Burg Eltz sau amintiri din evul mediu

TIPĂREȘTE

Burg Eltz este un binecunoscut castel de pe valea Moselului.

Chiar statul german şi-a arătat respectul pentru acest castel şi l-a înfățişat pe una dintre cele mai valoroase bancnote, cea de 500 de mărci, care a circulat între 1965-1990. Dar este binecunoscut doar din cărți poştale, afişe, tablouri, etc. Pentru că eu nu am întâlnit până acum pe cineva care să fi fost acolo. Şi asta pentru că acest castel este foarte bine ascuns în pădurile întunecoase ale regiunii Eiffel.

Adevărul istoric este că cel mai greu a fost de găsit drumul, neavând decât o după-amiază la dispoziție. Informația de bază cu privire la drum am găsit-o pe net, pe site-ul unei domnişoare din Olanda, căreia îi mulțumesc din suflet.

Am folosit cu încredere serviciile căilor ferate germane, care m-au dus fără întârziere până în stația Műden, din localitatea cu acelaşi nume, unde se află şi ecluza omonimă, etc. Satul părea desprins din plin ev mediu, complet pustiu şi doar apariția unui automobil m-a readus în secolul nostru. După un sfert de oră de hoinărit aiurea prin sat, într-o foarte mică piață, am găsit un indicator "Burg Eltz". L-am urmat şi în câteva minute păşeam în pas voios pe şoseaua care urca, urca, urca... O jumătate de oră mi-a transformat pasul voios în ceva mai adecvat vârstei mele. Când drumul s-a hotârit să nu mai urce, mi s-a înfățişat ochilor un platou întins. L-am traversat fără prea mare chef, întrebându-mă unde dra... au pus aştia castelul.

Am găsit parcarea despre care citisem pe net, şi cu noi speranțe am purces pe un drum care cobora, cobora, cobora... Şi ca să nu fie plictisitoare, cărarea era mai denivelată decât creasta Pietrii Craiului. Ce-i drept pietrele erau tocite de la atâția drumeți care le călcaseră. Când deja simțeam că dau în foc de nerăbdare, printre crengile arborilor care mă însoțeau, s-a ivit imaginea după care tânjeam de câțiva ani, pe care aşteptasem s-o văd atât de mult timp. Era el, celebrul castel Eltz, solitar călător prin timp în aceasta zona a Eiffel-ului.

Să spun că am prins aripi ar fi prea puțin. Hermes să fi venit şi n-ar fi ținut pasul cu mine. Pe scurt, până la castel am zburat, şi bine mi-a prins, căci am avut timp să mă înscriu la un tur în limba engleză. Tururi în engleză se fac mai rar, aşa că am fost chiar norocos. La Burg Eltz se ajunge şi cu maşina, şi de altfel castelanii actuali şi-au ugradat trăsurile la automobile mult mai adecvate mileniului nostru.

Motto-ul n-a fost ales la întâmplare, ci descrie exact locația Eltz-ului. De parcă Bolintineanu ar fi verificat-o personal. Într-o vale umbroasă, adiacentă cu Moselul, pe o stâncă ce se ridică la peste 70 de metri, înconjurat pe trei laturi de pârâul Eltz, se înaltă semeț bătrânul castel Eltz. Opt turnuri, cu acoperişuri țuguiate şi cu o structură din grinzi de lemn, te trimit cu gândul la castelele din poveşti, cu cavaleri înzăuați şi prințese inocente. Curtea interioară pare înghesuită datorită zidurilor înalte care o circumscriu şi există o singură porțiune deschisă din curte către exterior.

Castelul este locuit de ramura Kempenich a familiei care îl deține din sec. al XII-lea, de 33 de generații. Părțile deținute de familiile Rubenach, în est, şi Rodendorf, în sud-vest, sunt deschise vizitării. Cea mai veche parte din castel, aflată la nord, este Platteltz, un donjon construit în stilul romanic. Partea familiei Rubenach a fost gata în 1472, iar şaptezeci de ani mai târziu, în 1540, cea a familiei Rodendorf, ambele construite în stilul goticului târziu. Familia Kempenich şi-a terminat casele în 1530, şi ca un lux deosebit pentru acele vremuri, toate camerele acestei părți puteau fi încălzite.

Până să înceapă turul la care m-am înscris am vizitat muzeul castelului. Muzeul este situat în nişte hrube şi trebuie să urmezi un traseu alambicat, dar care totuşi îți permite să vezi toate exponatele dintr-o singură trecere. El cuprinde colecția de arme şi tezaurul. Pot să spun că am văzut destul de multe muzee care prezentau arme, dar aici am fost cu adevărat impresionat. Săbii, spade, arbalete, puşti, pistoale, halebarde, buzdugane, chiar şi tunuri. Un arsenal care cuprinde câteva secole pline de violență. Toate expuse şi prezentate ca la orice mare muzeu. Doar că nu a trebuit să se alerge după ele pe la licitații, fiind bunuri ale familei, ce le lăsaseră străbunicii prin podul castelului. Nici bijuteriile sau potirele ornate cu pietre prețioase, vasele din porțelan sau monedele nu erau de trecut cu vederea. Un muzeu care prezintă practic istoria de peste opt secole a acestui castel şi locuitorilor săi.

Turul prin castel ne-a purtat prin încăperi largi, boltite cu grinzi groase de stejar. Mobilierul simplu şi elegant era înconjurat de tapiserii şi tablouri. Lumina intra filtrată de niste geamuri colorate încorsetate de grilaje de fier. Sala de arme a fost inițial holul de intrare în Casele Rűbenach. Acum este o încăpere cu pereți acoperiți de suliți, lănci, săgeti, armuri, arme de foc.

Sala drapelului impresioneaza prin tavanul boltit, iar încăperea destinată copiilor are poate cel mai vechi pat pictat în stilul renascentist din Germania. Camera de vânătoare este evident o recunoaştere a bogăției fondului cinegetic din munții Germaniei, fond pe care acum îl păstrează, ei mergând să vâneze peste hotare. Citisem înainte de vizită că în castel este una dintre lucrările lui Lucas Cranach cel Bătrân şi într-adevăr într-o sală mare a familiei Rűbenach ghida noastra ne arată "Fecioara cu pruncul şi struguri", pictură care împodobeşte castelul de aproape cinci secole.

Sala cavalerilor, înnobilată de tablouri ale strămoşilor şi de blazoane aducea pe vremuri la un loc pe reprezentanții celor trei familii. Astăzi probabil ei se găsesc pe Facebook. Sala electorilor este denumită aşa în cinstea electorilor din casa de Eltz, Jakob din Trier şi Philip Karl din Mainz.

Am trecut prin bucătaria familiei Rodendorf echipată cu tot cei trebuie unei familii. Din sec. al XV-lea. Adică n-aveau cuptor cu microunde şi espressor. Dacă vreți să ştiți mai multe intrați pe site-ul castelului, dar o vizită este şi mai bună.

Încăperile pe care le-am vizitat par desprinse dintr-un film de epocă. Efectiv te simți în plin ev mediu şi te întrebi unde ți-ai lăsat sabia şi unde ți-ai legat calul. Din păcate am fost rugați de la început să nu facem fotografii în încăperile castelului, astfel că nu am imagini din interior, ci doar din muzeu. Cu mâna pe inimă pot să spun că până acum am văzut multe castele, iar Burg Eltz este numărul doi. După Peleş. Şi nu doar din patriotism.

Întoarcerea am făcut-o pe acelaşi drum, dar mai relaxat, mai mulțumit sufleteşte. Nici nu mi-a păsat că am scăpat primul tren şi a trebuit să aştept aproape o oră pe o bancă, în răcoarea serii. Nici că am ratat cina. Fusesem la Burg Eltz. Dacă vrei să vezi un adevărat castel, dacă vrei să petreci o oră, două într-o atmosferă medievală veritabilă, caută să ajungi pe valea Moselului, şi acolo poartă-ți paşii către Burg Eltz.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 3311 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI