GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O vacanță minunată sub soarele andaluz
Septembrie 2018... după 6 ani în care ne-am petrecut vacanțele în Grecia, am ales să facem o schimbare și am ales Torremolinos, Spania. Am plecat de la ideea că ne dorim un concediu care să îmbine relaxarea pe Costa del Sol dar și explorarea, într-o oarecare măsură, a Andaluziei.
Am ales ca bază hotelul Riu Nautilus din Torremolinos, fiind destul de accesibil de la aeroportul din Malaga.
Torremolinos este prima stațiune importantă, pornind dinspre Malaga în direcția Gibraltarului, urmată de altele precum Benalmadena, Fuengirola, Marbella etc., înșirate de-a lungul Costei del Sol.
Hotelul Riu Nautilus este amplasat pe faleza, numită și Paseo Maritimo, foarte aproape de "granița" cu Benalmadena. Astfel, am avut avantajul de a ne bucura de ambele stațiuni, acestea fiind practic lipite, una în continuarea celeilalte. Împreună, aceste două localități superbe, au o suprafață aproximativă de 48 km pătrați și o populație în jurul a 135.000 de locuitori. Atrag însă undeva la 1,5 milioane de turiști, anual.
Benalmadena este formată din zona din apropierea plajei și a portului, cea mai turistică, unde se află cea mai mare concentrație de hoteluri și restaurante, în spatele acesteia se ridică Aroyo del Miel, zona rezidențială, unde de asemenea sunt foarte multe apartamente de inchiriat pentru turiști, urmată în interiorul continentului de partea veche a localității, numită Benalmadena Pueblo.
Pe lângă plajele întinse pe km întregi, Benalmadena are nenumărate atracții.
-Benalmadena Marina, un port care se numără printre cele mai frumoase din lume, datorită complexului de clădiri cu o arhitectură spectaculoasă, cu influențe indiane, arabe și andaluze.
- Oceanograful Sea Life cu acvarii spectaculoase unde se pot admira de la rechini, pisici de mare, stele și căluți de mare, caracatițe, etc.
-Selwo Marina care oferă spectacole cu foci, delfini și pinguini;
-Parcul Paloma, întins pe 20 ha, votat între cele mai frumoase din Europa;
-Telefericul din Benalmadena împreună cu Jardin de Las Aquillas, un parc zoo dedicat vulturilor, unde au loc și reprezentații live cu acvile;
-Mariposario de Benalmadena sau "Butterfly Park" unde sunt adăpostite peste 1000 de specii de fluturi;
-Benalmadena Pueblo care merită cu siguranță o plimbare printre căsuțele albe, pentru a simți atmosfera unui sat tipic andaluz.
Torremolinos are la rândul său plaje grozave precum Carihuela, Bajondillo, Las Paloma iar faleza este legată de cea din Benalmadena, oferind astfel km întregi de promenadă. Plajele sunt super amenajate, multe au "blue flag", iar închirierea unei perechi de sezlonguri cu umbrela aferentă costă aproximativ 12 euro/ zi.
Printre atracțiile din Torremolinos se numără Aqualandul, un Crocodile Park, un parc foarte frumos numit Parque de la Bateria, Casa de los Navajas dar și Calle de San Miguel, o arteră pietonală plină de magazine care coboară din centrul orașului până pe faleză.
Infrastructura rutieră e nemaipomenită, cât despre transport... să nu mai vorbim. Autobuzele și metrourile acoperă absolut toată coasta, sunt ieftine, curate și moderne și circulă foarte des.
Pentru metrou se pot achiziționa bilete de la automatele instalate în fiecare stație iar pentru autobuze cel mai facil este să cumperi direct de la șofer, prețul pleacă de la 1.80 euro, în funcție de distanțe. Există și niște cartele cu mai multe călătorii, mai convenabile, dar nu ne-am obosit să căutăm un punct de vanzare.
Varietatea de restaurante e uluitoare: cu specific mediteranean, spaniol, asiatic, italian, steak-house-uri, baruri, cluburi, pub-uri, etc. Poți să încerci tradiționalul churros cu ciocolată, un sandvich cu jamon, tapas-uri sau poți să alegi să manânci la unul dintre nenumaratele chiringuitos de pe plajă, un soi de taverne cu meniu preponderent pe bază de pește și fructe de mare.
Pentru noi a fost copleșitor: comparativ cu vacanțele în Grecia (mare, soare, mancarica bună în acord de bouzoukia și ceva plaje explorate), aici nu am știut cum să cuprindem cât mai multe, și nu pentru că nu ne-am fi organizat.
În primul rând am făcut o listă cu ce am considerat noi că ar fi must see. Apoi am făcut o analiză a ceea ce ar fi însemnat închirierea unei mașini cu tot ce implică (depozit, bani pentru combustibil, costuri pentru parcare, etc), oboseala șoferului (care oricum conduce foarte mult în restul anului - naveta zilnică de la Ploiești până în inima Bucureștiului), apoi costurile și grija achiziționării online a biletelor la obiectivele care ne interesau și... am decis????...
După ce m-am documentat foarte bine de acasă, am ales varianta excursiilor organizate de o agenție din stațiune, la prețuri foarte bune.
Astfel, am fost luați dimineața din fața hotelului, la o oră stabilită în prealabil, am călătorit elegant, comod, am avut ghid în permanență, am avut biletele asigurate la obiective și am intrat fără să stăm la cozi, iar seara am fost lăsați în fața hotelului.
Am fost la Cordoba (40 euro/ persoană), cu vizită la Mezquita (catedrala-moschee) și plimbare prin centrul istoric și cartierul evreiesc; la Granada (57 euro/ persoană), cu vizită la Palatul Alhambra și în centrul orașului, și la Gibraltar (38 euro/ persoană). Aici am avut inclus Rock Tour-ul sau vizita pe stâncă, în care am fost plimbati cu microbuze cu șofer/ghid, cu oprire la peștera Sfântul Mihail și, bineînțeles, la macaci, singurele maimuțe din Europa care trăiesc în libertate; după care am avut aproximativ 90 minute la dispoziție pentru prânz și shopping pe Main Street. V-ați prins că nu ne-a mai trebuit mâncare fiind scăpați într-o zonă liberă de taxe.
Iată, deci, cum s-au scurs 3 zile pline. Am fost apoi întruna din după-amieze, cu autobuzul, în Benalmadena Pueblo, într-o altă zi în Malaga, iar în puținul timpul ramas, ne-am plimbat din centru Torremolinos-ului până jos pe Paseo Maritimo, apoi pe faleză până în Benalmadena (sunt câțiva km buni) și, nu în ultimul rând, în vestita Benalmadena Marina, considerată una dintre primele cele mai frumoase port- marina din lume.
Am mâncat coadă de taur în Cordoba, sardine fripte și fritura malaguena, un mix pane din pești mici și fructe de mare, am băut cervezza și sangria și am făcut baie mai mult în piscina hotelului pentru că apa era destul de rece pe Costa del Sol, 21-22 de grade, la început de septembrie.
Cam asta am reușit să cuprindem în această vacanță. Înțelegeți că, la câte atracții am enumerat, am plecat cu senzația că abia "am zgariat suprafața". Nu am reușit să descoperim în întregime nici măcar cele două stațiuni Torremolinos și Benalmadena, în Malaga ne-am plimbat prin centru și prin port și am văzut Catedrala din Malaga, dar nu am ajuns sus, la castelul Gibralfaro sau la muzeul Picasso.
Nu am ajuns la Sevilla, sau Ronda, sau la unul din autenticele "pueblos blancos" precum Frigiliana sau Mijas, nu am ajuns nici în Marbella sau Puerto Banus să vedem yahturile de lux și nici nu am reușit să facem traseul prin defileu, pe "El caminito del rey".
Astfel încât, anul acesta, sperăm ca revenind să avem șansa de a ne completa experiențele cu încă o bucățică din oferta atât de bogată a acestei zone minunate.
Trimis de mirmicu in 06.06.19 17:16:36
- A fost prima sa vizită/vacanță în SPANIA
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mirmicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanța pe Costa del Sol, #DESCOPERĂ COSTA del SOL" (deja existentă pe sait)
@mirmicu: Ce amintiri grozave scot eu acum din sertarul de vacanță spaniolă, citind acest review... am pipăit toate pozele tale, parcă am fost acolo ieri, nu în 2010, tot la Torremolinos... pe cont propriu. Am avut un sejur activ ca și tine, 7 zile au fost insuficiente pentru excursii... Benalmadena, Granada, Mihas, Malaga, Sevillia... am ratat doar Cordoba... Torremolinos e o locație excelentă ca bază de explorare a Costei del Sol... mi se face iar dor de Spania... vacanțe minunate în continuare.
@mireille: Mulțumesc pentru amintirile tale pe care le-am citit cu multă atenție și placere și care au fost stocate în sertarul meu cu " favorite" .
Mulțumesc și pentru lectură!
Mirela
Felicitări pentru vacanța și pentru articol!
La fel ca tine, cu ocazia primei vizite pe Costa del Sol, nu am reușit sa ating nici jumătate din cele pe care doream sa le vizitez. Am plecat cu convingerea ca trebuie neaparat sa revin, dar drumurile m-au purtat spre alte zări.
Noi am stat in Benalmadena, dar eram mai aproape de Fuengirola decât de centrul Benalmadenei. Data viitoare voi alege Torremolinos pentru accesul facil direct de la aeroportul din Malaga.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@nicole33: Mulțumesc pentru aprecieri! Știam, încă înainte de întoarcerea în țară, că următorul an este dedicat aceleiași destinații.
Da, e recomandabilă o cazare în Torremolinos, eventual în zona plajei Carihuela. Anul trecut noi am stat la Riu Nautilus, un hotel de 4* foarte ok, exceptând media de vârstă cam ridicată. Doar că au ridicat prețul foarte mult anul acesta (40%). Amplasarea, în schimb, a fost ideală. Anul acesta am ales Melia Costa del Sol care este, de asemenea, poziționat super.
In orice caz, sunt foarte multe locuri interesante în zonă, sudul Spaniei fiind foarte ofertant în această privință.
@mirmicu:
”Anul acesta am ales Melia Costa del Sol care este, de asemenea, poziționat super.
Sunt sigura ca vei fi mulțumită și de aceasta alegere.
Și eu pusesem ochii tot pe niște hoteluri Sol Melia din Torremolinos atunci când cochetam cu o revenire pe Costa del Sol, un lanț cu foarte multe hoteluri in Spania și nu numai, cu servicii bune. Eu am testat deja doua hoteluri Sol de patru stele in Mallorca și in Tenerife și au fost foarte ok, cu mâncare excelenta, curățenie exemplara, doar mobilierul era ceva mai vechi, dar oricum nu ma mutam acolo ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Minunata Costa del Sol — scris în 05.05.24 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2021 Întoarcere la Costa Del Sol — scris în 04.12.21 de alex1987sb din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2018 6 zile pe Costa del Sol — scris în 25.04.18 de Milka1000 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Un sejur aproape perfect în Benalmadena — scris în 12.09.14 de kone29 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Pe ritmuri andaluze — scris în 12.06.15 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2014 Costa del Sol - un sejur de vis... !!! — scris în 16.01.15 de gettyy din IASI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Un concediu reusit — scris în 08.07.13 de razvan1977 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ