ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.07.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Cluj-Napoca
ÎNSCRIS: 05.01.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 1 zile
team-building

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Istoria simţită în Cetatea Neamţului

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Primul meu contact cu Cetatea Neamţului a avut loc în clasa a VI-a, când am studiat la şcoală povestirea lui Costache Negruzzi, „Sobieski şi românii”. Polonii şi plăieşi m-au urmărit un timp după aceea, subiectul picandu-mi la examenul de admitere în liceu, pe care l-am promovat cu notă bună. Sobieski mi-a purtat noroc. Sau plăieşii? Ori poate Cetatea…

După ce mult timp a fost pentru mine doar subiectul unei povestiri din cartea de literatură, anul acesta am călcat pentru prima oară în viaţa mea pragul frumoasei Cetăţi.

Iniţial am admirat-o de la distanţă, o mică pată crem pe fundalul verde al pădurii. Apoi am ajuns aproape de ea şi am urcat pe jos, de la parcarea de lângă „Casa Arcaşului”, pe aleea care unduieşte prin pădure, urcuşul fiind o adevărată plăcere, în acompaniamentul cântecului de păsărele.

La intrare am simţit un pic de teamă, deoarece am acrofobie, iar traversarea şanţului de apărare a constituit o adevărată aventură, simţind palpitaţii numai la vederea acelor piloni atât de înalţi.

În bătaia soarelui, Cetatea era superbă şi atunci am înţeles dragostea şi determinarea plăieşilor gata să moară până la ultimul în apărarea ei.

În afară de şanţul de apărare, Cetatea are şi alte capcane pentru a se apăra de cotropitori, una dintre ele fiind „cursa de şoareci”, o gaură în pod amplasată chiar înaintea intrării.

Construită în secolul al XIV-lea de către Petru I Muşat, prima atestare documentare datând din 1395, Cetatea Neamţului a fost ulterior întărită – ca şi alte cetăţi din Moldova – de către Ştefan cel Mare, un bun strateg care a înţeles importanţa cetăţilor fortificate în apărarea contra atacatorilor, Cetatea făcând parte din sistemul defensiv al Moldovei. Ştefan a fost cel care a construit cele patru bastioane ale curţii exterioare şi podul în formă de arc sprijinit pe unsprezece piloni de piatră, Cetatea făcând faţă cu succes în 1476 asediului lui Mehmed al II-lea de după bătălia de la Valea Albă – Războieni.

Cetatea a suferit distrugeri în perioada lui Alexandru Lăpuşneanu, fiind reparată de Ieremia Movilă, astfel că în anul 1600 l-a primit cu porţile deschise pe unificatorul Mihai Viteazul.

După ce Vasile Lupu a tranformat-o în mănăstire, iar Dumitraşcu Cantacuzino a distrus-o parţial, Cetatea Neamţului avea să mai joace un rol în 1691, când un mic grup de plăieşi a apărat-o cu eroism de regele polonez Jan Sobieski, eveniment consemnat în istorie şi literatură. Începând cu secolul al XVIII-lea, după ce a suferit noi distrugeri, Cetatea Neamţului şi-a pierdut importanţa militară.

Zidurile sunt acum parţial dărâmate, dar sunt destule încăperi care pot fi vizitate, iar de pe zidurile care mai demult ofereau un strategic punct de observaţie se pot admira azi oraşul Târgu Neamţ şi împrejurimile sale.

Oricât timp ai avea la dispoziţie parcă e prea scurt pentru explorarea Cetăţii Neamţului!

Din curte se face accesul în aproape toate încăperile deschise publicului. Ne-am plimbat prin cămări de provizii, monetărie, iatace şi camere de taină, am văzut ieşiri secrete şi scări ascunse ducând spre camera domniţelor, am admirat armuri de cavaleri şi manechine reprezentând plăieşi. Am văzut tabloul lui Ştefan, amplasat la loc de cinste, şi Camera de Consiliu, în care pe vremuri se dezbătea soarta Moldovei şi ne-am recules pentru câteva momente în biserica cetăţii, cu un gând pios la înaintaşii noştri de la care nu putem lua decât exemple pozitive.


[fb]
---
Trimis de corinka in 01.07.10 16:07:35
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2508 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (corinka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Aleea şerpuitoare spre cetate
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 5000 PMA (din 9 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

mariana.olaru
[01.07.10 16:29:12]
»

Nu pot sa nu remarc o prezentare atat de frumoasa a unui obiectiv turistic pe care multi dintre noi l-am vazut probabil, dar l-am perceput diferit. Nu pot sa nu remarc stilul elegant al review-ului (apreciez redactarea cu diacritice si corectitudinea exprimarii gramaticale si ortografice, mai ales cand vine din partea unei reprezentante a tinerei generatii).

Felicitari si 400 pma sunt pentru tine!

P.S. In ce ma priveste, nu pot scrie momentan cu diacritice. Redactez pe un calculator strain si nu pot sa stric setarile proprietarului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
corinkaAUTOR REVIEW
[01.07.10 16:33:49]
»

Mulţumesc pentru cuvintele frumoase!

Am şi o preferinţă muzicală pentru "coloana sonora" a acestui review.

http: //www. trilulilu. ro/ADISANU/da91893f6bc1bd

Poate unii nu o vor considera cea mai potrivită, deoarece nu este în limba română, dar cum istoria trebuie privită din perspectivă universală, am ales, totuşi, piesa datorită ritmului şi temei sale.

webmasterXY*
[01.07.10 16:35:59]
»

Done

catalinalupu
[01.07.10 16:46:03]
»

Si de la mine un vot!

Diaura*
[01.07.10 20:43:25]
»

Domnita corinka, frumoasa descriere si expresive fotografii. Nu mai am rabdare sa fiu a saptea. Felicitari.

Se plateste cumva vreo taxa la intrare?

corinkaAUTOR REVIEW
[02.07.10 23:45:24]
»

Se plăteşte ceva, dar nu mai ştiu exact cât. Poate 3 lei, dar nu sunt foarte sigură. Mie mi-a plătit altcineva biletul, am fost într-un grup organizat, cu ocazia unei conferinţe.

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[03.07.10 10:53:32]
»

Si SB vine cu repeziciune pentru a ta descriere ... minune

@corinka sa stii ca si noi am fost in 2006 intr-un circuit in Moldova, ce a cuprins vizite la : casa lui Creanga din Humulesti, manastirile : Sihla, Sihastria si Agapia, dar si Cetatea Neamtului.

Din pozele tale observ multe imbunatatiri, modernizari si ,,actualizari'' ca sa le spun asa, ale acestei cetati incarcate de istorie.

M-a impresionat panorama orasului cum se vede de acolo de sus, de la Cetate.

Felicitari si votul meu cu tot dragul !

@Diaura

Cand am fost noi in 2006 era cu taxa de intrare, deci cu siguranta si acum e la fel, poate chiar s-o mai fi si scumpit avand in vedere noile amenajari de pe-acolo.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
magdalena
[17.08.10 11:06:55]
»

Noi cand am fost nu erau manechine si armuri, se pare ca au incercat sa creeze atmosfera de atunci, pe care ai descris-o foarte frumos.

Abia astept sa revin aici cu ambele fete.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
catalinalupu, corinka, dananecula, Diaura*, magdalena
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Cetatea Neamțului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070006132125854 sec
    ecranul dvs: 1 x 1