Gorgova

TIPĂREȘTE

Prima oară am fost în Deltă la Murighiol. Am stat cu corturile la malul mlaștinii mâloase care este canalul Sfântul Gheorghe, ne-am dat cu șalupa pe lacurile Uzlina și Lisacov, am negociat la greu să cumpărăm pește proaspăt de la pescari – era mafie locală și aproape prohobit - ne-am certaaat muuult și am argumentat cu un fel de agent turistico – ghid local cu ochelari de soare în toate culorile curcubeului și șmekerit rău ca să ne dea un ceaun imens ca să facem un borș de pește cu prada pe care am dobândit-o cu greu de la alții – el vroia să ne facă tot el și borșu’ de pește și ne costa porția dublu decât la bodegă – ne-am milogit la crâșmă să ne dea și nouă măcar un mic de poftă din cei mulți ce sfârâiau pe grătar și zicea că n-are și ne-am tocmit o căruță să ne ducă bagajele de la baltă până la șosea, la maxi, peste o fâneață și un câmp. A fost cool. Eram 5 din București și 10 din Constanța, toți activiști sociali. Activam prin Rezervația Biosferei Delta Dunării. Asta era prin 2004.

În ianuarie 2018 am sărbătorit Crăciunul lipovenesc în Gorgova, în urma unei invitații primite cu 15 ani în urmă. A fost original. Am avut artificii și tot felul de activități cu barca pe canale până la Lacul Rotund, intrând pe un canal ce pornea fix peste Brațul Sulina de casă, era îngust și pitoresc, prin pădure, cu arbori căzuți în jur și pădure cu rădăcinile scufundate sub strat de apă. Canalul ducea drept spre Lacul Rotund cum sunt și altele asemănătoare nu prea departe, paralele. Aș putea crede că au fost săpate de mână omului, nu par naturale, așa drepte sunt, deși...

Am stat atunci 2 nopți, nu era ger dar era cam rece și un încălzitor a prins bine pe lac. Ne-am prefăcut că pescuim, doar așa, de divertisment deși nu aveam chef, cu adevărat, de așa ceva.

În 2019, însă, am stat o săptămână la aceeași locație din Gorgova, într-un fel de cabană. Borșul de pește era la ordinea zilei, mereu prezent, la fel ca și peștele prăjit care era mereu la dispoziție și niște pești uscați atârnau de o grindă din tavan.

Nu sunt fan pește și-aș trăi fericită pe lume dacă produsul ăsta nu ar exista deloc. De-asta a și durat 15 ani până să ajung în Deltă dar, până la urmă, n-am putut scăpa de experiența asta. Știu că Delta are prețuri prohibite și din cauza asta nici nu mă dau peste cap să merg acolo, navigația nu mă pasionează și, sincer, consider că este un raport inechitabil între ce oferă delta și ce prețuri pretinde. Într-un oraș sau pe munte măcar îmi pot face drumețiile de capul meu pe când în Deltă e tot o apă și-un pământ și, pentru mine personal nu-i chiar așa atractivă monotonia dar e doar o preferință personală, unora le place.

Nu știu să spun cu ce mi-am umplut săptămâna aia, mai ales că 5 zile din 7 a plouat și, dealtfel, nici n-am mai avut chef de plimbări cu barca pe canale. M-am plimbat puțin prin sat dar nu prea mult că am văzut rapid cam tot ce se putea vedea.

Ce-mi amintesc este cina de bun-venit, evident, borș de pește, saramură de pește, mămăligă și mujdei și stropită din belșug plus o dizertație interminabilă pe teme sociale, culturale, religioase și de divertisment care m-a lăsat, literalmente, mască pentru că nu m-aș fi așteptat ca pescarul Nikalaica să prezinte o cultură generală atât de amplă. Nici nu mai știu ce-am vorbit. Știu doar că m-am așezat la masă cu gând de relaxare și după 20 de minute îmi fierbeau creierii. Am renunțat să mai particip la conversație și am devenit spectator. Era mai simplu.

Asta nu s-a mai repetat în celelalte seri deși aveam mereu seară de socializare printre care am avut vizionare: filmul Troia cu Brad Pitt unde, iarăși, am avut parte de prelegeri pe teme istorice în care pescarul de 70 de ani, Grisha, care, dealtfel, ne asigura hrana zilnică plecând în fiecare dimineață la ora 4:00 la pescuit, ne-a prezentat o dizertație amplă pe marginea războiului din Troia, expunând pe larg ce este realitate istorică în film și ce este fabulație și cum au stat, cu adevărat, lucrurile atunci, cu date istorice, personaje și bibliografie plus argumentări filosofice ale contextului și concluzionând cu o imagine de ansamblu despre rostul omului în univers. Iarăși mi-a căzut maxilarul de uimire.

Eu mereu am spus că omul nu trebuie judecat (sau apreciat) după aparențe, niciodată nu știi ce ascunde. Și mereu am spus că prefer să întâlnesc oameni în cadru dezorganizat ????, respectiv în mediul lor natural și nu executând niște comenzi impuse de vreun sistem. Spontaneitatea e valută forte. Astfel, comparativ, vacanța aceea este o comoară și nu se compară cu niciuna dintre celelalte vacanțe deși fiecare a adus un aport specific și a avut ceva original. Mereu am căutat asta în călătoriile mele. Și chiar și înainte de asta hotărâsem să scriu o carte pe care să o numesc „Alexei din Deltă” pentru că subiectul este extraordinar de amplu și, realmente, înconjoară planeta, astfel, câțiva ani a avut fixație pe Asia și a vizitat 8 țări, stătea căte 2 luni în fiecare an, apoi a făcut fixație pe America de Sud și a urcat pe Aconcagua iar acum a luat în colimator Africa: dansează cu negrii.

Dar atunci, în aprilie 2019, tot Grisha ne-a arătat, într-o seară, luna cu halou. Nu mai văzusem. După vreo două luni l-am văzut la Festivalul peștelui de la Maliuc. Cred că se numea Serbările Scrumbiei.

Ultima seară a făcut hamsii la grătar. Le-am luat la București. Au ajuns calde la fiica lui Grisha.

În Gorgova am ajuns cu pasagerul din Tulcea, pe Brațul Sulina, după ce am trecut de Partizani și Maliuc unde este hotelul ceaușist Salcia, renovat acum, care a fost construit pentru specialiștii care veneau în Deltă în scop de cercetare. Aveau un proiect.

Traseul auto din Tulcea spre Gorgova pleacă spre sud – est, pe DJ222C spre Malcoci și Nufăru unde traversează Brațul Sfântu Gheorghe și trece în Ilganii de Jos apoi Partizani, Maliuc, Gorgova.

Drumul este atât de desfundat încât e bun de folosit pe vreme uscată dar dacă plouă, te împotmolești acolo astfel că cine vine în Gorgova, lăsa mașina în Tulcea în parcare, în port – era un loc sigur – și vine cu pasagerul sau o șalupă, ceva, la fel cum am făcut și noi.

De la pontonul unde oprește pasagerul sau catamaranul în Gorgova sunt maxim 2 kilometri până la locația noastră și ori mergeam cu vreo mașină ori cu barca, la rame, și trebuia să mergem cât mai aproape de mal pentru că mergând de la ponton spre casă, mergeam împotriva curgerii apei pe Brațul Sulina și trebuia efort mai mare să înaintăm. Lângă maluri curgerea apei era mai lentă din cauza frecării cu albia iar în mijlocul canalului era mai rapidă dar și mai periculoasă pentru o ambarcațiune mică.

La întoarcere, în schimb, dacă mergeam de acasă spre pasager, cu barca, mergeam cât mai mult spre mijlocul canalului că ne ducea apa mai repede, creștea viteza bărcii dar trebuia și atenție pentru că era destul de traficat canalul de tot felul de ambarcațiuni de diferite mărimi și viteze. De exemplu, era așa: stăteai liniștit în curte și odată vedeai un ditamai vaporul (turistic) cu multe etaje că urlă din difuzoarele alea ale lor, pe baltă, la ceva metri distanță. Treceau mereu de tot felul și se deplasau relativ repede.

Din loc în loc, pe mal, erau tot felul de pontoane pe care le foloseau localnicii, fiecare cu pontonul lui și cu ambarcațiunea lui. Toți au bărci.

La întoarcere am urcat pe catamaranul care trecea prin Gorgova la ora 8:00 dimineața și ne-am întors, tot pe apă, în portul Tulcea de unde am luat-o înapoi, spre București. Pe la Hârșova am trecut pe sub o mulțime de copaci plini cu smocuri de vâsc, pe care îi văzusem și la venire.

Când am fost eu, în 2019, nu am văzut nici o pensiune acolo ci doar un sat de pescari care mie mi-a părut sărăcuț și o hală mare, betonată, ce mi-a părut sinistră, în centru, lângă școală, unde am aflat că își vindeau pescarii peștele în cursul dimineții. Alături era și un fel de market universal micuț unde găseai de cumpărat de toate cele de trebuință uzuală zilnică la casa unui om: produse alimentare și diverse sanitare.

Prin vecini era doar o casă mai împodobită cu tot felul de chestii pe la poartă și arăta mai a cabană. Scria pe poartă Coliba Unchiului Tom și 2007. Mi-au spus că e a unui redactor de la nu știu ce revistă de rebus. Nu părea în circuitul turistic.

Acum văd că locul e împânzit de pensiuni, care mai de care. Câteva case mai spre Tulcea este Duna Delta Tours care zice că este Pazió și ne spune o prezentare lungă, în ungurește.

După Duna mai apare și Gorgova Inn care este o clădire lungă cu parter și etaj și terasă largă la etaj cu balustradă și scări din lemn, vopsite toate albastru că așa este specificul zonei și cu o curte largă cu multe acareturi, cu piscină și trambulină pentru copii, să se distreze.

Pe partea ailaltă, spre ponton, văd Vila Sara, Agropensiunea Beluga: foarte rustic - elegantă, Complex Turistic Delta Mon Amour, toate pe la Strada Dunării, Gorgova, așa cum se numește acel drum înfundat și pe un drumeag perpendicular pe Brațul Sulina care pornește din dreptul Complexului Turistic și cărui drumeag îi zice Albatros, ceva mai încolo, Lityi Land care oferă masă la cerere și, printre altele, și specialități ungurești și chiar lângă ponton, Pensiunea Fortuna. Măi! Ungurii-s întreprinzători din fire și i-am întâlnit cu unități de cazare în multe locuri depărtate de patria lor. Și: șapte pensiuni dintr-un foc, toate împotriva cursului apei!!!

De cealaltă parte, nimic. Nici nu știu ce să mai cred. Așa o fi.

Este un loc superb și controversat, totodată. Peisajele sunt mirifice chiar dacă, pentru mine personal, nu este un loc unde mi-aș găsi multe de făcut.

Pentru mine a fost o experiență unică și foarte frumoasă.

---

VIZUALIZĂRI: 1002 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI