ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.12.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 1 zile
single
"ECHIPA" A INCLUS:
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Buenos Aires

NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Emoție (Catedrala Metropolitană din Buenos Aires)

TIPĂREȘTE URM de aici

La sejurul prin Buenos Aires aveam în cap câteva obiective de neratat. Unul dintre acestea era catedrala unde a oficiat slujbe și actualul Papă de la Roma și anume Papa Francisc.

Acesta s-a născut la data de 17 decembrie 1938, în orașul Buenos Aires, într-o familie de emigranți italieni, fiind unul din cei cinci copii al unui muncitor la calea ferată. A studiat chimia la Buenos Aires, apoi a urmat cursurile seminarul din Villa Devoto (Buenos Aires). La 11 martie 1958 a devenit novice în ordinul iezuit. A revenit în Argentina, unde a obținut licența în filosofie la Colegio Máximo San José din San Miguel (Buenos Aires), apoi a predat literatură și psihologie la Colegio de la Inmaculada din Santa Fe și la Colegio del Salvador din Buenos Aires.

Jorge Mario Bergoglio este numele lui adevărat, titulatura de Papa Francisc luându-și o în momentul când a fost ales papă al Biseicii Catolice la data de 13 martie 2013. Ca fapt divers să mai spun, că este primul papă neeuropean de la Papa Grigore al III-lea (731-741) și deasemenea primul papă iezuit, dar și primul papă originar de pe continentul american.

Mie personal îmi place de Papa Francisc pentru că este un om deschis la minte și pentru că vrea să reformeze din temelii Biserica Catolică și să schimbe vechile orânduiri neînțelese de mulți. ”Unele dintre obiceiuri, poate sunt frumoase, dar nu ajută la comunicarea Evangheliei. Nu ar trebui să ne fie frică să le examinăm din nou. Biserica are reguli și percepte care, la un moment dat, poate au fost eficiente dar nu mai au aceeași utilitate”- conform spuselor papei.

Ei bine din această cauză am vrut neapărat să vizitez „casa papei” din Buenos Aires, de pe vremea când acesta era cardinal. De trei ori, în zile succesive am trecut pe lângă această catedrală, fără să o recunosc. Abia în ultima zi mi-am luat inima în dinți și am întrebat pe cineva de pe stradă unde anume este această catedrală. Știți că bărbații preferă de obicei să se învârtă în cerc, da să nu întrebe nimic și să se descurce singuri. Ei bine, nici eu nu fac excepție, de la această regulă. Nu e regulă e doar un obicei... prost.

Dar oare de ce nu am recunoscut-o? Ei bine vă spun acum: este o catedrală atipică! Această catedrală este situată în celebra Piață Mayo, foarte aproape de centrul istoric al capitalei argentiniene, în jurul caruia s-a construit orașul nou cu multe influențe europene, influențe datorate în mare măsură populației extrem de eterogene și evident cu origini europene. Dar să revenim.

Catedrala metropolitană din Buenos Aires, sediul arhiepiscopiei din Argentina, realizată în stil neoclasic este un edificiu de cult mai degrabă atipic, deoarece arhitectura sa este similară templelor grecesti, cu colonade, nu are turnuri și nici alte particularități specifice bisericilor catolice.

Catedrala metropolitană din Buenos Aires, Argentina, ridicată in secolul al XVI-lea, refăcută în mai multe rânduri este rezultatul unei suprapuneri de stiluri arhitectonice, de la cel neoclasic, la exterior, la elemente renascentiste și baroce, în interior. Inițial, pe locul unde se afla astăzi Catedrala metropolitană din Buenos Aires, Argentina, se mai construiseră, succesiv, patru bisericuțe, din lemn, dar care nu au rezistat și după încercări eșuate de a le consolida au fost demolate. În 1622, a fost ridicată cea de-a cincea bisericuță, în vremea guvernatorului Jose Martinez Salazar, dar din păcate a avut aceeași soarta, pentru că s-a dovedit a fi aproape la fel de fragilă, ca si cele anterioare. Abia in 1692, se pun bazele unui edificiu format din trei nave centrale și mai multe capele pe părțile laterale. O nouă fațadă, cu două turnuri va fi ridicată in 1727, de către arhitectul Blanqui. Câțiva ani mai tarziu se va prăbuși, însă interiorul. Lui Antonio Masella îi revine rolul de a consolida constructia, dar când lucrările erau spre sfârșit, s-a fisurat cupola, astfel că un alt arhitect este chemat sa regândească și să supravegheze reconstructia, Manuel Alvarez de Rocha.

Din 1791, Catedrala metropolitană din Buenos Aires, Argentina este destinată cultului catolic. O nouă reconstrucție a lacasului de cult intervine în 1822. Pierre Benoit și Prosper Catelin realizează nouă fațadă, cea care poate fi vazută și astăzi. Aceasta este aproape identică cu cea a Palatului Bourbon, din Franta, construit in secolul al XVIII-lea, pentru fiica lui Ludovic al XIV-lea, Louise Francoise de Bourbon și refacut in timpul lui Napoleon I. Și Catedrala metropolitana din Buenos Aires, Argentina și Palatul Bourbon, Franta au la fațada, douăsprezece coloane după modelul templelor grecesti, simbolizându-i însă, în religia catolică, pe cei doisprezece Apostoli. Ambele au În partea superioară, un fronton triunghiular, pe care sunt sculptate scene alegorice. Pentru Catedrala metropolitană din Buenos Aires, Argentina sculpturile ornamentale au fost realizate de Dubourdieu, intre 1860-1863 și reprezintă scena biblică a întâlnirii dintre Iacob și fiul său Iosif, in Egipt. Interiorul catedralei respectă stilul colonial spaniol. Este format din cinci nave, in forma de cruce, deasupra cărora se ridică o cupolă fixată pe un tambur de 41 de metri înalțime. Altarul este sculptat in lemn aurit, in stil roccoco și a fost făcut in 1785, de catre Isidor Lorea, sculptor spaniol. Impresionantă este și statuia lui “Hristos din Buenos Aires”, aflata în altar, despre care argentinienii cred că le-a salvat orașul de la un potop, în secolul al XVIII-lea. O orgă cu mai mult de 3000 de tuburi, adusă din Germania este una dintre cele mai bune construite vreodată, fiind încă folosită pentru minunate concerte de orgă, în minunata rezonanță dată de zidurile catedralei. Din partea dreaptă a navei centrale se ajunge la Mausoleul consacrat generalului Jose de San Martin (personalitate din secolul al XIX-lea), care impreună cu Simon Bolivar, sunt considerați eroii războiului de Independență sud-american. Generalul Jose de San Martin a eliberat Peru, a fondat Republica Peru, fiind numit “Protectorul” țării, a fost Căpitanul General al republicii Chile, Generalul Provinciilor Unite Rio de la Plata. A murit în Franța, dar ulterior, urna cu cenușa sa a fost repatriată, in 1880 și a fost depusă în Catedrala metropolitană din Buenos Aires, Argentina, fiind vegheată de soldați din cel mai prestigios corp de armata din Argentina, cel al grănicerilor.

În afara catedralei găsim pe una din laturi o torță în permanența aprinsă în cinstea acestui general, omagiat atât de mult aici. De altfel în momentul în care am vizitat aceasta catedrală erau un grup de copii școlari ce vizitau zona unde este mausoleul generalului si ascultau cu atenție, ce le povestea învățătorul lor. O lecție de istorie predată la locul faptei.

Catedrala metropolitană din Buenos Aires, Argentina este reprezentativă pentru istoria de veacuri a catolicismului sud–american, așa cum capitala Argentinei este unul dintre cele mai mari, mai populate și mai interesante orașe din aceasta parte a lumii.

Nu sunt specialist în biserici sau catedrale. Pentru acest articol m-am inspirat din wikipedia, dar și din alte articole. Cred că e primul meu articol despre o catedrală. M-a emoționat mult vizita la acest edificiu religios și de aceea am vrut să vă prezint așa numita casă, a primului papă de pe continentul american. Am petrecut aici o oră și jumătate și chiar dacă sunt de rit ortodox, am asistat cu plăcere la o parte din slujba ținută în această catedrală. Pentru cei care au drum prin capitala Argentinei , le recomand să nu ocolească această catedrală catolică!

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de robert in 03.12.18 13:21:26
Validat / Publicat: 03.12.18 18:23:49
VIZUALIZĂRI: 563INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA de SUD.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Catedrala Metropolitană din Buenos Aires
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 58500 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

mishu [03.12.18 19:08:58] »

@robert:

Știți că bărbații preferă de obicei să se învârtă în cerc, da să nu întrebe nimic și să se descurce singuri. Ei bine, nici eu nu fac excepție, de la această regulă. Nu e regulă e doar un obicei... prost.

asa este, dar fiecare cu "calitatile" lui, si noi le avem pe ale noastre.

Ma bucur ca ai povestit despre acest loc, chiar este impresionant si incarcat de emotie.

Cat despre

Nu sunt specialist în biserici sau catedrale. Pentru acest articol m-am inspirat din wikipedia, dar și din alte articole

ar fi fost culmea sa te pricepi, doar daca aveai pregatirea necesara. In cazul acestor articole sa fim cinstiti, o multime de informatii sunt culese din alte surse, important este cat selectam si cum le prezentam.

Minunat acest articol al tau, felicitari, votat cu mare drag.

webmaster [03.12.18 19:32:19] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut[prin excepție 1A de la procedura std — la momentul publicării existau impresii recente în rubrica curentă]

— (1) obiectiv major — „inedit” (fără impresii) sau rar descris (fără impresii recente); ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mprofeanu [03.12.18 20:28:56] »

@robert: Citit și văzut pozele cu mare plăcere pentru că la început de ianuarie 2019 voi ajunge acolo!

Am cam terminat documentarea, mă inspir însă și din reviewurile tale și ale lui @ghisor...

Citesc și aștept și alte reviewuri și poze din Buenos Aries!

robert [04.12.18 09:15:44] »

@mishu: Mulțumesc frumos dragă Mishulică!

robert [04.12.18 09:24:31] »

@webmaster: mersi frumos!

robert [04.12.18 09:31:03] »

@mprofeanu: ooo ce mă bucur să aud asta! O să vă placă Buenos Aires sunt sigur. E un oraș cu o mulțime de atracții, pentru toate gusturile.

Nu mai am prea mult de scris, sper să termin până la sfârșitul anului. Dacă vreți să mă întrebați ceva, cu plăcere vă stau la dispoziție!

krisstinna [04.12.18 10:04:58] »

@robert: Prima data e mai greu

Glumesc, desigur. Mă bucur ca ai avut curaj sa scrii, știi ca nici eu nu o fac, din aceleași motive ca și tine.

Uite, la Rovinj am preferat sa “o bag” pe Eufemia la “descoperă Rovinj”, puteam scrie doua rw distincte dar mă feresc de Wiki La fel am făcut și cu Malta, cu Veneția, cu Roma. Ai sa râzi dar eu chiar caut catedrale, biserici, mănăstiri, le vânez, sunt curioasă, mă atrag, mă fascinează.

Uite, vineri am vizitat Biserica Neagră din Brașov, am avut și ghid local, dar nu pot scrie, nu mă pricep

Referitor la “tăcerea” bărbaților: vineri am intrat in vorbă (știi ca sunt vorbăreață) cu o doamna, era supraveghetor in biserica. Mi-a povestit atât de multe, din culise, domnul C a fost foarte încântat, plus ca m-am trezit inconjurata de toată lumea din biserica. Măi, și mirosea doamna “ghid” a usturoi... dar am rezistat, de dragul poveștilor.

Să îndrăznești mereu sa intrebi, vei avea de câștigat.

Eu te felicit sincer, sper să mai repeți “experiența”

robert [04.12.18 11:38:31] »

@krisstinna: am văzut la viața mea ceva catedrale . Nu multe m-au impresionat gen Sagrada Familia, Domul din Milano sau catedrala din Koln! Dacă o să mai scriu despre biserici o să o fac doar dacă m-au impresionat foarte tare. De ex de la noi din Bucuresti îmi place mult Stavropoleus! E deosebită!

Eeee și eu când sunt cu a mea consoartă, nu -mi fac probleme o bag pe ea la înaintare să întrebe. În Buenos Aires m-am plimbat mai mult singur. Mi-a plăcut foarte mult să mă pierd pe străduțe. Și chiar am făcut-o si nu o dată.

Mulțumesc pentru vizită și comentariu!

P.S. La mulți ani pt domnul C!

krisstinna [04.12.18 12:58:46] »

@robert: Mulțumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, mprofeanu, robert
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0773901939392 sec
ecranul dvs: 1 x 1