[Insula Favignana] Atras de personajul unui roman

TIPĂREȘTE

Cele două nopţi de cazare în Trapani le-am rezervat cu un scop bine precizat: o incursiune de o zi pe Insula Favignana, mijloc de transport ferry la preţul de 23 euro dus-întors/persoană. Indicat ar fi să iei primul vas al zilei pentru a avea timp suficient de explorare.

Asta intenţionăm şi noi, motiv pentru care ne prezentăm în port. Stupoare, conform afişajului de pe panoul electronic curse spre Favignana plecau următoarea zi după amiaza şi peste două zile dimineaţa.

Să vezi nervi şi ciudă pe mine, era o zi perfectă, senină şi călduţă pentru o excursie… Nu ştiu dacă nu şi tremuram de necaz şi, contrariat, mă întrebam cum de pot afişa pe site neadevăruri aceşti transportatori şi păcăli într-un asemenea hal turiştii.

Care turişti prezenţi la îmbarcare eram doar noi doi…

Oftăm şi luăm realitatea în piept, astfel că dăm să plecăm spre piaţa de peşte să ne luăm pentru masa de prânz ceva proaspăt. Însă ne întoarcem după câţiva paşi, nu avea cum fi acesta portul bun, nu îmi era cunoscut din documentarea mea anterioară întocmirii programului.

Şi până la urmă găsim ce căutam! Noi intrasem iniţial în terminalul auto situat la vreo 200-300 metri de cel pentru pasageri…

Cursa era programată a pleca peste 8 minute, ceea ce e numai bine pentru supărarea resimţită în toate fibrele corpului, în ciuda alinărilor Adrianei. Nu concepeam să ratez această excursie! Fiecare cu nebuniile lui, nu?

Suntem în Sicilia şi bineînţeles că nu plecăm la ora fixată. Întârzierea se datorează descărcării lente a unor baxuri de apă în sistemul atât de cunoscut latinilor, unul munceşte alţi patru îl privesc şi fac glume sub privirile pasagerilor încolonaţi pentru a urca pe punte.

Astfel că ora 11.40 menţionată pe bilet e doar orientativă iar jumătatea de oră petrecută suplimentar pe chei nu se scurtează nicicum cu toate că bombănesc întruna şi mi se lungeşte starea de nervozitate.

Pe care eu însumi mi-o reproşez. Doar sunt în concediu… Poate că prea mult îmi doream să văd insula de care mai că mă îndrăgostisem după lecturarea romanului “Leii Siciliei” . Şi sper să nu fiu dezamăgit odată ajuns acolo.  

Când soliciţi biletul la ghişeu deja trebuie să ştii când te întorci întrucât, obligatoriu, tot acum îl cumperi şi pe cel de retur. E necesar să oferi un număr de telefon deoarece biletele se emit şi se trimit direct pe telefon, nu ţi se înmânează în format fizic.  

Drumul pe mare durează 30 minute iar odată coborât pe mal eşti întâmpinat de ofertele firmelor de închiriat biciclete, mijlocul de transport cel mai recomandat pentru vizită: 5 euro cea normală şi dublu electrica.  

Alegem prima variantă din considerente de fitness şi loialitate/conservatorism şi ne lansăm pe traseul aproape circular şi bine marcat al insulei brăzdate de drumuri şi drumeaguri străjuite de ziduri de piatră, de zici că ai debarcat în Anglia dacă nu ar fi atât de albastru şi fără pată cerul. Mai ales că şi prezenţa oilor pe pajişti mă surprinde puţin şi aduce tot a element caracteristic domeniilor coroanei.

E indicat a avea o şapcă de soare. Accesoriu omis de mine iar drept consecinţă m-am ales cu o chelie prăjită încă de la mijlocul lunii aprilie.

Pedalăm lejer şi pista ne duce printre flori mov şi ţărmuri pietroase, având pentru început în faţă imaginea vârfului Etna de pe insula vecină undeva în depărtare, ridicat aidoma unui uriaş din apa mării.

Mici golfuleţe şi plaje înguste îţi fură ochii şi măresc durata timpului de deplasare, pauzele dedicate fotografierii devenind relaxantă obişnuinţă.

Dacă îţi caşti privirea spre cinci plaje poţi avea surpriza să regăseşti tot atâtea nuanţe ale apei mării. De la un verde de smarald la un albastru intens, trecând prin toată paleta colorostică văzută sau mai puţin imaginată. Unele dintre acestea le priveşti de la înălţime şi ai o postate bună să ajungi jos pe malul bolovănos şi pietros iar altele pe aşteaptă cu un nisip alb şi fin pentru o plimbare desculţ pentru dezmorţirea şi terapia picioarelor.

Cala Rossa îţi ia ochii prin cele două nuanţe de albastru care se întrepătrund cum nici cel mai iscusit pictor nu poate reprezenta în operele sale şi cu vreo 3 iahturi care ancorează aici spre tihna proprietarilor şi năduful celor de pe stânci. Dacă te-ar fi paraşutat cu ochii închişi cineva direct acolo, ai fi putut jura că te afli pe vreo insulă din Caraibe.

Cala Azzura te impresionează printr-o apă cristalină verzuie şi un mal bolovănos crem închis dar cam neprietenos cu cei care încearcă o baie.

Trecem de Cala Gancitano şi farul din partea de sud a insulei iar ceva mai încolo dăm de luxosul Mangia's Resort, un stabiliment ale cărui grădini şi arhitectură mă determină să trec imaginar dincolo de mare spre un alt continent, Africa.

La Grotta Perciata mai facem o pauză, una mai lungă pentru a sta la soare, cocoţaţi pe marginea unor pietroaie cu picioarele suspendate şi răcorite până la glezne în apă.

Din acest loc ni se înfăţişează dealul înalt în vârful căruia se află Castelul Santa Caterina, locaţie excelentă pentru observarea apusului dar şi pentru imaginile la 360 de grade asupra mai multor insuliţe.  

Castelul a fost folosit ca punct de observaţie în al doilea război mondial iar la el se poate ajunge şi cu bicicleta după un urcuş de vreo 45 minute.

Reveniţi în satul Favignana căutăm să ajungem la “Stabilimento Florio delle Tonnare” - cea mai mare pescărie din Mediterana, restaurată aproape integral şi transformată în spaţiu cultural (a fost păstrată intactă – şi ruginită – uşa principală de acces în hale).

 În aceste clădiri care au aparţinut eroului din “Leii Siciliei” s-au fabricat pentru prima oară la nivel planetar conservele de ton, o idee genială a lui Vicenzo Florio şi pe care o regăsim pe standuri în mai toate magazinele alimentare.

De altfel, numele Florio este întâlnit la tot pasul în micuţa localitate plus statuia acestuia din faţa primăriei. Asta deoarece insula a aparţinut genialului antreprenor italian iar dezvoltarea ei a pornit după ce, iniţial, a utilizat-o ca destinaţie de vacanţă, sens în care şi-a construit aici Palatul Florio, din păcate închis la vremea trecerii noastre prin zonă.

Nu vreau să vă plictisesc dar vă recomand călduros lectura romanului iar dacă asta se va întâmpla în cazul unora sunt convins că dorinţa de a vizita Sicilia – şi Favignana, în special – s-ar înteţi.  

Într-o după amiază caldă de primăvară ne învârtim pe străduţele de piatră ale liniştitei localităţi şi prin portul în care pescarii autentici îşi curăţă şi repară năvoadele pentru captura de mâine dimineaţă.

În aşteptarea feribotului comandăm o îngheţată adevărată siciliană, sublim de gustoasă, pe care o savurăm pe o băncuţă la umbra uneia dintre interesantele clădiri din centru.

Am aşteptat această excursie cu nerăbdare aş putea scrie, convins că vom păşi prin locuri superbe şi care vor pune în mişcare amintiri desprinse din lectura romanului amintit.

Nu ascund că l-am citit cu nesaţ şi nici că am admirat personajul central. Precum nici faptul că dintre toate amintirile plăcute din Sicilia, Insula Favignana e preferata.            

---

VIZUALIZĂRI: 401 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI