ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.04.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAR-2015
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
TIMP CITIRE: 7 MIN

Mai au de „cioplit” ca să devină BELvedere

TIPĂREȘTE

Acum vreo patru ani în urmă am avut o rezervare la ei pentru vreo patru-cinci zile, să venim cu „copilu'” la schi. Cu doar câteva zile înaintea sejurului, mașina noastră a suferit o avarie de ne-a dat asigurătorul „daună totală” pe CASCO. Așadar, neavând cu ce ne deplasa între hotel și pârtie (distanța fiind relativ mare) am fost nevoit să îi sun și să-mi cer scuze, spunându-le că sunt nevoit să renunț la acea rezervare. M-au înțeles și astfel am „scăpat” de un sejur la ei. Fără să știu cât de bine m-aș fi simțit dacă aveam ocazia să-l fac.

Acum, când Dl. Cornel dădu sfoară-n țară că își va serba cei 7 ani de AFA la acest hotel, m-am bucurat și m-am înscris printre primii pe lista care în doar trei zile s-a lungit mai mult decât numărul de camere fizic disponibile ale hotelului. Cum știm cu toții, într-un final s-a reușit completarea numărului de locuri, iar dintre cei înscriși care au și achitat integral cazarea, doar doi (sau așa am priceput eu) nu au mai reușit să vină (și nici să recupereze investiția, renunțând mult prea târziu). După cum veți citi mai jos, s-ar putea spune că (strict din punctul de vedere al cazării) au avut chiar noroc. La fel cum am pățit io acum câțiva ani.

Să le iau pe rând:

- recepția (check-in/out): totul a decurs fluent, erau destui oameni să poată prelua fluxul mare de turiști veniți aproape simultan vineri după-amiază acolo. Politicoși, de ajutor, atât la sosire, cât și la plecare. Pentru ei, nota 10.

- părțile comune ale hotelului - lobby, SPA, holuri, scări, lift... Să-ncep chiar cu ăsta, liftul adică: unul singur, în care nu prea intră mai mult de patru adulți bine-crescuți și eventual un țânc printre picioarele lor. Și lent, pe deasupra! E mult sub capacitatea necesară la un grad de umplere al hotelului de peste 25%. Din păcate, arhitectura acestuia nu permite montarea altuia care să mai preia din oameni.

Holul de la recepție și barul de acolo au fost printre cele mai solicitate facilități ale hotelului în aste două zile cât „trupa AFA” a fost cazată aici. Cum vremea neprielnică ne-a cam ținut pe majoritatea dintre noi, pentru majoritatea sejurului, în interior, nu prea am avut de ales! Recunosc, eu personal am poposit doar puțin aici, doar cât am schimbat cu vreo doi-trei colegi câteva vorbe și doar pentru scurt timp, așa că nu pot certifica în deplină cunoștință de cauză acest „colțișor de nebunii”. Dar pot spune cu siguranță că era un fum acolo, care rivaliza cu aburul norului ce ne-a înconjurat hotelul de-a lungul celor trei zile cât am stat în el! Și din păcate, prin ceața asta se mai zăreau când și când și câțiva copii. :(

În fine... Mai departe: SPA-ul și sala de gimnastică nu le-am folosit. Nu doar pentru că nu mi-am pus un halat de baie în bagaj, dar la câtă lume era cazată și la cât de mic era locul acesta de recreere, recunosc cinstit că nici măcar nu am avut curajul să întreb recepția dacă mai au vreo „fereastră” liberă pentru programare. Așadar, mă abțin.

- sala de conferințe (unde s-a desfășurat festivitatea de premiere). Deși destul de încăpătoare, structura internă (cu vreo patru stâlpi de rezistență înfipți drept în mijlocul ei) nu prea o fac propice unor evenimente cu număr prea mare de participanți, deși are capacitate suficientă, însă nu asigură vizibilitate bună pentru toți cei prezenți. Poate numai dacă ar fi vreo conferință care nu presupune și urmărirea unor imagini, ci doar ascultarea unui orator. Nota 7.

- camera. Ei, aici deja s-a vorbit destul, dar voi puncta și eu ceea ce am găsit (sau nu): prize disponibile pentru alimentatoare laptop sau încărcătoare - foarte puține și prost amplasate. Becuri groaznic de chioare. Îi anunț pe această cale că au apărut becuri noi, cu LEDuri, care la un consum de 10W fac mai multă lumină decât toate cele patru becuri „economice” cu neon (de 7 sau 11W) actuale. Singurul loc cu lumină bună și suficientă era baia. Mini-barul era plin cu produse, dar scos din priză. Cum nu am folosit nimic din el, nu mi s-a părut să fie un minus. Dulapul fără rafturi și cu 5 umerașe desperecheate e deja antologic; nu mai insist. Patul (matrimonial) a fost OK, cu pernele cam pe jumate cât am eu nevoie. Trebuie să mă-nvăț minte să iau una din aia de se umflă, pentru plajă, pe unde mai merg. Mereu am problema asta.

Mocheta însă... după mine, ar cam fi vremea fie pentru o curățire serioasă de către o firmă specializată în curățenie industrială, fie chiar înlocuirea ei. La fel și pereții, a căror (ciudată) finisare și zugrăveală erau pline de pete, mâzgăleli și chiar porțiuni dezvelite de glet (pe lângă ușa spre balcon).

TV-ul spânzurat la cucurigu mergea relativ bine.

Balconul cam murdar, dar nu musai din cauza lipsei de curățenie - posibil și vremea nefavorabilă să mai fi adus „pe aripile vântului” unele „chestii” pe-acolo. Cam deranjant modul (prea) transparent de delimitare dintre camere a acestuia.

Baia: fără mirosuri deosebite dar cu lipsuri. Chiuveta fără dop (motiv pentru care o colegă a reușit să scape un obiect mărișor acolo), tavanul cu pete mari de igrasie, iar cel mai amuzant moment a fost când mă-ntrebă iubi la ce folosesc cele două cutii goale de pe policioara de sub oglindă? mă uit io la ce scrie pe ele și o lămuresc - ar fi trebuit să conțină câte o cască de păr pentru duș. Așa că au ajuns direct la coș, să nu le „uite” și la viitorii clienți tot acolo, ca să se mire și ei. Evident, nu au pus altele. Deși sâmbătă a venit o fată să deretice prin cameră, dar nu a făcut mare lucru - doar a golit gunoiul și a schimbat prosoapele (deși nu era cazul). Una dintre ușile cabinei de duș mai are puțin și se va desprinde de pe glisieră. Trebuia manevrată cu grijă deosebită. Mai erau și două suporturi pe perete (unul lângă chiuvetă și unul în cabina de duș) pentru recipiente de săpun lichid, dar cărora le lipsea exact rezervorul.

Plus o priză FĂRĂ capac pusă chiar lângă chiuvetă - exact cum nu ar trebui să fie. Pericol ridicat de electrocutare. Feon nu era, dar nici nu scria pe undeva că ar fi trebuit să fie, deci nu pot critica aspectul ăsta. Scuze, ulterior am verificat și am găsit pe pagina lor că la camera dublă matrimonială oferă:

Facilități: Baie cu duş, Uscător de păr, Televiziune prin cablu/satelit, im im-bed (?!?), Minibar, Balcon/Terasă, Telefon, Zonă de relaxare...

În mod ciudat, NU am avut scurgeri de apă din cabina de duș. ;)

Internet Wi-Fi în cameră - slab spre inexistent. Prin zonele comune - relativ OK, având în vedre și încărcarea rețelei.

NU am avut nicio problemă cu căldura și apa caldă sau rece.

- sala de mese și micul dejun. Mă rog, sala de mese nu are nimic deosebit, doar că mesele sunt extrem de înghesuite, mai rău ca la nuntă... Cu toate astea, nu prea fu mult loc de dansat la serile festive. Cât despre micul dejun - un singur cuvânt spune tot: dezamăgitor! produse puține și de calitate slabă spre îndoielnică în majoritate. Doar vreo două excepții, la partea de dulciuri/desert. N-am murit de foame, da' pentru trei stele e chiar jenant.

În concluzie: un loc ce ar putea fi minunat, cu potențial, dar care nu e menținut și întreținut corect, iar pe partea de restaurant e aproape sub orice critică. În plus, din punctul meu de vedere, nici nu și-au respectat angajamentele asumate, ceea ce e tot un punct negativ.

Prețul pe saitul lor oficial pentru o cameră dublă cu demipensiune (exact ce am avut noi) pentru două zile este de 432 lei sau 270 doar cu mic dejun. Din păcate, ofertă numai pentru cazare NU au. Cred că aia ar fi meritat banii. Pentru restul, la prețul cerut - clar NU recomand această cazare! Nu acum, cel puțin.

Pentru aceleași zile, pe booking.com, prețul e chiar puțin mai bun (424, respectiv 265 lei) însă nu suficient de atractiv - repet - pentru condițiile oferite.

În loc de PS: dacă de BEL nu prea am avut parte, nici măcar de VEDERE nu ne-am bucurat, din cauza norului ce ne-a învăluit trei zile... Da' asta clar nu-i vina lor. :P

Să auzim de bine!


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 02.04.15 11:14:35
Validat / Publicat: 02.04.15 12:27:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PREDEAL.

VIZUALIZĂRI: 1770 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Belvedere Hotel (ex Cioplea) - camera 114
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 68800 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

webmaster
[02.04.15 11:27:22]
»

Am retras notele acordate unităţii - conform regulamentului (1. B. 7), nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii, pentru un sejur comun.

traian.leuca † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[02.04.15 12:58:18]
»

Review-ul ar merita încă un vot pentru titlu.

Nasshu
[02.04.15 12:59:44]
»

@Dragos -

Din păcate, arhitectura acestuia nu permite montarea altuia care să mai preia din oameni.

Mai exista un lift, nu știu de unde e îmbarcarea însă la etajul IV scria pe ușă, mare, ''pentru personalul de serviciu''.

Dacă vor, se poate transforma/folosi în interesul turiștilor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[02.04.15 15:50:47]
»

@Nasshu - Da, mai este un lift! L-am văzut şi noi pentru că era amplasat chiar lângă camera noastră. Dar dacă şi acel al doilea lift ar trece în folosinţa turiştilor (care nu întotdeauna sunt atât de mulţi câţi am fost noi la întâlnirea AFA), pe unde ar mai urca personalul cu rufărie, mopuri şi alte materiale pentru curăţenie?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Nasshu
[02.04.15 16:02:40]
»

@iulianic - Teoretic ar trebui să existe (dacă nu, să-și facă) o mică magazie pe fiecare palier unde să depoziteze cele enumerate mai sus.

Aprovizionarea acestor mini magazii se poate face în intervale orare de așa natură încât să nu deranjeze turiștii.

kmy
[02.04.15 16:46:13]
»

Eu chiar am folosit cel de-al doilea lift. Ca sa nu merg prin ploaie cand am venit de la focul de tabara am vazut o usa deschisa. Am luat-o frumusel pe acolo, crezand ca ajung in restaurant. Am ajuns la partea nevazuta a unui loc de cazare, in speță hotelul nostru. Erau camerele tehnice, adica centrala, spalatoria si intrarea spre bucatarie. Nu am vrut să mai intru și pe acolo pentru că vroiam totuși să manînc. Mi-a fost destul să văd mizeria care exista la intrare. Un nenea, probabil lucrătorul de la centrala m-a avertizat că nu am voie pe acolo. Mi-a spus să nu folosesc liftul ca pot rămîne blocată în el. I-am raspuns ca nu-i nici o pierdere, l-am ignorat și am chemat liftul. Am avut noroc să fie funcțional și l-am folosit. Deci, al doilea lift duce pînă la centrala sau ieșirea din spate a hotelului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[02.04.15 18:45:54]
»

Am reușit să urc și pozele aferente descrierii de mai sus.

roth
[05.04.15 00:38:32]
»

Super punctat si explicit totodata, si eu sunt in asentimentul tau... un loc cu potential folosit sub limita de avarie... pacat!

Pentru personalul de la receptie 10 cu plus, iar pt restul doar minus "fara numar"

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, kmy, roth
Alte impresii din această RUBRICĂBelvedere Hotel (ex Cioplea):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062762022018433 sec
    ecranul dvs: 1 x 1