Capitala Krk și câteva plăjuțe

TIPĂREȘTE

După ce am vizitat fermecătorul orășel Vrbnik, am considerat că merităm o pauză de bălăceală. Dar unde?! Ca idee, pentru că oricum următoarea pe ordinea de zi avea să fie capitala Krk, am zis s-o pornim într-acolo și-om vedea. Ca de obicei, repejor, prietene Google, te rog să mă ajuți!

Orașul Krk este poziționat pe țărmul sudic al insulei, într-un golf franjurat, plin de plăjuțe. Ar fi Koralj în partea estică; nu, că-i prea stâncoasă și prea departe de centrul vechi... Și ar mai fi micuța Porporela în sud-vest; după poze, pare ceva ce ni s-ar potrivi. Deci hai și-om mere’!

Remarcasem pe hartă semnul de parcare chiar în dreptul plajei, însă n-a fost chip s-o dibuim, din cauza unor sensuri unice și a unei străduțe pur și simplu blocate. Până la urmă am găsit loc pe marginea drumului, în apropierea hotelului Maritim (zona 1; 7 kuna/oră), chiar pe latura sudică a portului de ambarcațiuni.

Plaja Porporela e micuță și drăguță, a fost dragoste la prima vedere! Un covor de pietricele ce coboară în pantă lină, topindu-se în oglinda albastră a golfului, un rând de copaci umbroși pe linia din spate, dincolo de ei un beach-bar și câteva chioșchiulețe de unde poți să-ți cumperi diverse; nu departe, se află chiar un restaurant cu ștaif, pentru pretențioși.

Ne-am întins prosoapele la soare și, când ne-am înfierbântat prea tare, ne-am îmbăiat în apa mării (un pic mai opalescentă decât prin alte părți, probabil din cauza lipsei totale a valurilor). Masa de prânz am rezolvat-o tot acolo, cu câte un langoș fierbinte și o berulă rece. Ba, am făcut și câțiva pași prin împrejurimi, ocazie cu care am constatat că, dincolo de un pâlc de arbori, plaja mai are o secțiune – pe o platformă betonată sunt amplasate câteva șezlonguri. Și există și posibilitatea de a închiria hidrobiciclete, iar vederea la sky-line-ul centrului vechi al orașului, dincolo de golf, printre catarge, e pur și simplu fabuloasă!

După-amiază, când ne-am plictisit de prea mult bine, am decis să mergem să explorăm un pic orașul. Am urmat linia golfului, tivită cu o pietonală generos de lată, frumos pavată, garnisită cu bănci și mici standuri unde se vând excursii pe mare. Aproape de capăt, am admirat o expoziție de fotografii și am întâlnit primul obiectiv turistic – krušija – vechea „spălătorie de rufe” utilizată de femeile din oraș din perioada medievală și până... la inventarea mașinii de spălat! Practic, e un mic bazin îndiguit și reprezintă gura de vărsare în mare a unui izvor subteran. Numele derivă de la italianul corso = „a curge” .

Promenada se deschide într-o piață uriașă, între port și intrarea în orașul vechi, pe margini sunt tarabe cu suveniruri, chioșcuri cu răcoritoare și înghețată, mici terase și, în general, locul ăsta pare să fie unul din cele preferate de localnici pentru întâlniri și socializare, căci dintr-o dată nimerim într-o hărmălaie de nedescris! Ne strecurăm și noi, cu grijă să nu ratăm obiectivele esențiale. Turnul Mării, pe care flutură drapelul croat, e primul ce ne întâmpină și, de la mica plăcuță explicativă de alături aflăm că se poziționează la întretăierea zidurilor de sud și de vest ale vechii cetăți și că stema inscripționată pe o fostă piatră de mormânt romană din sec. 1 a fost executată la ordinul legiuitorului vremii, Nikola Frankopan, în 1407.

Că veni vorba, altă plăcuță ne oferă câteva informații și despre vechile ziduri de apărare ale orașului, ce păstrează încă straturi de istorie, de la perioada ilirică până la căderea Veneției. Atestate documentar prima dată în sec. 1 î. Hr., ele au suferit numeroase remodelări de-a lungul timpului, în funcție de necesități, ultima reconstrucție importantă fiind semnalată în sec. 15.

Undeva, spre dreapta, dibuim o bortă în vechiul zid; pare că duce spre ceva interesant, așa că ne strecurăm și ne trezim într-un loc fantastic! The Secret Garden este un bar de cocktailuri, ne informează prietenul Google, unde ineditul se află, cu siguranță, la el acasă! Mesele și scaunele sunt vechi lespezi de piatră, ici-colo acoperite cu pernuțe colorate, contrastul cu vegetația abundentă e fermecător, muzica desăvârșește atmosfera. Ne-ar plăcea să zăbovim un pic, dar... poate altădată...

Ajungem curând în Vela Placa (Piața Mare), singura piață de formă pătrată din oraș și singura ce și-a păstrat aceeași configurație din 1263, când a fost prima dată menționată într-un document al vremii. Se pare că dedesubt se află un adevărat sit arheologic, printre care resturi de clădiri din sec. 4-3 î. Hr. ! Centrul spațiului este marcat de o frumoasă fântână hexagonală de sec. 16, pe ale cărui laturi sculptate identificăm ușor însemnele Republicii Venețiene, printre care leul înaripat al Sf. Marcu.

Una din clădirile emblematice ce delimitează Piața Mare este, desigur, fosta Primărie, un turn de piatră ridicat în sec. 15 de către locuitorii urbei, primul nivel fiind străbătut de ceea ce reprezenta la vremea respectivă principala poartă de intrare în oraș. Zidul estic păstrează încă blazonul dogelui Augustin Barbariga, sub care se află un ceas solar, atestat prima dată în 1538. Celelalte clădiri istorice din piață par toate în perfectă stare de conservare, unele adăpostesc la parter magazine, sediul unei bănci, o galerie de artă, centrul de informații turistice.

Evident, Piața Mare reprezintă nodul din care se desprind mai multe străzi pietonale. Urmăm și noi șuvoiul de turiști și aflăm în curând că ne aflăm pe fostul Decumanus Maximus. Vechi informații de pe vremea școlii ies cu greu la suprafață și ne aduc aminte, vag, despre planurile romane de sistematizare ale orașelor, cu străzi paralele și perpendiculare între ele, cu 2 artere principale: Decumanus, de la est la vest și Cardo, de la nord la sud. În cazul de față, Decumanus Maximus lega cele 2 puncte principale de intrare în oraș, porțile Pisana și a Mării; porțile nu mai sunt, drumurile încă se tocesc sub pașii locuitorilor și mai ales sub cei ai miilor de turiști...

Tot căscând gurile în stânga și în dreapta, la vitrine colorate și la colțișoare romantice, frumos decorate, ne trezim în curând în fața intrării în cel mai important obiectiv turistic al orașului, Castelul Frankopan. Înainte de a pătrunde, ne abatem atenția asupra părculețului din vecinătate, de unde avem vederi superbe spre mare și unde – mai ales – ne putem trage sufletul un pic la umbră. Dar nu stăm de pomană, mai învățăm câte ceva! ???? Un panou explicativ ne povestește pe larg despre Camino Krk, un traseu circular de pelerinaj ce totalizează în jur de 150 km, similar mult mai cunoscutului Camino de Santiago. Există și o hartă, sugerând împărțirea traseului în calupuri de câte aproximativ 20 km, ceea ce-l face pretabil a fi parcurs în 7 zile. Cool! Aviz amatorilor.

Castelul poate fi vizitat zilnic între orele 9 și 22; duminica programul e mai scurt, 10-15, iar biletele pentru adulți costă 22 kuna = 3 euro, există și ceva reduceri (voi atașa o poză). Casa de bilete este în același timp și centru informațional, pereții săi fiind tapetați cu explicații (în croată și engleză) și cu desene. De asemenea, sunt disponibile pentru turiști, gratuit, niște pliante din care aflăm câte ceva despre „ruta Frankopanilor” (căreia îi aparține și castelul de față), despre istoria familiei nobiliare și a construcției.

Pe scurt, totul începe în 1118, când un localnic pe nume Dujam I Krčki obține de la Dogele Veneției dreptul de a guverna insula. Astfel, el devine conte de Krk și este considerat fondatorul dinastiei Frankopanilor (nume pe care și-l alocă singur, prin analogie cu cel al vechii familii nobiliare romane Frangipani, a cărei descendență și-o asumă). Conform cutumelor vremii, Dujam lasă moștenire urmașilor săi dreptul de a guverna insula, iar aceștia o fac neîntrerupt până în anul 1480, când sunt înlăturați tot de venețieni (se pare – din cauza jocului dublu pe care conții de Frankopan obișnuiau să-l facă, economic și militar, pe de-o parte cu Veneția, pe de alta cu coroana ungaro-croată).

Familia Frankopan a deținut mai multe proprietăți pe insulă (tocmai ne „împiedicarăm” de 2 dintre ele în micuțul Vrbnik), iar castelul din capitală l-au ridicat (pe fundațiile unei vechi cetăți romane) în mai multe etape, între sec. 12 și 15, în primul rând în scop defensiv. În incintă erau locați în mod permanent soldați, iar în caz de pericol, edificiul putea adăposti și localnicii, fiind dotat cu rezerve de apă și alimente.

Castelul are o formă aproximativ dreptunghiulară, cu 2 dintre laturile sale orientate spre mare. Puternicele ziduri de apărare închid între ele o curte interioară centrată de o fântână și unesc 3 turnuri de colț cu forme diferite, provenind din etape diferite.

Cel mai vechi este turnul pătratic, fiind inițial proiectat a sluji drept clopotniță pentru catedrala din vecinătate. Dealtfel, printre dotări se numără un clopot ce era tras în caz de primejdie, anunțând localnicii. Pe una din laturi se păstrează încă o inscripție foarte importantă, care s-ar traduce cam așa: „Acesta este rezultatul muncii întregii comunități, în anul Domnului 1191. Această lucrare s-a început în vremea lui Ivan, episcop al Krk și a lui Bartol și Vid, duci de Krk.” Multă vreme turnul pătratic a servit și ca tribunal.

Turnul rotund mai este cunoscut și drept turnul venețian deoarece a fost reconstruit masiv de venețieni, în jurul anului 1500. El păstrează găuri de tun care, în mod ciudat, nu sunt orientate spre mare, ci spre oraș. Acest aspect nu este unul singular, se întâlnește la mai multe cetăți venețiene de pe țărmul croat al Mării Adriatice; se pare că venețienii se temeau mai mult de propriii vasali decât de posibilitatea unui atac de pe mare... Și mai e un turn mai mic, tot pătratic, despre care nu-i nimic interesant de spus ????...

Există un circuit de vizitare care începe în primul turn, unde se află un mic muzeu cu arme medievale, armuri și alte asemenea. Cum nu suntem mari fani (și, în plus, ne tot intersectam cu o familie de ruși destul de enervantă), am depășit rapid acest teritoriu și am ieșit pe zidurile cetății. Altă viață! În primul rând, alte priveliști!... Fie spre mare, fie spre oraș – vederile sunt absolut minunate și cred că ăsta e motivul principal pentru care recomand o vizită la Castelul Frankopanilor din Krk! Se iese pe partea opusă, prin turnul venețian, și aici am întâlnit câteva exponate neinteresante (pentru noi).

În curtea interioară, pe una din laturi, în fostele lăcașuri ale tunurilor, se află un mic lapidarium. Printre exponate, o veche măsură pentru cereale executată într-un bloc masiv de piatră. Citim pe plăcuța de alături că acest tip de instrument a fost atestat pentru prima dată în 1543 și că inițial el se găsea în Piața Mare, unde aveau loc trocurile comerciale și unde se colectau taxele. Se pare că doar o porțiune a sa a fost salvată, piesa originală fiind mai mare și având mai multe lăcașuri, cu dimensiuni diferite, corespunzătoare diferitelor unități de măsură: minica – 10-12 kg; kvartarol – 5-6 kg; zdjela – 2,5-3 kg și palj – 1,25-1,75 kg. În altă nișă putem admira cea mai veche inscripție romană de pe insulă, în care se vorbește despre expansiunea zidurilor de apărare.

Ne luăm rămas bun de la Frankopani și de la castelul lor, ba chiar și de la orașul pe care l-au guvernat și l-au apărat cu spor... Ziua încă mai are putere și pentru noi e timpul din nou pentru o pauză de leneveală... Cel puțin așa avem în plan.

Ieșim din Krk-Town, o luăm înapoi spre casă, dar cu prima ocazie virăm la dreapta, spre sudul insulei. Depășim Punat (cu a sa impresionantă marina, cea mai mare de pe insulă și una dintre cele mai mari pe care le-am văzut până acum) și continuăm tot înainte, pe un drum cât un firicel (pe hartă), ce se dovedește a fi foarte bun (deși cam îngust pe alocuri). El străbate la oarece înălțime o zonă deluroasă aridă, ce-mi amintește puternic de Ciclade, poate și datorită mării desenate în splendide nuanțe de turcoaz.

Nu departe, am pin-uit pe hartă 2 plaje. Prima se numește Oprna Bay și, în dreptul ei, nu-i chip să găsim loc de parcare pe marginea șoselei, așa că mergem mai departe. În sătucul Stara Baška (a nu se confunda cu Baška, gazda noastră! ????), drumul se îngustează la un moment dat atât de mult, încât nimerim într-o mică busculadă, dar totul e bine când se termină cu bine (și mă felicit că n-am luat cazare aici, așa cum m-a bătut un gând la un moment dat...).

Țărmul e franjurat, sunt multe golfulețe idilice pe aici și în sfârșit ajungem aproape de cel ce adăpostește cea de-a doua plajă de pe harta mea virtuală: Zala Beach. Lăsăm mașina pe șosea și pornim la vale, înarmați cu prosoape și papuci pentru pietre, căci ne-am încins maxim și abia așteptăm să ne răcorim un pic! Ceva mai aproape, constatăm că am fi avut și parcare disponibilă; ce-i drept, ar fi trebuit să scoatem ceva bănuți din buzunar.

Plaja Zala e micuță, 70-80 m în lungime și vreo 10-15 în lățime, dar foarte, foarte drăguță! Desigur, cu pietricele de granulație diferită, ca majoritatea plajelor croate. Este deservită de un beach-bar, are toalete și leagăn (pentru poze de profil). Ce nu mi-a plăcut deloc, dar deloc – cataroaiele din apă! Frate, să-mi rup picioarele cu tot cu papuci speciali și mai multe nu! Dar pentru o bălăceală-două e ok, îți faci treaba cu plaja asta.

Pe drumul de întoarcere, am găsit în sfârșit un locșor de oprit în dreptul plajei Oprna, măcar să vedem ce-am pierdut... Ceva mai spațioasă decât Zala, e absolut superbă, am zărit de sus umbrele de stuf, dar și zone libere. Dar... mi-a trecut când am văzut cum se ajunge. Practic, trebuie să sari balustrada de protecție a șoselei și pe urmă s-o apuci pe o cărăruie ce coboară destul de abrupt dealul. Cam 4-500 m să fie până jos. Nu, mersi! Mai bine hai acasă, să prindem ultimele raze de soare la Baška noastră cosmopolită și... atât de safe!

---

VIZUALIZĂRI: 1508 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI