Cetatea Capidava

TIPĂREȘTE

Puțină istorie.

Castrele romane din Dobrogea, situate strategic pe linia Dunării, au fost esențiale în apărarea granițelor Imperiului Roman. Construite în perioada ocupației romane, între secolele I și III d. Hr., aceste fortificații făceau parte din sistemul defensiv cunoscut sub numele de „Limes Moesiae” , menit să protejeze provincia Moesia Inferior de incursiunile popoarelor migratoare din nord.

Printre cele mai importante castre se numără cele de la Troesmis (Iglița), Aegyssus (Tulcea), Noviodunum (Isaccea), Capidava și Durostorum (Silistra). Acestea erau construite pe malul drept al Dunării și aveau rol de supraveghere și control al traficului fluvial, precum și de organizare a garnizoanelor militare. Dacă vreți, asta arată că, încă de pe acea vreme, noi nu prea intram în Schengen, romanii aveau grijă să stăm acasă! :))

Castrele romane din Dobrogea au fost nu doar centre militare, ci și de influență culturală, favorizând romanizarea populațiilor locale și dezvoltarea economică în zonă.

Vizitarea vechilor cetăți romane, precum Capidava și alte castre de pe linia Dunării, este importantă nu doar pentru a înțelege trecutul militar, ci și pentru a descoperi impactul cultural pe care aceste fortificații l-au avut asupra teritoriului nostru. Rolul lor defensiv a fost crucial în stabilirea și menținerea granițelor Imperiului Roman, dar prezența lor a dus și la apariția unor adevărate comunități multiculturale. Inițial locuite doar de soldați, garnizoanele au devenit în timp așezări complexe, unde militarii și-au adus familiile și au interacționat intens cu populația locală.

Aceste cetăți au fost, de asemenea, centre de schimb cultural și economic, creând punți între civilizația romană și tradițiile geto-dacice. Oamenii locului au adoptat elemente din stilul de viață roman, în timp ce romanii s-au inspirat din obiceiurile locale, ceea ce a dus la un proces de romanizare și integrare culturală care a lăsat urme durabile. Vizitând aceste situri, putem înțelege mai bine modul în care civilizațiile se influențează reciproc și cum trecutul contribuie la identitatea noastră culturală de astăzi.

Multe situri arheologice romane din Dobrogea, inclusiv castrele de pe linia Dunării, suferă din cauza administrării necorespunzătoare și a lipsei de întreținere. Printre greșelile comune se numără lipsa semnalizării și a panourilor informative, ceea ce lasă vizitatorii fără informații esențiale despre importanța siturilor. De asemenea, multe dintre aceste locații nu sunt protejate adecvat împotriva factorilor de mediu sau vandalismului, ceea ce duce la degradarea rapidă a ruinelor.

În plus, lipsa investițiilor în infrastructură, cum ar fi drumurile de acces și facilitățile pentru turiști, descurajează vizitatorii și reduce vizibilitatea acestor obiective istorice valoroase. Neîntreținerea regulată și lipsa personalului calificat înseamnă că aceste situri continuă să se degradeze, punând în pericol conservarea patrimoniului cultural pentru generațiile viitoare.

Cetatea Ulmetum, situată în apropierea satului Pantelimon din județul Constanța, este un exemplu trist de neglijență față de patrimoniul istoric al României. Ridicată în perioada romană târzie, Ulmetum a fost un important punct de apărare și un centru rural în care s-au stabilit soldați, familiile lor și populația locală. Deși ruinele cetății păstrează mărturii arhitecturale și artefacte valoroase, situl este, din păcate, abandonat, fără protecție și fără investiții care să îi conserve structura.

Neîngrijită și lipsită de panouri informative, cetatea riscă să se piardă în uitare, iar trecerea timpului îi erodează constant rămășițele. Lipsa unei strategii de valorificare turistică și culturală a acestor locuri demonstrează o ignoranță față de moștenirea noastră istorică, privându-ne nu doar de posibilitatea de a învăța din trecut, ci și de o șansă de a atrage turiști și de a stimula economia locală prin valorificarea istoriei.

Din câte am văzut, nici Cetatea Arrubium, de lângă Măcin nu se simte prea bine, peste ruine sunt aruncate, efectiv, deșeurile și gunoaiele menajere. Nu mai insist, dar e trist, păstrând vestigiile istorice și punându-le, cu adevărat, în valoare, ne-am demonstra vechimea pe acest teritoriu, faptul că nu ne-au adus vânturile stepei asiatice. Mă rog, dacă mai e util!

Despre Capidava

Cum se ajunge: Dacă preferați varianta auto, că, mă gândesc eu, nu toți avem deltaplane sau elicoptere, pentru ajuns aici se merge pe E 60, de la Hârșova, la” Hanul Morilor” se face la dreapta, pe DJ 223, Tichilești-Topalu-Capidava. Același drum îl puteți folosi și dinspre Cernavodă, porțiunea pe care-am folosit-o eu era în stare foarte bună, drum asfaltat, impecabil. Marcaje care să te îndrume la locul căutat, corect amplasate, imposibil de ratat. Chiar în fața Muzeului veți găsi o parcare imensă, întreținută impecabil, care se poate folosi gratuit.

Altfel, ce știu eu, mai puteți ajunge și de pe Dunăre, pe vremuri Capidava era port.

Muzeul este frumos, cu o arhitectură deosebită, o sală imensă pe laturile căreia sunt expuse panouri explicative, hărți din care înțelegi importanța de atunci a Cetății, diferite obiecte, probabil găsite cu ocazia săpăturilor arheologice, mici artefacte dar și diferite obiecte oferite spre comercializare,   care să-ți amintească de vizita făcută aici. Impresionantă este imaginea prin geamul panoramă prin care poți vedea Cetatea.

Biletul costă 10 lei persoană adultă, are cod de bare, este imprimat după ce faci plata.

Cetatea. Capidava se ridică pe malul drept al Dunării, la jumătatea distanței dintre Hârșova și Cernavodă, iar șoseaua ce leagă aceste localități trece chiar pe lângă zidurile cetății. Fortificația romană a fost construită în timpul împăratului Traian, la începutul secolului al II-lea, ca parte a măsurilor de consolidare a limes-ului dunărean. Poziția sa strategică, pe un masiv stâncos ce oferea o vastă arie de supraveghere, făcea ca cetatea să fie bine protejată de un șanț natural ce pornea din Dunăre și o înconjura pe latura de nord-est. Astăzi sunt construite pasarele cu care traversezi acel șanț care te conduce spre intrarea principală.

Capidava nu doar că a servit drept castru pentru detașamente din Legiunea V Macedonica și Legiunea XI Claudia, ci a funcționat și ca un important centru civil roman, datorită vadului de trecere din apropiere, esențial pentru comunicațiile între dacii din Dobrogea și cei din Câmpia Munteană. Toponimul getic, „cetatea de la cotitură,” sugerează existența unei așezări preromane, consolidând semnificația strategică a locului. De asemenea, Tabula Peutingeriana, o hartă romană, confirmă distanțele precise dintre Capidava și alte cetăți dunărene, iar descoperirea unui stâlp miliar la Seimenii Mici atestă distanța de 27 km între Axiopolis și Capidava, corespondentă celor 18.000 de pași romani.

Frumusețea cetății Capidava, așezată pe malul Dunării, impresionează prin amplasarea sa pitorească și arhitectura robustă care pare să răsară din stâncile naturale. Ridicată pe un masiv stâncos la cotitura fluviului, cetatea oferă o priveliște vastă și dramatică asupra apei și a împrejurimilor, unde Dunărea se desfășoară larg, liniștită, între malurile sale înalte.

Zidurile de piatră, masive și bine păstrate în unele porțiuni, evocă o atmosferă de măreție și istorie, amintind de vremurile în care soldații romani patrulau acest punct strategic. Capidava îmbină armonios elemente naturale cu cele construite, iar ruinele sale, conturate de liniile aspre ale stâncilor și de peisajul dunărean, au un farmec aparte, evocând trecerea timpului și importanța locului de-a lungul secolelor.

Aflându-te într-un loc unde istoria măsoară mii de ani, emoția este copleșitoare, ca și cum ai păși pe urmele unor civilizații care au modelat lumea. Ruinele vechi și liniștea lor au o forță aparte, care te transportă în timp și îți oferă un sentiment de conexiune profundă cu trecutul. Fiecare piatră, fiecare fragment de zid păstrează amintiri tăcute, iar atmosfera încărcată de istorie te face să simți respect și admirație față de cei care au trăit, au luptat și au creat aici. Această întâlnire cu trecutul ne amintește de rădăcinile noastre și de eternitatea poveștilor omenești, făcându-ne să prețuim moștenirea culturală pe care o avem.

Emoția constructivă pe care o simțim în fața vestigiilor istorice vine din aprecierea profundă a trecutului și din conștientizarea unui fir continuu al existenței umane, care se întinde din vremuri străvechi până în prezent. Este un sentiment care îndeamnă la respect și la responsabilitate, o chemare de a păstra vie moștenirea primită și de a o onora prin cunoaștere și conservare. Această emoție ne reamintește de eternitatea spiritului uman, care transcende timpul, și ne încurajează să privim cu încredere spre viitor, păstrând esența celor care au fost înaintea noastră. Conștientizăm că suntem parte a unei povești mai mari, iar această realizare poate fi profund înălțătoare și plină de inspirație.

Cam atâta am avut de spus, despre periplul meu dobrogean. Nu vă mai obosesc cu descrierea Mării Negre, dar, doar așa, ca să vă oftic, week-end-ul ăsta de-a trecut,   vremea a fost frumoasă, însorită, chiar călduroasă. Iar Marea, știți, că v-am tot spus, e frumoasă și are o poveste de spus, oricând, indiferent de anotimp. Trebuie doar să știi s-o asculți!

Cel mai probabil, pe anul ăsta am terminat cu scrisul pe AFA. Vă urez, chiar dacă e atât de devreme, să vă bucurați de sărbători liniștite, de sănătate și tot ceea ce mai vreți voi! Și, dac-om fi sănătoși, mă mai citiți pe la anul! Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 224 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI