La Bacau, la Bacau intr-o mahala...

TIPĂREȘTE

«La Bacau, la Bacau intr-o mahala / s-a intamplat, s-a intamplat / o mare dandana"

Cred ca aceste versuri sunt printre primele amintiri pe care le am, alaturi de anuntul la radio a mortii reginei Maria (1938) la care a plans toata familia si a marei inundatii a Siretului care se revarsase pana aproape de centrul orasului. Niciodata nu am auzit versurile complete ale dandanalei dar ulterior am dedus ca era vorba de un incendiu la un hotel din care a coborat pe o funie facuta dintr-un cearceaf o respectabila doamna maritata al carei sot era plecat cu treburi la mosie. Nu garantez ca asa s-a intamplat.

Bacaul anilor trezeci pana in patruzeci, era si atunci un oras mare in Moldova, cu cateva zeci de mii de locuitori, cu o intensa viata comerciala, cu un inceput de industrie prin fabrica de hartie Letea construita in 1885, tabacaria Fielderman in 1886, fabrica de postav in 1890. In vatra orasului s-au gasit urme de constructii din neolitic, monezi dacice dar prima atestare documentara a fost facuta de Alexandru cel Bun dupa 1400. Bacaul este numit de D. Cantemir « infloritorul oras » si o serie de calatori europeni l-au remarcat atat pentru asezarea sa la rascruce de drumuri intre Moldova si Transilvania cat si pentru bogatiile naturaleale regiunii. Dintre personalitatile care s-au nascut si crescut in orasul sau judetul Bacau incepand cu Stefan cel Mare care s-a nascut la Borzesti, as cita apoi pe Vasile Alecsandri, pe neurochirurgul dr Arseni, pe Radu Beligan si actrita Olga Tudorache, apoi poetul tristetilor (nu a tristelor) permanente G. Bacovia, pictorul Nicu Enea, dirijorii Emanoil Elenescu si Ovidiu Balan, matematicianul Solomon Marcus, Nadia Comaneci din Onesti; George Enescu a scris opera Oedip la conacul Marucai Cantacuzino din Tescani; George Constantin Palade, laureat al premiului Nobel s-a nascut in judetul Bacau. Enumerarea ar putea continua cu alte personalitati de frunte ale Romanei. O serie de familii boieresti aveau proprietati in stil baroc in oras si mosii de sute de hectare in imprejurimi. Astfel au fost ramuri ale Sturzestilor, Cantacuzino de pe urma carora a ramas un splendid castel la Hemeiusi, Ghiculestii, familia Leca, Izvoranu, apoi ministrul de finante Mircea Cancicov si nu in ultimul rand avocatul W. Fielderman, lider al comunitatii evreiesti care a scris in memoriile sale ca romanii nu au executat genocid in Transnistria.

Orasul avea cateva strazi principale pavate, cu case in stil cubist sau brancovenesc (moda deceniului patru din secolul trecut), in spatele carora erau gradini pline de pomi fructiferi; strada principala era Strada Mare din care azi au mai ramas doar cateva cladiri, restul cazand sub tavalugul demolarilor. In gradina publica se intalneau duminica dupaamiaza servitoarele unguroaice cu ordonantele de ofiteri. Un flasnetar batran dadea la manivela si pe Valurile Dunarii, papagalul dresat scotea ravasul datator de sperante. Pe malul Siretului era parcul Gheraiesti, unde la un chiosc se frigeau carnati bazaiti de muste dar lumea ii manca si n-avea nimic. In oras erau foarte multe biserici. Imi aduc aminte de biserica Sf. Nicolai cu doua turle care si azi troneaza in centru eclipsata insa de Marea Catedrala Ortodoxa, de biserica Armeneasca dantelata (am cautat-o pe strada in care m-am nascut dar au demolat-o ca sa construiasca doua-trei bloculete fara personalitate), apoi vechea catedrala catolica cat si biserica Maica Precista. Bacaul era un conglomerat de nationalitati si credinte. Inafara de romani si evrei care formau majoritatea, - acestia din urma detinand aproape intregul comert al municipiului-mai erau ceangai, secui, polonezi, armeni, tigani- fiecare comunitate locuind pe anumite strazi. Tiganii locuiau in case de paianta sau bordeie sapate in pamant la mahala dar pe atunci erau destul de integrati in societate in sensul ca munceau. Fiecare cucoana de clasa mijlocie avea in casa o tigancusa care facea treaba unei cameriste plus ca avea grija de sobe (aducea lemne, curata cenusa, facea lesie pentru spalat, aprindea focul, mai baga un lemn uscat, ) si la vremea maritisului stapanii ii dadeau zestre si o lasau la casa ei. Tiganii barbati cositoreau cratitele si oalele sparte si faceau cazane de arama in care se fierbea bulionul sau magiunul. Pe strazile principale incepusera sa circule masini cu sofer (Nash, Chevrolet) dar baza transportului o reprezentau trasurile conduse de vizitii imbracati in caftane de catifea... Imi placea sa ma urc pe un scaunel si sa stau la fereastra dinspre strada cand trecea cate un dric cu cai mascati spre cimitir. Era mult zgomot si animatie. Alaturi de cotcodacul gainilor, guitatul porcilor si latratul cainilor din ograzi, auzeai strigandu-se « peste proaspat si icre negre » sau « geaaaamuri! » sau « branza de Braila avem ». Cand pe strada au inceput sa marsaluiasca legionarii imbracati in camasi verzi, cu centiroane late de piele si cantand imnurile lor, mama i-a ascuns pe vecini in pivnita casei noastre. « Ai fost imprudenta » i-a spus tata. Ani de zile m-am chinuit sa aflu ce inseamna asta dar pana n-am exersat pe pielea mea, nu am inteles.

Am intrat in Bacau dinspre Comanesti venind din secuime si desi soseaua de acces nu era principala, cu cativa kilometri inainte de oras, vilele si viloaiele au inceput sa flancheze soseaua. Drumul ne-a condus printr-un centru bine sistematizat in care blocurile tip, -fara numar, fara numar- se imbinau cu reclame si banere multicolore. Bulevardul principal da impresia de spatialitate si confort. Surpriza a constituit-o centrul in care intr-o piata mare se afla statuia ecvestra a lui Stefan cel Mare. Intr-o latura a acestei pieti se inalta Catedrala Inaltarii Domnului, al patrulea lacas ortodox ca marime din Europa dupa cele din Moscova, Istambul si Parnas. Dimensiunile ei sunt impresionante 70m. x 38m. cu 62 m. inaltime. Catedrala are doua nivele de subsol care coboara la -10m: in subsolul 2 se organizeaza expozitii si vor fi depozite de carte iar primul este un paracliser enorm. Sant in curs lucrarile de finisare, schelele servind lucrarilor de placare cu marmora a exteriorului. Se lucreaza la ea de zece ani. In aceeasi piata a ramas o urma din vechea Gradina Publica; adevaratul parc al orasului e parcul Cancicov, intins pe 24 ha. in timp ce parcul Gheraiesti ramane locul de relaxare inafara orasului. Se construieste un spital judetean nou cu noua etaje dar din lipsa de fonduri lucrarile au stagnat. Am mai vazut Catedrala noua romano-catolica cu 77 m. inaltime si arhitectura moderna, teatrul Bacovia, Casa de Cultura. Ce impresioneaza in oras este traficul intens la orice ora. Masini obisnuite dar si multe masini de firma. Pe de alta parte, industria Bacaului e pe butuci, respectiv URA- uzina de avioane si-a restrans activitatea, fostul primar Sechelariu vindea fabrica de hartie Letea iar Combinatul de Ingrasminte Sofert a falimentat. Cum am stat numai o zi in Bacau nu am reusit sa inteleg cum poate arata atat de prosper un oras cu o industrie la pamant? Ramane si asta un mister al epocii in care traim. Cu o ultima fotografie a unei case darapanate si neingrijite in care m-am nascut si pe care n-ar mai fi trebuit s-o vad, -atat de diferita era de ceeace era in amintirile mele- am parasit Bacaul cu nostalgie dar si o oarecare mandrie. Bacaul este un oras de vizitat.

---

VIZUALIZĂRI: 8305 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI