ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.07.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 06.04.10
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
FEB-2012
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 19 MIN

În vizită la Salvador Dalí

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Nu cred că e motiv de rușine, nici măcar de jenă, să recunosc că sunt un... fan al desenelor animate! În virtutea acestei pasiuni împărtășite din fericire și de ceilalți membrii ai familiei, cu câțiva ani în urmă, pe vremea când fiul meu deja nu mai era un prunc, l-am descoperit pe... Salvador Dalí! Personalitatea maestrului, cu adevărat scoasă din tiparul omului obișnuit, mi-a fost revelată de un film de animație lung de aproape 7 minute, pe care l-am descoperit printre alte clipuri ce făceau când și când, obiect de divertisment pentru mine și familia mea. Dar acel filmuleț nu semăna nici cu Tom și Jerry, nici cu Mickey Mouse, nici cu ciocănitoarea Woody și nici cu Bambi. ”Destino” este o poveste ciudată, parcă neterminată, care nu pune la grea încercare capacitatea de înțelegere și interpretare a unui copil, chiar și de doar 3 ani. Pentru el poate fi doar un alt basm cu eroi frumoși și grațioși care pot să zboare și să se transforme în te miri ce. Pentru mine însă, acel filmuleț a insemnat o cortină în spatele căreia am imaginat multe scenarii, multe întrebări care așteptau răspuns, multe enigme ce se cereau descifrate. Și dincolo de această neașteptată sete de a descoperi și a merge cu imaginația peste hotarul poveștii, l-am întâlnit pe Dalí, căci marele geniu al suprarealismului semnează alături de un alt geniu al creației, Walt Disney, scenariul și animația acestui minunat poem imagistic.

De atunci n-am încetat a-l căuta pe cel ce se autointitula ”divinul”, descoperind mereu și mereu lumea ireală, dar cu atât mai fascinantă a tablourilor lui. Cu toate acestea, nu mi-am imaginat niciodată că... ”destinul” mă va aduce vreodată în casa unde a trăit și a murit inimitabilul artist. De fapt, n-a fost o surpriză a destinului, ci o alegere deliberată, o oportunitate pe care n-am ezitat s-o exploatez cu prilejul sejurului pe Costa Brava de la începutul anului 2012: o excursie opțională de o zi cu această destinație am găsit-o pe lista ofertată de turoperatorul spaniol - Blau Mari și niciunul dintre turiștii ce făceau parte din grupul nostru n-a ratat-o. De pe Costa Brava se poate ajunge la Figueres și cu trenul sau cu liniile de autobuze ale Companiei Sarfa, dar în ciuda prețului mai mic și a oportunității de a vedea și celelalte stațiuni litorale, am preferat această excursie opțională pentru trei motive: comoditatea transportului (plecare și întoarcere din/în fața hotelului unde eram găzduiți, evitarea deselor opriri în stațiile de pe traseu, debarcare în proxima vecinătate a obiectivelor de vizitat); siguranța că vom beneficia de explicații detaliate și competente din partea concetățeanului nostru, Cristian, ghid al agenției spaniole, care făcuse deja proba profesionalismului său în cursul altor două excursii, realizate cu aceeași firmă; economie de timp și energie pentru alegerea traseului, a obiectivelor și rezervarea biletelor de acces.

A fost o excusie de o zi, consacrată în prima ei jumătate orașului Girona, aflat la cca. 100 km nord de Barcelona, iar după ora prânzului și după alți 100 km străbătuți tot în direcția nord, spre granița franceză, orașului Figueres, localitatea natală a lui Salvador Dalí.

Figuerés este un oraș mic, cu o populație sub 50 mii locuitori. Cristian ne-a spus că este înfrățit cu Craiova, sincer, nu cunosc criteriile după care se înfrățesc orașele, sau dacă e doar o chestiune de simplă opțiune, dar referindu-mă strict la exemplul de față, nu există nicio imagine care să-mi sugereze apropierea dintre cele două orașe, ba dimpotrivă, îmi par cu totul deosebite.

Figuerés păstrază încă aerul arhaic al evului mediu, dar și pe cel al începutului de secol XX. În ciuda faptului că aici se află cel mai mare monument medieval din Catalonia (Castelul Sant Ferran), orașul nu mai oferă călătorului avid de cunoaștere și alte relicve notabile ale istoriei și civilizației. Cu toate acestea, s-a dovedit statistic că Figuerés este unul dintre cele mai vizitate orașe spaniole. Notorietatea lui se leagă de circumstanța de a fi fost locul unde s-a născut, a copilărit și a murit celebrului Salvador Dalí.

Se cuvenea deci ca orașul să pună în valoare legătura sa cu destinul marelui pictor printr-un monument reprezentativ. Acesta este muzeul pe care însuși Dalí l-a plămădit, mai întâi în propria-i imaginație și viziune, apoi în realitatea materială.

Teatre Museu Dalí a reprezentat, firește, principalul subiect al vizitei noastre în Figuerés.

În jurul orei 13 am debarcat în parcarea de autocare de pe Carrer Canigo, în imediata apropiere a Pieței Gala-Salvador Dalí, în perimetrul căreia este situat muzeul. Cristian și-a intrat pe dată în rol și a început să ne depene povestea acestui perimetru citadin, care cuprinde în prezent Muzeul Dalí, inclusiv L'Espai Dalí-Joies (Expoziția de Bijuterii Dalí), Biserica Sant Pére (în care a fost botezat artistul) și o mulțime de cafenele și boutiquri.

Am aflat astfel că piața a fost amenajată în 1850, pe seama unui proiect de urbanizare a suprafeței de teren ocupate de un vechi cimitir. A funcționat la început ca piață de pește, apoi, peste doar câțiva ani, spațiul a fost alocat construirii Teatrului Municipal Figuerés. Clădirea realizată, o construcție monumentală proiectată de Roca i Bros și Felix Cage, a fost foarte populară până la începutul sec. XX, când cinematograful în plin avânt a eclipsat spectacolul de teatru. Ulterior, în timpul Războiului Civil din Spania, construcția a fost parțial distrusă, apoi incendiată de trupele franchiste în 1939 și în cele din urmă abandonată vreme de câteva decenii.

Legat de acest edificiu prin amintiri ce i-au marcat copilăria și adolescența, Dalí a hotărât să întreprindă cele necesare pentru a-l repune în valoare: a solicitat municipalității să-i pună la dispoziție clădirea abandonată de atâta vreme în deplină uitare, pentru a deschide în incintă un muzeu consacrat operei sale. Pentru materializarea acestui proiect, oficialitățile i-au propus inițial o sală din Museu de l'Empordia, dar pictorul a refuzat: ”nu vreau o sală, vreau un muzeu la Figuerés”, a pretins el. După câțiva ani de muncă, muzeul mult visat de Dalí a fost finalizat. A fost deschis publicului în 1974, iar azi e, se spune, cel mai vizitat muzeu din Catalonia și al treilea din Spania. Ca gamă de exponate, muzeul acoperă întreaga perioadă de creație a pictorului, începând din tinerețe și până în ultimii ani de viață, dar și o sferă completă a preocupărilor sale artistice: picturi, sculpturi, gravuri, fotografii, design, mobilier ambiental, bijuterii, holograme, jocuri optice sau stereoscopice, instalații multimedia cu o colecție de tablouri miniaturizate și desene animate. Acestora li se adaugă colecția de artă particulară a pictorului și … monumentul funerar care adăpostește spre eternitate trupul său trecut în neființă.

La locul debarcării, dar și în drum spre intrare, atenția ne-a fost atrasă, cum altfel, de imaginea ieșită din comun a clădirii muzeului. Cu o fațadă ca un zid de cetate, de culoare roșu-cărămiziu, cu un turn de colț circular, lipsit de ferestre (Turnul Galattea a fost locuință particulară pentru Dalí) și cu o cupolă de sticlă alb-albăstruie, probabil că impresia noastră n-ar fi fost atât de profund forțată la comparații și interpretări, dacă elementele de decor ale zidului n-ar fi pe cât de originale, pe atât de neașteptate: extremitatea de sus a zidurilor este ”cuibar” al multor ouă gigantice, aliniate la distanță egală între postamentele unor fragile statui aurite în diferite posturi, iar pereții sunt ”brodați” cu niște forme ciudate, aproape triunghiulare, ieșite în relief.

La îndemnul lui Cristian, am încercat să dăm un sens interpretativ al acestor elemente, ce fără doar și poate, s-au dorit dintru început secvențe ale unui veritabil spectacol. Și dacă privind la lanțul de ouă și statuete aurite, am îndrăznit să mă gândesc că probabil s-a încercat a se face o legătură subtilă între simbolul fecundității (oul) și nenumăratele ipostaze în care ne putem naște (statuile), spre a sublinia triumful vieții pe drumul de la simpla idee și până la maiestuoasa creație, în ceea ce privește ciudatele aplicații de pe pereți, n-am putut să fac nicio asociere și nici să dau vreun înțeles acestei alegeri în finisajul fațadelor. Cristian a fost ușor amuzat de strădaniile noastre de a ghici ce reprezintă acele cocoloașe de culoare crem-bej aplicate pe zid. Ne-a povestit că un sondaj pe această temă a avut cele mai năstrușnice rezultate, imaginația celor intervievați mergând de la ideea unei țestoase preistorice, la aceea a unui ”ou însărcinat” și până la cea a unui…. răhățel de câine! După opinia mea, această ultimă alternativă nici nu e prea lipsită de substanță, cunoscută fiind pasiunea lui Dalí pentru excremente, care meritau după opinia lui, același respect ca pentru tot ceea ce rezidă din trupul uman: idei geniale și deșeuri organice deopotrivă.

În cele din urmă, tot Cristian ne-a dezvăluit adevăratul înțeles al acelui uimitor decor, așa cum l-a deslușit însuși pictorul la inaugurarea muzeului: ouăle gigantice sunt perpetue amintiri intrauterine (?!), iar formele triunghiulare de pe pereți sunt doar…pâini tradiționale catalone, cunoscutele ”Pa de Payés”, într-o versiune miniaturizată, caracteristică zonei Figuerés. Aceste pâinișoare se pare că au fost o obsesie a lui Dalí, căci le-am întâlnit în multe tablouri, iar plăcerea zgomotoasă și provocatoare (chelfăia, plescăia, sorbea, râgâia) cu care consuma la orice vreme "pa amb tomàquet", adică pâine prăjită, unsă cu roșii, ulei și sare, a rămas de poveste. Și tot de poveste este și momentul de-a dreptul șocant, când debarcând pentru prima dată pe pământ american, Dalí li s-a înfățișat celor ce-l așteptau la aeroport cu o pâine veritabilă așezată pe cap, din care ciugulea cu nonșalanță din când în când, câte o firimitură! Povești adevărate cu tentă anecdotică, dar care ne arată că hotarul între bunele și relele maniere nu-l poate stabili decât un geniu.

Am depășit clădirile administrative ale Fundației Gala-Salvador Dalí, care gestionează moștenirea artistică a marelui pictor și în sfârșit, iată-ne în fața intrării în muzeu. Ne aflam în Piața Gala-Salvador Dalí, foarte aproape de zidul Bisericii Sant Pere în care a fost botezat Dalí și alături de câteva monumente nonconformiste. Preț de câteva minute, atâtea câte i-au fost necesare lui Cristian pentru a ridica tichetele de intrare anterezervate și a ni le distribui, am făcut câțiva pași și am aruncat câteva priviri iscoditoare primprejur.

Curând ni s-a alăturat și Cristian cu explicațiile de rigoare. Cele trei monumente care înnobilează estetica pieței și monopolizează atenția vizitatorilor ne-au fost prezentate pe rând, oprindu-ne câteva momente în fața fiecăruia.

Monumentul Francesc Pujols (poet, romancier și filozof catalan de renume, care l-a fascinat pe Dalí într-atât încât i-a dedicat nu numai acest monument, ci și un tablou, precum și o carte ce reproduce conversațiile și corespondența dintre ei) a fost amplasat chiar în mijlocul pieței. E o creație artistică greu de descifrat, care se încadrează perfect în panoplia daliană a lucrărilor extravagante ce-ți pun la încercare discernământul și intuiția.

Puțin mai departe, în dreapta pieței, ne întâlnim pentru prima dată cu obsesia lui Dalí pentru sertare: o coloană subțire, înaltă cât clădirea, este o colecție de sertare supraetajate care alcătuiesc ”obeliscul televiziunii”, realizat de germanul Wolf Vostell, unul dintre protagoniștii și promotorii artei media. În capătul lui superior, un bust de cariatidă poartă nu povara vreunui fronton, ci doar două antene de televiziune. Din ansamblul monumental semnat de Vostell mai face parte și portretul lui Dalí cu televizor și becuri, plasat alături de obelisc, într-o vitrină încastrată în zid.

La mică distanță spre dreapta, aproape de ieșirea din piață, o altă coloană ne surprinde cu estetica ei: este realizată din anvelope suprapuse, iar în vârf, într-o ipostază complet relaxată, un bărbat odihnește într-un jilț de piatră. Este statuia pictorului oficial al lui Napoleon, Ernest Meissonier, reprezentat exact în postura pe care singur a imortalizat-o în celebrul său tablou ”Autoportret”. Meissonier a fost primul artist care l-a inspirat pe Dalí la începutul carierei sale, mai ales în subiectele cu peisaje.

Înainte de a accede în muzeu, am fost sfătuiți să aruncăm o privire mai atentă intrării oficiale în muzeu. Apoi am aflat că arhitectura și realizarea acesteia aparțin unui român stabilit la Paris (unde a și murit trei luni mai târziu de vizita noastră), pictorul și sculptorul Horia Damian. Dovadă a supremei sale prețuiri umane și profesionale, Dalí i-a propus artistului român în 1973 să realizeze intrarea monumentală pe care și-o dorea la Teatrul Muzeu din Figuerés. Damian a conceput proiectul în temeiul formației sale de arhitect (a absolvit Institutul de Arhitectură din București) și în cursul mai multor călătorii la Figuerés, a urmărit personal realizarea lucrării. Amprenta personalității sale rezidă din aceea că intrarea în muzeu se deosebește de restul construcției, printr-o eleganță arhitecturală clasică, ușor aristocrată, în care, picturile, sculpturile, designul arhitectural, sunt nu numai elemente de decor, dar și exponate.

În sfârșit, ne-am reîntors la intrarea vizitatorilor. Însoțiți de ghidul nostru ne-am strecurat printre alte multe grupuri de turiști și am pătruns în holul de primire. Obligatoriu, aici se predau bagajele voluminoase ce vor putea fi ridicate la ieșire.

Muzeul cuprinde 22 camere amplasate pe cinci niveluri (demisol, parter și trei etaje). Ele sunt grupate în două zone. Camerele 1-18 formează prima zonă, cea aparținând vechii clădiri a teatrului. A fost amenajată în conformitate cu viziunea și desenele lui Dalí și în bună parte a constituit însăși locuința sa de zi cu zi, până în ultima clipă a vieții. A doua zonă cuprinde camerele 19-22, o serie de patru încăperi de la etajul II, adăugate muzeului la câțiva ani după inaugurare, într-o încercare de extindere progresivă a spațiului de expunere. Pliantele de promovare și informare turistică nu propun niciun traseu standard de vizitare. Întrucât camerele sunt dispuse în semicerc în jurul fostei scene a sălii de spectacole, iar intrările sunt dispuse simetric de-o parte și de alta a zidurilor, pe oricare drum ai porni-o, sigur este că după ce vei străbate lanțul încăperilor, vei ajunge în cealaltă parte a clădirii, nerămânându-ți decât să urci la etaj. Cristian însă a preferat să ne conducă pe traseul impus de ordinea numerică a camerelor, cu opriri mai îndelungate și explicații mai detaliate în spațiile acreditate cu faima excentricității și unicității daliene.

Prima oprire am făcut-o în curtea interioară a muzeului, ”Patio Central” sau pe românește, curtea centrală. Ea nu e altceva decât spațiul rămas sub cerul liber al fostei săli de spectacol. De jur împrejur, zidurile de cărămidă au fost reconstituite și placate cu piatră, iar vegetația agățătoare s-a cocoțat până sus, la nivelul etajului II. În nișele ferestrelor veghează tot atâtea statuete aurite amintind de trofeele Oscar, cele mai multe cu brațele ridicate într-un perpetuu gest de slavă, atribuit desigur, lui Dalí și operei sale. Dar uralele slobozite din gurile lor sunt privilegii auditive pe care doar cei cu o imaginație nebună le pot percepe și amplifica până la amplitudinea unui cor de nimfe.

Însă nu acest decor fantezist ne-a monopolizat atenția în prima fază, ci bizarul monument plasat în zona centrală: ”El carro-naval" este un amalgam de obiecte înfrățite într-un mod neașteptat, gata în orice clipă să-ți monopolizeze imaginația și rațiunea. Ceea ce este îndeobște cunoscut sub numele de ”Cadillacul ploios” este chiar un autentic automobil Cadillac negru cu plafon alb, cu un geam spart, pe bancheta căruia odihnesc două personaje atipice, suprarealiste: o femeie îmbrăcată în …melci de Burgundia și un șofer cu chip de paiață. Dacă introduci o monedă într-un orificiu special al mașinii, de niciunde începe să picure apă pe bancheta căptușită cu mușchi și iederă, apă care e absorbită de aceeași meșteșugită instalație care irigă interiorul.

Pe motorul Cadillacului se înalță statuia de bronz a Reginei Estera, într-o viziune supraponderală din 1972, a celui ce a fost prieten mult prețuit de Dalí, artistul austriac Ernst Fuchs. Simbolistica personajului este însă mult mai vastă, mergând de la a-l asimila cu biblica Eva (datorită șarpelui încolăcit pe mâna dreaptă) și până la a evoca o replică a mult celebrei Venus din Milo, de altfel un laitmotiv al operei lui Dalí. În orice caz, fiecare e liber să facă o asociere cu personaje mai mult sau mai puțin cunoscute și se pare că asta a și fost intenția lui Dalí: să deschidă nenumărate uși pentru imaginație și fantezie. Doar pentru al treilea element al monumentului nu e loc de interpretări: Dalí însuși l-a asociat cu legenda catalană ”Venus de Fuego”, o poveste despre un pirat blestemat să nu se întoarcă acasă decât după ce va regăsi diamantul ”Venus de Foc”, pierdut într-un naufragiu al navei sale cu același nume. Așa încât, barca răsturnată din vârful unei coloane de anvelope (trimitere la Coloana lui Traian, împăratul roman care l-a fascinat pe Dalí), ne evocă această dramă cu final neutru, pentru care stau mărturie o mulțime de picături de sticlă ce se preling din carena bărcii, ca niște lacrimi (sau ca niște diamante sortite pierzării?).

”El carro-naval" este considerat cel mai mare monument suprarealist din lume.

Urcând cele câteva trepte ale unei scări simetrice din fundalul curții și trecând dincolo de un perete înalt de sticlă, am pătruns în cea de-a treia sală de vizitare- sala cupolei. Ca și curtea centrală, ea se află la nivelul demisolului și ocupă spațiul destinat altădată scenei teatrului, având deci o amplitudine demnă pentru desfășurarea unui spectacol. Și chiar am avut parte de spectacol!

Sus, plafonul a fost înlocuit de o imensă cupolă semisferică, iar soarele și-a intrat în rolul de reflector, așa încât o lumină diurnă blândă inunda din plin fiecare colțișor, lăsându-ne să descoperim pe rând orice detaliu al punerii în scenă.

Peretele central este acoperit în întregime de un imens tablou semnat Gala Salvador Dalí și datat 1941. Este ”Bust cu deschidere în piept”, un tablou făcând parte din decorul baletului ”Labirintul”, a cărui premieră a avut loc la New York în 1941. În postura de azi pare a fi cortina scenei, fiind înconjurat de faldurile unei perdele de pluș roșu.

Pe peretele din stânga Labirintului se remarcă o colonadă formată din trei arcade. În partea ei centrală este expusă una dintre cele mai cunoscute picturi ale lui Dalí: ” Gala nud privind spre Marea Mediterană”, o primă încercare de utilizare a imaginii digitale în pictură. Tabloul de mari dimensiuni impune vizualizarea lui mai de la distanță. Cristian ne-a îndemnat să ne îndepărtăm spre peretele opus și să privim tabloul spre centrul imaginii. Și, surpriză: ceea ce părea la un moment dat nudul Galei văzut din spate, se transformase acum în portretul fostului președinte american Abraham Lincoln. Iluzia a devenit și mai evidentă după ce am urcat la etaj pe scara de pe partea dreaptă și ne-am oprit la balconul central cu vedere spre …sala de spectacole. Dar până a ajunge acolo, am mai zăbovit puțin în această sală amplă încercând să descoperim și alte secvențe ale spectacolului propus de Dalí.

Pe ambele părți ale avanscenei izolate de curtea interioară printr-un imens perete de sticlă, am zărit două tablouri de mari dimensiuni: în dreapta este plasată reproducerea unei lucrări al cărei original se află la Muzeul Dalí din St. Petersburg, Florida, ”Toreador halucinogen”. Este un omagiu adus toreadorului spaniol Manolete și o nouă demonstrație de multiplă imagine. În stânga se află ”Sfântul Gheorghe eliberând un înger”, o replică la lucrarea omonimă a lui Max Ernst, pictorul cu care Dalí a concurat la cucerirea inimii Galei. Sub fiecare tablou se află câte o casetă metalică cu geam de sticlă în care este expus câte un Hristos conceput și realizat de Dalí din hârtie pergament. Doar cel din stânga este original, celălalt este o copie. Dar copia este acționată de un mecanism care face ca la introducerea unei monezi, figurina ce-L înfățișează pe Hristos să întindă brațele.

Peretele din dreapta scenei, mai sărac în expuneri suprarealiste, este un omagiu adus lui Michelangelo Buonarroti și inimitabilei sale picturi din Capela Sixtină: aici regăsim reproduse doar cele două mâini din pictura de la Vatican (cea a Creatorului și cea a lui Adam), într-un gest sincron de chemare și totodată de respingere. O eșarfă albă unește cele două mâini, lăsând faldurile să cadă de-o parte și de alta a imaginii unui om tocmai ieșit din…ou, ca o veșnică dumnezeească ocrotire a creației.

La nivelul demisolului am mai vizitat pe partea stângă, ”Camera tezaurului”, prețios denumită așa, chiar dacă aici sunt expuse numai tablouri originale marca Dalí.

Revenind în partea dreaptă, am urcat o scară îngustă până la nivelul parterului, de unde am accesat pe un traseu circular camera 5 – ”camera negustorului de pește”, cu tablouri având ca temă activitatea pescarilor din Portlligat; camerele 9 și 8 - două coridoare înlănțuite în jurul curții centrale, cu expuneri ale pictorului Evarist Vallés, respectiv grafică și portrete realizate de Dalí, în special reprezentări suprarealiste ale Galei, soția, impresarul și muza sa; camera 6 cu desene semnate de același Dalí.

În final, camera 7 ne-a adunat în cripta unde este înmormântat pictorul. Mă așteptam ca mormântul său să fie dacă nu excentric, așa cum i-a plăcut să pozeze toată viața, măcar neobișnuit și unic. Dar nu, în încăperea nu prea mare, fără ferestre, aflată într-o semiobscuritate rece, impersonală, monumentul funerar al celui ce a fost Salvador Dalí, este doar un sarcofag paralelipipedic din marmură alb-gălbuie, în fața căruia este inscripționat simplu și fără echivoc: Salvador Dalí Domenech – Marqués de Dalí de Púbol 1904-1989. Mormântul a fost realizat după schițele lui Dalí, încât nu rămâne nicio îndoială că așa și l-a dorit el însuși. O dovadă de necesară modestie ”în ceasul al 12-lea”a celui care șoca întotdeauna cu supraevaluarea propriei personalități? Eu cred că da, alții cred că nici nu mai era nevoie de o ultimă dovadă de aroganță paranoică, căci o etalase suficient chiar în momentul în care își orânduise locul de veci în propria casă. Câți muritori își pot permite o astfel de opțiune?

Ca să mai îndulcească decorul mohorât, în 1999, la zece ani după decesul maestrului, încăperea a fost împărțită în două, un perete simplu izolând locul mormântului de ceea ce e o sclipitoare expoziție de bijuterii și obiecte de aur proiectate și confecționate de Dalí, altele decât cele expuse în L'Espai Dalí-Joies.

În cele din urmă am urcat la etajul I. Imediat în fața scării de acces se află camera 11 – Mae West. Un loc în care merită să zăbovim mai mult, ne-a spus Cristian. Cu ajutorul lui ne-am apucat să deslușim pe rând rostul mobilierului din odaie: o canapea de piele roșie, sub formă de buze senzuale; un șemineu sub formă de nas: două tablouri cu imagini pariziene alb-negru; o draperie din fire sintetice platinate, în prim plan; în fața ei, sus pe o pasarelă îngustă, o cămilă rătăcită în deșertul dalian; alături, pe lângă pereți, într-o obscuritate contrazisă doar de cadrul luminat al casetelor de prezentare, mai multe exponate ciudate, la care priveam cu curiozitate, dar fără a încerca să le înțelegem simbolistica, căci era peste puterile noastre: două gheișe ocrotind parcă un cuibar de…becuri electrice, un manechin cu trup din scări, un bust cu ureche în loc de nas și încă multe alte ciudățenii; sus pe plafon, își găsiseră locul cu totul inoportun, câteva obiecte de uz casnic utilizabile doar la nivelul solului: o masă, un scaun, o cadă. După ce am mișunat o vreme în jurul lor, la îndemnul lui Cristian am urcat pe pasarela cămilei. De acolo, de sus, privind printr-un obiectiv foto dispus între picioarele girafei la locul potrivit, ne-am întâlnit cu …Mae West, actrița americană de cinema, al cărei chip l-a captivat atât de mult pe Dalí! Da, aceasta era imaginea rezultată din compunerea vizuală a acelor elemente de mobilier care de jos păreau doar fantezii ambientale. În ce mă privește, n-aș putea spune că ”inovația” cu pricina m-a dat pe spate, dar nici nu mi-a displăcut.

Întorcându-ne pe coridorul circular (camera 10) , plin și el de tablouri semnate Dalí, am ajuns în extremitatea sudică a muzeului, acolo unde o scară în spirală urcă la etajul II. Am escaladat-o și noi însoțiți de Cristian, pentru o scurtă vizită în camera 12, una și aceeași cu coridorul circular din jurul curții centrale. Aici este expusă colecţia Antoni Pixtot, care mie mi-a plăcut în mod deosebit, poate cel mai mult din exponatele ex- Dalí. Să compui forme umane din pietre meșteșugit alăturate, este fără îndoială un exercițiu vizual care trece mult peste hotarul imaginației. Un exercițiu încântător, încercat atât de autor, cât și de privitori.

Am mai urcat un etaj, ultimul, refăcând același circuit pe holul din jurul curții centrale: camera 13 – ”Strada Traian”, ne propune întâlnirea altor montaje picturale made Dalí, dar și o colecție de desene ale unor discipoli ai maestrului. Toate sunt încununate de colecția particulară de picturi achiziționate de Dalí de-a lungul timpului, colecție găzduită de camera 14 - ”camera maeștrilor”. Sunt expuse piese semnate de nume celebre ale picturii universale, printre care El Greco, Maria Fortuny, Modest Urgell, Ernest Meissonier, Marcel Duchamp, Gerard Dou, ș. a. Trebuie spus că opere ale altor mari maeștri ai picturii (Bouguereau, John de Andrea, Wolf Vostell, Meifrén și Ernst Fuchs) sunt expuse și prin alte zone ale muzeului, dar trebuie să ai informații prealabile, timp și ochi atenți pentru a le remarca, altfel, fiind în mod natural confundate cu creațiile lui Dalí.

Ne-am reîntors la nivelul etajului I, unde vizita a continuat spre aripa de vest a muzeului. Primul popas: camera 15 – Palatul vânturilor, căreia de asemenea i-am dedicat mai mult timp. Era și normal, pentru că aici viziunea suprarealistă a lui Dalí capătă proporții gigantice și merită să o deslușim mai în amănunt.

Tavanul este o pictură minunat colorată care înfățișează două rânduri de picioare văzute ca și cum s-ar înălța deasupra capetelor tuturor. Este Dalí însuși (îl recunoaștem după mustățile ca zborul unei rândunici și obsedantele sertare care-i penetrează trupul), alături de Gala, idolul existenței sale. Între cele două personaje se deschide cerul negru, brăzdat de nori bătuți de vânt, invitând parcă privitorul să răspundă la nerostita întrebare: încotro mergem, spre lumină sau spre întuneric? Pictura s-a vrut o reprezentare vizuală a poemului lui Joan Maragall I Gorina "Palatul de vânt", o epopee închinată Tramontanei, vântul de nord care aduce ploi în ținutul Cataloniei. Desigur, simbolistica lucrării e mult mai vastă și mai fină, dar noi ne-am mulțumit doar cu privitul, fără a încerca s-o descifrăm în profunzime.

Palatul vânturilor este o sală de dimensiuni mari, iar în afara deja celebrului plafon pictat, ne ademenște și cu alte exponate purtând amprenta fanteziei lui Dalí, dintre care probabil cea mai cunoscută este statuia de bronz ”Omagiu lui Newton”.

Două arcade deschise permit trecerea în ceea ce a fost dormitorul cuplului Gala-Salvador Dalí. În acest spațiu, pe lângă patul în formă de scoică și picioare zoomorfe, se face remarcată o reproducere de mari dimensiuni a cunoscutului tablou ”Persistența memoriei”, amplasată pe peretele de fundal, dar și scheletul învelit în aur al unei gorile, purtând pe pelvis o copie a capului Sfintei Teresa, așa cum e reprezentat în ”Extazul Sfintei Teresa”, sculptură de Bernini din biserica Santa Maria della Vittoria din Roma.

Vizita a continuat în sălile de pe partea stângă a muzeului. Dintre cele șapte camere parcurse (16-22), nu mi-au stârnit vreun interes deosebit nici camera 16-Portretul Americii , nici camera 18 - Templul lui Bramante, nici măcar camera 21- Turnul Galateea, ”turnul tuturor enigmelor”, cu exponate ce amintesc de faptul că aici a fost camera intimă a lui Dalí. Conștient de atracția tuturor pentru lucruri ieșite din comun, dar și pătruns el însuși de gustul experimentelor, mai ales al celor optice, maestrul ne-a pregătit un festin pe care l-am degustat cu toții într-o frenetică senzație de… descoperitori ai oului lui Columb: camera 19 ne prezintă jocuri stereoscopice, cu aceleași imagini dispuse în trei unghiuri diferite, pe care privindu-le dintr-o anumită poziție ca pe un tot unitar, ai surpriza să vezi în adâncime, ca și cum imaginea ar fi tridimensională; în camera 20 diferite iluzii optice ne invită să descoperim o lume de care în mod obișnuit nici nu suntem conștienți. Astfel, o imagine plană cu fluturi se reflectă în peretele metalic al unei vaze, descoperindu-ne un câmp cu flori, iar o pereche de ochi imenși se transformă în aceeași manieră într-un nud cu sâni imenși. Aceeași sală găzduiește tablourile cu dublă imagine, fiecare vizibilă privind de la altă distanță. Din întreaga operă a lui Dalí, acestea îmi plac cel mai mult.

Un moment de necesară odihnă și o gură de aer proaspăr am savurat în mica grădină exotică, închisă între zidurile muzeului.

Vizita la Teatre Museu Dalí s-a sfârșit în foaierul de la ieșire, unde se pot ridica bagajele depuse la intrare. Tot acolo se află magazinul de suveniruri, cu o gamă diversificată de produse, mergând de la reproduceri ale bijuteriilor și tablourilor lui Dalí, până la cărți, CD-uri și DVR-uri (printre ele și …”Destino”), tricouri și alte articole de îmbrăcăminte.

În prețul biletului nostru de intrare nu a fost cuprinsă și vizitarea expoziției de bijuterii create de Dalí, așa încât cei ce au dorit să descopere lumea nestematelor, au trebuit să-și procure un alt bilet de intrare. Noi am preferat în ora liberă acordată de Cristian să explorăm puțin orașul. Așa că am făcut un mic circuit în jurul Teatrului Muzeu, bucurându-ne de întâlnirea cu La Rambla din Figuerés, cu străduțele înguste și drepte mărginite de clădiri de la începutul secolului trecut, cu Museu de l'Empordia și Muzeul jucăriilor, pe care le-am admirat doar pe afară, ambele fiind de altfel închise (probabil datorită sezonului hibernal cu mai puțini vizitatori), cu Primăria și piața omonimă, cu Biserica Sant Pere, cea în care a fost binecuvântată prin botez nașterea lui Salvador Dalí, cu o mulțime de terase și boutiquri.

Înainte de a ne reîntoarce la autocar, de parcă ne mai trebuia o dovadă a moștenirii artistice a lui Dalí, am descoperit o întreagă străduță pictată de contemporani în inconfundabilul stil suprarealist.

Am plecat de la Figuerés cu mintea răvășită, întrebându-mă cât de ”relaxant” trebuie să fie circuitul complet al celor trei muzee Dalí din Catalonia (Figuerés, Portlligat și Púbol), ofertă turistică aflată deja în portofoliul agențiilor spaniole. Cu siguranță, viziunea mea despre artă și personalitățile ei ar fi schimbată. Și asta, pentru că vizita acasă la Dalí, nu mi-a saturat fascinația pe o am pentru geniul suprarealismului și opera sa.

Pentru cei dornici să experimenteze infinitul expresiei artistice, o vizită la Teatre Museu Dalí, este sigur un minim pas necesar.

Webmaster, cred că cea mai potrivită ilustrație muzicală este …. Destino! Iată adresa: http://www.youtube.com/watch?v=1dIznsAdTOE


[fb]
---
Trimis de mariana.olaru in 11.07.13 20:52:28
Validat / Publicat: 12.07.13 05:40:41
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6458 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mariana.olaru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Teatre Museu Dalí din Figuerés: Monumentul Francesc Pujols din fața intrării oficiale în muzeu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 66100 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

Admin [11.07.13 21:31:43] »

Excepțional articolul; a fost bineînțeles selectat drept MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mariana.olaru [11.07.13 21:37:06] »

Mulțumesc, @Admin!

mireille [12.07.13 06:07:26] »

Felicitari sincere si iti multumesc ca m-ai facut sa retraiesc aceleasi senzatii ,,tari'' cand am vizitat muzeul...

Dali este si pentru mine un pictor genial si am citit despre el cam tot ce mi-a cazut in mana, incepand cu jurnalul sau personal...

despre muzeu as mai adauga doar ce a avut excentricul Salvador in intentie: ,,Vreau ca muzeul meu sa fie ca un singur bloc, un labirint, un mare obiect suprarealist. Va fi un muzeu teatral total. Oamenii care vor veni sa-l vada vor pleca cu senzatia de a fi avut un vis teatral''... si a reusit pe deplin.

MCM [26.08.13 12:03:37] »

minunat, minunat!!! Mi-ai amintit de ce-l iubesc pe Dali, cu nebunia lui cu tot. Iar tabloul "The hallucinogenic toreador" este un roman intreg de senzatii, perceptii si culori. en.wikipedia.org/wiki/The ... ogenic_Toreador

Iar in ceea ce priveste tabloul "Gala nud privind spre marea Mediterana", ghidul ne-a invatat sa ne uitam la tablou cu ochi de chinez, adica sa tragem colturile externe ale ochilor cu degetele.

Multumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mariana.olaru [27.08.13 11:45:04] »

@MCM: iar eu iti multumesc pentru cuvintele de apreciere, pentru completari si pentru pontul de a privi tabloul in discutie cu... ochi de chinez. Ar fi chiar interesant de aflat daca imaginea vazuta astfel difera mult de imaginea captata privind normal, dar mai de departe.

zuftim [05.08.14 22:55:36] »

Superb... Minunat... Aceasta mai veche nestemata de rw a dvs m-a rascolit... Desi eu sunt un admirator al Renasterii (mai ales) italiene in materiel de arta, am ramas inmarmurit...

mariana.olaru [06.08.14 08:11:37] »

Multumesc pentru aprecieri @zuftim! Si mie mi-a facut deosebita placere lectura review-urilor tale despre Grecia, pe care sunt la randu-mi in pregatire de a o revedea. Cu aceeasi placere astept si viitoarele tale impresii de prin locurile pe care le-ai vizitat si la care vrei sa ne faci partasi si pe noi, macar cu imaginatia!

gettyy [12.09.15 11:54:38] »

@mariana. olaru: Felicitări pentru un articol ZUPER!!!

mariana.olaru [13.09.15 19:24:49] »

gettyy

Mulțumesc cu deosebire! Pentru măgulitoarele cuvinte și pentru al 50-lea vot, care, iată a dat strălucire review-ului în discuție, prin primirea ZUPERBONUSULUI! Și trebuie să mărturisesc, acesta este review-ul meu preferat dintre toate cele pe care le-am scris, încât aveam, așa, o anumită frustrare că scara mea de valori se potrivește mai puțin cu cea a cititorilor!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
gettyy, mariana.olaru, MCM, mireille, zuftim
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Figueres:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074560880661011 sec
    ecranul dvs: 1 x 1