ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.08.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2023
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

O experiență „tropicală” – Casa fluturilor din Praid

TIPĂREȘTE URM de aici

La întrepătrunderea județelor Mureș cu Harghita se află mai multe localități care oferă vizitatorilor o mulțime de atracții turistice de tot felul: stațiunea Sovata cu Lacul Ursu, traseul sării și mocănița, Salina Praid, canionul de sare și ștrandul, Corundul cu ceramica sa specifică, satul tradițional Inlăceni, Lupeni cu statuia metalică a lui Iisus.

În localitatea Praid, puternic dezvoltată turistic în ultimii ani (nu neapărat din punct de vedere al infrastructurii), pe lângă toate obiectivele legate de prezența sării, găsim un loc deosebit: Casa fluturilor. Într-o clădire special construită, apreciată la întruniri din domeniul arhitecturii, este reprodus un „paradis tropical” în care fluturi colorați zboară cu grație în toate direcțiile.

Vizită: august 2023

Adresă: str. Küllőmező nr. 55 D, Praid

Web: ro.butterflyhouse.ro

În centrul Praidului, în mijlocul aglomerației de oameni și a bâlciului de tarabe și prăvălii, ieșim de pe DN 13A pe strada Minei, apoi pe o străduță lateral stânga – sunt indicatoare către Casa fluturilor. Sunt circa 500 m de parcurs până în mica parcare din fața pavilionului, unde au loc vreo 5 autoturisme; nu puteți parca pe stradă din cauza îngustimii acesteia, altă soluție fiind parcarea salinei ori parcările ad-hoc din curțile sătenilor (parcă 15 lei/zi).

Prima construcție de lemn ce adăpostea fluturii exotice la Praid a fost ridicată în 2012, refăcută complet în 2017 după planurile unui birou de arhitectură. Prindem ultimul loc de parcare disponibil în fața construcției speciale și ne îndreptăm voioși spre „Casa fluturilor” . Descoperim pe ușa de acces programul de funcționare, din iunie până în septembrie, zilnic de la ora 9.00 la 19.00. Prețul unui bilet este de 12 lei/adult, copiii, elevii și studenții plătesc 8 lei (prichindeii sub 3 ani nu plătesc bilet).

Pavilionul are o fațadă ce are la bază forme geometrice, cu rotunde pete de culoare pe fondul scândurilor de lemn. Intrăm mai întâi în spațiul destinat casei de bilete, cafenelei și magazinului de suveniruri. Achiziționăm bilete, frumos personalizate, și primim câteva indicații de bază: nu atingeți fluturii, nu îi bruscați, aveți grijă pe unde călcați. Pătrundem pe o altă ușă prevăzută cu o perdea-fâșii de protecție în sala în care trăiesc fluturii exotici.

Structura pe grinzi de lemn e destul de spațioasă și... călduroasă (temperatura și umezeala sunt ridicate în interior). Mai întâi poposim puțin pe podiumul de lemn pentru a ne acomoda și, bineînțeles, atrași deja de primii fluturi zăriți. Sunt câteva trepte de coborât, lângă care se află incubatorul – „casa” sub forma unui ou în care crisalidele aduse de pe alte continente (Asia, Africa, America de Sud) stau până devin fluturi. Urmează traseul circular în jurul unei insule de vegetație, pe lângă un mic ochi de apă (unde trăiesc și niște broaște țestoase), o alee pietruită pe care aproape că nu observi unii fluturi așezați pe pietre. Două bănci constituie o stație de popas, iar mai multe panouri ne oferă informații despre fluturii tropicali (fotografii cu speciile prezente, în cât timp ies fluturii din crisalide, cu ce se hrănesc, cât timp trăiesc).

Nu se poate exprima în scris experiența trăită aici și nici nu poți descrie în cuvinte frumusețea acestor vietăți. Nu am reținut speciile/numele fluturilor și nici nu mă interesează neapărat, doar m-am bucurat de zborul aripilor azurii, de nuanțele verde neon, de dungile roșii, de combinația alb-negru ori mixul de maroniu-bej. Unii fluturi erau așezați pe grinzi și pereți, alții pe feliile de portocală/banană/pepene roșu, unii stăteau pe frunze, alții – mai zglobii, zburau peste tot, din când în când așezându-se chiar pe oamenii aflați în interior.

Am petrecut circa 30 de minute în mijlocul fluturilor, după care am ieșit în zona magazinului de suveniruri, am cumpărat câteva mărunțișuri, apoi am savurat un pahar de socată rece, o limonadă și o cafea pe mica terasă atașată pavilionului. Sunt și toalete curate în interior.

Recomand tuturor celor care ajung în zonă să nu ocolească vizitarea acestui loc – „Casa fluturilor” .

Alegeri inspirate!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 24.08.23 09:55:59
Validat / Publicat: 24.08.23 23:11:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRAID [HR].

VIZUALIZĂRI: 799 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Incubatorul cu crisalide.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33200 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

liviu49
[25.08.23 07:35:02]
»

Te felicit pentru aceasta vizita intr-un loc deosebit!

Noi, acum doi ani, in miniconcediul in Maramures am fost doua nopti in Praid, vizitand mai multe obiective turistice din zona. Din pacate Casa Fluturilor nu am putut-o vizita, dintr-un motiv pe care nu l-am anticipa. Casa Fluturilor (ca si strandul termal) se deschidea pe 01,07,2021. Cum noi am fost in Praid in perioada 25-27 iunie, am vizitat ce se putea din exterior. Si am mai descoperit ceva. Casa Fluturilor era la doi pasi de pensiunea la care am fost cazati. Din curtea pensiunii traversai Tarnava si ajungeai in curtea unde era Casa Fluturilor.

Numai bine si calatorii placute!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[25.08.23 13:27:57]
»

@liviu49: Mulțumesc, „Casa fluturilor” este un obiectiv deosebit. Acum pe ușa pavilionului era afișat programul zilnic de funcționare al obiectivului, precizându-se intervalul „din iunie până în septembrie” .

Această atracție turistică inedită din Praid este promovată mereu pe canalele media și pe blogurile de turism. Proprietarii au organizat din când în când expoziții de fluturi vii în diverse orașe din țară (Oradea, Suceava, București, Iași).

Prețul unui bilet este decent, chiar redus pentru copii. Comparativ, în Viena la o instituție cu profil asemănător un tichet de acces costă 9 Euro/adult (schmetterlinghaus.at). Bineînțeles spațiul e mai mare, amenajările mai sofisticate... după buget.

Călătorii frumoase!

k-lator
[25.08.23 15:33:38]
»

@tata123 ????:

Bineînțeles spațiul e mai mare, amenajările mai sofisticate... după buget.

Asta este perfect adevărat.

Eu am avuzt ocazia, cu câțiva ani în urmă să merg la o casă a fluturilor de pe Insula Mainau pe lacul Constance (împărțit de Germania, Elveția și Liechtenstein), care se laudă că ar fi a doua cea mai mare din lume. Este drept că aceasta Schmetterlingshaus este integrată într-un soi de parc imens de câteva hectare cu grădină botanică și castel, deci prețul vizitării obiectivului a fost pe măsură, dar ce pot să spun este că nu mi-au rămas deloc în cap câte țâșpe specii de exemplare erau în dotare sau câte modele aveau fluturii pe aripi.

Tot ce-mi aduc aminte este grija permanentă pe care a trebuit să o avem în mijlocul acestor vietăți colorate și fragile și încetineala cu care ne mișcam (ca prin apă) sau rămâneam stană-de-piatră când un fluture se așeza pe mână sau chiar pe vârful nasului.

Experiența unei astfel de vizite parcă îți dă ”fluturi în stomac” ????, de aceea merită încercat.

webmaster
[25.08.23 20:08:27]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
k-lator, liviu49, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂCasa fluturilor:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.090912103652954 sec
    ecranul dvs: 1 x 1