De la Jurilovka până la Slava Rusă (și o vizită deosebită la Yeni-Sale)

TIPĂREȘTE

O amintire faină în excursia mea din Dobrogea va rămâne despre Enisala și alte zone de lângă Babadag. Ce-i drept cea mai frumoasă experiență a fost vizita la Așezarea Nouă (Yeni-Sale) sau ce să zic nu pot alege totul a fost frumos în această excursie.

Ce drumuri am folosit?

Eu am ajuns acolo dinspre Jurilovka pe drumul județean 222.

Pentru a urca în Cetatea Enisala am folosit un drum secundar fără nume/fără număr dar bine asfaltat. Mi-am continuat drumul pe DJ222A, am traversat localitatea cu același nume și am ajuns în Babadag. În Babadag m-a întâmpinat din nou E87 sau DN22 în alte cuvinte. Pentru a ajunge la Slava Rusă am trecut printr-o pădure, dealuri și serpentine pe un drum nou DJ 223A. În Slava Rusă am dat din nou de un DN cu un număr 22D. Ca să ajung pe urmă atât la Cetatea Ibida dar și la Mânăstirea Uspenia am folosit DC229 R. În principiu toate drumurile folosite în această excursie au fost OK.

Sălcioara

Am făcut o foarte scurtă oprire la Sălcioara satul al cărui nume se mai repetă încă de șapte ori în țara noastră. Așezarea se află pe malul Lacului Sălcioara și datorită amplasării a devenit o atracție turistică. În cele mai multe cazuri vizitatorii vin să pescuiască, există și ceva bălți cu plată, există cazare, vreo două biserici. Eu am văzut Biserica ortodoxă Sfântul Dumitru din Sălcioara.

Spre Enisala

Eu am ajuns acolo dinspre Jurilovka pe drumul județean 222. La dreapta se puteau vedea lacurile Sălcioara și Razim la stânga Rezervația Naturală Pădurea Babadag. Am văzut că sînt păduri sănătoase pe acolo dar nu am crezut că ar exista o minunăție care se numește Rezervația Pădurea Bujorului. În fine doar am citit, nu am ajuns acolo în perioada de înflorire doar că nu mi-a venit să cred despre existența acestor flori în sălbăticie.

Ce am mai observat în drum? Între drumul județean și Lacul Razim am zărit o imensă pescărie, o fermă piscicolă. A urmat și indicatorul maro mult așteptat la dreapta și după câteva sute de metri am ajuns la parcarea de la Cetatea Enisala.

Cetatea Enisala

Parcarea amenajată asigură câteva locuri vizitatorilor. Restul poate să parcheze lângă. Acolo m-a întâmpinat un cățel, un chioșc cu souveniruri de vânzare și o rulotă cu înghețată. Pe mine mă interesa însă cetatea și am urnit-o de pe loc pe accesul pietonal. Peisajele din jurul cetății sînt deosebite. La chioșcul de bilete aflat imediat sub cetate am plătit 10 lei din care 2 lei sînt pentru Muzeul Etnografic din localitate. Clar nu am dorit să ratez vizita nici acolo. Pentru elevi /pensionari biletul costă 4 lei, 6 lei dacă ajung și la muzeu. O fotografie sau un film cu niște aparate mai deocheate costă scump suta cică la foto și 500 lei la filmare. În cazul aparatelor noastre de oameni de rând nu se pune...

Cetatea a fost construită în secolul XIV de către negustori genovezi în scop militar defensiv dar și de observare pe un deal calcaros. În trecut au existat în fiecare colț câte un turn. Zidurile de incintă de o înălțime care variază între 5-10 m urmează linia solului altfel destul de neregulat. Ca și cum ai construi un gard pe un deren denivelat.

În timp cetatea s-a deteriorat destul de mult, se pot vedea niște poze vechi în care cetatea apare aproape în ruine. Mă tot uit la poze atât pe telefon cât și în micul muzeu amenajat, mă uit pe urmă la ziduri, ce s-a întâplat pe aici? S-au reconstruit porțiuni de zid și turn pentru ca Enisala să aibă din nou o foră de cetate. Porțiunile renovate se pot observa, altă nuanță, alt stil de zidire, etc.

Cercetările arheologice au început în 1939 și au continuat în anii 1970-2000. Obiectele descoperite aici datează din mai multe perioade, de ex, bizantină, tucească, tătărească, moldoveană, munteană. Ce-i drept s-au găsit câte ceva și din perioada dacică.

După plătirea biletului am urcat pe niște scări metalice pentru a ajunge în fața cetății. Înainte de a intra am vizitat micul muzeu amenajat într-o casă tradișională cu obloane albastre, sînt ceva exponate care sînt completate cu afișe, fotografii, documente. În fața muzeului se află un loc de belvedere dar și un telescop cu fise.

Cetatea în interior este goală nu prea putem observa mai nimica poate fostul rezervor de apă și ceva urme de așezări, case, fundații. În fine totuși sînt foarte bucuros că am ajuns și aici destinația se află departe de domiciliul meu.

Enisala și muzeul etnografic

Mica localitate face parte din couna Sarichioi, are doar în jur de 800 locuitori și se află în mijlocul unui loc foarte pitoresc. Trebuie observat peisajul atunci când ne îndreptăm de ex. dinspre Babadag. În prim plan se observă satul, în fundal cetatea, foarte frumos.

Gospodăria țărănească se poate accesa din drumul principal. Nu există personal permanent, se sună la numărul afișat și în 5 minute vine o persoană să deschidă și să ghideze turistul.

Micul muzeu amenajat într-o gospodărie așa cum arăta la începutul secolului XX m-a impresionat. Casa cu anexe se află în mijlocul unei grădini amenajate, lucrate ca pe vremuri. Am vizitat prima dată casa pe urmă anexele și grajdul. Casa cu chiller cu încăperile amenajate este amenajat exact cum era acum 100 și ceva de ani. Era camera la stradă cea mai bună, pe urmă de oaspeți, de dormit, de stat un fel de sufragerie indă centrală, sobe tencuite care încălzeau 2 încăperi deoadată, se puteau vedea multe obiecte tradiționale, țesături, covoare, vase, unelte, războaie de țesut. Pe urmă venea bucătăria și cuptorul de vară, șopronul care putea să găzduiască mai multe căruțe, un fel de atelier cu sute de scule tradiționale de toate felurile (se donează foarte multe și de către localnici) Putem observa aici scule agricole, de dogărie, albinărit. de pescari, căruțe pictate, pietre de moară. Într-o încăpere depozit lăzi de zestre de toate felurile, vase din lut foarte multe. Mai era o clădire în curs de amenajare. Mi-a plăcut și fântâna tradițională. Casa este acoperită cu stuf și este folosită des culoarea albastră. Vizita a durat aproximativ 30 de minute dar am fost foarte mulțumit de ceea ce am văzut.

Biserica ortodoxă din sat poartă hramul Sfânta Treime. Ca și muzeul se află în centrul satului este îngărduită și înconjurată de o grădină frumoasă. Biserica a fost construită între anii 1890-1904.

Babadag

După vizita la Enisala am luat-o către Babadag. Orașul care există din 1263 se află între păduri dealuri și Lacul Babadag se mai numește și Muntele Tatălui. O parte din populația orașului aproape 5% este format din turci. Poate cel mai reprezentativ obiectiv turistic este Geamia Ali Gazi Pașa. Eu doar pentru acesta am avut timp de vizitare dar mai există câte ceva de văzut.

Moschea Babadag există din secolul XVII ceva mai exact 1610. Minaretul său are o înălțime de 20 de metri. Numele geamiei provine de la Gazi Ali Pașa generalul armatei de atunci. Am mai aflat că până în 1989 a funcționat ca muzeu după care a fost renovată pentru destinația actuală. Mormântul celui care a ordonat construcția geamiei Gazi Ali Pașa se află în interiorul curții. Se poate vizita și mauzolelul. Cișmeaua Kalaigi a fost făcută de către pelerini musulmani pe la sfârșitul secolului XVII, se află tot aici în curte.

Am parcat în apropierea geamiei. Înainte să plec am făcut o scurtă plimbare între zona moschei și primărie, am văzut că există și un parc Parcul Central Babadag, aici se află și Monumentul Eroilor. Alte biserici de vizitat ar mai fi în localitate Sfântul Dumitru nu prea departe de centru și drumul județean de pe care am venit 223A și Biserica Adormirea Maicii Domnului aflat chiar la marginea E87.

Ar mai fi Casa Panaghia pentru cine are mai mult timp ca mine este un muzeu de artă orientală.

Slava Rusă

Ieșind din Babadag am mai circulat foarte puțin pe E87 după care am folosit un drum foarte frumos în serpentine și prin pădure până în localitatea Slava Rusă. Slava Rusă este satul care face parte din comuna Slava Cercheză. Din totalul de aproximativ 1600 locuitori în mare parte ruși lipoveni (75%) din comună vreo jumătate trăiesc în Slava Rusă. Peisajul din jurul satului care se află pe Platforma Babadag este de o frumusețe deosebită, dealurile împădurite din jur au în medie între 200-250 m înălțime. Principal de văzut în Slava Rusă pentru turiști ar fi Cetatea Ibida și Mânăstirea Uspenia.

Pentru a ajunge la Cetatea Ibida nu este necesar GPS-ul indicatoarele sînt aplasate foarte des la fiecare intersecție. Doar că nu este atât de spectaculos, se văd câteva ruine pe un mic deal. De și se scrie că a fost cea mai mare pe 24 hectare și cea mai dens locuită urbe construită în secolul patru. Era de patru ori mai mare decât Histria, avea 24 turnuri de apărare, 3 porți și 2 km de ziduri de incintă. Văzând aceste date zic și eu mai este foarte mult de lucru pe acolo sînt necesare săpături fără sfârșit. Pentru că ceea ce am văzut eu este ceva foarte puțin.

Ruinele s-au descoperit în 1875, dar cercetările au început mult mai târziu în 2001. De asta se află doar în acest stadiu incipient, cercetările au fost frânate și din cauza virusului covid. S-a descoperit de exemplu că această cetate a fost locuită doar 300 de ani. Pe urmă s-a descoperit cea mai mare bazilică din Dobrogea.

Mânăstirea de rit vechi Uspenia se găsește nu prea departe de Cetatea Ibida doar 3 km... Obiectivul nu se poate rata, este bine marcat pe drumul comunal 229R. Mânăstirea cu două biserici poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Bisericile se numesc Uspenia (Sfânta Maria) și Arhanghelii Mihail și Gavril. Călugării de rit vechi s-au stabilit aici între anii 1680-1769. Sfințirea, mânăstirii a avut loc în 1840. Cele două biserici au fost construite în 1860 (Biserica Mică) și 1883 (Biserica Uspenia) Se scrie că este unica mânăstire de rit vechi din lume așa că mergeți și vizitați-o dacă sînteți în zonă.

După vizitarea obiectivelor de mai sus am ieșit din Slava Rusă și m-am îndreptat spe Cheile Dobrogei ultima partea a excursiei din acea zi.

---

VIZUALIZĂRI: 1147 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI