Un colț de natură superb, Naturpark Hohe Wand

TIPĂREȘTE

Trăim într-o lume interconectată, o societate a cunoașterii, în care sistemele informatice ne ajută, într-un timp scurt, să aflăm date despre aproape tot ce ne interesează. Dacă înainte ca gigantul Microsoft să ne ofere pe tavă atâtea posibilități de informare trebuia să rasfoim teancuri de cărți și reviste, pentru a ne documenta asupra a ceva ce ne interesa, astăzi cu un simplu click pe Google am rezolvat problema.

Personal, ca mare amator de vacanțe turistice, am descoperit multe locuri must- see apelând la site-uri de profil, la loc de cinste situându-se AFA. Totuși, unele dintre ele le-am descoperit întâmplător de la unii turiști sau prieteni care ”au fost acolo”. Așa am aflat, printre altele, de Cheile Latoriței de la o familie din București (cazat fiind la Voineasa), de Cheile Vintgar de la un turist polonez (când eram la Lacul Bled din Slovacia) și așa am aflat acum de la un bun prieten de Naturpark Hohe Wand, un colț de natură greu de descris în cuvinte.

Am să încerc să o fac totuși și cu ajutorul pozelor să vă convig că acest locmerită să fie vizitat.

Hohe Wand (”Peretele Înalt”) este un munte situat în Austria Inferioară, în partea de sud-vest a Vienei, și este ultimul din Austria înainte de Câmpia Panonică sau primul din lanțul muntos ce acoperă peste 60 % din această frumoasă țară. Distanța până la Wiener Neustadt este de nici 20 de km, iar pîna la cel mai apropiat oraș din Ungaria, Sopron, de aproximativ 40 km. Platoul acestei creste muntoase are aproximativ 8 km lungime, 1 km lățime, iar vîrful cel mai înalt Plackles atinge 1132 de metri.

Privit de pe șoseaua L4073, oarecum paralelă cu Hohe Wand, acesta nu impresionează prea mult la prima vedere. Abia după ce am intrat pe șoseaua ce permite accesul pe platou ne-a aparut în față un perete muntos, semeț, răsărit parcă dintr-o dată în plină câmpie. Dacă de departe părea un munte oarecare, mai degrabă un deal, din ce in ce ne apropiam mai mult acesta devenea mai frumos și mai interesant. În bătaia soarelui peretele muntos avea o culoare asemănătoare cu cea a dolomiților din nordul Italiei.

Prima oprire am făcut-o într-un mic punct de belvedere, un loc în plină câmpie cu mulți pini mediteraneeni. Mirați de prezența acestor copaci, des întâlniți în zonele sudice ale Europei, gazda noastră ne-a explicat că datorită unui culoar geografic aici pătrunde aer cald mediteranean, iernile sunt mai blânde și permit dezvoltarea acestor pini.

Începem ascensiunea pe munte și după câteva curbe facem o nouă oprire în dreptul unei nișe săpate în perete cu o statuie a Fecioarei Maria și o pancartă în care aflăm o scurta istorie a acestui drum montan construit între anii 1931 și 1932. Am uitat să amintesc că accesul pe Hohen Wand Strasse este liber, cu exepția weekend-ului când pentru autoturism se percepe o taxă de 2 euro.

După ce urcăm o porțiune de drum strâmt, abrupt și cu ceva serpentine ajungem pe platoul de pe Hohe Wand. Aici avem surpriza să constatăm că această creastă muntoasă este populată, fiind împânzită de construcții care de care mai frumoasă. De la acest punct al platoului drumul se împarte în două :unul conduce spre capătul de vest al muntelui, celălalt spre capătul de est.

Noi o luăm spre capătul de vest, trecem printr-o pădure de brazi, pe lângă o grădină zoologică, locuri de joacă pentru copii și ajungem la cota 1062 m în Klein Kozel (Micul Kozel), al doilea vârf ca înălțime de pe Hohe Wand (primul fiind Plackles). Lăsăm mașina într-o parcare free, în fața unei frumoase clădiri Gasthof zur Kleinen Kozel (La Hanul Micul Kozel), apoi facem câțiva pași în jurul acestui vârf.

În spatele hanului, pe vârfuri de stâncă, sunt câteva puncte de belvedere deosebit de frumoase. De aici avem imagini panoramice cu primele cele mai înalte vârfuri de munte ale Austriei, dar și imagini de vis cu văile de la poalele muntelui pline de verdeață și străjuite de păduri de conifere. Pe cărarea din spatele hanului, alături de alți vizitatori, mai mergem câteva sute de metri, apoi ne întoarcem.

Lângă han, pe o pajiște încercuită cu un gard de sârmă, pășteau liniștit câteva căprioare de talie mică aduse din Asia. Un căprior blând și tare frumos stătea rezemat de gard și mânca frunze din mâna vizitatorilor.

În timp ce ce îl alimentam și noi cu o frunzuliță, mai mult pentru o poză, am observat, agățată pe un stâlp, o cutie din lemn gen tonomat. Am introdus 50 de cenți, am rotit o manetă și aparatul ”mi-a dat”un pumn de boabe de porumb cu ajutorul cărora am devenit” prietenul” preferat al șmecherului de animăluț.

Ne-am urcat în mașină și după ce am trecut pe lângă o parcare mare am oprit în zona grădinii zoologice lângă o frumoasă clădire ce adăpostește un restaurant și un mic muzeu alpin. După ce am vizitat parcul zoologic am urmat un mic drum asfaltat spre partea de sud- est a muntelui și am ajuns într-un loc mare de parcare străjuit de câteva clădiri și un restaurant , Gasthaus Postl

În această parcare am întâlnit un autocar cu numere de Cehia, iar lângă el tineri cățărători care se echipau pentru escaladarea muntelui. Latura aceasta din sudul și sud –estul muntelui este un adevărat rai al alpiniștilor cu peste 700 de rute de toate nivelurile de dificultate.

Deși muntele nu are decât o peșteră accesibilă vizitatorilor (Peștera Unicorn), alpiniștii vor avea surpriza să întâlnească în timpul escaladării numeroase peșteri mici (grote). În aceste grote s-au ascuns, în timpul celui de al doilea război mondial, numeroși cetățeni austrieci care refuzau să se înroleze în armata lui Hitler.

Din această parcare, pe o mică cărare, am coborât câțiva zeci de metri într-un punct situat deasupra unui perete stâncos din sud-estul muntelui. Este poate cel mai frumos și mai spectaculos punct de belvedere de pe Hohe Wand.

Imaginile panoramice, asupra vastei câmpii din Panonia, sunt magnifice, ai impresia că te afli în avion. Dacă pe partea de nord-vest a platoului am avut imagini cu munți și păduri, pe partea de sud-est nu vedem decât șes și culturi cu cereale.

Locul este foarte aglomerat, vizitatorii vin ca furnicile de pe traseele turistice ale muntelui. Mulți stau trântiți pe iarbă sau pe șezlongurile din lemn, se relaxează și parcă nu se mai îndură să meargă mai departe.

Cineva se mira că orașele austriece sunt goale în timpul weekend-ului. Este explicabil; cetățenii austrieci nu stau la televizor în weekend, majoritatea dintre ei pleacă să se plimbe în natură. Cine nu crede, să aibă curajul să vină duminică seara spre Viena prin A2. Acum 2 sătămâni între Graz și Viena se făcuse o coadă de mașini de 100 de km!!

Dar să revin la punctul nostru de belvedere și să arăt că tot aici se află și unul din cele trei locuri de lansare pentru planoriști și deltaplaniști.

Din păcate, muntele și-a luat și el tributul și unii dintre temerari și-au găsit sfârșitul pe Hohe Wand. O cruce mică, din fier, amplasată deasupra locului de lansare amintește de aceste tragedii. Gazda noastră ne spunea că din cauza curenților de aer, ce se formează din senin în partea de sud-vest a muntelui, unii planoriști sau deltaplaniști s-au lovit pur și simplu de stâlpii de tensiune ce alimentează cu electricitate satele din vale.

Atracția nr. 1 din acest punct de belvedere o constitue Sky Walk, o platformă din fier zincat montată deasupra peretului muntos. Dincolo de imaginile panoramice asupra văii din jur impresionează imaginile cu hăul care se vede sub picioare prin podeaua platformei. Deși spectaculoasă și deosebit de frumoasă, au fost și voci (și poate mai sunt) care au criticat acest ”implant” în peretele muntelui.

În continuarea vizitei am plecat cu mașina spre capătul de est al muntelui pentru a vedea un alt punct de belvedere deosebit de frumos, Felsenpfad (Calea stâncilor). Acest traseu impresionant este constituit din mai multe podețe metalice, legate între ele și fixate în peretele stâncos al muntelui cu șuruburi solide.

De-a lungul celor 140 de metri ai traseului avem imagini de vis asemănătoare cu cele de la terasa Sky Walk. Conform unui inscris de pe o pancartă situată la intrarea pe traseu, acesta a fost construit într-un timp record în perioada sept. 2002-aprilie 2003.

În mare cam asta a fost la Naturpark Hohe Wand. Și ca ziua să fie și mai plăcută, am coborât de pe munte la unul din tradiționalele restaurante rurale de tip Heuriger și la o cană de must am comentat impresiile lăsate de vizita în acest mic paradis montan.

Vacanțe cât mai frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 6171 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI