Probota, mănăstirea-cetate a lui Petru Rareș

TIPĂREȘTE

În articolul anterior vorbeam despre plimbarea făcută prin Iași și nordul Moldovei și despre vizita la Cacica. Am avut două zile la dispoziție să vizitez cele opt biserici pictate din nordul Moldovei construite la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de-al XVI-lea care începând din anul 1993, sunt pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO: Arbore, Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota, Voroneț, Sucevița și Suceava. Erau necesare mult mai multe zile pentru a le vedea în tihnă și a vedea și alte frumoase mănăstiri și atunci am hotărât să mă axez doar pe acestea și tot a fost destul de în fugă... Două din cele opt le-am văzut acum pentru prima dată, Probota și Pătrăuți...

Acum voi vorbi despre Mănăstirea Probota, din Satul Probota, județul Suceava, mănăstire pe care nu o văzusem până atunci deși mai fusesem de două ori în regiune, ... dar cu mulți ani în urmă, așa pentru comparație o dată în 1985 când duminica mergea o mașină cu număr par și în următoarea cu număr impar și a doua oară în patru cu copiii în anul 1994, ... ea fiind distanțată de ele, nu pe rutele turistice cunoscute...

Mănăstirea Probota este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Moldova, o primă biserică, de lemn, fiind atestată din anul 1391. Actuala biserică a fost ridicată de Petru Rareș în 1531 pentru a-i servi ca loc de odihnă veșnică. După moartea lui Petru Rareș, Doamna Elena și trei copii ai lor (Iliaș Voievod, Ștefan și Constantin) au închis biserica cu un zid gros de incintă înalt de 6 metri, cu trei turnuri de apărare pe latura estică, mănăstirea semănând astfel cu o cetate medievală. Prădată în anul 1622 de tâlharii care au incendiat unele clădiri și au profanat morminte, a fost refăcută de Vasile Lupu care a reclădit zidurile mănăstirii și a construit o nouă casă domnească.

Spre sfârșitul secolului 17 a începutul decăderea mănăstirii, decădere ce a durat până în anii 1930 când au început unele lucrări de restaurare, lucrări ce au continuat, culminând în anul 1993 prin reînființarea Mănăstirii Probota, cu obște de maici.

În același an Biserica Sf. Nicolae din cadrul Mănăstirii Probota a fost declarată Patrimoniu Cultural Mondial UNESCO în grupul „Bisericile pictate din nordul Moldovei”.

În ultimii ani ai secolului 20, printr-un proiect internațional sub coordonarea UNESCO au fost restaurate frescele iar în octombrie 2017 a demarat proiectul „Restaurarea patrimoniului cultural la Mănăstirea Probota, din judeţul Suceava”, finanțat cu fonduri europene cu derulare pe trei ani.

Am ajuns la mănăstirea aflată pe DJ 208S, nu pe rutele turistice clasice, de aceea este mai puțin vizitată decât celelalte mănăstiri UNESCO, deși pe site-ul manastireaprobota.ro sunt oferite informații tentante, ea fiind diferită de celelalte mănăstiri din regiune prin Zidul de piatră prevăzut cu creneluri şi metereze de tragere, zid ce-i dau un aspect de fortăreață.

Am oprit în parcarea de pe latura ei sudică, am văzut și pozat zidul impozant, apoi am mers la zidul estic cu trei turnuri și am intrat în curtea mănăstirii prin arcada Turnului Central, turn legat prin podeţe de lemn de cele două Turnuri din Colțurile Fațadei. Pe aceste podețe se plimbau odinioară străjerii și pe care, spre sfârșitul acestui an, se vor plimba turiștii, ne-a spus măicuța pe care am întâlnit-o acolo, mi-aș dori să merg și eu pe acele podețe, mănăstirea era un mare șantier….

Mare este și Clisiarnița cu Clopotniță, pare a fi o biserică de dimensiuni medii dar este casa în care se țin veșmintele, odoarele și inventarul bisericesc folosit doar la zilele de sărbătoare, iar la Probota în clădire este amenajat și Muzeul Mănăstirii.

Celelalte clădiri din mănăstire erau și ele în reparații, renovări, erau încuiate, acoperite de schele, nevizitabile.

Am intrat în Biserica Sf. Nicolae, impresionantă și prin grosimea pereților, este alcătuită din pridvor, pronaos, gropniță, naos și altar. Și aici se respectă specificul arhitecturii bisericilor moldovenești de separare a încăperilor prin pereți plini, străbătuți doar de o ușă.

Când Am Fost Acolo Iconostasul era scos și dus la renovare, pictura interioară fascinează prin bogăția decorațiilor, coloritul extraordinar și migala cu care a fost restaurată, „ia ochii”vizitatorilor, cum spunea maicuța care ne-a primit.

Pridvorul este închis, are o ușă de acces, inițial a avut două dar una a fost zidită, opt ferestre înalte în stil gotic și o ușa gotică, originală prin care se face trecerea în Pronaos. Deasupra lui se ridică o boltă semicilindrică pe care este pictată „Judecata de Apoi”.

Pronaosul, dreptunghiular iluminat prin patru ferestre în stil gotic, două pe peretele de nord și două pe cel de sud, este dedicat Maicii Domnului și sfinților. Pe plafon este pictura „Bustul Maicii Domnului orantă cu imaginea Pruncului pe piept” înconjurată de cei patru melozi, Cosma, Iosif, Teofan și Ioan Damaschinul, autorii unor imnuri închinate Fecioarei Maria. „Cele șapte sinoade ale Bisericii” pictate, pe arcurile bolților sunt refăcute după incidentul din urmă cu aproape un secol, când un călugăr care a vrut să curețe pictura a șters cu cârpe ude picturile, distrugând unele chipuri și alterând tonurile altor picturi.

Gropnița, încăperea mormintelor cu o boltă semicilindrică și iluminată prin două ferestre dreptunghiulare, una pe peretele nordic și una pe cel sudic, a făcut ca biserica să devină „Necropolă Domnească”. Aici odihnesc Doamna Oltea (mama lui Ștefan cel Mare), domnitorul Petru Rareș cu Doamna Elena, soția lui, și cu domnitorul Ștefan Rareș, fiul lui. Sunt și două morminte cu lespezi tombale de dimensiuni mici și cu scrisul șters, morminte de copii, o fată a lui Petru Rareș și una a lui Ștefan Rareș. Pietrele funerare ale domnitorilor precum și cea a Doamnei Elena, sunt executate în marmură și bogat împodobite, după cum dicta obiceiul acelor vremi, spre deosebire de lespezile tombale ale celor două prințese care sunt din piatră.

Ca pictură se remarcă „Menologul-Calendarul Bisericesc” ce prezintă minunea sau martirul Sfântului zilei începând cu 1 Septembrie, prima zi a anului ecleziastic. Dacă nu există gropniță, menelogul este pictat în pronaos, iar dacă acesta este mic sunt pictate fragmente din el.

Naosul, ultima sală vizitabilă, are două abside semicirculare în interior și pentagonale la exterior, în fiecare absidă se află o fereastră dreptunghiulară ca cele din încăperea mormintelor, iar deasupra naosului se înalță o turlă octogonală zveltă cu patru ferestre dreptunghiulare spre cele patru puncte cardinale, așezată pe două rânduri de baze stelate suprapuse și sprijinită de patru mici contraforturi.

Pictura murală, în tonuri de roșu și albastru, pare o cascadă în culori vii ce cade asupra celui ce își ridică ochii spre vârful cupolei, de unde „Iisus Pantocrator-Atotputernicul”, pictat, privește spre credincioșii din Biserică, spre „Liturghia cerească cu cortegii de îngeri” de pe pereții turlei și spre cei „Patru Evangheliști” de la baza ei. Aici se află „Tabloul Votiv” refăcut pe la mijlocul secolului 19, unde apar Domnitorul Petru Rareș, Iliaș Rareș (moștenitorul tronului) al cărui chip a fost înnegrit ca semn al trecerea lui la Islamism fiind numit și Turcitul, Ștefan Rareș, Doamna Elena și copiii Constantin și Ruxandra, în care Domnitorul oferă Mântuitorului macheta Bisericii prin intermediul Sf. Nicolae, patronul acesteia.

Am ajuns și la Altarul nevizitabil, dar, pentru noi o șansă unică, l-am putut vizita și poza, măicuța de care vorbeam mai sus permițând acest lucru, altarul fiind deschis, fără iconostas. Nu era mobilat, am văzut fereastra dreptunghiulară la fel ca cele din naos și picturile ce-l împodobesc, „Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe” pe bolta altarului, pe pereți scene din viața Mântuitorului printre care „Cina cea de Taină”, „Spălarea Picioarelor” și „Învierea Domnului”, dar și o pictură unică în arta bizantină pe care maica noastră gazdă ne-a arătat-o, „Tabloul Sfinților Ierarhi” care se închină în fața lui Hristos. Corpul lui Iisus Hristos matur reprezentat miniatural și fără braţe, este purtat în brațe de Sf. Ioan Gură de Aur.

Spuneam că nu am văzut exteriorul bisericii și nici celelalte construcții din curtea mănăstirii, poate voi mai ajunge pe acolo și le voi vedea, sau poate voi citi impresii pe AFA, site-ul nostru, până atunci am citit cele scrise de @adri-nico și de @traian. leuca în urmă cu ceva timp.

Mi-am propus să mai merg la Probota după terminarea lucrărilor, să văd altarul, (nu din interior!?!?), terminat, iconostasul renovat și exteriorul pictat. Am aflat că la Mănăstirea Probota sunt, nu în stare bună, cele mai vechi picturi exterioare, cea mai cunoscută fiind „Cinul” adică „Ierarhia Cerească”, unde Divinitatea apare în diferite ipostaze.

În vârf se află „Cel vechi de zile”, Iisus pe tron sau Patocrator, sub care tronează o reprezentare iconică a Maicii Domnului, urmată de o reprezentare tradițională a lui Hristos pe tron purtând o carte, flancat de Maica Domnului și de Sfântul Ioan Botezătorul, urmează apoi o bucată de pânză, prosopul cu care Iisus își usca fața, pe care chipul Domnului a fost imprimat miraculos, fără intervenția omului și pe ultimul rând un „Sfânt”. De o parte și de alta se află câte o friză, unde în mai multe registre verticale, sunt reprezentați, de sus în jos, „Serafimi”, „Îngeri”, „Profeți”, „Apostoli”, „Sfinți Părinți”, „Martiri”și „Eremiți”. Este concepția lui Petru Rareș care cere supușilor, în special marii boierimi ce îi era ostilă, să respecte ierarhia feudală, oglindă a celei cerești. Pictura sugerează ca toți membrii ierarhiei să se îndrepte spre divinitate, nu spre Înalta Poarta spre care se orientau boierii ce doreau schimbarea Domnitorului.

Am pierdut exteriorul și celelalte clădiri dar am avut șansa de a vedea altarul deschis, biserica liberă, fără nici un vizitator, doar pentru noi, de a întâlni maicuța care ne-a povestit și ne-a lăsat să pozăm dar nu am pozat prea mult, era prima vizitată. Nu știam că pozatul este interzis în interiorul bisericilor, în exterior se putea poza cu o taxă de 10 lei, care se adăuga la biletul de intrare de 5 lei, la Probota nu am plătit nimic.

Mi-am propus să mai merg la Probota după terminarea lucrărilor, să văd altarul, (nu din interior!?!?), terminat, iconostasul renovat și exteriorul pictat și vă invit să faceți la fel.

Notă

Pentru scrierea acestui review m-am documentat despre Bisericile și Mănăstirile din Moldova din cartea „Pictura murală din Nordul Moldovei”, Editura Meridiane 1974 scrisă de profesorul universitar clujean Virgil Vătășianu.

---

VIZUALIZĂRI: 1841 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI