Istoria simţită în Cetatea Neamţului

TIPĂREȘTE

Primul meu contact cu Cetatea Neamţului a avut loc în clasa a VI-a, când am studiat la şcoală povestirea lui Costache Negruzzi, „Sobieski şi românii”. Polonii şi plăieşi m-au urmărit un timp după aceea, subiectul picandu-mi la examenul de admitere în liceu, pe care l-am promovat cu notă bună. Sobieski mi-a purtat noroc. Sau plăieşii? Ori poate Cetatea…

După ce mult timp a fost pentru mine doar subiectul unei povestiri din cartea de literatură, anul acesta am călcat pentru prima oară în viaţa mea pragul frumoasei Cetăţi.

Iniţial am admirat-o de la distanţă, o mică pată crem pe fundalul verde al pădurii. Apoi am ajuns aproape de ea şi am urcat pe jos, de la parcarea de lângă „Casa Arcaşului”, pe aleea care unduieşte prin pădure, urcuşul fiind o adevărată plăcere, în acompaniamentul cântecului de păsărele.

La intrare am simţit un pic de teamă, deoarece am acrofobie, iar traversarea şanţului de apărare a constituit o adevărată aventură, simţind palpitaţii numai la vederea acelor piloni atât de înalţi.

În bătaia soarelui, Cetatea era superbă şi atunci am înţeles dragostea şi determinarea plăieşilor gata să moară până la ultimul în apărarea ei.

În afară de şanţul de apărare, Cetatea are şi alte capcane pentru a se apăra de cotropitori, una dintre ele fiind „cursa de şoareci”, o gaură în pod amplasată chiar înaintea intrării.

Construită în secolul al XIV-lea de către Petru I Muşat, prima atestare documentare datând din 1395, Cetatea Neamţului a fost ulterior întărită – ca şi alte cetăţi din Moldova – de către Ştefan cel Mare, un bun strateg care a înţeles importanţa cetăţilor fortificate în apărarea contra atacatorilor, Cetatea făcând parte din sistemul defensiv al Moldovei. Ştefan a fost cel care a construit cele patru bastioane ale curţii exterioare şi podul în formă de arc sprijinit pe unsprezece piloni de piatră, Cetatea făcând faţă cu succes în 1476 asediului lui Mehmed al II-lea de după bătălia de la Valea Albă – Războieni.

Cetatea a suferit distrugeri în perioada lui Alexandru Lăpuşneanu, fiind reparată de Ieremia Movilă, astfel că în anul 1600 l-a primit cu porţile deschise pe unificatorul Mihai Viteazul.

După ce Vasile Lupu a tranformat-o în mănăstire, iar Dumitraşcu Cantacuzino a distrus-o parţial, Cetatea Neamţului avea să mai joace un rol în 1691, când un mic grup de plăieşi a apărat-o cu eroism de regele polonez Jan Sobieski, eveniment consemnat în istorie şi literatură. Începând cu secolul al XVIII-lea, după ce a suferit noi distrugeri, Cetatea Neamţului şi-a pierdut importanţa militară.

Zidurile sunt acum parţial dărâmate, dar sunt destule încăperi care pot fi vizitate, iar de pe zidurile care mai demult ofereau un strategic punct de observaţie se pot admira azi oraşul Târgu Neamţ şi împrejurimile sale.

Oricât timp ai avea la dispoziţie parcă e prea scurt pentru explorarea Cetăţii Neamţului!

Din curte se face accesul în aproape toate încăperile deschise publicului. Ne-am plimbat prin cămări de provizii, monetărie, iatace şi camere de taină, am văzut ieşiri secrete şi scări ascunse ducând spre camera domniţelor, am admirat armuri de cavaleri şi manechine reprezentând plăieşi. Am văzut tabloul lui Ştefan, amplasat la loc de cinste, şi Camera de Consiliu, în care pe vremuri se dezbătea soarta Moldovei şi ne-am recules pentru câteva momente în biserica cetăţii, cu un gând pios la înaintaşii noştri de la care nu putem lua decât exemple pozitive.

---

VIZUALIZĂRI: 2508 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI