Restaurantul pensiunii Poiana Verde - opțiunea perfectă la 2 pași de Kuburi

TIPĂREȘTE

Vă povesteam deunăzi că am îndrăznit să fac o rezervare „la căsuțe” doar după ce am aflat de existența mâncătoriei din vecinătate. Adică romantism-romantism, dar pe burta goală nu prea merge... Iar să mă car în vacanță cu oala de sarmale (simbolic vorbind) după mine sau să mă apuc să bucătăresc pe-acolo – no way! Deci musai mâncătorie.

În cazul specific al dormitoriei La Kuburi (vezi impresii), mâncătoria se cheamă Poiana Verde. Practic, drumul care urcă din șosea defilează pe lângă ea întâi, apoi face o curbă și încă una și se topește în Kuburi. Pe jos, între cele două, asta înseamnă 5 minute la coborâre și vreo 6-7 la urcare (depinde cât ai mâncat și mai ales băut).

Evident, am făcut un pic de cercetare înainte, nu m-am aruncat așa, cu ochii închiși. Cel mai la îndemână, ca de obicei, îmi e amicul Google, unde Complex Poiana Verde/hotel de 4* (mă lași?!) deține scorul de 4,2 din maximul de 5, ceea ce nu-i rău deloc (peste 4, pentru noi e ok). Sunt listate aici aproape 400 de recenzii, normal că am parcurs doar câteva dintre cele mai recente, pentru că m-am lămurit destul de repede: foștilor oaspeți nu prea le-au fost pe plac spațiile de cazare ale complexului, în schimb laudă la unison oferta gastronomică, adică fix ce ne interesa pe noi. De asemenea, Poiana Verde este recomandarea proprietarului La Kuburi pentru clienții săi; aveam să găsim în cameră meniul restaurantului și am văzut pe site-ul village-ului că au organizat împreună sejur de Crăciun, spre exemplu.

Buun... deci ne-am instalat, pe urmă am parcurs un pic meniul, că tot îl aveam la dispoziție, să ne orientăm oarecum... Am remarcat cu plăcere paleta largă de preparate din toate categoriile, de la aperitive până la desert, cu carne, pește sau vegetariene, precum și prețurile absolut rezonabile! De hotărât nu ne-am hotărât ce vom mânca, însă am pornit cu elan într-acolo, să vedem și să testăm de capul nostru.

Pensiunea Poiana Verde se prezintă ca o construcție lungă, albă, cu un singur nivel înalt și acoperiș mansardat (acolo, sus, trebuie să fie camerele). Am trecut pe lângă o sală cu intrarea din lateral, era luminată puternic, iar ferestrele mari lăsau să se distingă detaliile din interior: mesele erau date într-o parte, scaunele strânse deasupra și niște adolescenți care desfășurau ceva activități (cred că pensiunea găzduia vreun internship-ceva, că i-am tot văzut pe copiii ăia prin zonă). Nu i-am deranjat, am ocolit clădirea și am urcat cele câteva trepte spre intrarea principală. Alți câțiva tineri socializau pe cele 2 canapele dispuse de-o parte și de alta a holului central, ne-am ignorat reciproc și ne-am orientat rapid către restaurant, care părea să fie în partea stângă.

Acesta se prezintă ca o sală destul de spațioasă, mobilată corespunzător. Mesele din centru fuseseră unite în 2 unități mari, pentru copii, cele laterale puteau fi ocupate de oaspeți din afară, cum eram și noi. Ospătari erau 2, extrem de tineri și de frumușei amândoi, un băiat și o fată; băiatul ne-a întâmpinat cu un zâmbet pe care l-am iubit din prima clipă și ne-a invitat să alegem una din mesele libere, promițându-ne că revine mintenaș cu meniurile.

Odată instalați, am avut vreme să aruncăm o privire prin jur și să remarcăm fețele de masă albe, din damasc apretat (pe care cei doi angajați le schimbau după fiecare rând de turiști – aveam să observăm mai apoi), scaunele cu spătar, învelite în piele, micile decorațiuni florale de pe fiecare masă, precum și recipientele cu plante verzi răspândite ici și colo, înviorând atmosfera. Pe un perete, frigiderele cu băuturi și galantarele unde trebuie să fie expusă, dimineața, oferta de mic dejun. Ferestrele mari, decorate cu perdele strânse frumos, podeaua acoperită cu parchet lucios. Per total, un spațiu nesofisticat, dar curat, aerisit și plăcut.

Am primit meniurile și în același timp am lansat comanda de băuturi, căci știam clar ce dorim: câte o bere (Ciuc Premium/8 lei bucata). Până le-am primit, am mai cercetat o dată oferta de mâncare și ne-am decis: cârnați proaspeți la grătar (18 lei) cu piure de cartofi (8 lei) și salată de varză albă (8 lei) pentru mine, iar pentru Tati tigaie picantă cu vită (49 lei) și salată de sfeclă cu hrean (11 lei). M-a surprins foarte plăcut comunicarea cu tânărul care ne-a servit – foarte, foarte amabil și în cunoștință de cauză. Impecabil băiatul!

Cam jumătate de ceas să fi durat până a început să vină mâncarea, întâi salatele, pe urmă restul. În timpul ăsta, ne-m relaxat, am mai schimbat câte o vorbă, am sunat copiii și am ascultat melodiile un pic retro ce rulau pe fundal (doar muzică românească). Porțiile de mâncare mi s-au părut uriașe, oricum peste puterea noastră de ingurgitare într-o singură etapă, dar ce-a mai rămas ca proteină am luat în șervețel, căci ne vizitase deja una din pisicile campusului (la momentul ăla, credeam că-i singura; avea să vină la cină însă cu o prietenă, iar ulterior să apară și un cățel prin zonă).

După ce am mai cerut 3 berule de luat la pachet, am plătit cu cardul 134 lei și am mulțumit separat cash tinerei noastre gazde. Am remarcat că rubrica „bacșiș” figura pe nota de plată, însă doar la modul teoretic, noi tot pe sistemul consacrat am mers. (Chiar ne povestea zilele trecute un amic ce lucrează într-un restaurant – ce complicățenie va fi asta cu bacșișul pe nota de plată când va fi obligatoriu... În fine, nu comentez acest aspect, pe mine nu mă deranjează să rămână cum a fost.) A, și am aflat de pe nota de plată cum îl cheamă pe băiatul nostru: Gabi ????.

L-am întrebat pe Gabi, înainte să plecăm, dacă putem veni și la micul dejun ca oaspeți „din afară” . A zis că da, fără probleme, între orele 8 și 10, se servește bufet suedez și costă 25 lei de persoană. Chiar am intenționat s-o facem, dar până la urmă n-am mai reușit. Aviz amatorilor!

Am revenit și în seara următoare la Poiana Verde. Mâncaserăm destul de bine la prânz în centrul stațiunii, dar nu mai rămăsese loc de papanași și ne-am amintit că văzusem această ofertă și în meniul de la Poiana Verde. Deci veniserăm chitiți pe papanași și atât.

Ne-a întâmpinat tot Gabi, cu același zâmbet frumos și cu un „bun venit din nou” , semn că ne-a recunoscut. În ultima clipă, parcă ne-a fost jenă să comandăm doar o porție de papanași la 2 farfurii (24 lei); în plus, cu ce ne ducem noi „acasă” , la pisici și la cățel?! Așa că am cerut mai întâi un platou tradițional rece pentru 2 persoane (45 lei), o foccacia cu parmezan (19 lei) și, desigur, câte o bere de udătură. Platoul a conținut așa: cam juma de baton de salam uscat feliat, 10 felii de ceafă fumată, brânză de burduf, slăninuță și legume (roșii, ardei, ceapă roșie).

Mult, mult, mult! La fața locului am mâncat cam jumătate din porția de brânză (foarte bună), câteva bucățele de slănină (cea mai bună pe care am încercat-o vreodată; nu exagerez! ; fragedă de se topea în gură, sărată cât trebuie, ușor afumată – iami!), am gustat o felie de salam și una de ceafă, care nu m-au impresionat deloc, plus ceva legume. Restul, am rugat să ni se pună la pachet. (Cu salamul și cărnița am hrănit pisicile și câinele la cină și a doua zi dimineață; restul de brânză și alte câteva bucățele de slăninuță plus ceva zacuscă rămasă de la prânz le-am mâncat noi la micul dejun. Încă mai am în frigider un pic de slăninuță, am degustat aproape în fiecare zi din ea, nu ne-am îndurat s-o împărțim cu animăluțele de la Kuburi; doar Cuky, cățelul nostru, s-a ales cu o bucățică-două, așa, de poftă...)

Papanașii cu dulceață de căpșuni (singura variantă disponibilă) au fost ok, dar nu spectaculoși. Poate dacă n-am fi mâncat aperitivele înainte, aș fi fost mai încântată de ei... Da, dar n-aș mai fi făcut cunoștință cu slăninuța aia spectaculoasă!... Deci până la urmă am ieșit pe plus. În tot cazul, chiar și un papanaș ni s-a părut mult, n-am reușit să-l dovedim. Nota a totalizat 104 lei, la care am adăugat tips-ul binemeritat simpaticului Gabi.

În concluzie, vă invit să luați în calcul restaurantul pensiunii Poiana Verde dacă vă cazați la Kuburi sau chiar dacă sunteți doar în trecere prin Slănic Moldova și aveți chef de altceva decât de mâncătoriile din centrul stațiunii!

Excelente! Tânărul Gabi a fost gazda perfectă în ambele situații când am cinat acolo: zâmbitor, atent, eficient.

Mâncare bună, corect gătită, porții uriașe, prețuri mici.

---

VIZUALIZĂRI: 2858 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI