Impresii și recomandări [7602 / 10843]

Afișate impresii [76011 - 76020]
Napsugar Hotel [Malyi] [?] / MISKOLC

Napsugár Hotel, satul Mályi

Mă întorceam din Munţii Tatra, Slovacia. Se făcuse ora 19 şi mă gândeam că voi rămâne peste noapte în oraşul Miskolc din Ungaria. Ca un făcut nu am găsit aici cazare, iar dacă am găsit era foarte scumpă (nişte hoţi cereau chiar 80 euro/noapte). M-am enervat şi în cele din urmă am ieşit din oraş. Noaptea de toamnă cădea liniştită peste satele ungureşti, nepăsându-i câtuşi de puţin că prin întuneric un şofer străin nu prea mai vede semnele de circulaţie şi [...] — vezi review [+6 poze]
Dona Gracia Hotel & Museum 4 / TIBERIAS

Dona Gracia - poftiți la muzeu, intrarea e inclusă în prețul cazării!

Hotel & Museum Dona Gracia este singurul hotel-muzeu pe care l-am văzut și în care am fost, evident, cazată. Aici am petrecut trei nopți, în timpul pelerinajului prin Israel și Palestina din urmă cu doi ani. De ceva vreme – destulă - am intenționat să-mi scriu impresiile despre acest hotel, mai altfel, dar de fiecare data, a intervenit lipsa de timp, sau inspirația mi-a fost centrată pe alte obiective turistice. Astăzi însă, am văzut un documentar despre Israel și, la fel ca [...] — vezi review [+31 poze]
Bradul Călimani Complex Hotelier 3 / VATRA DORNEI
  • OCTOMBRIE, 2012
  • de: Denis70 [16.08.14]

Scump

Este foarte aproape de punctele de interes din statiune: partia de ski, patinuarul, centrul orasului, parcul in care sunt multe veverite. De la piscina interioara a hotelului se vede partia de ski. Iarna cred ca este foarte frumos, cand te intorci de pe partie, inotand in piscina, privindu-i pe cei care inca mai skiaza. Nu mai retin cat am platit la cazare, facusem un calcul la acea vreme, (cu bani mai putini), puteam merge in alta statiune, tot la un hotel de 3 stele cu intrare gratuita la [...] — vezi review
Camino de Santiago / #EXCURSII și CĂLĂTORII
  • OCTOMBRIE, 2012
  • de: Danilun [16.07.14]

Camino de Compostela un pelerinaj care ma recheama

Am parcurs drumul spre Compostela pentru prima oara acum 8 ani de zile si surprizele minunate oferite de acest drum initiatic au inceput sa curga inca din Romania de unde am plecat cu masina atunci traversind Europa de la est la west. In anii care au urmat l-am refacut pe diverse trasee de inca 3 ori, odata ajungind chiar pina la Santander. Spania este o tara fabuloasa care merita toata atentia dar as vrea sa vorbesc aici de un loc mai putin cunoscut aflat pe camino francez si care este [...] — vezi review [+3 poze]
Pensiunea Valea Şipotului [Dobreşti, DB] 4 / MOROENI
  • OCTOMBRIE, 2012
  • de: anema* [11.07.14]

Un loc dragut

Din Sinaia am luat-o pe drumul spre Targoviste si dupa aproximativ 10 km am ajuns la hotel (doua familii cu copii mici). Pentru noi am cerut un apartament deoarece avem 2 copii insa prietenii nostri au optat pentru o camera dubla. Camera noastra era mare si frumoasa cu un pat dublu si un pat single. Totul era curat si ingrijit. Baia era frumoasa insa canalizarea degaja un miros nu tocmai placut. Camera prietenilor era destul de mica si pe tot parcursul sejurului s-au plans ca nu a fost [...] — vezi review [+9 poze]
Comfort Hotel Porte d'Ivry (ex Kyriad) 3 / PARIS

Kyriad Hotel Paris Porte d'Ivry

Nu stiu ce titlu sa-i dau acestui hotel, o sa il recenzez pur si simplu. Am ales acest hotel "last minute", celelalte optiuni fiind ocupate, m-am orientat spre locatie si facilitati, una din acestea este cazarea copiilor sub 10 ani gratuit si micul dejun inclus. Hotelul este ok, camera putin inghesuita, mobilierul putin invechit dar curata, baia asigura cele necesare si are avantajul amplasarii intro zona linistita chiar daca este apropae de periferic, ne-am odihnit destul de ok. Metroul, [...] — vezi review
Cota 1400 Hotel 3 / SINAIA
  • OCTOMBRIE, 2012
  • de: mmiha [17.06.14]

Oribil

Având în vedere că era o excursie programată, ar fi putut face mai mult pentru a întâmpina mai bine un grup de 200 de persoane. Camera în care am stat noi nu era încălzită, caloriferul nu fusese aerisit... ce rost avea... M-am dus la recepție cu rugămintea de a face ceva să nu trebuiască să facem țurțuri, dar în zadar... mi s-a răspuns că următoarea zi vor rezolva... Nu s-a întâmplat așa. Curios era faptul că vecinii de palier au dormit cu geamurile deschise... În [...] — vezi review
Holiday Palace Hotel [Complex Holiday World] 4 / BENALMADENA COSTA

O amintire frumoasa de octombrie

O amintire frumoasa si inca vie in memoria mea, a ramas vacanta petrecuta in urma cu aproape 2 ani in Spania, pe Costa del Sol, la Benalmadena. Cu una din cele mai bine organizate agentii de turism din tara (avem si asa ceva), in cadrul programului "seniori 55", am aterizat la Malaga intr-0 zi insorita de octombrie. Dupa un zbor de aproximativ 4 ore, am aterizat pe aeroportul Julian din Malaga, unde eram asteptati de un ghid roman si autocarul ce urma sa ne duca, asa dupa cum stiam din tara, [...] — vezi review [+40 poze]
Pensiunea Mila 23 3 / MILA 23
  • OCTOMBRIE, 2012
  • de: donny [09.06.14]

Excursie la pescuit

Am ajuns din intamplare in aceasta locatie (selectata pe internet), impreuna cu trei prieteni, la o partida de pescuit de toamna. Am lasat masinile in Tulcea, de unde ne-a preluat cu o barca rapida proprietarul pensiunii (costul transportului dus - intors a fost separat de cel al cazarii). Pensiunea este situata pe malul drept al Dunarii vechi, cu ponton propriu, foarte confortabila, camerele dotate cu tot strictul necesar pentru un sejur de cateva zile. O sala de mese foarte mare, cu TV, [...] — vezi review [+5 poze]
Verdegreeen Hotel [Joao Pessoa] 4 / RECIFE - OLINDA

Superba locatie

Am locuit aici pe parcursul a doi ani in Joao Pessoa, Statul Paraiba, Brazilia. Superba locatie cu plaje foarte frumoase si o gama extraordinar de mare de restaurante de toate tipurile. Ce este special in acest oraș pe tot parcursul anului temperatura este constanta in jur de 30 de grade iar briza marii dea dreptul fantastica Joao Pessoa este situată la 2 ore de Recife si cam 3-4 ore de natal iar pe cam tot parcursul anului exista tot felul de spectacole, petreceri si tot felul de [...] — vezi review [+6 poze]
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = NU (IntC=1)
  • pagină generată în 3.1176600456238 sec
    ecranul dvs: 1 x 1