Între Prut și Nistru

TIPĂREȘTE

Am vizitat Basarabia – teritoriul dintre Prut și Nistru – încă din cea mai fragedă pruncie. De fapt, e impropriu spus "am vizitat" pentru că pe atunci n-o vizitam deloc. Părinții, ambii născuți în satul Cobani, la o azvârlitură de băț pe malul stâng al Prutului, ne luau cu ei atunci când îi chema dorul de casele părintești și de rudele care încă mai erau în viață. Pentru noi, cei mici – făcând abstracție de oboseala drumului cu călătorii de noapte, cu schimbări de trenuri și cu multe bagaje – Basarabia însemna o joacă de câteva săptămâni cu verișorii noștri și cu toată gloata de copii de prin vecinătate. Când ne-am făcut mai mari, prin bunăvoința unui unchi, am fost la Bălți, la Chișinău și chiar și la Odesa. Mai târziu, într-un fericit complex de împrejurări, am ajuns cu soțul meu până la Tiraspol. Niciodată însă nu am vizitat Basarabia așa cum înțelege un turist să o viziteze, adică urmând un program bine stabilit care să includă toate obiectivele cele mai importante, cu un ghid cunoscător al multor amănunte de interes, cu un autocar care să-ți asigure comoditatea transportului, etc… Acum aproape 5 ani am făcut un circuit de numai patru zile la Chișinau - Odesa – interesant în felul lui – dar eu îmi doream atât de mult să văd cetățile lui Ștefan cel Mare, bisericile și mănăstirile istorice din Basarabia! M-am bucurat atunci când am descoperit că o agenție turistică (de pelerinaj) organiza ceva aproape de doleanțele mele. M-am înscris, dar programul nu s-a mai făcut din cauză de… lipsă de amatori.

De curând am primit o invitație care suna destul de promițător pentru mine: "Într-o excursie de cinci zile te invităm să descoperi cele mai frumoase locuri din Basarabia. Legată de România atât istoric, cât și cultural, Basarabia te va uimi cu frumusețea ireală a mănăstirilor sculpate în stânci calcaroase, orașele subterane ticsite cu vin delicios, căldura sătenilor care îți urează bun venit în casele lor și vitalitatea Chișinăului." Puteam să rezist, eu care aveam asta în gând de atâția ani? M-am înscris și iată-mă în dimineața zilei de 15 mai 2017 așteptând îmbarcarea în autocar.

Ceea ce voi scrie în continuare este doar o trecere în revistă a principalelor momente ale circuitului urmând ca – în măsura timpului disponibil – să detaliez ceea ce mi-a plăcut mai mult. Așadar, cu un grup de 27 de persoane, în mare parte seniori, la ora 7.00 am părăsit capitala și (pe ruta Buzău - Focșani - Tecuci - Huși) am ajuns la Albița, punctul de control vamal din România. După trecerea Prutului în Republica Moldova, la Leușeni, am făcut primul popas în Basarabia. Casa de schimb valutar a fost luată cu asalt deoarece (știut fiind că nu peste tot se poate plăti și cu cardul), fiecare dintre noi voia să obțină câțiva lei moldovenești. Drumul de la hotar spre interiorul țării este foarte bun, cu numai două benzi, dar cu un covor asfaltic impecabil, bine marcat. De o parte și de alta, șirurile de nuci în alternanță cu arbuștii încărcați cu flori albe, precum și întinsele câmpuri înverzite, fac deplasarea cu mult mai agreabilă. Până a ajunge la Chișinău - ținta finală a călătoriei din prima zi - ne-am abătut la două dintre cele mai vechi lăcașuri de cult moldovenești (întemeiate în sec. XV), amplasate în pitoreasca Pădure Codri. Pentru a ajunge la Mănăstirea Hâncu părăsești drumul național și te afunzi în pădure pe un drum îngust și nu prea bun, lung de 2 km, iar pentru Mănăstirea Căpriana, tot din același drum național, te angajezi vreo 3 km pe un drum secundar. Dar, despre toate acestea, precum și despre altele, voi povesti în viitor.

Hotelul "Vila Verde" din Chișinău ne-a primit cu camerele pregătite, dar și cu prima cină și primul pahar cu vin în Republica Moldova. Știu că despre locațiile de cazare este indicat a scrie separat, de aceea promit că voi reveni cât mai curând cu propriile impresii.

În cea de-a doua zi am avut programată o vizită la Crama Cricova și un tur al orașului Chișinău.

Capitala Moldovei este cel mai modern și cel mai plin de viață dintre toate orașele Basarabiei. Vechi de 600 de ani, pentru că în timpul celui de-al doilea război mondial a fost aproape ras de pe fața pământului, Chișinăul de azi nu-și uimește vizitatorii cu prea multă arhitectură deosebită. Nota definitorie este dată de parcurile și de pădurile din jur. Nu voi intra în amănunte pentru că plimbările mele La pas prin Chișinau - mai multe de-a lungul timpului, adesea repetate pe aceleași căi - au fost deja prezentate. Totuși, vreau să menționez că nu consider justificată o vizită în grup la Fabrica de bomboane "Bucuria". Aceleași bomboane se găsesc în toate magazinele capitalei, precum și în toate localitățile basarabene prin care treci, prețurile fiind aceleași, ba chiar uneori puțin mai mici. Știu că "Bucuria" este un brand național, că moldovenii se mândresc cu asta, dar dacă s-ar vizita fabrica, dacă s-ar explica puțin din procesul tehnologic al obținerii mult râvnitelor dulciuri, poate că s-ar justifica popasul la clădirea cu ziduri scorojite, pentru noi un simplu magazin cu bomboane.

Nici despre Cricova – orașul subteran al vinurilor nu vreau să scriu din nou. Cred că din articolul meu anterior reiese cât de mult mi-au plăcut subsolurile de la Cricova și că - în opinia mea - ele pot fi înscrise oricând pe lista celor mai interesante locuri din lume. Cu 120 km de tuneluri labirintice (dintre care jumătate folosite ca depozit pentru 1,25 milioane de sticle cu vin – unele exemplare rare, de colecție), cu străzi pe care se circulă doar cu mașina, cu denumiri de străzi inspirate din lumea licorilor bahice, Cricova are de mult o bună faimă internațională. Am amintit deja că despre astronautul Yuri Gagarin, primul om în spațiu, se spune că s-a clătinat mai puțin când a revenit pe Pământ decât atunci când a părăsit Cricova (în 1966). N-am spus însă că președintele rus Vladimir Putin și-a sărbătorit a 50-a aniversare în beciurile de la Cricova și nici că personalități contemporane își păstrează aici colecțiile private de vinuri primite chiar din partea combinatului de la Cricova. Vladimir Putin, Angela Merkel, Traian Băsescu și, mai nou, Klaus Johannis sunt doar câteva dintre ele. Față de vizita din 2012 am remarcat o expoziție fotografică cu chipurile marilor personalități care au călcat pragul cramei, precum și un foarte bun film documentar despre Cricova și despre tehnologia vinului, film pe care vizitatorii îl vizionează într-o sală modernă amenajată tot în galeriile subterane.

La Hâncești am vizitat Palatul Manuc Bey. Același Manuc Bey Mârzăian care a construit hanul din București, personajul controversat care a jucat un important rol în semnarea tratatului de pace de la București din 1812 prin care Basarabia a fost cedată Imperiului Rus, a cumpărat moșii în Basarabia, iar după 1815, retras aici, a înălțat un superb palat la Hâncești. Renovat parțial, acum vreo doi ani a fost introdus în circuitul turistic. Palatul cu încăperile lui luxoase (în ochii mei cam prea noi, fără patina vremii), cu băile lui turcești și cu galeriile subterane făcute să comunice cu anexele din incintă și chiar cu exteriorul, merită vizitat.

Orheiul Vechi - un loc încarcat de istorie și probabil cel mai spectaculos și mai valoros loc turistic din Basarabia, cu o mănăstire rupestră, cu chilii săpate de călugari în stâncile calcaroase, precum și Butuceni - un sat tradițional, cu gospodării țărănești pictate în albastru, cu porți măiestrit lucrate, au fost - după Palatul Manuc Bey de la Hâncești - atracțiile zilei următoare. Cum arată satul tradițional în care se pregătea - la a treia lui ediție - un festival de operă, dar și cum a decurs prânzul nostru la o pensiune rustică din satul Butuceni, voi povesti altădată, separat, pentru că merită.

Ziua s-a încheiat cu o vizită la Mănăstirea Curchi, unul din cele mai importante lăcașuri de cult de pe teritoriul Republicii Moldova, totodată un excelent exemplu de arhitectură basarabeană. Explicațiile oferite de călugărul-gazdă, în general discuțiile pe care le-am purtat cu acesta, cununia unor tineri frumoși al căror eveniment se filma inclusiv cu o dronă (ieșirea din biserică, moment în care noi, turiștii români, gata de a intra în biserică, am făcut parte din alai), sunt pentru noi frumoase amintiri.

În cea de-a patra zi era programată o excursie opțională. 20 euro/persoană (plătibili în lei românești) au achitat cei care au dorit deplasarea la Soroca pentru a vizita cetatea fortificată înălțată de Ștefan cel Mare în partea de nord a Moldovei, pe malul Nistrului, Dealul Țiganilor și satul Coșăuți situat aproape de granița cu Ucraina, sat în care meșterii locali, cioplitori în piatră, au ridicat meșteșugul lor la rang de artă.

Sunt atât de multe de spus, dar, așa cum am menționat la început, în acest articol intenționez doar o trecere în revistă a tuturor obiectivelor programate și bifate. Menționez totuși că Dealul Țiganilor a fost pentru mine o surpriză. M-am mirat că a fost inclus pe lista obiectivelor de arătat turiștilor, de aceea am așteptat cu viu interes momentul ajungerii acolo. Dealul Țiganilor din Soroca este considerat capitală neoficială a țiganilor și unul dintre cele mai inedite puncte de atractie turistică din Basarabia, iar dacă ajungeți la Soroca, dacă nu aveți idei preconcepute, merită să urcați până acolo.

În ultima zi a circuitului nostru între Prut și Nistru, în drumul de întoarcere către România, nu puteam trece impasibili prin Găgăuzia, această enclavă cu un trecut atât de încâlcit. Prin capitala regiunii - Comrat - am trecut fără a remarca ceva demn de reținut. În afară de indicatoare, panouri publicitare, nume de firme inscripționate într-un amalgam de limbi (rusă, turcă și mai rar în moldovenește sau românește), nimic nu ne-a atras privirile. Comrat, orășelul cu case modeste, seamănă mai curând cu un sat mai întins. Pentru a întelege mai bine istoria și cultura poporului găgăuz, am făcut un popas în satul Beșalma unde am vizitat Muzeul Național Găgăuz de Istorie și Etnografie. Vizita grupului de români fusese anunțată, iar noi am fost surprinși de primirea lor frumoasă. Nu mi s-a mai întâmplat să fiu întâmpinată cu pâine și sare. Două fete în veșmânt tradițional găgăuz împreună cu custodele muzeului ne-au urat bun venit. Mai greu a fost cu înțelegerea explicațiilor. Tot gazdele s-au preocupat de găsirea unui translator care să ne facă înțelese explicațiile pe care le-am primit în toate cele șase încăperi ale muzeului. Nici de astă dată nu voi intra în amănunte. Le las pentru viitor.

Drumul spre țară, prin Cahul și vama românească de la Oancea, a fost mai prost, mai zdruncinat și cu mai multe așteptări în punctele de frontieră. La Cahul am avut în față un autocar de Moldova care mergea în Grecia, iar printre pasageri erau patru turci. Nu știu ce a părut dubios, dar controlul la autocarul lor (atât la documente, cât și la bagaje) a durat excesiv de mult. Al doilea ghinion a fost o lucrare la podul de peste Prut. O macara care blocase toată șoseaua, ne-a mai oferit o jumătate de oră de așteptare - la umbră de salcâmi înfloriți, cu o cafea căpătată de la automatul din Duty Free (1 leu românesc convertit prin bunăvoința vânzătorilor în lei moldovenești).

---

VIZUALIZĂRI: 2412 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI