Izbucuri de poveste în Apuseni

TIPĂREȘTE

Apusenii au două geografii: una la suprafață, vizibilă și cercetată, înscrisă pe hărți cu linii, hașuri și culori diferite; și alta, acolo, în adânc, necunoscută dar presupusă, și care adesea o contrazice pe aceea din manuale. Noi am învățat că mai multe izvoare formează un pârâiaș, mai multe pârâiașe dau un pârâu, pâraiele se unesc în râuri, acestea în fluvii care-și poartă apele în mare. În Biharia însă am întâlnit pâraie sorbite brusc în adâncul pământului și râuri izbucnind tot așa de neașteptat de sub o stâncă sau dintr-o peșteră..... Aceste „fenomene carstice” sunt sorburile și izbucurile... (Vinciu Gafița, „Munții necunoscuți”)

Dar ce e acela un izbuc? . O apă curgătoare are drept punct de pornire un izvor; în unele cazuri acest izvor se transformă în „izbuc” – o izbucnire violentă de apă din subteran, ieșire lichidă cu debit permanent sau cu intermitențe. Relieful carstic din Munții Apuseni a favorizat formarea multor izbucuri, unele cunoscute și frecventate de turiști, altele mai puțin cunoscute.

Într-una din zilele petrecute pe meleaguri moțești am inclus o incursiune către un astfel de izbuc, celebru prin culorile sale: Izbucul Tăuz. Punctul de plecare e Pensiunea Iara din Arieșeni (vezi impresii), ne îndreptăm spre Gârda de Sus unde vom vira dreapta pe șoseaua ce merge la Ghețarul Scărișoara.

Acces. Urmând DJ 750 din Gârda de Sus pe mâna stângă spre Peștera Scărișoara la circa 3 km distanță ne despărțim de acest drum tot spre stânga. Continuăm pe șoseaua ce merge spre cătunul Casa de Piatră și peșterile Coiba Mare și Coiba Mică și după vreo 3 kilometri și jumătate covorul asfaltic dispare. Mai avem de parcurs vreo 2,5 kilometri până în locul în care începe traseul; e un drum forestier destul de bun (pe vreme uscată), dar cu pietre colțuroase pe ici-colo. Pe o latură șerpuiește un râu, pe cealaltă valea e străjuită de pereți de stâncă pe câteva porțiuni de drum. În câteva locuri sunt trasate cu vopsea albastră săgeți indicatoare spre acest monument al naturii. Autoturismul se parchează pe marginea drumului, în preajma cărării ce pornește prin pădure, câțiva zeci de metri de drum formând alveole propice parcării.

Traseu turistic. Imediat după ce am ajuns a început o ploaie măruntă, dar insistentă. Am așteptat vreo 40 minute poate se va opri, dar nici gând. Turiștii sosiți înaintea noastră se întorceau destul de uzi și nămoliți. După câteva zeci de minute stropii se opresc, chiar licăre soarele un pic. Pornim pe cărarea indicată de o săgeată roșie de lemn, pe o cărare îngustă. Traseul e marcat cu cerc alb și punct albastru, iar prima parte se desfășoară prin pădure, în coborâre ușoară. Ploaia căzută a creat pasaje cu noroi, rădăcinile și pietrele sunt alunecoase. După 10-12 minute intrăm pe partea a doua a traseului, printre stânci, pietre, o dublă traversare a râului.

Ploaia începe să ne sâcâie din nou și nu se va mai opri decât când ajungem înapoi la autoturism. Traversăm prima punte care este într-o stare acceptabilă, dar alunecoasă din cauza ploii. Ne strecurăm printre rădăcini și pietre, acordăm prioritate altor turiști care se întorceau – alte 12-15 minute. Ar fi deci un traseu de maxim 20-30 minute, dar în condiții de ploaie te miști ceva mai greu. A doua punte care ne-ar duce chiar lângă „lac” nu mai este practicabilă, scândurile și balustrada sunt rupte. Câțiva curajoși intră încălțați prin apa rece, printre stâncile ude pentru a traversa pe malul celălalt. Noi ne oprim pe malul drept de unde se vede destul de bine izbucul-lac.

Izbucul Tăuz este un izvor subteran care captează apele a două pâraie care dispar în adâncurile peșterilor Coiba Mare și Mică, se unesc și după 4 km izbucnesc la suprafață printr-un sifon. Galeria prin care apa țâșnește mai violent ori mai potolit la suprafață are peste 80 m adâncime. Cercetările efectuate de speologi și scafandri nu au reușit să „descifreze” întregul traseu al apei în subteran, încercările repetate soldându-se în 2002 cu decesul unui speolog polonez (amănunte de specialitate găsiți aici: ziarulunirea.ro/foto-expe ... nlandezi-284957).

Noi am găsit oglinda de apă liniștită, fără cercuri create de bulele de apă ieșite cu presiune, parcă era un lac. Din suprafața rotundă de apă pornea vitejește la vale cursul de apă. Izbucul Tăuz e strâns între pereți de piatră și în funcție de lumina solară își schimbă culoarea. Am privit vreo 20 de minute nuanțele de un verde năucitor, chiar strălucitor când ieșea soarele. Ploaia ne-a silit să plecăm mai devreme din acest loc mirific creat de Natură, parcurgând poteca alunecoasă în sens invers.

Izbucul Cotețul Dobreștilor. Pe drumul de întoarcere, la doar 180 de m distanță de intersecția cu DJ 750 spre Ghețarul Scărișoara, un mic indicator-săgeată ne direcționează spre un alt izbuc. Lăsăm autoturismul într-o alveolă pe marginea șoselei, intrăm pe o portiță de lemn și urmăm vreo 50 m poteca care merge spre peretele de stâncă. Apa susură pe partea dreaptă printre pietre îmbrăcate în mușchi.

La baza peretelui de calcar se cască o deschidere de circa 8 m înălțime; ne strecurăm sub arcadă cu mersul piticului și grijă la cap. În fața noastră apare oglinda transparentă, neclintită a izbucului – nici acesta nu e violent și nu izbucnește brusc. Galeria inundată are zeci de metri și se poate explora doar de către specialiști speologi cu echipament adecvat. Apa e limpede și rece ca gheața.

Concluzii. Recomand celor care se îndreaptă spre Peștera Scărișoara să facă o incursiune și la Izbucul Tăuz, în funcție de starea vremii vor vedea un „lac-izbuc” superb. Drumul e pitoresc și accesibil cu autoturismul. Nu uitați echipamentul adecvat de munte și nu lăsați gunoaie în urma voastră. Să respectăm Natura!

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1757 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI