Eu, Malinska si Carlos Coste

TIPĂREȘTE

Il cunoasteti pe Carlos Coste… ?

Nuu-l stiti?

Eeei pai atunci inainte de orice poveste despre Malinska, trebuie sa vi-l prezint pe Carlos. E un individ fasinant. Nu va ganditi automat ca-i frumusel. Are altfel de talente. S-a nascut in Venezuela acum vreo 40 de ani. Si de atunci Carlos, se tot antreneaza si bate record dupa record la scufundari libere. Adica isi bate propriile recorduri an de an, ca nu-i nimeni la fel de bun sa-l concureze. Imaginati-va cum e viata lui in lumea adanca a apelor.

Imaginati-va cum e sa te scufunzi fara tuburi, sa inoti cu pestii, sa nu stii ce intalnesti in momentul urmator. Cu fiecare metru in adancime te cuprinde intunericul. Liniste totala. Deasupra, lumina soarelui tot mai difuza. Iti tii respiratia si toate simturile ti-s in alerta. Viata… pe cont propriu... Cu fiecare centimetru pe care-l cobori te indepartezi de gura de aer care te-ar putea salva. Si totusi continui sa mergi mai departe. Asa… vreo 120 de metri in jos. Sau chiar mai mult. 150 de metri. 160. Se poate mai adanc? Crezi ca poti. Speri sa rezisti...

Reuseste Carlos performante incredibile, scufundari care dureaza minute bune. La un moment dat a suferit un accident cerebral in incercarea de a ajunge la 180 de metri adancime. A stat mai bine de doua minute mai jos de 100 de metri sub apa. Si vorbim de scufundari fara echipament… da? E de un curaj nebunesc. Dati un search daca vreti sa stiti mai multe despre incredibilul Carlos. Eu numai am vrut sa va introduc in lumea lui.

Dar sa revenim la frumoasa Malinska, statiunea care m-a facut sa uit de namolul si senzatia de plictiseala de la Cizici. E pe aceeasi insula, dar n-ai zice. Am gasit pe Krk mai multe statiuni frumoase. Erau apropiate ca insula nu-i foarte mare, dar cu Malinska am stabilit o conexiune mai buna decat cu oricare. Nu a fost dragoste la prima vedere. Tarmul era destul de stancos si croatii s-au gandit ca cel mai bine i s-ar potrivi o plaja de beton. Asa ca prima impresie e una obositoare. O fasie ingusta de tarm, placi de beton acoperite cu cearceafuri, prosoape, sezlonguri si oameni multi aliniati la plaja, coada la dusuri, galagie. Statiunea e destul de mare, iti ia cam o ora sa o traversezi pe jos pe malul apei. Poate si mai mult ca din loc in loc se cere cate o baie. Am vazut o posta, un punct de informare turistica, tarabe de sezon, un loc in mare cu tobogane si alte chstii gonflabile pentru copii, restaurante, un fel bazar, cam ca peste tot. Erau cateva locuri in care se vindeau bilete de croaziera, plimbari cu vaporasul, plimbari cu un submarin de pe care puteai vedea cum sunt hraniti pestii. Se puteau inchiria hidrobiciclete, barci cu motor sau puteai practica parasailing.

Erau multe gelaterii si am zis sa incercam cate o inghetata ca prea bine arata. Cred ca Giovanni il chema pe individul care o servea… un smecher de italian. I se auzea gura de departe. Avea un stil tare sugubat. De patru ori s-a prefacut ca imi scapa inghetata pe jos sau ca imi sparge cornetul. De patru ori!! Si am sarit s-o prind de fiecare data. Asa tare numa' un italian putea sa ma pacaleasca. :)

Apa… Doar pentru apa am venit…

Pe tarm dupa faleza de beton, cativa metri de pietricele, apa fara valuri, din loc in loc bolovani mari pe care trebuia sa-I ocolesti si apoi… haul!! Eu inot binisor si idea de hau mi-a placut, dar nu toti din grup aveau aceeasi inclinatie spre adancuri. Daca iti puneai ochelarii si te uitai pe sub apa turcoaz era fascinant. Asta daca nu aveai o problema cu animalele marine, de care te simteai inconjurat. Mi-am pus echipamentul de snorkelit si am luat-o din loc sa caut pestisorul de aur. M-am indepartat un pic sa nu fie prea multi oameni in jur ca ma gandeam ca galagia sperie pestii. Stiu asta de la un pescar- tata- asa ca de obicei caut locuri mai retrase si oameni putini. Apa era de un azuriu incredibil si limpede. Puteai sa vezi adancurile marii si pestii nu erau speriosi. Cate unul chiar curios, venea la cativa centimetri. Nu ma pricep prea bine sa-i numesc, pot sa va spun ca la un moment dat am vazut doi pesti foarte alungiti, care inotau sincron. Semanau (sigur) cu niste rechini in miniaura, da' usor mai alungiti. Cand i-au vazut ceilalti pestisori s-au agitat si au luat-o la sanatoasa. Mi-am amintit de toate filmele cu rechini si pirania si ma incurajam singura ca au alte variante mai apetisante daca li se face foame, dar am schimbat traseul spre mal. Nu ca as fi vazut vreun salvamar, dar asa… sa nu fiu singura lor optiune. :)

La un moment dat am vazut doi bolovani imensi si o deschizatura in ei. Deja imi treceau prin minte toate documentarele de pe Discovery cu lumea din adancuri. Am intrat printre bolovani si mi s-a parut ca sunt in lumea lui Carlos. Apa albastra, bancuri de pesti colorati. Locul era mai izolat (lipsea betonul- mi-am dat seama mai tarziu) si erau destul de multi arici de mare care probabil au facut zona mai de evitat. Cred ca am stat vreo jumatate de ora fara sa-mi dau seama cum trece timpul. Am vazut niste crabisori care isi cautau scoici abandonate pe care si le insuseau, niste alge care la atingere se retrageau cum face melcul cand ii atingi coarnele, scoici, caluti de mare... Eram fascinata ce mai. Aveam parte de cea mai senzationala scufundare in adancime. Nu mai eram in lumea lui Carlos. Eram Carlos!! La un moment dat ma gandesc sa ii chem si pe ceilalti sa vada minunea pe care am descoperit-o. Sa nu mai pierd vremea ca deja ma gandeam ca or fi ingrijorati ca lipseam de ceva vreme imi iau inima in dinti si ma gandesc ca o sa driblez aricii de mare. Cand m-am ridicat in picioare, am avut socul vietii mele. Apa in care ma crezusem Carlos Coste si in care descoperisem toate minunile din adancuri nu avea mai mult de 50-60 de centimetri. :))

Venind din larg si intrand printre cele doua stanci, preocupata de ceea ce vedeam, perceptia mea a fost una care era la ani lumina departare de realitate. :)

In Croatia am vazut cateva de plaje pentru animale. Am dat si in Malinska peste un astfel de loc. Din curiozitate am mers sa vedem despre ce e vorba. N-am mai plecat de acolo. Apa era mult mai adanca si valurile mici se spargeau de malul stancos. Am descoperit acolo placerea de a sari pe pe stanca. Asa… de la vreo 3 metri nu va imagnati nite chestii prea periculoase. Doar eram cu copii…

Si in plus ne cumparasem bilete de croaziera pentru a doua zi de la Capitanul Ivan…

Calatorii frumoase in continuare!

---

VIZUALIZĂRI: 5084 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI