ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.09.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Srebrno Jezero - Lacul de argint de lângă Veliko Gradişte

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

La nici 3 km de orăşelul Veliko Gradişte, la gura de vărsare a râului Pek în Dunăre, se află una dintre cele mai renumite destinaţii de vacanţă din Serbia, Srebrno Jezero (Silver Lake).

Lacul este artificial, fiind de fapt o ramificaţie a Dunării care a fost barată. Cu o lungime de 14 km şi o lăţime de numai 0,3 km, Srebrno Jezero are o suprafaţă de aprox. 4,5 km². În ultimii ani, lacul a devenit o destinaţie foarte apreciată atât de turişti, cât şi de pescari. Apropierea de Veliko Gradişte, legăturile rutiere bune cu alte oraşe, dar mai ales faptul că Serbia nu are ieşire la mare, au făcut din Srebrno Jezero coloana vertebrală a turismului în regiune. Localnicii îl numesc "marea sârbilor".

După-amiaza, când scapătă după munte, soarele îşi trimite razele aproape paralel cu suprafaţa apei dându-i o strălucire de argint, de aceea lacul a fost denumit Srebrno Jezero - Lacul de argint.

Aflaţi într-o minivacanţă la Vinci - Golubac, aproape de Veliko Gradişte, am dorit să vedem şi noi această minunăţie a naturii căreia mâna omenească i-a adăugat noi valenţe, înnobilând-o.

În Veliko Gradişte, după Pozarevac cel mai important oraş din district, căutând drumul spre Srebrno Jezero, am oprit şi am parcat maşina lângă o clădire veche, dar îngrijită, situată lângă faleză. Cu decoruri pe faţadă, având înscrisuri latineşti şi slavone în partea superioară, "Carinarnica" este un edificiu înălţat în anul 1890, despre care am aflat ulterior că a fost sediul vămii, iar în prezent este sediul Poliţiei de frontieră. Un indicator rutier aflat chiar acolo, ne informa că până la Srebrno Jezero, destinaţia noastră, nu mai erau decât 2,7 km.

Pentru că ne aflam la malul Dunării, lângă parcul orăşenesc, nu puteam să nu dăm o raită şi pe acolo. Parcul - curat şi bine amenajat - situat chiar în spatele pieţei centrale, adăposteşte în umbra arborilor falnici locuri de joacă pentru copii, bănci pentru recreere orientate către Dunăre, un mic teatru de vară, precum şi monumente închinate eroilor care s-au jertfit în cele două războaie mondiale.

Primăria, o clădire frumoasă construită la începutul sec. XX, are un singur etaj şi un turn deasupra intrării principale.

Biserica Sf. Arhanghel Gabriel, situată vis-à-vis, construită în 1852, cu o singură turlă, are în partea superioară şi un ceas. În interior biserica este frumoasă, luminoasă, cu un candelabru impresionant şi multe picturi. Mi-au atras atenţia în mod deosebit stranele, scaunele pe care stau credincioşii în timpul slujbei, plasate de-a lungul pereţilor. La Biserica Sf. Arhanghel Gabriel din Veliko Gradişte acestea sunt albe, decorate cu albastru şi auriu, având fiecare o placă de marmură pe care este menţionat numele celui ce-l are sau l-a avut în posesie. Pentru că tocmai atunci sosea şi un alai de nuntă, am grăbit vizitarea sfântului lăcaş şi după câteva fotografii, am ieşit.

Aproape de biserică se află o şcoală gimnazială, o construcţie frumoasă, înălţată în stilul sfârşitului de secol XIX, având în faţa intrării bustul lui Miloje Vasić, cel care a pus bazele arheologiei în Serbia.

Din centrul orăşelului Veliko Gradişte şi până la Srebrno Jezero, pe şosea, după cum spuneam, drumul este de numai 2,7 km. Dacă sunteţi la fel de străini ca şi noi pe aceste meleaguri, vă informez că la numai un kilometru, un indicator dreapta trimite către Srebrno Jezero, dar că acesta este un drum inaccesibil pentru maşini.

Mai curând o facilitate pentru localnicii care vin aici la promenadă sau pentru cei care vor să ajungă la Srebrno Jezero cu bicicleta, acest drum este foarte frumos. Noi l-am nimenit din întâmplare. Maşina a rămas în aşteptare, aproape de locul în care începea faleza pietonală. O plimbare de 1,7 km pe o alee lată, asfaltată, cu pădurea pe partea stângă şi apele Dunării pe partea dreaptă, este o binefacere pentru oricine. Era weekend, iar localnicii - grupuri, grupuri, pietonal sau pe biciclete - ieşiseră la plimbare. Cu cât ne apropiam mai mult, aspectul aleii se schimba. La început doar cu stâlpi pentru iluminatul de noapte şi câteva bănci amplasate din loc în loc, apoi flancată de arbori şi garduri vii proaspăt tunse, trecând printre construcţii nefinalizate încă, pe lângă Clubul de Tenis, sfârşind la bariera care interzice accesul auto din celălalt sens, aleea este pavată într-un design fantezist.

Ghereta portarului care supraveghea intrarea în port a fost pentru noi punctul de informare turistică la Srebrno Jezero. Arătându-ne lacul din mijlocul căruia o arteziană trimitea către cer jeturi puternice de apă, completând în mod fericit decorul natural, portarul a confirmat că am ajuns deja la destinaţie. Tot el ne-a arătat care era calea de urmat în continuare, cu maşina, spre Cetatea Ram.

Poposind la capătul digului care separă apele lacului de cele ale fluviului, fotografiind, soţul meu a observat şi mi-a atras atenţia asupra faptului că nivelul apei în Srebrno Jezero şi Dunăre nu este acelaşi. Ulterior am aflat că datorită unei pompe puternice, nivelul apei din lac este întotdeauna mai mic, acesta fiind permanent aprovizionat cu apă proaspătă. Comparativ cu apele Dunării, apa lacului este cu mult mai limpede şi mai curată, de aceea Srebrno Jezero este căutat şi a devenit pentru sârbi o foarte populară staţiune.

Aici sunt multe case de vacanţă, pensiuni, hoteluri, restaurante şi terase. Aleile cu flori, umbra salcâmilor şi viţa de vie căţărată peste tot crează o ambianţă plăcută, de relaxare.

Cei care vin aici cu maşina, pot parca chiar pe dig. Din port, amatorii de plimbări pe apă pot închiria hidrobiciclete sau pot face minicroaziere cu vaporaşe. Dar, atracţia principală a Lacului de argint în perioada de vară rămâne totuşi plaja şi baia. Aici sunt şi bazine amenajate modern, atât pentru copii cât şi pentru adulţi.

Deşi ne-ar fi tentat să mai rămânem, a trebuit să facem cale întoarsă - tot pietonal şi tot pe faleză - pentru a ne recupera maşina.

Drumul spre Cetatea Ram pe care aveam în plan s-o vizităm în aceeaşi zi, ne-a adus din nou la Srebrno Jezero, de astă dată pe calea rutieră. Pe lângă ghereta portarului de la intrarea în port, apoi pe digul care separă Dunărea de lac, am continuat încă 15 km până la Ram, un sătuc aflat tot pe malul Dunării. Dar, despre asta, în viitor!


[fb]
---
Trimis de iulianic in 07.09.14 00:15:49
Validat / Publicat: 07.09.14 02:48:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SERBIA.

VIZUALIZĂRI: 18009 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Srebrno Jezero - Fântâna arteziană din Lacul de argint.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31700 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

iulianicAUTOR REVIEW
[07.09.14 01:13:10]
»

@webmaster: Vă rog, inseraţi

https://www.youtube.com/watch?v=sLtcfEoZe7I

Este un film care prezintă Srebrno Jezero în toate cele patru anotimpuri.

Mulţumesc!

webmaster
[07.09.14 01:25:12]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

--

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&Ema
[07.09.14 10:02:02]
»

Un articol excelent

Ma bucur ca votul meu v-a adus superbonus-ul

iulianicAUTOR REVIEW
[07.09.14 17:15:06]
»

@Dan&Ema: Mulţumesc!

ceasornicarul
[08.09.14 10:12:27]
»

La sfarsitul lunii, voi petrece un sejur de 7 nopti la Srebrno Jezero, tot ce ai scris legat de Serbia imi este de un real ajutor, iti multumesc.

Am inteles ca, din Veliko Gradiste sunt doua drumuri de acces spre lac, respectiv unul asfaltat si unul impracticabil pentru autoturisme, as dori sa-mi dai cateva detalii legate de accesul spre drumul asfaltat, iti multumesc.

Deasemenea inteleg ca, faleza pietonala leaga practic lacul de oraselul Veliko Gradiste.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[08.09.14 10:44:13]
»

@ceasornicarul: Din Veliko Gradişte, din port, mergând spre stânga, de-a lungul Dunării, se ajunge imediat (cam după 1 km) la o deviaţie spre dreapta. Pe indicator scrie Srebrno Jezero 1,7 km, dar alături este şi semnul de drum înfundat. O iei pe acolo numai dacă vrei să mergi pe faleză şi ea asfaltată, dar barată cu stâlpi mici de beton, care nu permit accesul auto.

Cei care vor să ajungă cu maşina la Srebrno Jezero nu fac dreapta, ci continuă drumul înainte. Vor ajunge chiar în centrul staţiunii. Nu trebuie să-ţi faci probleme, nu este nimic complicat! Sunt îndicatoare în zonă şi cred că orice localnic întrebat, îţi poate da lămuriri.

Îţi doresc un sejur plăcut la Srebrno Jezero, iar la întoarcere sper să-ţi citim impresiile!

ceasornicarul
[08.09.14 11:17:46]
»

@iulianic: Ok, iti multumesc.

Cami65
[27.06.17 07:45:47]
»

am vazut ca este si un aqua park in Veliko Gradiste... cumavem acces acolo? Multumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Cami65, ceasornicarul, Dan&Ema, iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Srebrno Jezero (Silver Lake):

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058398008346558 sec
    ecranul dvs: 1 x 1