poate că cei care merg pentru întâia oară cu mocănița sunt mai entuziaști, însă eu experimentasem deja acest tip de călătorie cu un an înainte, când „dădusem gata” traseul bucovinean în numai 4 ore. Orișicât…

În rest, organizarea a fost bună, n-am avut de ce să mă plâng, iar combinația dintre peisajele pitorești și povestea ultimei linii ferate forestiere cu ecartament îngust din România și Europa și a locomotivelor şi vagoanelor sale istorice face din Mocănița Maramureș un obiectiv turistic demn de luat în seamă.

Îmi pare, deci, foarte corect îndemnul inscripționat în gara din Vișeu: „Vă mulțămim! Mai haidați pă la noi!”

---

VIZUALIZĂRI: 156 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI