ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.12.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
NOV-2016
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

Unde mâncăm în zona Râșnov

Articol publicat FĂRĂ NOTE; vezi mai jos motivele...

La Promenada, un restaurant deosebit din Râșnov

TIPĂREȘTE

La începutul lunii noiembrie am participat la un eveniment plăcut și așteptat, unic pentru o anume persoană, a doua oară pentru mine și alți câțiva participanți, pentru a nu știu câta oară pentru ceilalți…

Evenimentul a început la Brașov, la Biserica Sfinții Constantin și Elena, o biserică nouă, frumoasă din cartierul Avantgarden, și s-a încheiat la Restaurantul La Promenada situat în Râșnov, strada Teiului nr. 88, [***], pagină web lapromenada.ro, coordonate GPS: 45,5947 N, respectiv 25,4701 E.

Râșnov este un oraș vechi, cunoscut în antichitate sub numele de Cumidava. Mai multe mențiuni despre oraș se găsesc după ce Țara Bârsei a fost colonizată în secolul 13 cu sași, sub numele german Rosnou în traducere „Poiana Rozelor”. Este situat în partea de sus a Țării Bârsei, la 650 metri altitudine, la poalele masivului Postăvaru, la capătul nordic al trecătorii Rucăr – Bran, aflat pe drumul național DN 73, la circa 15 kilometri de Brașov și la 10 kilometri de Bran.

Are aproximativ 16.000 de locuitori, cu aproape 90% români, sașii au plecat de mult din zonă, și un potențial turistic mare, cu câteva obiective ce merită să fie vizitate. Se pot vedea Castrul Roman Cumidava, aflat în punctul “Gradiște” la 3 kilometri de oraș, Cetatea Râșnov, cetate țărănească despre care se spune că fiind puternic fortificată a rezistat atacurilor tătarilor la marea invazie din 1335, Biserica veche Sf. Nicolae, monument istoric, una din cele mai vechi biserici ortodoxe din sud-estul Transilvaniei și Biserica evanghelică, clădire fortificată ridicată în secolul 13 și dezvoltată mult în secolul 18. Se poate face o plimbare, cu Liftul din Sticlă care te urcă pe o cremalieră până sus, sus la cetate, sau se poate vizita Dino Parc singurul parc tematic cu dinozauri din Romania și cel mai mare din Sud Estul Europei. Merită văzute și Peștera Valea Cetății situată la circa 3 kilometri spre Poiana Brașov, Cheile Râşnoavei cunoscute și ca Cheile Râşnovului aflate la vreo 8 kilometri pe șoseaua spre Predeal, zonă atractivă nu numai prin frumusețea stâncilor ce coboară brusc din masivul Postăvarul, ci și prin multiplele amenajeri pentru sporturi montane mai puțin consacrate, mountain biking, drumeții, escalade sportive, sau mai puțin practicate, coborâre pe stânci în rapel, bungee jumping, tiroliana sau via ferrata.

Dar să revin la tema propusă!

Restaurantul La Promenada se află într-o clădire nouă, construită cu elemente în stil alsacian în zona numită Promenada, acolo unde în anul 1879 a fost amenajată de către unitatea militară imperială austro-ungară o promenadă, numită Elisabethenpromenade, nume dat de ofițerii cavaleriști în cinstea Împărătesei Elisabeta (Sissi), Promenada Elisabeta pentru români. Soldaţii au trasat aleile, de-a lungul cărora au plantat copaci şi au aşezat bănci. A fost construit un foişor, iar mai târziu a apărut și un bufet cu terasă.

Astăzi acolo este Parcul Promenada Sissi, reamenajat în ultimii ani, un parc mult căutat de părinții plecați la plimbare cu copiii.

Restaurantul păstrează tradiția oferind celor 70 de musafiri pe care îi poate ospăta, în două săli, una la parter și una la etaj preparate românești tradiționale sau preparate din bucătăria altor națiuni. Restaurantul dispune și de o terasă acoperită, foarte căutată în zilele călduroase. De asemenea are și o parcare destul de încăpătoare, cu locuri suficiente.

Restaurantul se adresează și copiilor prin locuri de joacă special amenajate în interiorul și exteriorul localului. Se organizează petreceri pentru copii și există și meniuri pentru copii, cu mâncăruri adaptate vârstei, cu cantități și prețuri mai mici.

Am avut rezervată sala de la parter care la sosirea noastră era pregătită și ne aștepta. Personalul, tânăr dar profesionist, ne-a primit amabil și politicos, servind rapid un cocktail Mush Melon pentru mine și un whisky cu gheață și apă minerală pentru soț.

În acest timp cei mici au plecat în prospectarea terenului pentru a descoperi locul de joacă din interior, dar mai ales cel din exterior, în timp ce cel mai mic își făcea somnul binevenit după băița din biserică. Fiind o foarte frumoasă și caldă zi de toamnă, cei mici au renunțat la topoganul, plaformele elastice și celelalte echipamente din interior, sau li s-a cerut acest lucru deoarece nu prea erau adulți amatori să-i însoțească, cerință a administrației pentru utilizarea locului de joacă interior, și au mers la locul de joacă amenajat în afara restaurantului. Cel mai mult le-a plăcut plimbarea începută pe aleea Promenadei și continuată prin grădină, prin covorul foșnitor al frunzelor multicolore.

S-a servit mai întâi un aperitiv cu tartine, fructe de mare și rulade, același pentru toți invitații, apoi fiecare a comandat din “Lista de Mâncări”, care ne-a fost adusă. Mi-a plăcut formularea arhaică, și Lista în sine, foarte bine gândită, prezentând nu numai “mâncări” ci și informații despre oraș.

Lista este deschisă de Specialitățile bucătarului și ale casei, urmate de Paste și Pița, apoi Meniul pentru copii. Se oferă pița, la care mi-au plăcut denumirile adecvate vârstei, Pița Scufița Roșie, Pița Micky Mouse, … , sau preparate pe bază de piep de pui sau de curcan cu garnitură și salată, despre care pot spune că au fost apreciate de o parte din oaspeți.

Pentru ceilalți oaspeți s-au servit paste, Penne Quatro Formaggi, preparate din piept de pui, Piept de pui în sos gorgonzola și ciuperci la grătar, Piept de curcan la grătar, preparate din pește, Somon la grătar “von Kaunz”cu sos de măr verde sau din carne de porc, Cordon bleu și alte preparate. Se mai serveau Preparate din carne de vită, de oaie. Se oferă Supe și ciorbe, diferite tipuri de Sosuri, de Garnituri, Salate sau Deserturi.

Cafeaua pe care am servit-o a fost bună, cred că și ceaiurile, dar nu am băut. Celelalte produse oferite, “mâncări” tradiționale, mic dejun, antreuri, gustări reci sau calde, băuturi alcoolice sau nonalcoolice, vin, bere, sucuri diverse, fresh-uri sunt cele care se regăsesc în marea majoritate a restaurantelor de o anumită categorie.

Cei care doresc să se documenteze mai mult pot să viziteze site-ul restaurantului lapromenada.ro/meniu-la-p ... ada-rasnov.html dar recomand prezentarea grafică de la fața locului care este mult mai interesantă.

Mi-a plăcut restaurantul, modul cum am fost serviți, “mâncările” gustate, acolo de unde mi-am permis. Mi-a plăcut mottoul lui, “restaurantul familiei tale” și sloganul adoptat “Masă tihnită, copii fericiți”, mi-a plăcut pentru că aici am serbat botezul lui Vlad, al doilea nepot al meu.

Este un local pe care îl recomand tuturor, copiilor și adulților, carnivorilor și vegetarienilor, atât pentru calitate cât și pentru prețuri și cantitate.


---
Trimis de mprofeanu in 27.12.16 19:42:52
Validat / Publicat: 27.12.16 21:10:44
VIZUALIZĂRI: 2719INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂȘNOV.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Râșnov, Restaurantul La Promenada ne așteaptă
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]

PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 22052 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster26 [27.12.16 20:47:04] »

@mprofeanu: Mutat, la reorganizare, în rubrica "Restaurante, terase râșnovene, RÂȘNOV" (deja existentă pe sait)

===

Conform regulamentului art. 14, secț. B

Articolele care descriu nunţi, botezuri, banchete, alte evenimente private — organizate, evident, în condiţii cu totul particulare — nu sunt acceptate în concurs = se publică fără PMA. În plus, articolele se publică FĂRĂ NOTE (notele nu sunt relevante pentru condiţii de cazare sau de servire a mesei etc din postura unui turist)

mprofeanu [28.12.16 10:42:20] »

@webmaster26: Mulțumesc Webmaster pentru postarea impresiilor despre acest restaurant deosebit, zic eu, în care s-a finalizat un eveniment plăcut mie.

Am postat acest review pentru că AFA este locul în care poți îmbina utilul cu plăcutul din excursiile efectuate, util pentru că pe AFA am găsit multe informații despe locurile în care am mers și plăcut pentru că scriind, citind retrăiești mare parte din farmecul excursiilor.

Aș dori ca cititorii să găsească informațiile căutate iar Vlad, când va citi aceste impresii, să fie încântat de ele. Până atunci poate le citește Andrei, fratele lui mai mare, sau părinții lui, poate vor deveni și ei membri AFA.

Fiind ultimele zile ale acestui an doresc să transmit tuturor cititorilor site-ului, utilizatorilor lui, webmasterilor, administratorului și site-ului AFA

Un An Nou cât mai bun, cu sănătate, bucurii și împliniri.

La Mulți Ani 2017!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][5 voturi]
webmaster26 [28.12.16 11:54:27] »

@mprofeanu: Mulțumim! Și noi îți (vă) dorim Un An Nou cât mai bun!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0682129859924 sec
ecranul dvs: 1 x 1