Hlincea – o mănăstire istorică

TIPĂREȘTE

Cumpăna dintre vară și toamnă se dovedește a fi călduroasă astfel că vremea frumoasă ne-a îndemnat să explorăm din nou nordul țării, Iașul fiind nelipsit din periplul nostru moldav. Orașul este cunoscut pentru latura sa spirituală, numărul mare de biserici și mănăstiri istorice atrăgând aici numeroși turiști și pelerini. Nici împrejurimile orașului nu se lasă mai prejos, frumoase edificii religioase fiind așezate nu foarte departe de capitala culturală a Moldovei. În fiecare călătorie încercăm să vedem ceva nou, din orice categorie ar fi acest obiectiv: istoric, religios, cultural, natural.

De această dată am ales să vizităm Mănăstirea Hlincea, un locaș istoric situat în satul Hlincea, comuna Ciurea, la doar 7 km distanță de Palatul Culturii. Nu foarte departe se află o altă mănăstire fortificată, vizitată cu mai mulți ani în urmă Mănăstirea Cetățuia (vezi impresii). Ieșim cumva din oraș spre o zonă industrială, pe șoseaua Hlincea, nu foarte strălucită din punct de vedere al calității covorului asfaltic. Traversăm un trup de pădure și în apropierea unui grup de case observăm zidurile mănăstirii. În fața porților de acces este un spațiu restrâns în care se pot parca câteva autoturisme.

Mănăstirea este ctitorită spre sfârșitul anilor 1500 de Maria, fiica domnului Moldovei, Petru Șchiopu, și de soțul ei spătarul Zottu, grec la origine. Închinarea mănăstirii către locașuri atonite sau moldave nu a fost de bun augur, dar domnul Vasile Lupu va restaura biserica, va îmbunătăți condițiile de trai ale călugărilor și va ridica zidul de incintă. Istoria mănăstirii e plină de suișuri și coborâșuri, de implicarea multor domni în viața chinoviei, de impactul marilor evenimente istorice.

Pătrundem pe sub o intrare boltită în interiorul incintei înconjurată de ziduri de câțiva metri înălțime; în mijloc se află biserica ce poartă hramul Sf. Mucenic Gheorghe, cu o alură destul de semeață, cu o turlă decorată pe naos. Pe latura nordică se află turnul clopotniță, în stânga-dreapta fiind amplasate un corp mai nou de chilii, trapeza (case cu o arhitectură tradițională) și arhondaricul. Curtea mănăstirii e frumos amenajată cu flori, arbuști și plante decorative, bănci, o căruță plină cu mușcate.

Din pridvorul închis cu geamuri pătrundem în biserică unde descoperim o frumoasă pictură de secol al XVII-lea, totuși destul de afectată de trecerea vremii și de crăpăturile edificiului. Ne-a atras privirea catapeteasma atent lucrată, precum și tabloul votiv ce ăi înfățișează pe ctitorii mai noi ai așezământului religios: domnii Vasile Lupu și Ștefăniță Lupu și mama sa Ecaterina Doamna. După o perioadă de reculegere într-o liniște deplină au mai sosit vizitatori, am ieșit afară unde am aprins o lumină pentru cei de sus și am admirat curtea.

În cerdacul unei clădiri stăteau frumos așezate lădițe cu prune mari și arătoase, pofta nu ne da pace. Ieșind din perimetrul zidurilor mănăstirești, peste drum vedem o mică tarabă cu prune de vânzare, în spatele lăzilor șezând un vârstnic cu barbă albă. Era un călugăr care vindea din fructele începutului de toamnă, un soi de prune din livezile mănăstirii intrat pe rod chiar în acest an. Am apreciat faptul că exista un preț afișat (lucru foarte rar întâlnit la cei ce vând diverse fructe și legume pe drumurile patriei) și că ne-a dat lădița de plastic pentru transport.

Mi-au mai rămas de vizitat în împrejurimile Iașului doar câteva mănăstiri istorice, le numeri pe degetele unei mâini, treptat le va veni rândul și lor. Mănăstirea Hlincea are farmecul său, mi-a plăcut ceea ce am văzut în acest complex monahal.

Alegeri inspirate!  

---

VIZUALIZĂRI: 82 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI