La Dinamo

TIPĂREȘTE

Unde mâncăm în 2 Mai? La Dinamo.

La Dinamo e singura cârciumă din 2 Mai pe care o vezi din mașină. Celelalte nu le vezi că îs mai camuflate. Mai vezi pe ici, pe colo vreo indicație de cazare, de restaurant dar dacă chiar vrei ceva sclifosit în 2 Mai trebuie documentare preliminară și studiu. La Dinamo, nu. Aici e la liber și accesibil omului. Și dacă pici din lună îți dai seama de urgență că ai unde mânca în zonă.

Era o vreme când era crâșma reprezentativă din 2 Mai. Drimării hipioți își dădeau întâlnire aici și se simțeau ca acasă la un vin, o bere sau mai multe. Cam ce e stuful în Vamă așa era Dinamo în 2 Mai.

Sincer, până ieri nici habar nu aveam cum îi spune. Atâta știam, locul ăla boem unde poți mânca liniștit o ciorbă, ceva și bea o bere la fel de liniștit.

Tot mă încerca de la o vreme dorul de 2 Mai. În Vamă tot am fost dar 2 Mai-ul nu l-am mai călcat demult ci doar în tranzit dar piciorul nu l-am pus.

Astfel, am făcut o ghidușie ca să-mpușc 2 iepuri deodată. Se zice că n-ai șanse dar mie mi-a ieșit. Din Mangalia m-am dus direct în Vamă, am dat o tură de inspecție iar la întoarcere am tranzitat 2 Mai, cu popasul de rigoare.

Frateee, mi-a lipsit locul ăsta. Zău mi-a lipsit. Vama este mai barocă (în simplitate, stufăraie, rustic și arhaic) dacă pot să spun așa dar 2 Mai e de-a dreptul o bijuterie în simplitatea și unicitatea sa, adevărat, recent și cu hăinuțe mai noi.

Citeam recent review-uri pe aici despre 2 Mai (cine naiba m-a pus... ????...). Adevărat, nu oricine rezonează cu specificul locului. 2 Mai nu este o destinație turistică. 2 Mai e spirit, suflet, viață și iubire. Pur și simplu iubesc peticul ăsta de pământ buimăcit de ape. Îl iubesc din prima clipă de când l-am călcat, bezmetic, așa, excentric și nealiniat niciunde. Tocmai de-aia îl iubesc. Doar o oră să-i dau roată și-mi ajunge multă vreme.

Și cârciumioara asta care a rămas încă rustică. Nu știu sigur dar îmi pare mie administrată de localnici, originală, așa cum erau multe și în Vamă înainte dar au dispărut toate ca să lase locul comercialului.

Realmente m-am simțit acasă. O curte cu porțile (verzi, de fier) larg deschise, cu copertină deasupra să nu te plouă, cu mese prietenoase din lemn masiv, cu ceva jucărele colorate pentru copii într-o parte, cu oameni blânzi și liniștiți, o poezie. Am de gând să-mi mai fac drum curând pe acolo.

Măh, mi-e mi-a plăcut. Nimic special dar mie mi-a plăcut. Fix nimicul ăsta special mi-a plăcut mie. Locul, spiritul, nostalgia, fata liniștită ce servea... Totul era la locul său. Și fix așa cum îl știam de-o veșnicie. Nimic schimbat. Reconfortant.

Iarăși nimic din calea-afară dar pentru mine - fix idealul pe pământ. Exact ce trebuie.

Chiar locația imediată nu-i ceva extraordinar adică pur și simplu un sat prosper. Ce-i deosebit acolo e spiritul. De-l știi... e okei. De nu? Ce scriau alți colegi: ce distracție? Da, corect: Nu se vede. Nu se vede dar se simte. Și dacă nu-i, nu-i.

Cum scriam, pentru mine-i idealul pe pământ.

---

VIZUALIZĂRI: 1637 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI