Pătrăhăițești

TIPĂREȘTE

La Pătrăhăițești se ajunge din Arieșeni pe stânga, când mergi spre Beiuș. Din șosea se intră pe un drum forestier care nu-i tocmai prietenos dar este, totuși, accesibil auto chiar până în proximitatea muzeului care este, în realitate, o gospodărie țărănească amplasată într-o coastă de munte, în pantă, cu o livadă în amonte, în spatele casei, din care se poate urca direct pe acoperișul casei pentru că muntele o ia în sus și casa nu pentru că este construită orizontal.

Din șosea până la gospodărie sunt cam 5 kilometri, prin pădure, pe forestier, cum scriam. Eu vroiam să fac drumeție dar a trebuit să urc în mașina doctorului, ceilalți vroiau să urce în mașina doctorului dar au trebuit să facă drumeție. Nu-i de comentat... ????

Înainte să ajungem la gospodărie, dăm de un izvor captat printr-un tub subțire, cauciucat, ce deversează apele într-un ciubăr rustic. Apa e potabilă, proaspătă și foarte bună, rece, înviorează omu’. După asta mai urcăm ceva metri și ajungem la șură, pe dreapta, cu niște căpițe de fân în jur – că era august – iar pe dreapta era una din intrările în muzeu ce duce spre camera cu războiul de țesut și cu alte unelte necesare în gospodărie. Casa e tip vagon și se trece dintr-o dintr-o cameră în alta, pe linia pantei, până se ajunge la cealaltă intrare/ieșire în/din imobil care ar fi (cum ar veni) spatele casei deci, când vine călătorul, zona aia e mai ferită pentru că este „după casă” și acolo și-au fixat ei, în pământ, o masă lungă din lemn, cu băncile aferente unde, probabil, își pun și ei ceva merinde să mănânce, vara. Acolo a fost improvizată și tejgheaua, la vizita noastră pentru că gospodării au fost informați că venim și că vrem plăcinte, care – cum, cu brânză sau fără brânză, cu gem (de casă) sau de ce fel mai aveau în ofertă că nici nu-mi mai amintesc. Plăcintele moțeși îs brand local în Țara Moților deci îi musai de servit, face parte din programa de vizită. Nu știu cum s-a descurcat doamna casei (de fapt a muzeului) cu peste suta de plăcinte – poate chiar peste 200 că unii vroiau, poate, două dar cert este că cererea a fost acoperită. O plăcintă costa 4 lei deci a meritat deranjul. Anul următor, oferta locală a urcat la 5 lei plăcinta și așa era peste tot pentru că moții ne învață unitatea și nime’ nu licitează și nici n-are de gând să iasă din cartel ca să strice piața, făcându-se sabotor de marketing sau să rămână cu plăcinte le de dat la gâște din motive de suprapreț deci, oriunde te-ai duce în Țara Moților, prețul tot ăla îi.

În Apuseni gospodăriile sunt răspândite pe culmi, coame și versanți astfel că, local, s-a format, din vechime, un sistem de comunicare cu tulnice ca să se informeze unii pe alții, de la distanță, de una – alta. Pe vremea lui Avram Iancu aceste tulnice au fost folositoare dar nu numai atunci. Aveau ei un cod de transmitere și, după cum sunau, cei ce auzeau, înțelegeau despre ce-i vorba. Există, astfel, și la muzeul de la Pătrăhăițești tulnice și am asistat la o demonstrație de chemare. Doamna casei, cu straie tradiționale, ne-a prezentat un moment artistic istoric să ne arate cum se făceau comunicările în trecut, moment comunicat în prezent, cu drona, spre televiziunile locale, pe noul sistem de comunicare. A fost frumos. Ne-am văzut toți, de sus, adunați la prezentare, în jurul tulnicului și cu plăcintele în mână.

Pe partea ailaltă de casă (muzeu) domnu’ casei ne arăta cum cioplește el unelte de utilitate locală.

Din personalul muzeului mai făcea parte și un nepot de vreo 8 anișori, aflat acolo doar în schimb de experiență pentru că nu cadra cu locul, nu inspira nimic rustic și era evident, scria pe el că e băiat de oraș însă completa plăcut peisajul.

Să spun drept, despre eroii ăștia naționali m-am documentat un pic să fiu sigură că despre Avram Iancu era vorba în propoziție și că nu îl confund cu Iancu Jianu Zapciul sau mai știu eu cu cine. Nu, nu încurc personajele însă, de câte ori mă documentez prin istorie, mă cuprinde întristarea. Spre exemplu – cazul de față – Avram Iancu a plecat din lume la doar 48 de ani. Căpitan de moți a fost la doar 24 de ani. Horea (1731 – 1785), căpetenie a răscoalei care a sfârșit tras pe roată a fost frate al bunicului lui Avram Iancu (1824 – 1872).

Partea tristă e că, deși Avram Iancu nu s-a pus rău cu autoritățile, el cu maghiarii a avut răfuială, totuși, după valul pașoptist, viață lui a devenit un haos, fiind, oarecum, dezechilibrat și bântuit de mâhniri patologice. După obiceiul zilelor noastre, am putea spune că avea traume transgeneraționale.

Istoria nu a găsit vreo iubită de-a lui deși au scormonit mult. A fost fiu de iobag însă, având familie înstărită, a putut face școală la Cluj după care a devenit avocat și o vreme a activat în domeniul juridic. A devenit căpitanul moților, a avut confruntări cu armatele ungurești la Abrud, Câmpeni și alte locuri din zonă unde a organizat tabere militare (mai degrabă, le-aș zice eu, paramilitare). A fost foarte iubit de popor iar la moartea lui a fost o adevărată procesiune. Mii de oameni au participat la funeralii. Moții au venit călare din Vidra de Sus pentru priveghi. Clopotele au bătut trei zile și trei nopți, neîncetat. Transportat fiind din Baia de Criș către Țebea unde își are odihna, convoiul celor ce îl însoțeau ajunsese deja la Țebea dar capătul încă nu ieșise din Baia de Criș. Locul de odihnă îl are sub gorunul lui Horea din curtea bisericii ortodoxe din Țebea, așa cum a cerut.

Deci, m-am convins, despre Avram Iancu era vorba în Țara Moților, considerat cel mai mare erou național al românilor, în Transilvania. A fost numit Craiul Moților.

Cine dorește, poate achiziționa tulnice din Apuseni dar de dimensiuni mai mici. Cel pe care l-am văzut la Pătrăhăițești, cu greu ar încăpea într-o locuință urbană însă, în munți, a rămas în istorie, împreună cu evenimentele pe care le vestea.

Am avut și cascada Pătrăhăițești în program dar nu am mai ajuns. Se făcuse târziu și eram așteptați la masă.

Atâta de superbă este zona asta de numa. Pe forestier e răcoare, sub copaci dar sus, la muzeu, e teren deschis și ne-am adăpostit la umbră sub meri, în livadă.

Distracția e însăși drumeția până acolo, poveștile cu gazdele, plăcintele,

---

VIZUALIZĂRI: 389 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI