Un muzeu teatral: Salvador Dali în Figueres

TIPĂREȘTE

Figueres ar fi rămas un orăşel anonim catalunez dacă acolo nu s-ar fi născut Salvador Dali şi dacă acesta n-ar fi proiectat şi construit un muzeu al operelor sale într-un teatru dezafectat al localităţii. Oraşul Figueres are 45000 de locuitori şi se află la o distanţă de 140 km. de Barcelona. Înafară de teatrul- muzeu Gala-Dali, oraşul mai are ca atracţii Castelul Sant Ferran care este cel mai mare monument din Catalonia şi Biserica Sant Pere unde a fost botezat Dali. Am mai văzut lucrări de Salvador Dali în diverse muzee, chiar şi o itinerantă la Paris prin anii ´90 dar cum pe vremea aceea informarea mea în arta modernistă se oprea la Sabin Bălaşa nu schiţam decât un zâmbet ambiguu, gândind ˝mare e grădina ta, Doamne!˝

Ca să vizităm muzeul Dali am luat o excursie opţională oferită de agenţie la preţul de 46 eu care includea şi vizitele oraşului Girona şi a staţiunii marine de lux Emporiabrava, ghidul fiind acelaş dăruit Cristi. Ideea de a construi un muzeu care să-i fie în acelaş timp casă de locuit şi mormânt (ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut în Torre Galatea din teatrul-muzeu) i-a apărut lui Dali încă din 1960. El şi-a propus să transforme ruinele vechiului teatru municipal distrus în timpul războiului civil într-un ambient şocant care să-l definească. Abia în 1970 proiectul a fost aprobat şi în 1974 a avut loc inaugurarea. Vizitatorul neavizat este şocat chiar de la vederea exterioară a muzeului. Clădirea roşu bric este decorată cu sute de ˝ bumbi˝- grămăjoare de pâinici cu câteva colţuri (unii exegeţi susţin că ar fi escremente de câine, ce vă miraţi? era o temă preferată a lui Dali), deasupra căreia sunt expuse căteva zeci de ouă gigant, ca aluzie la amintirile intrauterine (la mine prima amintire e de pe la 4 ani, dar la voi?) Tot deasupra clădirii se află o cupolă gigant transparentă care filtrează lumina pentru că clădirea are prea puţine ferestre. Înainte de a intra în muzeul propriuzis ˝acomodarea ˝ se face într-un spaţiu deschis, piaţa Gala-Salvador Dali în care artistul îşi exprimă omagiul asupra unor personalităţi sau evenimente care i-au marcat viaţa. Astfel un monument de mari dimensiuni este dedicat filozofului catalan Pujols, altul se numeşte Omagiu lui Newton, un atom este susţinut de braţele ridicate ale unui manechin, altul e un omagiu adus lui Meissonier un fost pompier care a îmbrăţişat pictura naivă în timul lui Napoleon, altul e un obelisc al televiziunii deasupra căruia se află capul unei statui clasice greceşti din care pornesc antene.

O relaxare în acest spaţiu derutant îl reprezintă o cafenea şi un perete pe care sunt expuse zeci de acuarele pictate de pictori amatori în maniera Dali. În fosta fosă a orhestrei teatrului municipal, Dali a conceput o grădină în care tronează un Cadillac autentic numit Taxiul ploios în interiorul căruia într-o vegetaţie luxuriantă sunt două manechine, şoferul şi o pasageră făcută din alge. O instalaţie de pompare şi recirculare a apei poate fi pornită contra unei sume modice. Pe capota acestei maşini tronează sculptura unei femei planturoase cu sâni şi coapse enormi, numită Esther cea mare. Sculptura nu aparţine lui Dali. În spatele automobilului pe o coloană ridicată pe anvelope de camion uzate este postată barca Galei (soţia lui Dali) această barcă fiind susţinută de două cârje şi apăsând pe umerii unei sclave. Întreaga construcţie numită ˝carro-naval˝ este considerată cel mai mare monument suprarealist din lume. Prin cravaşa aplicată ochilor privitorului, Dali ne invită la un ritual şi anume, experienţa vizitei în muzeu. Pe pereţii de cărămidă netencuită a acestei patio o galerie de figuri groteşti, monstruoase se amestecă în unele locuri cu pereţii înnecaţi într-o vegetaţie gen iederă agăţată la întâmplare. ˝Există o singură diferență între mine și un nebun: eu nu sunt nebun.” Din loc în loc în firide sunt o serie de statuete de bronz. Aceste manechine în stil art deco au braţele ridicate salutând vizitatorii. Mi s-a odihnit privirea pe aceste manechine familiare (model statuetele premiilor Oscar) care mi-au acordat un respiro pentru ceeace a urmat. Clădirea este formată din două corpuri cu 22 de săli. Primele 18 fac parte din vechiul teatru iar următoarele patru inclusiv turnul Galatea au fost amenajate ulterior pe scheletul casei Gorgot. Camerele sunt dispuse în arc de cerc urmând linia scenei teatrului aşa că pe orice parte ai începe vizita, ajungi în acelaş loc. Scena vechiului teatru este acoperită de o gigantică şi transparentă cupolă care a devenit emblema muzeului şi prin extensie a oraşului Figueres. Scena este închisă de o enormă cortină de catifea roşie sub care o altă cortină întinsă pe zeci de metri pătraţi reprezintă bustul unei femei fără cap. Această cortină este reproducerea celei create pentru baletul Labirint prezentat la Londra în 1941. La mijlocul pardoselii o placă simplă marchează locul sub care la subsol se află sarcofagul Dali. A fost dorinţa lui să nu aibă un monument funerar ci unul cât mai simplu în contrast cu viaţa sa complicată. Extremităţile acesui mare spaţiu îl reprezintă două scări care duc la camerele în care sunt expuse picturi, sculpturi, desene, mobilier, holograme executate de marele artist dar şi opere ale altor pictori aflate în colecţia particulară a lui Dali. Nu puteam să părăsesc sala principală fără a aminti de două tablouri mari care oferă iluzii optice. Într-unul, Gala este pictată nud privit din spate dar de la 18m depărtare apare fără nicio inserţie străină figura lui Abraham Lincoln. Pentru realizarea acestei lucrări Dali a colaborat cu un cibercetician. În altul pe o pânză aşezată pe jos, Dali a aruncat cu caracatiţe vii, le-a direcţionat conform viziunii sale şi după îndepărtarea lor, urmele au scos la iveală portretul lui Beethoven.

În altă sală denumită de Dali Trezoreria, pe pereţii tapisaţi cu catifea roşie sunt expuse tablourile pe care artistul le consideră cele mai importante. Aici un tablou micuţ, ˝Coşul cu pâine˝, are o valoare simbol pentru artist dar portretele soţiei cum ar fi ˝Leda atomică˝ sau ˝Gala privind o oglindă invizibilă˝ ocupă aproape întreaga sală. A cunoscut-o pe Gala în casa prietenului său poetul Paul Eluard căruia îi făcea portretul. Gala, de origine rusă, măritată fiind, ducea o viaţă libertină şi nu s-a sfiit să se arunce într-o relaţie cu mai tânărul Dali (era o diferenţă de vârstă de 10 ani între ei). După cinci ani s-au căsătorit iar Gala a devenit muza, managera, administratora lui Dali. Căsătoria lor nu urma convenienţele sociale obişnuite astfel încât ei locuiau separat, Dali în teatrul-muzeu iar Gala în castelul Pubol pe care artistul i-l construise. Totuşi fără prezenţa şi controlul Galei mulţi critici sunt de părere că geniul lui Dali s-ar fi pierdut. Gala avea o serie de oameni de bună credinţă plasaţi în preajma lui care aveau grijă de el şi-i raportau Galei comportamentul artistului, urmând ca ea să intervină când era cazul. Cu tot modernismul relaţiei, au fost două suflete pereche. După moartea Galei la 87 de ani, Dali a mai trăit şapte în care nu a mai creat nimic.

Personalitatea duală a lui Salvador Dali s-a manifestat prin atracţia pur platonică pentru Mae West, actriţa holywoodiană din epoca filmului mut. Ei îi dedică o serie de lucrări grupate înt-o cameră a muzeului. Portretul actriţei este desfăcut în piese de mobilier, de exemplu buzele ei iau forma unei canapele iar printr-un ochean sub picioarele unei cămile i se poate vedea imaginea tridimensională. Jocurile şi iluziile optice ocupă un loc important în opera lui Dali. Reţin un portret al Galei în imagine holografică şi un bust sculptat a lui Velasquez care se metamorfozează, după unghiul în care îl priveşti, în trei personaje în cursul unei conversaţii. ˝Palatul vânturilor˝ este o sală în care geniul lui Dali a atins cote maxime. Tavanul privit de jos pare un cer acoperit de nori având alături două figuri suspendate dar pentru cei care ştiu să-l vadă, în loc de cer apare pământul şi în loc de pământ, marea. Eu n-am reuşit să mă transpun deşi unii din grup au declarat că au realizat transfigurarea. Nu sunt sigură de sinceritatea lor. Aici se află şi dormitorul cuplului vegheat de un schelet. Un tapet de perete numit ˝ persistenţa memoriei˝ amprentează întreaga încăpere în care se găsesc multe obiecte suprarealiste, aparent fără întrebuinţare. Replică a micului templu de Bramante în Torre Galatea există şi o capelă în care pe lângă o serie de bijuterii desenate de Dali, există şi sculptura unui Hrist chinuit de suferinţă realizat în manieră clasică. Încă de tânăr, Dali a fost pasionat de stereoscopie şi de jocurile optice şi efectul lor asupra celui care le priveşte. Muzeul conţine săli în care sunt realizate aceste efecte optice.

Muzeul conţine şi colecţia personală a lui Dali, tablouri de pictori celebri, aranjate aleatoriu într-o totală lipsă de cronologie: El Greco, Gerard Drou, Duchamp, etc. Pe coridorul semicircular sunt expuse desene în cărbune din care unele sunt studii care stau la baza tablourilor mari iar altele constituie colecţii cum sunt cele dedicate lui Don Quichotte. Dali nu s-a sfiit să ˝împrumute˝ operele altor artişti pe care le-a perfecţionat după viziunea sa. Este de notorietate o Venus din Milo cu sertare în dreptul viscerelor. În privinţa viziunii sale artistice, Dali singur defineşte metoda paranoia-critică pe care o practica: ˝ Eu nu sunt altceva decât un automat care înregistrează, fără a judeca şi cât mai exact posibil imaginile şi manifestările concrete şi iraţionale descrise de Freud˝ Adeseori începea să lucreze imediat ce se trezea şi cât timp amintirile haotice din vise îi persistau în memorie. Se vorbeşte de triunghiul dalinian al locuinţelor în care şi-a creat opera: casa din Port Lligat, singura sa reşedinţă stabilă cu un atelier în care a creat majoritatea lucrărilor, castelul Pubol oferit Galei şi Teatrul-Muzeu din Figueres în care şi-a lăsat amprenta pentru generaţiile următoare. După moartea pictorului, de administrarea bunurilor are grijă o fundaţie. Nu am reuşit să văd toate sălile şi nici colecţia de bijuterii. Am ieşit din muzeu buimacă şi obosită, parcă îmi fusese creerul lovit de nuiele. Zâmbetul de pe buze s-a şters şi am plecat copleşită, conştientă fiind că am văzut opera unui geniu excentric, provocator, un geniu care te intrigă dar care, la nivelul meu nu este de înţeles. Dealtfel chiar Dali se autocaracterizează ˝În copilărie atât de mult m-am crezut geniu, încât până la urmă am şi ajuns. ” Pe măsură ce a trecut timpul, am triat pozele şi mi-am sistematizat gândurile am făcut conexiuni şi mi-am dat seama că într-adevăr am parcurs etapele de creaţie ale unui artist unic. Pentru mine ca persoană fără o pregătire artistică solidă şi cu imaginaţia blocată pe scenele de rutină ale vieţii de zi cu zi a fost greu de înţeles mesajul lui Dali decât ca un spectacol. inedit ˝ Doresc ca muzeul meu să fie un bloc comun, un labirint, un mare obiect suprarealist. Va fi un muzeu absolut teatral. Oamenii care vor veni să-l vadă vor avea senzaţia unui vis teatral˝ A fost una din cele mai provocatoare experienţe artistice trăită de mine.

La Figueres se poate ajunge cu trenul luând un bilet din gara Sants sau Paseo Garcia din Barcelona. Trenurile circulă din oră în oră şi costul unui bilet este de 9 pentru un singur drum. Biletul de intrare la muzeu costă 12 eu iar pentru vizionarea bijuteriilor se plăteşte separat.

---

VIZUALIZĂRI: 4808 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI