ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.05.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Pitesti
ÎNSCRIS: 21.02.09
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUN-2013
DURATA: 15 zile
cuplu fara copii
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Ghid (de)spre Austria

Niederösterreich CARD

TIPĂREȘTE

Bună ziua! De câțiva ani, sunt membru chibiț al amfostacolo.ro, pe care-l citesc „din scoarță-n scoarță”. Faptul că nu am scris nici un review (îmi fac un pic de autocritică – am fost un porc mistreț...) se datorează în mare parte faptului că mi-a fost teribil de lene (mistreț, precum am spus) și faptului că, despre aproape tot ce aveam de scris, cineva o făcuse cu infinit mai mult talent și atenție la amănunte.

Ținând cont de faptul că, de prin 2009, merg în excursii cu impresiile voastre prosapăt citite în minte (și am ferit multe țepe, cu această ocazie), am observat că există un subiect despre care aș putea să scriu câte ceva și care v-ar putea folosi, în peregrinările dvs. pe frumoasele plaiuri austriece.

În primul rând, am un frate în Viena... La început, foloseam Viena ca și cazare de tranzit – atunci cînd îmi fceam concediile în locații mai îndepărtate, musai stăteam câteva zile pe la fratello. Timp de vreo 2-3 ani mi-am umplut zilele de Viena (serile ne turnam bere și-n papuci, deci aveam ce face...) luând la mărunțit sudul Cehiei și orașele din Austria de Sus și de Jos. Asta pănă când am descoperit Niederösterreich CARD.

Pentru a vă informa mai bine este bine să intrați pe Niederoesterreich-Card. Pentru cei care nu cunosc germana este un pic mai complicat, deoarece site-ul nu are decât varianta în limba germana. Eu am folosit Google Translate. Bine, după 5-6 ani de concedii în zonă, am reținut câteva cuvinte de bun simț, care m-au ajutat. Valabilitatea card-ului este 1 aprilie anul curent - 31 martie anul viitor, iar pe mine m-a costat 53 euro / pers (fetița noastră era prea mică pentru a o putea lua cu noi, dar există veriantă și pentru kinderi). Anul acesta văd că este 54 euro...

De aici Niederoesterreich-Card puteți descărca pdf-ul cu catalogul pentru anul acesta. În catalog sunt toate locațiile acoperite de card (la fiecare fiind indicate adresa, pagina web, telefon, itinerariu, o mică descriere, o fotografie sugestivă și, bineînțeles bănuțul de care ești scutit – ca posesor al card-ului).

Card-ul poate fi achiziționat de la orice tutungerie (există pe site o lungă listă a acestora, grupate pe zone, cu tot cu adresele lor - pentru utilizatorii GPS), moment în care primești și catalogul. Catalogul poate fi găsit, de asemenea, cam la toate obiectivele de TOP (gratuit). Că a venit vorba – sunt mai multe obiective notate cu TOP. Pentru cei care nu au prea mult timp la dispoziție, este bine să le atace pe acestea.

De asemenea, o dată cu cardul primești și o broșurică cu obiectivele TOP ale Austriei de Jos. Majoritatea acestora sunt acoperite de card. Pe mine mă apucase lenea să tot caut în catalog și mergeam după broșurica TOP. Astfel am ajuns la Schloss Rosenburg. Aici am aflat că nu este acoperit de card. Tot card-ul m-a scos apoi la liman, căci am vizitat mănăstirile Geras și Altemburg (pentru a nu fi bătut drumul de pomană) dar aceasta este o altă poveste.

Ca și concluzie, card-ul este perfect pentru minim 7-10 zile (cu cazare, de preferat, în Viena), obligatoriu auto. Este bine a se face un plan amănunțit înainte - orele de intrare sunt funny, cu pauze de prânz, cu anumite zile nelucrătoare (nu neapărat luni), sau - logic - sezoane lucrătoare / nelucrătoare (pentru piscine, de exemplu). O dată achiziționat este bine să vă programați, în anul calendaristic acoperit, măcar două excursii în Austria de Jos (eu am fost de 3 ori - 37 zile cu tot cu drum, dar eram așa de încântat de card-ul meu încât vizitam obiective chiar și în zilele de drum). Îmi amintesc, cu plăcere, că am plecat dimineața din Pitești și, până să ajung la fratello, am băgat o baie la o piscină din Hainburg a. d. Donau (acoperită de card) în care limba oficială era… slovaca.

A! Și încă ceva: sunt foarte importante informațiile înscrise la obiective ca Tipp.

O părere personală: cardul este dedicat, să zic așa, pensionarilor din Austria de Jos… Cu excepția obiectivelor importante (în special cele TOP) sau a celor din zone super turistice, limba de bază este germana. Oricum când te văd cu card-ul, personalul îți vorbește automat în germană, fiind un pic surprinși când vorbești engleză (vorbesc de obiectivele mai puțin importante - în special piscinele din orășele). Unul chiar m-a întrebat cum am aflat de card… Sau poate am nimerit eu pe tura pe care nu trebuia…

Ca încheiere, am acoperit intrări de 1418,20 € / 2 persoane. Am încercat să postez și programul meu, dar era sub formă tabelară și nu am putut. În fine, pentru cine dorește un program pe zile, poate să mi-l solicite. Toate cele bune.


---
Trimis de andi1972 in 17.05.14 14:24:03
Validat / Publicat: 17.05.14 16:33:54
VIZUALIZĂRI: 3413INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andi1972); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Oberes Belvedere - intrarea este asigurata numai pentru Unteres Belvedere. Dar, pentru amandoua, se plateste o suma modica (vezi Tipp)...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster [17.05.14 15:57:50] »

@andi1972: bun-venit, cu ocazia acestei "spargeri a gheţii", în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare. Cu atât mai mult cu cât ai - din câte se vede în acest prim articol - lucruri atât de interesante de împărtăşit...

-

Mutat la rubrica "Ghid (de) spre Austria" (deja existentă pe sait).

Dabator [18.05.14 13:19:03] »

@andi1972: Splendid debut!

andi1972 [18.05.14 14:51:00] »

@Dabator: Multumesc!

claudiu 71 CONS. ONORIFIC AFA / AUSTRIA [18.05.14 17:52:38] »

@andi1972: De asemenea un mare "LIKE" pentru debut dupa se pare o lunga perioada de "chibitat".

Util si la obiect subiectul abordat se pare ca cel putin in Austria intram in era Big-Card

andi1972 [29.05.14 15:27:34] »

@claudiu 71: O largă plecăciune... Mulţam fain!

columi [26.02.15 16:10:56] »

Super articolul. Locuiesc in Austria si m-ai convins ca-i bine de achizitionat acest card! Poti sa detaliezi, locurile sau mai bine zis obiectivele care ti-au placut cel mai mult? Multumesc

andi1972 [08.03.15 17:44:46] »

@columi - Ura! Scuze ca nu am raspuns mai devreme, dar am casa-n santier si ma "bat" cu zugravii si parchetarii. Mosh, nu o sa intru in detalii referitoare la destinatii (cel putin nu acum) dar pot sa-ti trimit un tabel *. doc cu tot ce am facut... Poate te ajuta... Daca este OK, da-mi adresa de e-mail. Toate cele bune.

radurdc [10.11.16 21:32:29] »

@andi1972:

Felicitari pentru review! As dori va rog acel tabel doc despre care vorbiti! Multumesc!

andi1972 [10.11.16 22:11:18] »

@radurdc: Bună seara. Îmi trebuie o adresă de email... Nu am reușit să post-ez un tabel *. doc pe AFA (poate nu știu eu cum...). Și userul columi s-a arătat interesat - vezi mai sus, dar nu mi-a transmis adresa de email (privat sau pe Ecouri...).

Toate cele bune.

radurdc [11.11.16 09:37:31] »

@andi1972:

Buna ziua!

Nu puteti primi mesaje private! Trebuie sa umblati la setarile contului dvs! Astept va rog acel doc. [...]-editat WM. Multumesc anticipat!

O zi frumoasa!

webmaster39 [11.11.16 09:48:37] »

@radurdc: Pe AmFostAcolo nu acceptăm postarea în clar a informaţiilor cu caracter personal (nume, numere de telefon, adrese de mail, etc). Aceste info se pot trimite/primi însă prin mesaje private, destinatarul primind aceste mesaje în aceeaşi căsuţă de mail în care primeşte şi înştinţările despre ecouri.

Pentru a transmite un mesaj personal: click pe linkul "mesaj pers" afişat la fiecare ecou, lângă username (ori click pe username, apoi - în fereastra nou-deschisă - pe linkul "trimite mesaj pers").

Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă bifată opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI. Opțiunea se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.

andi1972 [11.11.16 10:06:54] »

@radurdc: Mulțam fain! Nu aveam "bifă" pentru mesaje private la setările contului. Acum am... Din păcate, la (...), primesc următoarea informare: "Please Enter an Email Address. Please specify at least one recipient in the TO: field."

Toate cele bune.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andi1972, claudiu 71, columi, Dabator, radurdc
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0554101467133 sec
ecranul dvs: 1 x 1