ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.10.2018
DE nrs
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Craiova
ÎNSCRIS: 29.08.12
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 5 nopți
familie cu copii
PREȚ SEJUR 475 ?
FĂRĂ transport
REGIM MASĂ all
"ECHIPA" A INCLUS:
2 AD. + 1 COPII -- v: 8

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTA MEDIE REZULTATĂ
87.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Aria Claros Beach & Spa Resort (ex Onyria, ex Carpe Diem) 5

NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

De la Mediterana la Egee, o fi bine?

TIPĂREȘTE URM de aici

Vreau sa incep acest articol prin a-i multumi lui Cristi de la agentia AFA ([...]) pentru ideea oferita chiar daca, din pacate, nu am putut cumpara de la el.

Eram in cautare de inca un sejur langa cel achizitionat deja in Belek si nu prea gaseam nimic care sa imi satisfaca cerintele, care nu erau totusi mari: plaja cu nisip si intrare lina in mare, ceva tobogane pentru printesa si un pret decent. In rest urma sa ne adaptam. Din start stiam ca va fi nevoie de adaptare eu facand recomandarea celor ce vor sa treaca de la Mediterana la Egee sa se gandeasca bine. Era totusi luna iulie si nu existau reduceri in acest an la hotelurile care mi le puteam permite. Am intrebat-o pe Nicole ce imi recomanda intre doua locatii si ea a zis: NICIUNA, cu o completare “daca nu as sti unde mergi in Belek ti-as fi recomandat Aria Claros” intre cele doua. Pentru mine a fost suficient, alaturi de ce mai citisem prin alte locuri, sa sper ca va fi bine pentru noi. O alta “problema”: am gasit undeva un pret mult mai mic decat toate celelalte oferte, diferenta fiind de 150 euro/sejur (am mai fost cu agentia respectiva deci eram convins ca sunt seriosi) si scria ca mai este doar o camera. Cu inima putin indoita am achizitionat-o cu speranta ca nu va fi totusi o debara unde isi tin cameristele ustensilele de spalat pe jos.

Astea fiind zise a venit si ziua de inceput a sejurului. Dupa vizita neprevazuta in program, la Efes, am ajuns in jurul pranzului la hotel. Anul trecut in drumul spre Yali Club il admirasem din sosea si imi placuse tare mult cum se vedea. Ajunsi la poarta o prima surpriza: nu suntem intrebati de nume ci simplu daca avem rezervare si la raspunsul meu afirmativ s-a deschis bariera. Am ajuns in fata receptiei, care se afla pe un deal cumva, am lasat masina in drum (la recomandarea celor ce misunau pe acolo) si am intrat sa vad cum sta treaba. Receptia mi-a placut din prima, era mult mai moderna decat cea de la Spice Belek (alt stil) si nu atat de opulenta. Am rezolvat repede partea de hartii, am primit bratarile si indicatia deja celebra sa mergem la masa pana e camera gata. Am primit o harta a resortului pentru a ne descurca mai usor. Ca un roman adevarat nu am bagat nimic in pasaport, cum tot vad ca se recomanda pe aici :)).

Am descarcat bagajele pe un carucior si am predat cheia de la masina sa imi fie dusa la parcare. Asa e regula pe acolo, parcarea fiind de fapt un teren viran la intrarea inspre hotel chiar pe marginea soselei ce leaga Kusadasi de Ozdere. Cheia de la masina ramane pe toata perioada sejurului la poarta astfel incat masina sa poata fi mutata in caz de nevoie, la plecare ii dai cartonasul primit unui bellboy care ti-o aduce in fata receptiei. Masini mai erau parcate si in curtea hotelului prin diverse locuri (in fata receptiei, langa terenurile de tenis). Intai ne-am ostoit setea cu cate o bere sau un suc (fiecare in functie de ce are voie :)) ) dupa care am mancat si am coborat sa vedem plaja. Pana aici totul era ok.

Am revenit la receptie, desi nu trecuse timpul indicat, sa vedem ce se aude cu camera. Era gata. Am spus ca vreau sa o vad si baiatul mi-a zis ca nu e nevoie, singur o sa imi placa. Parand om serios l-am crezut asa ca am platit seiful (50 TL pentru 5 zile) si am chemat un “frumusel” sa incarcam bagajele intr-o masinuta de golf si sa ne duca la vila. Ca intotdeauna am preferat cazarea la vila, placandu-ne sa vedem verdeata in jurul nostru. Am ajuns repede, vila noastra nefiind departe de receptie, un plus mare. Frumuselul a oprit masinuta si ne-a indicat camera, iar eu cu inima stransa am pus cartela si am deschis usa. Prima impresie: nu e debara e chiar camera, a doua impresie, nu e totusi camera e chiar un apartament sau o suita cum ii zic ei :)). Probabil am primit asa pentru ca am luat o camera standard ieftina si nu am pus nici nimic in pasaport, daca puneam poate imi dadeau o vila VIP =)).

Prima inspectie a camerei ne-a aratat: o camera cu un pat matrimonial in care cu siguranta incapeam toti 3 si un pat single, a doua camera cu doua fotolii extensibile comode. In fiecare camera era un televizor LCD cu diagonala peste 80. Prize destule in incaperi, cred ca erau vreo 5 libere. In fiecare camera era un dulap pentru depozitat bagajele, in sfarsit am avut suficient loc pentru aceasta activitate. Camera mare, cea cu 3 paturi, avea si un mic balconas, tocmai bun pentru uscat “trentele”, cu o priveliste spre o livada de rodii, superb! La intrare era un mic hol in care se gasea minibarul si o cana electrica pentru incalzit apa, erau pliculete de ceai, ness si lapte, daca se consumau erau puse altele a doua zi. Minibarul continea doua sticle de apa de 1.5 l care se completau, de fapt am primit in fiecare zi doua sticle chiar daca nu le-am consumat pe cele existente. Si aici era un dulap pentru haine, mai micut.

Baia era spatioasa, 1/3 din ea era separata cu usi de sticla pentru incaperea dusului. O oglinda mare, una mica din aceea speciala pentru machiaj (fetele) sau barbierit (baietii, sau poate nu numai :)) ), feon, priza pentru aparatul de ras completau dotarea baii. La inceput am avut 5 prosoape mari, 5 mici de fata si un prosop de picioare pentru pus pe jos la iesirea de la dus. Prosoapele se schimbau zilnic chiar daca nu le lasai pe jos, dar mai uitau sa le puna pe toate la loc, consumabile la baie, cand s-au terminat au fost completate (bine noi am terminat samponul si gelul de dus si am primit sampon si conditioner :)), papuci de unica folosinta. Lenjeria a fost schimbata o data, iar curatenie s-a facut zilnic. Per total camera excelenta, putand fi comparata cu cea de la Spice.

Pana aici totul a fost bine. Urmeaza sa vedem cum e cu masa.

Din start cand am luat acest hotel stiam ca aici vor fi diferente mari fata de Spice. Am luat masa in restaurantul principal (amplasat la etajul -2 fata de receptie) dimineata, seara si in prima zi la pranz. Erau doua plite in interior pe care se prajeau diverse lucruri (peste, pui, se faceau oua ochiuri sau omleta). Afara era un cuptor pentru pide care functiona in fiecare seara. Seara a fost pui sau curcan, peste si ceva cu vita (de obicei un sos). In 4 seri au fost mancaruri traditionale turcesti, foarte bune (am mancat o mancare de mazare excelenta). Dulciurile asa si asa, nimic special, nu tot timpul baclavale. Fructele bune: prune, struguri, mere, pepene verde si galben. Dimineata lucruri obisnuite. Mese gaseai destul de usor, cei de la debarasat se miscau repede, poate si pentru ca erau mici si cu ochii oblici (da, era plin de filipinezi in restaurant, la curatenie pe plaja, cameriste - se pare ca si la turci este o problema cu forta de munca).

La pranz am mancat pe plaja, in primul rand pentru ca a fost prima data cand am stat toata ziua la plaja. Era un snack cu lucruri fastfood si un alt loc unde se serveau chestii traditionale (gen doner, Adana kebab, sandwichuri cu salam picant si legume) si gozleme. Pe perioada pranzului era un frigider plin cu ayran, foarte bun cu un gust un pic deosebit fata de altele (dar, exista si un dar: la ora 17 se golea frigiderul! venea un angajat si lua tot ayranul ramas). Tot in zona cu gozleme intre orele 15 si 17 se taiau lubenite reci, care erau bine venite acolo, pe plaja. Inghetata era numai in intervalul 14-16, la snack, doua tipuri de inghetata ambalata. Exista si o gelaterie deschisa pe perioada zilei cu inghetata la cornet, 6-7 arome numai ca era cu plata (5-6 lire cupa nu stiu exact). Per total noi am fost multumiti de masa, fiind conform asteptarilor. Daca ar fi sa fac o comparatie cu Spice a fost mai slaba, dar nici nu ne asteptam la altceva. O comparatie cu un alt loc similar, ca pret, masa a fost mai buna ca la Yali Club Gumuldur. Nu am fost la a la carte, erau: otoman, italian si pescaresc.

Cum facem cu bautura?

Conceptul de la Aria Claros se cheama simplu all. Oricum s-ar fi chemat stiam ca bauturile sunt locale. Aveau un whiski nemtesc (no name) si o vodka la fel, restul erau turcesti. Sucurile erau gama Pepsi la dozator, iar berea Troy tot draft. Berea buna, sucurile la fel. Alcool nu am consumat decat in cocktailuri si a fost ok, nu faceau cine stie ce combinatii, dar aveau si cateva retete proprii (blue cocktail de exemplu) care erau ok. Apa se gasea in frigidere amplasate in tot resortul. Apa era ambalate in pahare de 200 ml ceea ce mie mi s-a parut foarte bine, in general nu bei o sticla de 500 ml o data. Paharele folosite erau de carton sau de plastic de unica folosinta.

Exista un bar cu bauturi de import cu plata, preturile erau astronomice si nu am vazut pe nimeni pe acolo. Pentru bautura erau: barul din lobby (deschis non stop), barul de la disco-amfitetru care de la 10 la 18 deservea plaja, apoi de la 20 la 23.59 discoteca, barul de langa snack deschis de la 10 la 23, seara de la 20 avand muzica live.

In concluzie bauturile conform asteptarilor, nu importuri nu sucuri la cutie, nu bere ambalata.

A ramas cel mai important lucru pentru noi: plaja, marea si aqua parcul.

Aici am avut mari surprize!

Plaja nu foarte lata, 4-5 randuri de sezlonguri, umbrele model vietnamez, eu asa le zic celor din lemn impletit, nu pot spune ca faceau umbra foarte bine. Sezlonguri se gaseau cam tot timpul. Nisip fin pe plaja si intrare foarte lina in mare. Comparativ cu Mediterana apa era rece, acolo la prima ora apa era deja ciorba (28-29 grade), asta neinsemnand ca aici nu se putea face baie (ajungea la 27 grade). La piscina dimineata la 9-10 cand treceam pe langa, erau locuri libere suficiente. Piscine erau doua, una o pseudo infinity (curgea apa din ea pe un perete) si alta mai micuta situata cu un nivel mai jos decat prima.

Si acum surprizele: prima surpriza placuta a fost existenta unei zone cu hamace intinse la umbra unui palc de pini in spatele sezlongurilor de pe plaja, deci nu departe de mare. Ceva grozav, datorita acestor hamace am stat toata ziua pe malul marii. Dimineata ne luam un hamac si 2-3 sezlonguri astfel ca puteam sa ne facem si siesta dupa masa de pranz fara sa mai mergem in camera. Din acest motiv nu am mai mers nici la restaurantul principal la pranz.

A doua surpriza a fost aqua parcul. Citisem ca exista un mini aqua pentru copii de 2-5 ani chiar langa plaja si ceva tobogane undeva mai in spate. Mini aqua era chiar grozav, desi a depasit varsta l-a testat un pic printesa si s-a declarat multumita. Dar cireasa de pe tort erau toboganele pentru adulti, folosite in principal de cei mici! Erau 6 tobogane la vedere si 2 mai ascunse :)). Aqua parcul nu era chiar pe plaja, dar nici foarte departe de ea. De fapt din spatele palcului de pini despre care v-am spus urcai un etaj si ajungeai la bazinele toboganelor, de aceea am spus ca nu era chiar mult de urcat. Restul treptelor de urcat erau pentru a ajunge in varful toboganelor. Amplasamentul toboganelor era foarte frumos, s-au folosit elementele naturale, sunt situate pe dealurile existente, nu pe schele metalice, printre pini si leandri. Toboganele erau si normale si din cele cu colac si cu presulet, cel mai lung tobogan era inchis, cu zone prin care patrundea o lumina multicolora superba si nu foarte abrupt. Spre sfarsitul sejurului am descoperit ca mai existau doua tobagane, unul inchis si unul deschis, la un nivel superior aproape de plecarea celor mai lungi tobogane. Iarasi un lucru deosebit: programul la tobogane era mai lung decat prin alte locuri 10-12.30 si 13.30-17.30.

Desi plaja este mult mai mica decat la Spice, ca latime, intrarea mult mai lina in apa, toboganele care nu pot fi comparate cu cele de la Spice si palcul de pini cu hamace fac ca la acest capitol Aria Claros sa depaseasca net Spiceul si sa ne depaseasca mult asteptarile.

Sigurul inconvenient la acest capitol era programul de la standul cu prosoape pentru plaja, era deschis 10-12 si 14-17. Prosoapele se primeau teoretic in schimbul cardului, dar am vazut si persoane care au venit sa ceara un prosop si l-au primit fara sa dea vreun card la schimb. In intervalul dat puteai sa schimbi prosopul de cate ori doreai.

Despre animatie nu pot spune foarte multe. Stand toata ziua pe plaja nu am prea vazut ce activitati erau. Pot spune doar ca la voleiul pe plaja venea multa lume si se juca undeva la 3-4 ore pe zi inainte si dupa pranz. De asemenea aveau un loc de tras cu arcul, dar aici au dezamagit-o pe printesa nelasand-o nici sa atinga arcul daramite sa traga cu el. Cu greu mami a putut sa ia arcul si sa se uite la el. Seara erau spectacole la amfiteatru, 3 cu trupe din afara, spectacole bune. Celelalte doua seri au fost acoperite de echipa de animatie si au fost spectacole slabe. In prima seara am avut parte si de o petrecere privata la piscina. Initial am crezut ca este o nunta, dar s-a dovedit ca era o zi importanta pentru un baietel de 8-9 ani la care au venit peste 400 de invitati!!!

Exista o sala de jocuri cu biliard, piste de bowling si mese pentru jocuri gen fotbal, air hockey plus PS4. Preturi rezonabile: 4 TL o fisa, 15 TL un joc de bowling.

Ce ar mai fi de semnalat? Au fost multi turci, urmati de polonezi (dupa parerea mea), rusi, romani si moldoveni (pe acestia nu stiu unde sa ii trec, vorbeau romaneste dar erau salutati la spectacole in ruseste alaturi de alte natiuni slave :)). De data aceasta nu am avut parte grupuri mari galagioase nici de turci, nici de romani si nici macar de rusi.

Resortul este situat pe niste coline asa ca este destul de urcat si coborat, spre deosebire de Ephesus Princess unde miscarea se facea pe scari aici sunt drumuri in panta. De la plaja pana la receptie mergea un microbuz intre orele 10 si 18, din cinci in cinci minute.

Ca o concluzie: desi toti spun ca e greu sa treci de la luxul Antalyei la “austeritatea” din Kusadasi pentru noi nu a fost greu deloc. Am setat asteptarile si in functie de banii dati astfel ca am avut parte de un sejur reconfortant, peste asteptarile noastre.

Am uitat sa spun ca m-am inteles bine in engleza. La receptie chiar grozav, la unele baruri mai greu, dar toti rupeau cateva cuvinte in aceasta limba.

Cum am mai spus-o pete sunt si pe soare daca stai sa le cauti! Spre exemplu camerista nu pot spune ca isi facea treaba exemplar, intr-o zi a uitat sa puna prosopul pentru picioare si am improvizat noi, in ziua urmatoare am rezolvat mai simplu: am luat eu 2 astfel de prosoape de pe caruciorul ei :)). Sau alt exemplu: fata de la gozleme se misca in ritm de melc astfel ca era coada cam tot timpul intre 12 si 17, noi eram un pic avantajati pentru ca sectorul de gozleme era chiar langa palcul de pini unde ne faceam veacul si observam cand e momentul sa mergem la coada, pentru ca scadea in dimensiuni.

Per total am fost foarte multumiti de raportul pret-calitate si recomand resortul pentru cei ce nu viseaz ca la acesti bani vor primi Miller, Corona, Chivas sau somon nonstop (a fost somon in seara cu peste! si de asemenea ton in crusta de sare).


---
Trimis de nrs in 09.10.18 18:49:53
Validat / Publicat: 09.10.18 20:07:44
VIZUALIZĂRI: 2136INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nrs); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
AmFostAcolo.ro nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea (cu asteptări și preferinte posibil particulare ale fiecarui cititor) impresiilor si recomandărilor din articole; deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire a site-ului"); AmFostAcolo.ro sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48800 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest review

    15 ecouri scrise, până acum

    webmaster [09.10.18 20:33:15] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    nrs [09.10.18 20:40:01] »

    @webmaster:

    multumesc!

    adrianbogdan [09.10.18 20:55:04] »

    Bravo nrsule!

    Dacă a fost bine si a-ti fost mulțumiți, asta e tot ce contează.

    Vacante frumoase!

    nrs [09.10.18 20:57:34] »

    unii au fost atat de multumiti incat au hotarat deja unde vom merge la anu': Aria Claros

    adrianbogdan [09.10.18 21:50:42] »

    @nrs: printesica?

    nrs [09.10.18 22:05:15] »

    normal

    i-au placut atat de mult toboganele incat puteau sa ma angajeze salvamar acolo eram prezent tot timpul programului pe marginea piscinei, nu accepta sa mearga singura fara bodyguard

    adrianbogdan [09.10.18 22:11:48] »

    @nrs: ma, sti ce imi place mie in zona aia, Claros, Ozdere, Gulmundur?

    Faptul ca micile asezari nu sunt asa comerciale ca si Kusadasiul.

    Noi am stat in 2009 la Grand Efe la intrarea in Ozdere si de atunci de cate ori avem ocazia facem si o tura pe aici.

    Plaja de la Gulmundur este deosebita si foarte populara printre localnici.

    Vacante frumoase in... Turcia!

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [09.10.18 22:17:27] »

    @nrs:

    i-au placut atat de mult toboganele incat puteau sa ma angajeze salvamar acolo eram prezent tot timpul programului pe marginea piscinei, nu accepta sa mearga singura fara bodyguard

    Scoteai şi tu un ban cinstit .

    Bodyduardul nu trebuia să stea pe marginea piscinei, ci sus la punctul de lansare veghind ca Prinţesa să ajungă în bazin înainte ca un alt doritor să pornească pe tobogan.

    Pâlnia aţi încercat-o?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    iulian68 [09.10.18 22:33:55] »

    Mă bucur ca ati petrecut bine si elegant, chiar fara bani multi sau tips-uri. Moldovenii aia erau mai mult rusi, doar ca probabil isi luasera cetatenie si de la noi, ca nu le strica... 😂🤣

    nrs [10.10.18 06:28:30] »

    @nicole33:

    palnia nu a incercat-o a lasat-o pentru la anu'

    salvamari erau si sus si jos la sosire, chiar l-am vazut pe cel de jos intervenind cand un copilas de maxim 4 ani s-a dat pe toboganul "curcubeu" si la aterizare a avut probleme bunicii asteptandu-l la alt tobogan

    @iulian68

    multumesc pentru vizita!

    moldovenii erau dintre cei ce vorbeau romaneste intre ei, pe mine m-a distrat ca erau pusi in aceasi oala: rusi, bielorusi, moldoveni, lituanieni si estonieni seara la amfiteatru cand cei de la animatie salutau publicul

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    michaela_1961 [10.10.18 15:28:20] »

    Felicitari pentru alegerea inspirata! Am citit pe " fuga" dar o sa-l "rumeg" pe indelete pentru ca si noi oscilam intre Kusadasi sau imprejurimi si Grecia (Sithonia) pentru anul viitor, oricum cu masina. Inca tatonez, numai ca nu am timpul necesar in perioada aceasta. Ma voi elibera spre 1 noiembrie, tocmai bine cand apar si ofertele. Din ce am citit si din ce a mai recomandat @nicole33 oscilez intre Sunis si Amara, acum vii tu cu Aria. Pentru noi, topoganele Printesei nu au nicio influenta dar voi vedea . Noua ne-a placut mult Kusadasiul dar ultimii ani am virat-o spre Antalya si acum mi-e teama de vreo dezamagire. Multa sanatate, concedii frumoase si astept sa ne dezvalui tot planul pentru la anul, ca sa mai "fur" si eu idei

    nrs [10.10.18 15:38:27] »

    cum am vazut stii sa apreciezi exact cat trebuie sa primesti la banii dati deci nu au de ce sa apara dezamagiri!

    topoganele erau foarte bune si pentru cei mari, de fapt pentru ei erau gandite

    planuri deocamdata nu am, inca mai traiesc cu amintirile de anul acesta, oricum planul de anul asta a fost asa: am cumparat sejurul la Spice in decembrie, prin februarie-martie am planuit sa vedem si Cappadocia care nu prea avea loc decat inainte de Belek si prin iunie am stiut ca pot sta in concediu 20 zile asa ca am cautat inca ceva la mare si am gasit, cu ajutor, Aria Claros. la final cand am facut traseul am vazut ca e loc pentru Tuz Golu, Pamukkale-Aydin si chiar chiar "un pic" de Efes

    michaela_1961 [10.10.18 15:58:20] »

    @nrs: Ti-am recitit review-ul inca o data. Da, stiu sa-mi setez asteptarile, dar cu Lonicera chiar am nimerit-o, n-a trebuit sa ma setez prea profund

    Am vazut si pozele si am constatat ca-mi place pozitionarea piscinei, zona de hamace mortala, Lonicera nu avea, camerele parca erau mai luxoase la Lonicera, nu mi-a placut balconul de sarma la Aria, Lonicera le avea de sticla transparenta curbate asa, foarte elegante.

    Mancarea zici ca n-a fost cine stie ce, cu bautura n-ar fi problema.

    Mancarea, desi nu suntem gurmanzi si nici pretentiosi, parca am vrea sa fie niste gratare diverse, peste mai mult, chiar miel... in fine, niste arogante cum ar spune sotul meu

    In privinta planurilor, am urmarit tot pe unde ai umblat, dar zici ca la anul poate fi Aria din nou si nu cred sa nu mai pui ceva pe langa

    Ne mai auzim!

    nrs [10.10.18 16:16:37] »

    am zis ca este hotelul in care am stat cel mai putin in camera, asta datorita acelei zone cu hamace la umbra pinilor. noi facem plaja la umbra

    normal ca putea sa arate mai bine, dar pentru mine a fost oricum mult peste asteptari. cand am facut rezervarea nu scria nimic in dreptul camerei ca ar fi promo ceva, scria simplu: standard room land view, si totusi era mult mai ieftina (nici acum nu stiu de ce, probabil turoperatorul respectiv contractase multe camere si mai ramasese cu cateva de care voia sa scape) prin urmare nici nu ma asteptam la un upgrade

    la masa de seara pot detalia putni:

    o seara peste: somon la tava, ton in crusta de sare, dorada pe plita

    alta seara aripioare pe plita, foarte gustoase

    a treia seara doner de oaie+vita mie mi sa parut de senzatie, avea un mic defect ca trebuia mancat fierbinte apoi devenea gretos

    in celelalte doua seri nu mai tin minte ce a fost dar sfaria ceva pe plite pe acolo

    miel nu a fost sigur pentru ca mie nu imi place si l-as fi depistat imediat . in alta seara ceva mancaruri traditionale, mi-am amintit ca a fost o vita cu sos bestial si mancare de mazare

    deocamdata nu pot face planuri pentru la anu', dar in principiu nu fac 2500-3000km cu masina sa stau 7 zile la mare!

    michaela_1961 [10.10.18 18:41:43] »

    @nrs: Pare ca nu e rau deloc. Are si arogante Ma incanta plaja cu nisip. L am pus pe lista. Ne gandim sa luam 10 zile, dar e o idee sa impartim asta intre doua hoteluri, poate al 2 lea in Bodrum. Habar n am la ora asta, multumesc de completari!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrianbogdan, iulian68, michaela_1961
    Alte impresii din această RUBRICĂ:
    NOTĂ: Recomandările evidențiate (pe fond galben) aparțin unor autori cu statut membru GOLD sau superior

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.10225892067 sec
    ecranul dvs: 1 x 1