ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.08.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Iasi
ÎNSCRIS: 13.01.15
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2019
DURATA: 5 zile
cuplu fara copii
PREȚ 1400 ron ?
FĂRĂ transport

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă zona Arieșeni

NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Vacanța mea în Apuseni

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Multe cuvinte frumoase s-au spus despre munţii Apuseni, cuvinte frumoase care au ajuns şi la urechile mele, motiv pentru care îmi doream nespus să-i văd. Totuşi, în viziunea mea, aceşti munţi nu erau decât nişte „dealuri mai mari”, comparativ cu alte masive muntoase pe care le cunoşteam bine şi pe care de multe ori le luasem la picior. De ce puteau fi aceşti munţi atât de frumoşi ? Mulţi îmi spuneau că trebuie să ajung acolo să-i văd, ca să cred...

Ei bine, dragilor, odată ajunsă la adevăr, vă spun cu mâna pe inimă că ce am văzut acolo, nu am mai văzut niciunde! Munţii aceştia ca nişte „dealuri mai mari”, mi-au încântat privirea şi sufletul cu frumuseţea lor neasemuită, chiar dacă nu am reuşit să văd decât o foarte mică parte din ei. Apusenii nu sunt munţii aceia cu vârfuri semeţe, ameţitori, dar asta nu-i face mai puţin spectaculoşi.

Îmi găsesc cu greu cuvintele să redau această experienţă aici, pentru că, deşi foarte obositoare, aceasta a fost pentru mine cea mai frumoasă vacanţă din ultimii ani, vacanţă care mi-a oferit peisaje de poveste, natură sălbatică, rezervaţii naturale, diverse formaţiuni stâncoase nemaiântâlnite în alte zone, peşteri desprinse parcă din decorul filmelor SF, cascade răcoritoare, aşezări izolate cu oameni inimoşi, primitori şi cu suflete calde... Un tărâm sublim şi plin de farmec, în care îmi va fi foarte greu să spun că nu voi mai reveni! Se spune că „există locuri în care ştii că vei reveni cândva chiar din clipa în care le vezi pentru prima dată, pentru că există în fiinţa noastră o atracţie inexplicabilă către frumosul creat de natură”.

Drumul nostru spre Apuseni a început într-o dimineaţă frumoasă de august, cu staţionare de o noapte la Sovata, care se află exact la jumătatea distanţei Iaşi-Arieşeni, pentru că, da, uitasem să vă spun, am ales Arieşeni ca punct de plecare spre toate traseele propuse de noi în Apuseni. Am decis că e mai bine să ne întrerupem drumul, pentru că altfel, până la Arieşeni am fi avut de şofat în jur de 9 ore.

Din Sovata am plecat a doua zi, dis-de-dimineaţă, urmând să ne oprim şi la Cheile Turzii, pe care să le parcurgem în tihnă, integral. Drumul a fost uşor şi în aproximativ 2 ore şi un pic, am ajuns. Cu tehnologiile astea avansate acum de pe telefon, chiar nu aveam cum să ne rătăcim.

După ce am parcat maşina, ne-am echipat corespunzător (obligatoriu ghete de munte, beţe, ceva pe cap) şi am pornit spre Rezervaţia Naturală Cheile Turzii, plini de nerăbdare şi entuziasm. Prima parte a drumului am parcurs-o printr-o pădure, pe o potecă largă, într-o coborâre uşoară, până la punctul de taxare. Acolo, după ce am achitat taxa de 4 lei, am intrat în chei. Lungimea cheilor este de aproximativ 3 km, însă partea cea mai spectaculoasă este de numai 1270 metri, iar diferenţa de nivel este de max. 250 metri.

Traseul nu este unul greu, dar nici foarte uşor... Eu, să vă spun sincer, după ce am intrat în chei, mi-era foarte greu să mă concentrez şi să fiu atentă pe unde calc! Poteca care merge pe la baza munţilor este destul de îngustă şi face curbe după care niciodată nu ştii ce te aşteaptă. Aveam în spate rucsacul, într-o mână băţul de munte şi într-o mână tableta cu care făceam de zor poze. De-a lungul traseului am întâlnit porţiuni înguste dotate cu cablu de susţinere din oţel. Atunci, mă opream, băgam tableta în rucsac, mă ţineam şi treceam mai departe.

Am găsit în Cheile Turzii o natură neaşteptat de frumoasă! Stânci înalte şi abrupte, creste ascuţite, vâlcele de piatră, turnuri de piatră, peşteri misterioase, arcade, zone pentru alpinism şi escapade... 3 kilometri întregi de drum pietruit, mărginit de pereţi înalţi de piatră! Fabulos!

Pe tot traseul am fost însoţiţi de râul Hăşdate, creatorul acestor minunate chei, care şi-a croit drum prin calcarele din nord-estul munţilor Traşcău. De-a lungul traseului am traversat patru poduri suspendate peste acest râu, aflate într-o stare destul de bună, dar pe care nu puteam trece mai mult de o persoană, existând în acest sens şi o atenţionare scrisă la fiecare punte. La ora când am fost noi, nu era foarte aglomerat, aşa că nu au fost probleme.

Peisaj de vis!!! Eram topită! Nici nu mai ştiam pe unde este soţul meu... Mă durea gâtul la cât de mult am privit în sus, pentru că, da, acolo sus era tot spectacolul!!! Crestele alea ascuţite... atât de aproape de cer... ! Am admirat şi foarte mulţi alpinişti care escaladau pereţii abrupţi.

După cea de-a patra punte traseul devine un pic mai greu, cu porţiuni mai înguste şi uneori alunecoase şi tocmai de aceea recomand musai ghete de munte. În final, am ajuns într-o mică poeniţă, unde am făcut un scurt popas, după care ne-am întors spre stâncile pe care deşi le mai văzusem odată, acum păreau diferite.

Am părăsit cheile cu regret, dar având sufletul încărcat de o bucurie fără margini. De câte ori văd frumuseţe în jur, sufletul meu renaşte!

Ajunşi în parcare, ne-am tras sufletul şi... pe cai! Mai aveam de mers vreo 2 ore jumătate până la Arieşeni şi, din informaţiile pe care le deţineam, pe o parte din drum se circula destul de rău...

Dar iată că în drumul nostru am avut parte şi de peisaje superbe: cheile Ariesului, situate la limita dintre localităţile Scărişoara şi Albac şi care sunt cele mai impresionante chei de pe tot cursul râului Arieş, având o lungime de aproximativ 4 kilometri. Bineînţeles, am oprit pentru o sesiune foto; nu puteam rata aşa ceva! M-a impresionat înălţimea pereţilor de stâncă, porţiunile înguste prin care râul şi-a făcut loc. Aici se găseşte şi peştera Huda de lapte, dar vizitarea ei am amânat-o pentru altă dată.

Ajungem în cele din urmă şi la Arieşeni, la pensiunea Casa Moţului, care urma să ne fie gazdă pentru 5 zile. După ce ne-am desfăcut bagajele, am coborât la cină care a fost... aşa cum numai în Ţara Moţilor poate fi: îmbelşugată şi delicioasă!

Am mai socializat un pic, ne-am mai plimbat să vedem împrejurimile, apoi, răpuşi de aerul tare de munte am căzut frânţi.

Pentru a doua zi traseul propus era: Peştera Gheţarul de la Scărişoara, Cheile Ordâncuşii, Peştera Poarta lui Ionele şi Gheţarul de la Vârtop.

În zorii zilei eram gata echipaţi, cu rucsacurile în spate şi multe zâmbete pe faţă. La ora când am coborât la micul dejun, ce să vezi? Totul era pustiu... personalul pensiunii abia făcea ochi... în rest... toată lumea dormea! Uf, totdeauna am fost o matinală şi mi-au plăcut lucrurile făcute la prima oră a dimineţii. Iubesc mult dimineţile dar... uitasem! Eram în Ardeal!!! Ştiţi că ardeleanul are o vorbă: „Numa'ncet! ”

În fine, am servit micul dejun şi între timp am aflat că peştera deschide abia la ora 9.00.

Am mers în centrul comunei Gârda de Sus. Trebuie să ştiţi că există mai multe variante de a ajunge la Peştera Gheţarul de la Scărişoara: dinspre Arieşeni, imediat după podul peste râul Gârda, se face la dreapta, unde avem Peştera Poarta lui Ionele, Cheile Ordâncuşii, Peştera Gheţarul de la Scărişoara sau invers, facem uşor stânga, urcăm întâi spre Peştera Gheţarul de la Scărişoara, apoi ne întoarcem pe la Cheile Ordâncuşei şi Peştera Poarta lui Ionele. Mai există şi o potecă spre Dealul Mununa şi care te duce la gheţar cam în două ore (marcaj cruce roşie).

Am ales cea de-a doua variantă. Am urcat cu maşina pe un drum bun şi cu serpentine superbe, circa 10 km până aproape de peşteră, având parte de un peisaj de vis.

Am lăsat maşina într-o parcare „rustică” contra sumei de 5 lei şi am pornit spre peşteră. Se merge pe un drum pietruit, aproximativ 10 minute. Deşi era dimineaţă, drumul era împânzit cu diverşi vânzători ambulanţi de palincă, afinată, dulceţuri, plăcinte moţeşti, diverse alte lucruri mărunte. Mergând pe drum mi-am amintit cât de mult mi-am dorit eu să vizitez această peşteră: încă de mic copil! Mai devreme sau mai târziu, visele se împlinesc, iată!

Ajunşi la intrarea în peşteră aveam să constat că era foarte multă lume care aştepta la intrare. Am cumpărat bilete, 13 lei/persoană (elevi şi studenţi 10 lei) după care am aşteptat liniştiţi până ne-a venit rândul.

Vizitarea peşterii se face numai cu ghid însoţitor, la anumite intervale de timp, afişate pe un panou lângă casa de bilete, vizita durând fix 15 minute. Am mai citit pe panou că durata coborârii treptelor era de 15 minute, la fel şi urcarea. Ne bucurăm că nu se percepe taxă de fotografiere şi începem să coborâm. Sunt în total 270 trepte metalice, unele destul de abrupte. Coborârea se face prin avenul (puţ vertical) adânc de 50 metri şi cu un diametru cam tot de 50 metri. Am uitat să vă spun, peştera se găseşte la o altitudine de 1165 m, lungimea totală fiind de 720 metri, cu o adâncime de 105 metri. Cu cât coborâm mai mult, temperatura scade, astfel încât mulţi turişti se opreau să-şi mai pună o haină sau o glugă. Destul de dificilă această coborâre pentru că mergeam în şir indian, foarte aproape unul de celălalt, aşa încât dacă unul se oprea, trebuia să se oprească tot şirul. Din acelaşi motiv, nu prea am putut face poze. Cred că din această vizită, coborârea şi urcarea mi-au plăcut cel mai mult! Frumos şi palpitant!!! La un moment dat am zărit zăpada, ceea ce însemna că am ajuns. Am aflat că grosimea maximă a blocului de gheaţă este de 36 metri iar cea minimă de 16 metri, temperatura în interior fiind de aproximativ 0 grade Celsius. Peştera dispune de mai multe încăperi, însă doar oamenii de ştiinţă au acces la ele, pentru că avenul peşterii oferă încă mult material de cercetare acestora.

Singura încăpere deschisă publicului este Sala Mare, în care pătrundem şi noi. Peste planşeul de gheaţă cu care este acoperită sala, sunt podeţe de lemn, aşa încât nu ai cum să te murdăreşti sau să te uzi. După o prezentare scurtă făcută de ghid, începem plimbarea prin Sala Mare. Remarcăm câteva formaţiuni de gheaţă mai deosebite: „Rechinul ieşind din apă”, „Polul Nord cu eschimoşi”, dar cea mai impozantă este „Biserica” – într-un topogan abrupt de gheaţă, cu numeroase formaţiuni stalagmitice perene de gheaţă luminate de reflector. Formaţiunile stalagmitice de gheaţă, sunt aidoma unor gigantice lumânări aprinse. Aici este cel mai fotografiat şi cel mai luminat loc din peşteră. Ăsta un loc într-adevăr spectaculos! Reuşim şi noi să facem cu greu câteva poze, apoi ne îndreptăm spre ieşire şi, pe moment ce urcăm, simţim căldura binefăcătoare a soarelui.

Cam asta a fost vizita la Peştera Scărişoara – Minunea de gheaţă a Munţilor Apuseni! Gheţarul de la Scărişoara este prima peşteră din ţara noastră declarată monument al naturii, având acest statut din anul 1938. E necesar de ştiut că Peştera Gheţarului de la Scărişoara a fost propusă în cursa pentru stabilirea celor 7 minuni ale lumii, iar asta ar trebui să spună multe! Este una dintre cele mai mari peşteri cu gheaţă din România şi al doilea gheţar ca mărime din lume.

După ce ne aprovizionăm cu dulceţuri şi siropuri de la comercianţii aflaţi în vecinătatea peşterii, plecăm mai departe. Constat cu stupoare că nu mai am deloc semnal la telefon, nici eu, nici soţul meu, pentru că vroiam să fixăm pe hartă traseul până la Cheile Ordâncuşii. Dar pentru că ne-a dat Dumnezeu gură să vorbim, întrebăm şi astfel ne dumirim. Ne împrietenim cu o familie din Călăraşi şi, împreună plecăm mai departe. Ajungem la Cheile Ordâncuşei, după aproximativ jumătate de oră, cred şi... bineînţeles coborâm. Dintotdeauna m-au fascinat cheile cu pereţii lor înalţi şi abrupţi din calcar. Plouase puţin, pe jos era umed, iar asta dădea şi mai mult farmec cheilor. Cheile nu sunt foarte lungi, au doar 2,5 km, dar sunt deosebit de frumoase. Ele sunt formate de râul Ordâncuşa, un afluent al Gârdei Seci iar spaţiul dintre pereţii verticali este uneori atât de mic, încât cu greu pot trece două maşini una pe lângă cealaltă. Nu sunt lipsite de vegetaţie, în multe locuri stânca nefiind deloc vizibilă, dar sunt şi porţiuni unde stâncile spectaculoase se pot zări în toată splendoarea lor.

În Cheile Ordâncuşei sunt numeroase peşteri şi grote, sau chiar câte un mic adăpost săpat în stâncă, numai bun pentru a te adăposti în caz de ploaie. Cele mai mari peşteri sunt Peştera Poarta lui Ionele şi Gheţarul de sub Zgurăşti.

La un moment dat, ne-am dat seama că am ajuns la Peştera Poarta lui Ionele pentru că era pe şosea un loc mai larg, cu multe maşini parcate şi turişti de prin toate colţurile ţării.

Bineînţeles, comercianţii cu dulceţuri, siropuri şi afinate erau acolo!

Am parcurs un şir de scări din beton, aproximativ 30 metri înălţime şi după ce am mai trecut un podeţ, am ajuns la intrarea în peşteră. Am aşteptat puţin la intrare ca să iasă grupul deja aflat în interior. Biletele le-am achiziţionat de la ghid (13 lei/persoană) şi apoi am intrat printr-un portal înalt de aproximativ 22 metri. Legenda spune că aici a fost prins un haiduc, pe numele său Ionele, după ce o fată din Gârda de Sus a venit să-i aducă mâncare.

Peştera este declarată monument al naturii din anul 1999 şi implicit inclusă pe lista ariilor protejate de la noi din ţară. Este rezervaţie speologică de interes ştiinţific şi este situată la o altitudine de 850 metri; este din calcar, având o adâncime de 26 metri. Galeria care se poate vizita este de 60 metri.

Peştera este electrificată şi prevăzută cu scări şi podea metalică. În capătul peşterii se află un lac temporar al cărui volum creşte atunci când sunt precipitaţii sau se topesc zăpezile. Peştera este inundată o mare parte din an, după cum o dovedesc şi pereţii care au diferite culori, în funcţie de nivelul apei. În galeria superioară se pot vedea stalactite şi stalagmite, dar... destul de modeste. În etajul superior sunt şi două colonii de lilieci, etaj care nu este amenajat, tocmai pentru protejarea liliecilor. Pe timpul vizitei noastre au şi apărut câţiva pe deasupra noastră, dar nu toată lumea a fost plăcut impresionată...

Vizitarea peşterii durează destul de puţin, dar mie mi-a plăcut. Fiecare peşteră are farmecul ei aparte, nu le putem compara una cu cealaltă. Pe mine mă fascinează peşterile şi toate minunăţiile lor ascunse acolo în pământ!

Ne întâlnim cu prietenii noştri de la Călăraşi în faţa peşterii şi plecăm împreună în, ceea ce aveam eu să numesc mai târziu, „marea aventură”: Peştera Gheţarul de la Vârtop, sau „Peştera Minunată”, cum i se mai spune. Tocmai pentru că i se spune „minunată”, m-a făcut să-mi doresc atât de mult s-o văd! Cred că dintre toate peşterile văzute de mine până în prezent, asta mi-a plăcut cel mai mult şi pentru că aici am simţit adrenalina la maxim.

Găsim drumul destul de uşor şi pornim, neştiind de fapt ce o să ne aştepte!

Trebuia să ajungem în satul Cătunul de Piatră şi de acolo mai aveam „ceva” de mers pe jos, atât ştiam. Am intrat însă pe un drum forestier, rău, dar rău de tot!!! Am mers cu 20 km/oră, mai mult nu s-a putut. Şi am mers... şi am mers... nici o ţipenie de om... nimic... nimic... Am fi vrut să întrebăm cât mai avem de mers şi dacă tot drumul e la fel de „bun” dar... nimeni pe drum!!! Nici indicatoare! Maşina ne zgâlţâia din ce în ce mai tare... Soţul meu făcea feţe-feţe... când era roşu... când galben... Mă făcusem mică, mică... dar am încercat să-l încurajez. „Hai, nu se poate să ne lăsăm tocmai acum, hai că mai avem puţin! ”. Din când în când ne uitam în oglinda retrovizoare să vedem dacă prietenii noştri mai vin. Veneau! Încet, dar veneau!

La un moment dat soţul meu a oprit. Mi-a fost frică că o să întoarcă brusc, dar a zis să-i aşteptăm pe prietenii noştri să vedem dacă ei mai vor să continuăm. Au ajuns în cele din urmă şi... cu o faţă zâmbitoare şi plină de bunăvoinţă, deşi aveau o maşină mică şi joasă, au zis: „hai să continuăm, nu-i păcat? ” Nu mai puteam de bucurie!... fuga înapoi în maşină (culmea, e că noi avem maşină mare, 4x4) şi dă-i bice mai departe. Interminabil mi se părea drumul. Parcă începeam şi eu să mă enervez de acum. Gropi multe tare... bolovani mari... Doamne, incredibil!!! Soţul meu opreşte iarăşi la un moment dat: „cred că prietenii noştri nu mai vin! Vezi? ţi-am zis eu! ” Puteam să bag mâna în foc că ei nu vor renunţa. Le văzusem licărul acela din ochi şi dorinţa de a merge mai departe orice ar fi! Aşa a şi fost! Au apărut deodată în urma noastră, încet, încet... Mare bucurie pe capul meu şi... un oftat luuuung al soţului... Mergem mai departe!

Cred că am făcut în jur de o oră, când... zărim ceva la orizont! Păreau nişte case... uraaaaa!!!

Ne-a întâmpinat un omuleţ în vârstă, cu o figură caldă şi zâmbăreaţă! Am stat destul de mult de vorbă cu el până şi-au făcut apariţia prietenii noştri. Nu cred că-l voi uita vreodată! Şi nici cătunul acela atât de simplu... cu căpiţe adunate... animale păscând... cu atâta verdeaţă şi linişte în jur... Totul era mirific, relaxant...

Erau în total vreo 12 case dar nu ştiu cum trăiau acolo... mai ales iarna... Păreau fericiţi, rupţi de realitatea asta care pe noi ne macină zi de zi! El zâmbea şi vorbea atât de calm... liniştit... era bucuros de lucrurile alea mărunte din jurul lui... iar noi?

Am aflat că am parcurs vreo 15 km iar până la drumul spre peşteră mai aveam vreo jumătate de oră. Am lăsat maşina acolo şi am pornit bucuroşi la drum, pentru că tot ce era în jurul nostru ne dădea o stare de maximă exaltare. Inclusiv omuleţul acesta atât de simpatic, reuşise să ne dea o energie pozitivă. Am zărit indicatoarele spre Coiba Mare şi Coiba Mică (două peşteri) dar am amânat vizitarea lor la întoarcere. Msi târziu, pe stânga, am văzut indicatorul spre Peştera Gheţarul de la Vârtop. Nu-mi venea să cred ce drum ne aştepta! Era un urcuş prin pădure, extrem de abrupt şi solicitant! La început mi-a plăcut, nu are cum să nu-ţi placă un drum prin răcoarea pădurii dar... totuşi... atât de abrupt şi greu de parcurs... Cât mai avem? Păi, în total aproape o oră! Woooow!!! Fiind mult mai tineri, prietenii noştri mergeau mai repede, dar nu se depărtau prea tare; ne aşteptau să ne mai apropiem. Drumul ăsta a fost o mare provocare pentru mine!

Dacă nu ar fi fost cei din faţa noastră, cred că mergeam mult mai încet şi am fi făcut mult mai mult timp. Dar aşa, văzându-i cum ne aşteaptă... nu puteam să mă las... Curgea transpiraţia de pe mine şiroaie, şiroaie... nici nu mai foloseam şerveţelele... lăsam să curgă aşa... mă rugam la Dumnezeu să mă ţină picioarele şi să nu cedez. Mai luam câte o gură de apă din când în când şi... dăi mai departe! Am mers aşa, într-un ritm nebun, vreo 50 minute. Nu credeam să mai existe cineva la peşteră, pentru că tot drumul nu am văzut pe nimeni dar... stupoare! Erau acolo, în faţa peşterii, o mulţime de turişti! Prietenii noştri se aşezaseră pe o bancă, iar când ne-au văzut, au strigat: „Aţi reuşit! Aţi reuşit!!! ” Eram extenuaţă, dar parcă nici nu mai simţeam oboseala, atât eram de fericită!

Am stat destul de multişor acolo, până s-a întors grupul care era înăuntru, numai bine cât să ne tragem sufletul.

După ce a ieşit ghidul, ne-a pus să semnăm câte o declaraţie pe propria răspundere că ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele accidente, a dat lanterne la toată lumea (noi am avut de acasă), am achitat câte 15 lei şi am intrat.

Peştera nu este amenajată, nu este luminată, dar tocmai asta îi sporeşte frumuseţea şi farmecul. Am pătruns pe o deschizătură uriaşă şi încă de la primii paşi am rămas înmărmurită. Doamne, câtă frumuseţe!!! Câtă dantelărie de jur împrejur... Amuţisem! Trebuia să continuăm pentru că eram în şir indian. Era întuneric beznă, doar un pic de lumină de la laternă, dacă mai puteai şi pe aia s-o ţii în mână. Umed peste tot... prin unele galerii a trebuit să mergem de-a buşilea... călcam pe pietre mari şi instabile... eram atenţi să nu ne sucim gleznele... Prima sală în care pătrundem este sala Gheţarului, gheţar care, din cauza secetei, scăzuse în dimensiuni. Ne orientăm după vocea ghidului, care din când în când ne mai strigă: „atenţie la cap! ”, „atenţie la picioare”! Mergeam cât de încet puteam, pentru că vroiam să văd totul. Pătrundem apoi în Sala Domnului, unde formaţiunile de calcar seamănă cu o catedrală. Multe stalactite şi stalagmite asemeni unor draperii. Superb!

Înaintăm încet prin noroiul umed, care de fapt este un fel de pastă de calcar. Ajungem în „Sala Paşilor Pierduţi” unde aflăm că s-a găsit cea mai veche urmă de „om de Neanderthal” din România. Trecem apoi printr-un pasaj înalt dar extrem de strâmt, ţinându-ne de pereţi şi ajungem în Sala Minunilor, unde... wooow!!! Totul aici pare de poveste!!! Sunt copleşită de forma şi frumuseţea formaţiunilor de calcar formate pe tavan şi lângă pereţi! Doamne, câtă frumuseţe!

Urmează apoi Sala Mare, unde pentru a ajunge trebuie să parcurgi un deluşor înclinat şi pentru care... majoritatea am folosit şi braţele superioare. Ce mai conta! Extrem de frumos şi aici!

Ne îndreptăm apoi spre ieşire, parcurgând acelaşi drum, dar parcă mai uşor ca la intrare, pentru că acum cunoşteam toate cotloanele.

M-a fascinat de-a dreptul această peşteră! Am ajuns cu greu la ea dar s-a meritat din plin. Explorarea ei dar şi drumul, au fost o adevărată aventură pentru mine. M-a impresionat multitudinea şi forma formaţiunilor de pe tavan, spaţiile înguste, încăperile...

Acum la întoarcere drumul prin pădure este mult mai uşor. Avem sufletele pline de frumos! Suntem fericiţi!

A fost o zi EXTRAORDINARĂ!

"E greu să urci muntele, dar adevărata frumuseţe este în vârf !"

Rămâneţi aproape! Povestea continuă!

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de gettyy in 21.08.19 17:19:38
Validat / Publicat: 21.08.19 19:20:52
VIZUALIZĂRI: 1481INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ARIEȘENI [AB].
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gettyy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 72200 PMA (din 54 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

gettyy [21.08.19 18:52:29] »

Vă rog mult să ataşaţi un fundal sonor: youtube

Multumesc!

webmasterX [21.08.19 19:20:27] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă zona Arieșeni, ARIEȘENI [AB]" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: Drumeții în Apuseni]

--

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

--

Sperăm să ne scrii și despre cazări -- în revs distincte, pentru o medie cât mai reprezentativă a acelor unități.

gettyy [21.08.19 19:30:51] »

@webmasterX: Mulţumesc!

Sigur voi scrie şi despre cazare dar şi continuarea la acest articol.

webmaster [21.08.19 19:54:06] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

irinad [21.08.19 19:57:14] »

@gettyy: Bine ai revenit! Şi ce articol, ce experienţă minunată, ce adrenalină! Bravo, felicitări! Aştept continuarea/continuările, doar ai promis!

gettyy [21.08.19 20:22:04] »

@irinad: Multumesc mult pentru vot si încurajări!!!

gettyy [21.08.19 21:43:54] »

@webmaster: Multumesc!

balasa violeta [21.08.19 21:56:02] »

Felicitari!

Esti un bun povestitor dar si intinerariul a fost unul de zile mari!

Muntele e superb... la fel si oamenii care-l iubesc!

Astept nerabdatoare continuarea!

gettyy [21.08.19 22:00:00] »

@balasa violeta: Multumesc mult!

tata123 [22.08.19 13:45:03] »

@gettyy: Felicitări pentru vacanța din Apuseni; în aceeași lună august am mers și eu pentru prima dată în Țara Moților și mi-a plăcut mult ce am văzut. Probabil că o parte din ce ai vizitat tu am descoperit și eu - sunt obiective turistice (naturale și istorice) cu nume „grele” în regiune. Aștept continuarea aventurii!

Fiecare regiune a țării are un specific și un farmec. Nici una din ele nu seamănă cu cealaltă și fiecare în parte ne atrag cu tot felul de minunății.

Vacanțe frumoase!

gettyy [22.08.19 13:59:02] »

@tata123: Wooow, ce chestie! Poate chiar am trecut unul pe lângă celălalt!... ce bine ar fi fost să ne fi cunoscut!!!

Tot pentru prima dată am fost şi eu şi mi-a plăcut la nebunie tot ce am văzut. Munţii Apuseni ascund adevărate comori... sunt extraordinar de ofertanţi! Eu vreau să mai merg şi la anul.

Da, o să fie o continuare a aventurii, dar aştept cu nerăbdare şi impresiile dvs. Chiar sunt curioasă cum aţi perceput totul!

Vacanţe multe şi frumoase!

krisstinna [22.08.19 20:12:24] »

@gettyy: Ce frumos ai povestit!

Sunt ani buni de când nu am mai fost cazați in zonă, in tranzit am mai fost in urma cu 3 ani și-am constatat ca sunt mult mai numeroase spațiile de cazare acum dar zona a rămas la fel de superbă.

La peștera Scarisoara am fost pe jos, nu era drum asfaltat pe vremuri, când eram tânără. Ce m-a mai bombănit soțul meu atunci, se ținea de rădăcinile copacilor din pădure ca sa poată urca

Acum 3 ani am fost cu mașina, alta viață

După Delta Dunării, Apusenii sunt pe locul doi in clasamentul meu. Păcat ca nu m-am ținut de promisiune și n-am mai revenit

Soțul meu a avut un fix: până nu ne vedem țara, nu mergem in nicio alta țară. Și așa am făcut, am colindat prin România in tinerețe, am văzut tot ceea ce era important pentru noi.

Avem prieteni care au văzut lumea larga dar in România nu au fost decât in Poiana Brașov și Mamaia

Sper sa ne mai povestești, m-ai ținut un pic in suspans cu povestea ta

gettyy [23.08.19 07:45:48] »

@krisstinna: @krisstinna: multumesc mult pentru acest ecou!

Într-adevăr s-au schimbat multe în zonă şi încă se lucrează de zor la infrastructură. Am întâlnit portiuni de drum cu asfalt proaspăt turnat si portiuni unde se lucra, fapt pentru care traficul era îngreunat. Era cazul să se facă ceva!

E prea frumoasă zona si foarte vizitată pentru a nu se investi mai mult ! Pe lângă ai nostri, am întâlnit foarte, foarte mulți turişti străini! În cătunul Piatra Arsă, unde noi am reusit să ajungem atât de greu pe drumul acela forestier, omulețul cu care am vorbit spunea că are oaspeti din Franta. Si nu a mintit! Ne-am intâlnit cu ei pe drumul de intoarcere de la Ghetarul Vârtop.

Străinii care ne vizitează sunt încântati de zonă!

Dan&Ema [23.08.19 23:29:32] »

@gettyy:

E superb la Catunul de Piatra si la Ghetarul de la Vartop!

Aveam 18 ani cand am facut o expeditie in Apuseni care a inclus etapa asta.

E drept ca in 30 de ani cu siguranta s-au schimbat unele.

Pe atunci nu prea ajungeau masini in zona, casele erau izolate, era poveste.

Si acum e poveste desigur, mi-ar placea sa revin in zona! 😃

gettyy [24.08.19 07:18:59] »

@Dan&Ema: Multumesc Dan, s-ar părea că între timp acest cătun, situat între păduri si stânci de calcar (de unde si denumirea) a devenit o mare atractie pentru turistii din întreaga lume. Turistii sunt atrasi de peisajele inedite, de pesterile minunate dar si de ospitalitatea locuitorilor.

Am citit pe undeva că există un proiect de reabilitare a zonei, dar oricum, cātunul este de poveste şi merită vizitat!

Si mie mi-ar place să revin dar să am mai mult timp, eventual să aloc o zi intreagă acestui tărâm fermecat.

mishu [22.03.20 18:50:54] »

@gettyy: Ma bucur ca in sfarsit te pot vota. Asa cum stii am avut un an sabatic 2019, asa incat chiar daca am citit, nu am votat si nici nu am comentat. Acum cu noua situatie trebuie sa stam mai mult in casa asa ca trebuie sa ne ocuam util timpul. Am citit articolele tale cu mare placere, avem o tara frumoasa cum nu au multi, insa mai trebuie investit pentru a o face ceva mai accesibila si binenteles sa o promovam mai mult.

Te admir pentru tenacitatea de a vedea locuri ceva mai greu accesibile, eu nu stiu daca m-as incumeta, poate ca daca as ajunge acolo sigur nu as da inapoi si m-as stradui.

Pana insa sa parcurg locurile mai grele stau comod in fata calculatorului, acum savurez un ceai -Chai-tee cu ghimbir si ma bucur de ceea ce citesc si vad in poze.

Cat despre tine, arati minunat, iar fata ta radiaza fericirea de a te afla acolo.

Felicitari, votat cu mare drag.

gettyyscris / TELEFON [22.03.20 22:17:08] »

@mishu:

Multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase. Am bănuit eu că mai citesti pe aici câte un articol, că doar nu te poti " rupe" asa, pur si simplu!!!

Avem intr-adevar o tară minunată iar acolo, in muntii Apuseni, eu m-am simtit ca nicăieri altundeva!!!

Mă bucur tare mult că ai revenit si abia astept sa-ti citesc articolele.

O să fie bine si vom trece noi si peste pandemia asta!

Multumesc incă odată si... spor la scris!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
balasa violeta, Dan&Ema, gettyy, irinad, Mihai18, mishu, tata123
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.525691986084 sec
ecranul dvs: 1 x 1