De la Viena spre inima Zillertal-ului

TIPĂREȘTE

A 3- a parte o puteti citi aici.

Eram inca in parcarea mare din fata mall-ului SCS 1 de langa Viena, cand am dat GPS-ului sa ne duca la adresa pensiunii noastre din satul Niederhart, sat aflat langa Hart im Zillertal.

Am mai fi vrut sa ramanem la cumparaturi, era atat de frumos inauntru la acele mall-uri, dar oboseala si faptul ca eram grabiti sa ajungem cu bine sa ne cazam departe de acolo au invins toate tentatiile.

Asadar la ora 15 am lasat Viena in urma si toate acele momente frumoase si am pornit mai departe.

Distanta :

De la Viena pana la Niederhart pot sa va spun ca sunt 454 km, facuti in 4 ore si jumatate, iar traseul urmat a fost: Viena (A1) - St. Polten - Linz- Mondsee - Salzburg (E60, E 52) - Siegsdorf- lacul Chiemsee-Rosenheim (E60, E45) -Kufstein-Worgl (A12, E60) -Jenbach- Fugen-Niederhart. Am ajuns seara la ora 19,30.

De la Viena la St. Polten sunt 64 km si de la St. Polten la Hart im Zillertal sunt alti 390 km.

Mai exista un alt traseu mai lung daca din Viena se merge spre Bad Voslau. Asa se faceau mai mult de 500 km.

Noi am ales traseul prin St. Polten si astfel, urmand strict indicatiile GPS-ului, masina noastra draga ne-a purtat pe autostrada pe niste drumuri de vis.

Am iesit din Viena si am mers pe autostrada A1 in continuare. Se pornise o ploaie din aceea puternica si suparatoare, probabil era acel regret ca lasasem Viena in urma. Pe autostrada nu vedeam mai nimic, nici cu viteza prea mare nu mai puteam merge si nici poze nu prea reuseam sa facem. Trist lucru.

Scurta vizita la abatia Melk

Dupa ce am trecut de St. Polten, fiindca stiam ca exista in apropiere un obiectiv turistic deosebit care este pe lista monumentelor UNESCO, nu aveam cum sa mergem mai departe si asadar am parasit pentru aproximativ o ora autostrada. Am virat spre dreapta, conform indicatorului si asa am ajuns la Abatia Melk, la care multi dintre voi ati ajuns deja.

Despre informatii mai detaliate privind istoria acestui minunat loc puteti citi aici.

Abatia Melk se afla sus pe un deal, la poalele caruia se afla si localitatea cu acelasi nume. Este un obiectiv turistic deosebit, multe autocare aduc turisti aici deoarece localitatea Melk este aproape de Dunare dar si de Viena. Toata acea zona este deosebita, de la localitatea in sine pana la acea abatie de sus de pe deal. Este imposibil ca pe vreme buna, cand este senin afara sa nu admiri aceasta manastire de pe autostrada undeva in partea dreapta deoarece chiar si de la distanta abatia se poate vedea usor, ea fiind destul de mare dar si f. bine indicata. Se pare ca austriecii stiu sa faca reclama la obiectivele lor turistice si asta peste tot am vazut pe unde am ajuns.

Tin minte ca am ajuns intr-o parcare mare si imediat am oprit si am mers pe jos de acolo. Afara era destul de frig, nu cred ca erau nici 14 grade, dar asta nu ne-a impiedicat sa mergem sa o vizitam, atat cat se putea.

Am mers drept inainte pana ce am ajuns la niste scari frumoase care erau de o parte si de alta a aleii. Am coborat acele scari si am ajuns astfel in gradina luxurianta a abatiei. Totul era minunat ce am vazut, aleile parcului erau deosebit de ingrijite, nicio hartie aruncata, era atat de curat, atat de multa liniste, pasarelele din gradina cantau frumos, aleile erau pline de tot felul de plante, de arbusti ornamentali iar gazonul era de un verde crud, iti odihneai ochii doar privind acel verde. Am mers incet prin acea gradina si am ajuns la poarta abatiei. De aici am pasit intr-o curte interioara, unde de jur imprejur era cladirea abatiei. In mijlocul acelei curti imense era o fantana arteziana superba. Predomina peste tot portocaliul iar toata acea cladire am inteles ca adaposteste mai multe obiective importante. In stanga cum intri in acea curte interioara se afla casa de bilete unde esti pe deplin informat despre tot ce poti vizita acolo. Ti se dau pliante, poti cumpara souveniruri diverse, poti vedea toata harta abatiei cu localizarea tuturor incaperilor dar si a tuturor obiectivelor mai importante. Pe langa toate acestea poti vedea o harta cu toate manastirile mai importante pe care le poti vizita in toata zona aceea. Ce multe lucruri utile am putea invata noi de la ei!

Abatia este imensa, are f. multe incaperi si te poti rataci usor. Iti trebuie si timp la dispozitie dar si picioare ca sa poti vizita tot ce este de vizitat. Cele mai importante obiective am inteles (de pe internet) ca sunt expozitia muzeului, camera bibliotecii, camera de marmura, scara aceea in spirala, deosebita, in stil rococo pe care am admirat-o doar in poze si - poate cea mai importanta ramane biserica de aici, in stil baroc, considerata ca,,fiind una dintre cele mai frumoase biserici din lume''. Cu regret o spun, noi nu le-am vizitat, dar fiindca ne-am propus ca sa mai mergem in Austria, cu alta ocazie vom poposi mai mult aici. Am ajuns doar pana in acea curte interioara.

Am plecat intr-un tarziu iar spre masina nu inainte de a observa ca langa acea parcare este o statie de minicar, unde un trenulet dragut te poarta de jos din localitate pana aici. Era expus si orarul de functionare al acelui trenulet.

Am pornit asadar mai departe si am mai facut o oprire pe autostrada A1 la unul dintre acele multe magazine numite Landzeit care apar din loc in loc pe autostrada. Sigur va amintiti de ele. Am intrat intr-unul la intamplare doar din curiozitate. Este f. frumos si ,,tentant’’ tot ce am vazut noi acolo inauntru, de la curatenia desavarsita, costumele acelor ospatarite (camasute albe si pieptarasele acelea dragute ale lor) si pana la diversele sortimente de mancaruri. Dar pe cat de tentant era totul inauntru, pe atat de scump. Inauntru am zarit un restaurant unde puteai alege unul dintre multele sortimente de mancare, iar pe langa toate acele sortimente erau prajiturile, absolut tentante. Nu mai spun ca ne faceau absolut toate cu ochiul, chiar cu disperare. Cine iubeste capsunii nu va putea rezista acelor sortimente de prajituri cum n-ati mai vazut, sunt sigura de asta. Tot inauntru am admirat un magazin frumos cu multe souveniruri dar toate f. scumpe. Am iesit asadar de acolo si chiar eram hotarata ca de acum inainte sa evit acele Landzeit-uri.

Inainte de a ajunge la Salzburg stiu ca autostrada trecea printre dealuri inalte, uneori urca, alteori cobora serpuind la vale. Autostrada era impecabila si peisajul, daca n-ar fi fost ploaia aceea, ar fi fost de vis. Eram uneori sus pe niste viaducte si GPS-ul ne indica cateva lacuri pe langa care chiar am trecut. Se vedeau in stanga noastra si dupa cum ne arata GPS-ul erau destul de mari. Am trecut asadar pe langa lacurile Attersee, Mondsee. Imi imaginez ce e si acolo.

Dupa ce am trecut de centura orasului Salzburg am intrat imediat pentru o bucata mica de traseu si in Germania. Nu era nicio granita si nici nu ne-am dat seama ca la un moment dat iesisem din Austria si intrasem in Germania, daca nu primeam pe telefon un ,,Bun venit in Germania’’. Dar si de pe ecranul GPS-ului disparuse limita de viteza de 130 km/h cat era pt. Austria, va dati seama? Practic erau multe portiuni de sosea pe care fiecare bolid alerga cu cat il tineau caii putere. Eram pe alta planeta, asa ne simteam, parca zburam. Cat aveam? 140-150 km /ora, cine mai stie dar si ce mai conta oare?

Aici masina noastra era, draga de ea, acasa in tara ei de bastina si avea o placere nebuna sa zboare pe sosele. Se saturase de toate drumurile noastre mizerabile din tara, de curbe si de gropi. Aici era la ea acasa, printre fratii si surorile ei, deoarece pe acele sosele impecabile ,,zburau’’numai Audi, Volkswagen, Opel si cam atat. Mai trebuie sa va mai spun ca toate, sau aproape toate erau doar break-uri?

De la nemti am facut plinul la masina, am platit 96 E pentru 61,19 litri de motorina deci 1 litru a costat 1,56 E.

In Germania traseul a fost la fel de frumos, stiu ca la un moment dat am trecut pe langa lacul Chiemsee, se vedea in dreapta autostrazii, era f. aproape de noi si era si f. mare.

La un moment dat am intrat iar in Austria, asta am observat noi cand pe ecranul GPS-ului a aparut iar acea limita de viteza de 130 km/ora.

Ca si peisaje pot sa va spun acum ca au devenit tot mai frumoase dupa ce am trecut de Salzburg, iar cand am intrat in Zillertal, parasind autostrada spre dreapta, peisajul a devenit de vis. Practic muntii aceia inalti care pe varfuri erau plini de zapada i-am vazut incepand cu parasirea autostrazii, cum ne-am incadrat pe soseaua care duce spre Zillertal. Stiu ca am ajuns la o benzinarie Agip unde la sensul giratoriu am iesit pe la a doua iesire, am mers tot inainte, am trecut printr-un tunel si de aici cand am iesit ne simteam in paradis. In fata noastra s-a deschis acea splendoare, zona Zillertal. Muntii impovarati de zapada erau de o parte si de alta a soselei si la poalele lor dar si pe la mijlocul acelor munti se aliniau frumos mai multe localitati.

Se distingeau mai multe biserici, semn ca erau mai multe localitati, fiecare localitate avand o bisericuta a ei. Prin toata acea vale curgea un rau care ulterior am aflat ca se numeste tot asa-raul Zeller.

Pe la acea benzinaie Agip unde era sensul giratoriu am trecut aproape in fiecare zi in plimbarile noastre, mi-a devenit acum atat de banala, de cunoscuta incat acum, daca m-ati lasa acolo in fata benzinariei, cu ochii inchisi as merge direct la pensiunechiar daca sunt cei 8 km de facut.

Ca sa ajungem in satul Niederhart se intra putin in frumosul orasel Fugen unde inainte de a ajunge la o biserica, langa un turnulet aflat la sosea si unde pe colt este un magazin cu articole pentru copii, se afla un indicator, se merge in stanga spre Hart. Am virat de aici spre stanga, am trecut pe sub un pod pe sub soseaua care merge spre statiunea Zell am See. Se merge mai departe, am trecut pe langa o fabrica de cherestea, se trece podul peste raul Zeller si gata, am ajuns. Din Fugen sunt 1,5 km pana la pensiune si practic ne-am apropiat incet de versantul muntos din stanga soselei pe care am venit...

Era deja ora 19,30 in seara zilei de 7 aprilie 2012 cand am parcat in fata pensiunii. Nu mai puteam de fericire, parca uitasem si de oboseala de peste zi, uitasem de tot cand vedeam ce e in jurul nostru, unde nimerisem noi, intre acei munti cu crestele albe si in care parca se stransese toata frumusetea vietii mele.

Ne-am prezentat la receptie, am dat voucherul, am completat un formular si imediat am primit cheile de la cele 2 camere ale noastre.

Apoi, afland ca masa de seara este pana la ora 19,30 si fiindca atunci era deja ora 19,30, am fost condusi imediat spre restaurantul de acolo. Poate in alta parte nu ne-ar mai fi primit deoarece era ora inchiderii si poate in alta parte ora sosirii noastre nu ar fi interesat pe nimeni. Dar asta nu aici.

Despre minunatele clipe pe care le-am trait in acele locuri, despre pensiunea noastra draga, despre toata zona aceea, despre excursiile facute si despre toate frumusetile vazute, am sa va povestesc cu mult drag in continuare.

---

VIZUALIZĂRI: 4263 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI