Expoziția Comunismul în Dobrogea

TIPĂREȘTE

Conceptul de „muzeu al vieții cotidiene” este destul de răspândit în afară și atrage mult public. Eu m-am întâlnit cu el prima dată în Germania (într-un sat am găsit un... Muzeu al satului, unde copilul neamț trăitor în mediul rural vede cum arată o lampă cu gaz, o saltea de paie, un fier de călcat cu cărbuni, un aparat de radio pe baterii, un car, o sanie, un plug, precum și găina, rața, porcul, oaia ????), dar cred că l-au brevetat americanii. Există, pe Viasat History, o serie intitulată Mistere din muzeu en.wikipedia.org/wiki/Mys ... s_at_the_Museum, în care ni se spun povești fascinante care pleacă de un șurub ruginit care zace undeva, într-o vitrină prăfuită a unui muzeu din centrul Statelor Unite, și ajung la un cumplit accident de cale ferată care a avut loc la cinci kilometri de acel orășel uitat de lume – și câte altele. Aici, nu vechimea unui exponat contează, ci semnificația acestuia și evenimentele pe care le evocă – dacă cineva se pricepe să îl pună în valoare.

În aceeași categorie intră muzeele de păpuși, cele vestimentare, cele care descriu nașterea și creșterea (și prăbușirea, de ce nu) unei mărci, cele care prezintă produsele” la modă” dintr-o anumită zonă sau epocă, muzeele de atmosferă etc. Până la urmă, un muzeu etnografic tot pe aici se încadrează, puține colecții de pe la noi având un veac sau mai mult.

Ținând cont de istoria noastră recentă, ar fi fost de așteptat ca în România să fie o adevărată invazie de muzee dedicate comunismului. Urmărind două fire narative: în memoria victimelor acestuia, pe de o parte, și prezentând viața de fiecare zi din acea perioadă, pe de alta. Prima direcție (care este și cea mai importantă: cine uită trecutul, e condamnat să-i repete greșelile) a fost mai mult explorată: în primul rând, prin Memorialul de la Sighet, dar cred că nu există muzeu românesc în care să nu se fi organizat expoziții temporare dedicate teribililor ani 1947-1964. Citeam despre intenția de a se deschide un Muzeu al Ororilor Comunismului în București, dar nu știu dacă evenimentul a avut loc.

În ce privește cea de-a doua direcție, nu s-a întâmplat mare lucru până în 2010. În urbea mea au apărut niște expoziții temporare acum vreo șapte-opt ani, organizate de Muzeul Literaturii Române din Iași. Care muzeu, împreună cu Primăria Botoșani (care a pus la dispoziție sediul, anume fostul CET din Botoșani, dezafectat; mai toate orașele Moldovei au trecut la neecologicele și tot mai costisitoarele centrale de apartament și, în același timp, sponsorizează prețul gigacaloriei din București, că doar au bani-bani ????) a anunțat cu surle și trâmbițe, prin 2015, deschiderea primului Muzeu al Vieții Cotidiene în Comunism din România (și, bineînțeles, cel mai mare din Europa de Sud-Est ????). Expozițiile de la Iași au fost mutate într-o sală a Muzeului Județean Botoșani, s-a creat site dedicat muvicc.ro, pagină Facebook (ultima postare e din 2017, în total am găsit vreo trei) și, de atunci, nu am mai auzit nimic. Posibil să fie din vina mea, dacă cineva știe că s-a deschis, îl rog să anunțe cumva.

Au apărut însă expoziții temporare în diverse locuri (există urme ale lor pe internet: afișe, anunțuri ale vernisajelor, recenzii în presa locală), precum și inițiative particulare care au acoperit acest gol. Nu le-am văzut, dar mi-au atras atenția în mod deosebit două: Muzeul Consumatorului Comunist din Timișoara, prezentat aici ghidulbanatului.ro/aminti ... unism_5442.html sau aici dilemaveche.ro/sectiune/t ... t-din-timisoara, precum și Ferestroika din București, cu site oficial (care mie mi se pare nefuncțional) ferestroika.com.

Colecții permanente în muzeele clasice cunosc doar două: una în Constanța, vernisată în 2017, și proaspătul Muzeu al Copilăriei în Comunism din Iași, despre care am scris aici: vezi impresii.

EXPOZIȚIA „COMUNISMUL ÎN DOBROGEA”

Am vizitat Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța cam din zece în zece ani, prima dată prin 2000. Nu mai țin minte ce era la etajul al doilea al clădirii și nici pozele nu mă ajută: mi se pare că cele din 2009 se termină cu aceleași exponate cu care se termină primul etaj în cele din 2019.

În prezent, două săli și un hol de la al doilea etaj sunt ocupate de o expoziție permanentă minac.ro/expozitia-permanenta.html care nu este prezentată în recenziile de pe acest site ale MINAC – pentru că este mai nouă decât ultimul review. Este prima de gen pe care am văzut-o și țin minte că mi-a plăcut destul de mult. Întregul muzeu este unul de prim rang, iar această completare mi se pare binevenită, deși este clar că exponatele de aici nu au nici pe departe aceeași valoare ca cele de la etajele inferioare.

Prima sală este intitulată Gulagul comunist și este dedicată memoriei victimelor comunismului. Impresionează, în primul rând, lista (incompletă) care conține sute de nume ale celor care au murit, în anii 1950, la construcția Canalului Dunăre - Marea Neagră. Inițial, construcția Canalului nu a fost motivată de considerente economice, a fost gândit din start drept lagăr de exterminare a celor indezirabili noului regim (ce-i drept, nici în zile noastre nu e rentabilă întreținerea sa, el va fi amortizat în următorii 600 de ani ????).

Modelul său a fost Belomorkanal, care unește Marea Baltică de Marea Albă, și care a fost terminat într-un timp record de 3 ani, începând din 1930, folosind munca a peste 150000 de condamnați politici - mulți dintre ei murind acolo. Construcția canalului nostru a început în 1949, iar în 1952 cam 85% dintre cei care munceau la el erau deținuți, parte din ceilalți fiind paznici sau torționari. Construcția a fost sistată în 1953, reluată în 1976 cu muncitori angajați (dar și cu muncă patriotică a militarilor în termen, de exemplu) și finalizată în 1984.

Cei mai negri ani au fost 1952-53; afișajul din sală ne ajută să ne formăm o idee despre evenimentele acelor timpuri, inclusiv prin mărturii ale unor supraviețuitori. Există o celulă reconstituită, cu un deținut înăuntru, sau un grup de deținuți muncind, reprezentați prin manechine. Sunt amintite și alte închisori, precum cele de la Periprava sau Capul Midia. Într-o vitrină este expusă o fărâmă din ultima bucată de pâine primită la Gherla, pe 24 martie 1963, înainte de liberare, de Alexandru Mihalcea. În alta vedem biletul de liberare din 1961 al lui Paul Andreescu, arestat în 1956, la vârsta de 17 ani. O parte dintre obiectele expuse sunt de la Fortul 13 Jilava, printre ele aflându-se cătuşe de picioare pentru bărbaţi, cătuşe de mâini pentru femei, o gamelă şi o cană. Toate obiectele din expoziţie, în afară de reconstituirea de la Canal, sunt obiecte autentice, strânse cu foarte multe eforturi. Unele dintre ele au avut o mare valoare sentimentală şi familiile s-au despărţit cu greu de ele, spune unul dintre cercetătorii care au constituit expoziția.

Holul este intitulat Aspecte din evoluția politică, economică și culturală a Dobrogei (1945-1989) . Vedem exclusiv panouri care prezintă nomenclatura comunistă din prima perioadă, cea de până la moartea lui Gheoghiu-Dej, dar și pe cea mai recentă, din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Apoi, urmărim cum s-a creat cultul personalității marelui cârmaci, dar și imagini ale Dobrogei și ale Constanței de acum 50 de ani. Toate panourile sunt acoperite cu sticlă, iar becurile erau așezate în toate pozițiile, așa că majoritatea pozelor pe care le-am făcut sunt cel mult mediocre (nici vechiul telefon nu m-a ajutat, nu avea cine știe ce cameră).

În sfârșit, a doua sală este dedicată Vieții cotidiene în Comunism. Este centrată pe trei teme: Școala, Magazinul, Apartamentul. Exponatele sunt cele la care te poți aștepta; am atașat câteva poze. O prezentare bună, cu fotografii mult mai reușite decât cele făcute de mine, am găsit la discoverdobrogea.ro/comun ... e-sira-spinarii.

Un muzeu excepțional, care de câțiva ani include această expoziție, și ea - de văzut.

---

VIZUALIZĂRI: 672 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI