ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.04.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Reșița
ÎNSCRIS: 25.10.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
APR-2018
DURATA: 1 zile
prieteni
3 AD. + 2 COPII -- v: 9 și 12 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Sălbatic dar spectaculos

TIPĂREȘTE

În ziua de marți de după Paște, profitând de faptul că vacanța școlară nu se încheiase, i-am invitat pe nepoții noștri dragi să facă o plimbare împreună cu noi pe primul sector al Cheilor Carașului. Fiind liberă de la serviciu, până seara, ni s-a alăturat și mama lor. Gașca fiind hotărâtă ne-am „înarmat” cu mâncare și apă și fiecare cu rucsacul său, mai mic sau mai mare, am plecat la drum.

Înainte de a începe relatarea aventurii noastre, o să vă spun câteva vorbe despre Cheile Carașului.

Râul Caraș izvorăște din Munții Aninei. Locul din care izvorăște este cunoscut ca „Izbucul Carașului” și este deosebit de alte izvoare prin debitul său mare. Ca și o paranteză pot să vă spun că dacă ajungeți vreodată la Lacul Buhui, care este un lac minunat din Munții Aninei, veți găsi la cabana Ocolului Silvic de acolo pe Nicu, cabanierul, care vă va conduce cu mare plăcere să vedeți locul de unde izvorăște râul Caraș. Este un bun prieten al nostru și al tuturor care au fost acolo și l-au cunoscut.

Râul Caraș are o lungime de 85 km iar din aceștia 74km sunt pe teritoriul țării noastre iar ceilalți în Serbia, dar cea mai frumoasă secțiune a sa este cea de la izvor și până în localitatea Carașova.

Locul de unde se pleacă de obicei pe Cheile Carașului este viaductul care se află la intrarea în comuna Carașova. De aici se merge împotriva cursului apei având râul în partea stângă până la un loc numit Poiana Prolaz. De aici cheile sunt mai greu accesibile și trebuie să recunosc că nu am fost niciodată mai departe.

„... traseul are 3 porţiuni (sectoare) de călătorie distincte ca dificultate:

• Caraşova - Poiana Prolaz (4,5 km cu potecă pe stânga) - 2 ore de mers la pas;

• Prolaz –Peştera Ţolosu (2 km cu potecă pe dreapta) - 1 oră de mers la pas;

• Peştera Ţolosu–Gura Comarnicului (3,5 km fără potecă) - 6 ore de mers la pas.

Recomandări:

1. Zilele cele mai indicate pentru vizitarea cheilor sunt în luna mai, când înfloreşte liliacul, în luna august cu ape mici, când pot fi vizitate toate peşterile şi la începutul lui octombrie, spre a admira mozaicul multicolor de la începutul toamnei;

2. Pentru ca mersul pe cărare să nu vă fie greu, la o diferenţă de nivel de numai 200 m de la intrare până la ieşire din chei, se va purta încălţăminte cu talpă groasă de tip gheată sau bocanc, cauza fiind pietrele ascuţite de pe traseu;

3. În vreme ce admiraţi peisajul, nu trebuie uitat că ne aflăm pe tărâmul viperelor. Cele două specii – vipera comună şi vipera cu corn – îşi fac simţită prezenţa din luna aprilie până în septembrie. Ele pot fi întâlnite fie pe stâncile golaşe, fie prin smocurile de iarbă, stând în bătaia soarelui. Chiar dacă se află lângă potecă, nu sunt probleme dacă nu le deranjăm” - date extrase din Ghidul Banatului Montan scris de Gheorghe Popovici.

Noi am plecat la drum cu mașina, dimineața, dar nu prea devreme și după 17,5 km, pe ruta Reșița- Anina am ajuns la viaductul de la Carașova. Aici se poate lăsa mașina pe partea dreaptă a drumului înainte de a trece viaductul, cum am făcut și noi, sau o puteți duce după viaduct și acolo este o pensiune unde o puteți lăsa în parcare. Gratis bineînțeles.

Pentru a intra în chei trebuie să coborâți pe poteca aflată în partea dreaptă, imediat după viaduct și odată ajunși lângă râu să începeți plimbarea în amonte pe poteca care începe de sub viaduct.

Primul obstacol este o scară metalică pe care trebuie să o urcați pentru a trece de cascada de sub viaduct. Aici după cascada aceasta era acum câțiva ani un pod de lemn foarte frumos de care acum mai amintesc doar stâlpii de ciment pe care era montat. Când apa este mai mică se poate trece apa pe un zid de beton care traversează râul undeva puțin mai sus de picioarele viaductului și atunci puteți să coborâți până la râu și pe poteca care se află în partea dreaptă înainte de a trece viaductul.

Imediat cum am început plimbarea am întâlnit un panou care ne informa că ne aflăm în Parcul Național Semenic- Cheile Carașului și un panou în care erau prezentate acvila de munte și șoimul călător.

Zone de lângă viaduct este mai joasă așa că aici am găsit poteca puțin inundată și ne-am strecurat mai greu dar în continuare poteca este mai sus decât râul și nu am mai avut problema asta.

Poteca este foarte îngustă și este „pavată” cu piatră aproape tot drumul. Sunt unele locuri unde este mai greu accesibilă și acolo a trebuit să îi ajutăm pe copii să treacă. Este cam greu ca din mers să te bucuri de peisaj pentru că în majoritatea timpului trebuie să fii atent unde calci, dar sunt și poieni aflate pe malul apei unde te poți relaxa și admira în voie frumusețea ce te înconjoară. În prima poiană, Poiana Lilieci, am găsit o „gașcă” de fluturași care erau foarte degajați și nu se sfiau de loc să „stea la poze” și tot aici am întâlnit un frumos câine care ne-a însoțit tot drumul. Nu știu nici acum dacă i-am plăcut noi sau mâncarea noastră, dar cu greu ne-am despărțit de el când am ajuns la mașină.

Foarte aproape de potecă am întâlnit intrări în peșteri și în grote, cea mai frumoasă fiind intrarea în Peștera Liliecilor.

Fiind început de primăvară am descoperit pe marginea potecii o sumedenie de flori de toate culorile, tot felul de gândaci colorați în culori sidefate iar piesa de rezistență a fost o salamandră, pe care copii au admirat-o îndelung și au fost foarte bucuroși de faptul că au întâlnit-o.

Din păcate nu am reușit să ajungem până la Poiana Prolaz, unde ne-am propus inițial să fie capătul plimbării. Drumul nu este greu de parcurs dar din cauza pietrelor pe care calci este foarte obositor iar nepoții fiind totuși destul de mici (9 și 12 ani) pentru acest drum, după trei ore de mers nu am ajuns în Prolaz și am hotărât să ne întoarcem pentru a mai avea cei mici energia să ajungă la mașină.

Excursia a fost foarte frumoasă și peisajul este așa cum am spus în titlu, sălbatic dar spectaculos. Stâncile care mărginesc poteca par să stea într-un echilibru precar și nu am mai văzut în alte locuri așa stânci care par că au fost așezate una peste alta.

Dacă ajungeți în zonă, nu ezitați să faceți măcar câțiva pași prin minunatele chei ale Carașului.


[fb]
---
Trimis de ungureanica in 18.04.18 21:31:55
Validat / Publicat: 18.04.18 23:43:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SEMENIC.

VIZUALIZĂRI: 2155 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P28 Poteca prin Cheile Carașului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50100 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

24 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[18.04.18 23:41:00]
»

Mutat în rubrica "Cheile Carașului, SEMENIC" (nou-creată pe sait)

iulian68
[19.04.18 00:41:18]
»

Foarte frumoasa excursia! Câteodată mă gândesc că ar fi bine sa mai las ieșirile externe și să mă mai plimb si prin tara mea!

krisstinna
[19.04.18 03:03:01]
»

@ungureanica: Când am văzut titlul m-am cutremurat știind că zona e plină cu vipere. Ai pomenit și tu de ele, m-am mai cutremurat o dată

Frumos traseu dar periculos cu viperele alea care colcăie pe acolo.

Superbă salamandra, stânca din poza 29 e foarte interesantă, de fapt pozele toate sunt o minunăție.

Felicitări!

Dan&Ema
[19.04.18 05:42:09]
»

@ungureanica:

Ce frumos! ????

Nu am ajuns in aceste chei nicodata desi in Muntii Aninei si in Semenic am ajuns de 3 ori.

Am vazut ca ati avut si un superb tovarad de drum patruped care imi aminteste de altul care ne-a insotit pe noi multa bucata de drum cand am fost la Pestera Conarnic, in aceeasi munti, o alta capodopera a mamei Natura care se viziteaza cu ghid cu intrare pe o parte si iesire pe alta, una din pesterile mari 4 km vizitabile din tara noastra.

Mi-au placut si instantaneele care au surprins fauna si flora care mai de care mai colorate. Salamandra si gandacelul nota 20.

Floricelele nota 20.

Voua nota 100 pentru iesirea in natura si lectia de sanatate, de zoologie si botanica pentru generatia tanara. Bravo! Bravo! ????

webmaster
[19.04.18 06:21:43]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

===

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mihaelavoicu
[19.04.18 07:24:40]
»

Măi băiatule, eu n-am văzut niciun gunoi aruncat pe tot traseul ăsta! Ce-i curățenia asta! Unde vă treziți!!

Am stat la masă la Alba, vis-a-vis. Erați cel mai frumos îmbrăcați amândoi. (Ți-am mai spus eu, mor după dantela aia lată cât palma care îți atârna de la cămeșă). Erați tineri și frumoși, simpatici și foarte buni dansatori. Asta atunci.

Acum, văd că mai sunteți și buni drumeți, buni naturaliști, fotografi și nu mai zic ce buni povestitori.

Bravo și felicitări! Știu că tu ești șeful aici pe AFA, dar felicitările sunt pentru amândoi. Vă îmbrățișez!

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[19.04.18 09:18:21]
»

Foarte frumoase locuri! Astea sînt primele chei sălbatice pe care le-am văzut, la 9 ani, cînd eram în vacanță la Secu, lîngă Reșița. Le-am revizitat acum 2 ani, și prima schimbare care mi-a sărit în ochi a fost vegetația mult mai bogată. Nu pot să explic asta decît, probabil, prin scăderea numărului turiștilor, altminteri nu cred că pe vremuri se făceau defrișări în chei. Mă gîndesc că pe vremuri circulația „pietonală” în chei era mult mai intensă, și nu lăsa vegetația să se impună.

Țin minte că atunci, în 1987, poiana din dreptul Peșterii Liliecilor era golașă, se putea face popas, plajă, picnic. De altfel asta am și făcut, inclusiv o baie răcoritoare în Caraș. Acum nici nu îți dai seama că acolo e (a fost) o poieniță: între timp au crescut ceva copaci, iar poteca e înecată într-un hățiș de lăstărișuri, boschete și iarbă înaltă, iar malul celălalt, cel cu peștera, e de-a dreptul împădurit, încît gura peșterii abia se zărește. Eu aveam în amintire un perete golaș, ridicat deasupra unui mal la fel de golaș, în care se căsca celebrul portal al peșterii, care pe atunci avea cumva forma Africii (în anii recenți s-a prăbușit o parte din stîncă și conturul s-a modificat). Singurul lucru care s-a păstrat, căci n-avea cum altfel, este piscina naturală formată de Caraș acolo, o zonă cu apă de peste 2 metri adîncime, unde te poți răcori (atenție deci, luați costumul de baie în rucsac).

Mai sus am mai întîlnit porțiuni în care Carașul curgea adînc și limpede, iar în apă sclipeau, pentru scurte momente, păstrăvi care săgetau adîncimile.

E posibil ca întreg traseul prin chei să fi pierdut ceva din spectaculozitate, față de amintirile mele, din cauza vegetației, care obturează perspectiva spre pereții de stîncă, spre rîu, spre gurile de peșteri. Așa că alegerea perioadei de primăvară pentru excursie este o bună idee. După cum văd în poze, copacii abia dacă înmuguriseră, și lăsau destul privirii.

Așa se face că am rămas din copilărie cu impresia că Munții Aninei sînt printre cei mai spectaculoși din țară, și am tot plănuit și sperat să îi revăd, timp de 30 de ani.

E suficient pînă și numai să faci o plimbare cu mașina de la Reșița la Anina, peste platourile calcaroase, golașe, în care se deschid văile adînci, cu pereți abrupți, ale Cheilor Carașului sau Gîrliștei, ca să întrevezi o parte a frumuseților promise ale zonei. Canioanele și cheile de aici sînt printre cele mai lungi (ale Carașului și ale Nerei se apropie de 20 km), frumoase, interesante și variate din țară.

Zona asta ar trebui să fie o țintă predilectă a tuturor iubitorilor de drumeții montane. Mai ales că plimbatul prin chei nici nu e așa dificil, fiind vorba de mici diferențe de altitudine. Din păcate, amplasarea „la marginea” țării, departe de mai toate marile orașe, face ca turismul în regiune să fie destul de slab, iar localitățile să pară cumva uitate, părăsite. Reșița, Anina, Oravița, arată destul de trist, de prăfuit, par la capătul pămîntului.

Am cunoscut și noi un Nicu de ispravă, ghidul peșterii Comarnic. Carașovean inimos, spune cu răbdare, de 2 ori pe zi, în fiecare zi, turiștilor curioși, povestea peșterii Comarnic, a Carașului, a munților lui de baștină.

smilecenter
[19.04.18 10:57:48]
»

foarte frumos ce vedem noi aici... insa v-as ruga sa cunoastem si noi cu ce aparate se fac aceste fotografii minunate...

ungureanicaAUTOR REVIEW
[19.04.18 11:21:43]
»

@smilecenter: Din păcate cu un aparat mai mult decât modest:Samsung WB30F. Mă bucur că v-au plăcut pozele.

ungureanicaAUTOR REVIEW
[19.04.18 11:25:00]
»

@abancor: Foarte frumoase și interesante completări. Mulțumim pentru ele. Tot ce spuneți e foarte adevărat. Din păcate.

ungureanicaAUTOR REVIEW
[19.04.18 11:27:54]
»

@mihaelavoicu: Nu trebuie să vă prezentați. Ne amintim foarte bine și frumos despre dumneavoastră și așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și să stăm de vorbă mai mult. Vă mulțumim pentru cuvintele de laudă și vă salutăm și noi cu mare drag.

smilecenter
[19.04.18 11:28:00]
»

@ungureanica:Va multumesc pentru raspunsul prompt... si asteptam mai multe poze din partea voastra...

Cu drag,

ungureanicaAUTOR REVIEW
[19.04.18 11:31:34]
»

@mihaelavoicu: Gunoaie nu sunt pe traseu pentru că în general aici se încumetă să meargă doar iubitorii de drumeții și de frumos. Îi recunoști imediat când te întâlnești cu ei pe traseu și ne salutăm de parcă ne-am cunoaște de o viață. Asta îmi place în drumețiile montane, că toată lumea se salută chiar dacă nu se cunosc, ceea ce în oraș nu se întâmplă niciodată.

ungureanicaAUTOR REVIEW
[19.04.18 11:33:36]
»

@Dan&Ema: Mulțumim pentru toate notele și pentru cuvintele frumoase.

ungureanicaAUTOR REVIEW
[19.04.18 11:37:22]
»

@krisstinna: Să știi că vipere sunt pe multe trasee din județul nostru dar noi de când umblăm pe ele nu am reușit să le întâlnim niciodată și nici nu am auzit de oameni mușcați de ele. Ele nu sunt un mit dar nici nu au treabă cu turiștii.

Ne bucurăm că ți-a plăcut articolul și pozele. Salutări și toate cele bune.

ungureanicaAUTOR REVIEW
[19.04.18 11:40:08]
»

@iulian68: Aici ai mare dreptate. Noi am făcut un tur al țării chiar anul trecut și am fost foarte încântați.

Carmen Ion
[19.04.18 12:09:15]
»

@ungureanica: Superbă plimbare, iar pozele - o minunăție! Felicitări!

ungureanicaAUTOR REVIEW
[19.04.18 12:15:54]
»

@Carmen Ion: Mulțumim!

alinafulg
[19.04.18 12:58:00]
»

@ungureanica: Frumoase locuri și frumoase poze. Din pacate, desi sunt aproape de mine, nu am reusit sa parcurg acest traseu.

ungureanicaAUTOR REVIEW
[19.04.18 14:41:07]
»

@alinafulg: Păcat. Când aveți chef vreodată vă însoțim cu plăcere. Toate cele bune.

alinafulg
[19.04.18 14:51:58]
»

@ungureanica: Multumesc. O sa vorbim.

Denisa13
[19.04.18 14:56:01]
»

Ma bucur sa descopar si alte frumuseti ale acestei zone. Mai mult ma bucur sa vad oameni care scot copiii in natura, ii invata sa o aprecieze si sa o respecte. In plus, fac miscare si respira aer curat. Felicitari pentru articol dar mai ales pentru drumetie.

ungureanicaAUTOR REVIEW
[20.04.18 10:58:58]
»

@Denisa13: Mulțumim.

Zoazore
[21.04.18 11:57:54]
»

@ungureanica: Se vede c-a venit căldura! Toți suntem dornici de drumeții, de ieșit la soare.

Păi tocmai fiindcă-i sălbatic e spectaculos, iar celor mici le-a plăcut! E ceva ce ei au văzut rar. Și cei mici știu să se bucure de orice!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinafulg, Dan&Ema, Denisa13, iulian68, mihaelavoicu, smilecenter, ungureanica, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂCheile Carașului:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076911926269531 sec
    ecranul dvs: 1 x 1