Câte ceva despre Vietnam, o țară mai puțin cunoscută românilor

TIPĂREȘTE

După Cambodgia și Thailanda, pe care le-am vizitat în 2023, Vietnamul este a treia țară din Indochina pe care am văzut-o. Îmi doream de ceva vreme s-ajung pe-acolo, am avut o tentativă în 2020, dar n-a fost să fie atunci din motive de șarpe care a făcut sex cu liliacul și s-a născut animalul numit COVID 19. Vietnamul are o geografie mai aparte, în sensul că este o țără luuuuungă, are cam 1600 de kilometri de la nord la sud și îngustă, cea mai mică lățime având-o undeva în centrul țării, acolo unde între Marea Chinei de Sud și granița cu Laos, lățimea Vietnamului este de aproximativ 60 de kilometri, adică un fel de Poiești – București. Populația era de vreo 95 de milioane de locuitori în anul 2018, acum înțeleg c-au depășit suta de milioane.

Circuitele turistice prin agenții de turism se fac de la Hanoi către Ho Chi Minh, adică de la nord la sud între capitală și cel mai mare oraș din Vietnam, sau invers de la sud la nord, factorul principal care influențează sensul de vizitare fiind anotimpul în care se organizează circuitul. Pentru că dacă nordul Vietnamului are patru anotimpuri, la fel ca la noi, sudul are doar două, anotimpul uscat sau cel umed. Așa că dacă circuitul se organizează iarna (noiembrie – februarie) se pleacă din nord, că tot e românul obișnuit cu frigul, așa că trebuie să scape întâi de el. Glumesc. Este perioada în care în nordul Vietnamului, deși e mai frig, vremea este uscată și precipitațiile lipsesc. August- octombrie este perioada din an în care este umezeală și precipitații abundente în aproape tot Vietnamul. Oricum nu există o perioadă ideală pentru a vizita toată țara de la nord la sud, în care vremea să fie perfectă în toate regiunile. Noi am preferat februarie pentru că pare, alături de ianuarie, luna în care precipitațiile au cea mai scăzută probabilitate în toate zonele. Pentru că nu prea ne place să umblăm brambura pe străzi și să ne plouă. Astrele s-au aliniat și Nety Sandu a dat bine în bobi la horoscop, cert este că a plouat ușor doar câteva ore într-o noapte pe când eram la Sapa, dar nu ne-a deranjat cu nimic.  

În februarie temperaturile au fost cam așa: 15-18 grade la Hanoi și la Sapa în nordul Vietnamului, 24-28 la Phong Nha, Hue, Da Nang și Hoi An, adică în centrul țării și 33-35 de grade la Saigon și în Delta Mekongului, în sud. Asta ziua. Noaptea habar n-am, pentru că de obosit ce eram, dormeam butean :).

Trebuie viză pentru a vizita Vietnamul? Trebuie. Mă refer aici la turiștii români. Și cum se obține? Păi o posibilitate ar fi să mergi la ambasada Vietnamului din București, pe strada C. A. Rosetti, nr. 35, sector 2. Dar de ce să merg eu acolo când s-a inventat e-visa? Cetățenii români pot aplica de-acasă, din fotoliu, linkul evisa.xuatnhapcanh.gov.vn ... hi-thuc-dien-tu.

Mai departe... scrie-n carte. N-ai decât să încarci o copie după pașaport, care trebuie să fie valid șase luni de la intrarea în Vietnam, o poză tip pașaport 6x4 centimetri și să completezi formularul de-acolo, chestie care-ți ia cu totul vreo 10, hai să zic 15 minute. La sfârșit decartezi echivalentul a 25 de dolari SUA de pe ce card dorește pipota solicitantului, apoi în maxim trei zile lucrătoare primești pe mail preaprobarea pentru a intra în Vietnam pentru o perioadă de maximum 30 de zile. Am văzut că există și posibilitatea de a solicita viză cu două intrări, n-am reținut cât costă, ideea e că e foarte bună pentru cine dorește să viziteze Vietnamul și Cambodgia în același circuit. Intri prin Saigon, vizitezi zona, apoi o oră și-un pic de zbor până la Siem Reap și după aia reintri în Vietnam. Cu preaprobarea obținută, la intrarea în Vietnam prezinți la imigrări hârtia pe care ai tipărit-o în prealabil, pune nenea grănicerul o ștampilă în pașaport și gata. Unii zic că e suficient să le arăți mailul din telefon și scanează ei codul QR. Eu sunt mai de modă veche, așa c-am luat hârtii tipărite. În două exemplare, că deh, dacă pierdeam un rând? Și dacă-l pierdeam și pe-al doilea, de-abia atunci le-arătam mailul. Treaba cu viza e foarte importantă. La check-in la Otopeni, mi-au cerut să le arăt dovada că am permisiunea de a intra în Vietnam. N-a văzut viza în pașaport și-atunci mi-a cerut e-visa. Bănuiesc că nu te lasă să te sui în avion fără ea.

Avem viză, am intrat în Vietnam, ce ne mai trebuie? Ne doare la bască. Eh, ar mai fi niște amănunte. Cazare, transport, nimicuri de-astea. S-o luăm pe rând.  

Toate cazările le-am rezervat prin septembrie 2023, după ce pe 22 august am luat biletele de avion București-Hanoi și Phuket-București. Rezervările le-am făcut exclusiv pe Booking.com, pentru că știam că nu mă doare capul. M-a durut. Chiar la Hanoi, din prima. Dar Booking.com n-are nicio vină. O să povestesc în alt articol. Filtrele pe care le pun atunci când caut caut cazări și nu sunt cu mașina sunt: hotelul să aibă peste nota 8 din recenzii cât mai multe, să aibă balcon (musai), mic dejun dacă se poate și să fie cât mai aproape de zonele pe care vreau să le vizitez. Am schimbat șapte hoteluri în Vietnam fără a-l pune pe cel din excursia din Delta Mekongului, acolo unde agenția de la care am cumpărat excursia mi-a oferit trei variante. Pentru toate alegerile pe care le-am avut de făcut, Booking.com mi-a oferit suficiente variante din care să aleg. Prețurile au variat de la 22 de euro / noapte până la 70 de euro / noapte. Având în vedere că în circuite plec dimineața devreme din cameră și mă întorc seara târziu, nu ne-am aruncat la lux și mofturi, pentru că tot ce ne trebuie este o baie cu duș și un pat confortabil. Ah și balcon, ca să mai fumeze și plămânul nostru câte-o țigărușă. Altfel, pentru cine dorește, există de la B&B cu 5-6 euro pe noapte, până la cinci stele cu prețuri chiar și de 120-150 de euro pe noapte. Ideea e că-n Vietnam găsești cazare pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. Cam asta trebuia să spun de la început, nu să bat câmpii atâtea rânduri.  

Despre transportul în interiorul Vietnamului. Pfff, nici nu știu cu ce să încep. N-am ce face, trebuie să mă raportez la cum am organizat eu circuitul. Practic, l-am împărțit în trei: nordul Vietnamului, centrul și sudul. Între regiuni am folosit avionul. Se poate și cu trenul, dar 12-16 ore cu trenul, raportat la o oră și jumătate, e lesne de înțeles de ce-am ales avionul. Și-apoi costurile sunt comparabile. Din Hanoi și din Saigon sunt zboruri către toate orașele mai răsărite din Vietnam. Între orașele celelalte e mai greu de găsit zbor direct, De obicei sunt cu escală la Hanoi sau la Saigon. Prețurile biletelor sunt acceptabile și comparabile între Vietnam Airlines, compania de linie și Vietjet Airlines, principala companie low-cost care operează în zonă. În această perioadă, fiind Anul Nou Chinezesc am fost uluit să văd că între Hanoi și Saigon erau 20-25 de zboruri pe zi. Trenul e o altă modalitate de transport în Vietnam. Calea ferată străbate țara de la nord la sud, de la Lao Cai (lângă granița cu China) până la Saigon, adică vreo 1,500 de kilometri. Prețurile biletelor de tren sunt mari dacă încerci o rezervare de-acasă. Sunt mult mai ieftine luate acolo, la fața locului, însă riscul de a nu găsi bilete este destul de mare. Noi am folosit trenul doar odată, pentru o călătorie de vreo trei ore și n-aș putea spune că e comod. S-a confirmat astfel ceea ce citisem în multe review-uri pe pagini de specialitate înainte de a face rezervări pentru transport între locațiile vizitate. Tocmai de-aia am schimbat macazul în ultima clipă pentru segmentul Hanoi-Sapa și retur. Inițial am zis că rezerv un tren de noapte la vagon de dormit, economisim prețul pentru două nopți de cazare și câștigăm o grămadă de timp pentru vizite. Până la urmă am folosit microbuz de la Hanoi la Sapa și un sleeper bus la întoarcerea de la Sapa.  

Microbuzele sau autobuzele sunt mijloacele de transport cele mai folosite în Vietnam pentru deplasări pe distanțe de două-trei-patru sute de kilometri. Comode, eficiente, undeva la 15-20 de dolari cu bagaje mari incluse. Cu pauze la două ore de mers printr-o benzinărie pe autostradă sau printr-un fel de bazare proiectate special pentru asta, cu o sticlă de apă pe care o primești la plecare, cu monitor în scaunul din față sau în” cabina” din sleeper bus, mie personal mi s-a părut cel mai bun transport pentru distanțe medii.  

Prin orașe. He, he... taxiurile cu șoferii vietnamezi la volan. Le-am zis pas cât am putut de mult. Trebuie să stai în mijlocul străzii, să negociezi, să-i asculți ăluia toate minciunile asta în cazul în care rupe ceva engleză  , neah, nu-i de mine. Până am dat de Grab, adică Uberul lor. Foarte tare. Îl chemi pe aplicație, știi prețul de la început, foarte civilizat. În afară de Hanoi, am mai folosit o singură dată taxi de la aeroportul din Saigon la hotel, unde evident mi-am luat țeapă. În rest, Grab cât cuprinde, acolo unde am avut nevoie. Mai sunt tricicluri cu vietnamezul la pedale  dar pe-astea nu le-am folosit nici măcar de curiozitate pentru că mi-era să nu fiu acuzat de crimă cu premeditare. Că nu poți să-i spui imprudență atunci când știi că ai 190 de kilograme  ... pe familie :), din care 0,11 tone are capu’ la familie.

Şi poate nu întâmplător am lăsat la urmă scuterele. Se pot închiria cu câțiva dolari pe zi, asta pentru cine are curaj să se avânte pe două roți în traficul de-acolo. Sunt cu miile, cu zecile de mii prin orașele mari și funcționează și ca taxi, evident pentru o persoană (ca noi) sau pentru doi vietnamezi. Oferă un spectacol doar privitul lor în trafic. Parchează oriunde, în special pe trotuare. În fapt, trotuarele folosesc la orice, numai pietonilor nu le sunt utile. Scutere parcate, măsuțe cu scăunele, tarabe, orice nu poate sta pe carosabil stă pe trotuar. Până să ajung aici, am crezut că în Cairo le-am văzut pe toate în materie de trafic. Acolo e grădiniță de copii. Ce zic eu grădiniță? Creșă. În afară de semafoare, unde cât de cât se respectă roșul (dar nu trebuie să mizezi 100% pe asta), să traversezi strada e o aventură. Am aplicat ce-am citit înainte să plec și-a funcționat. Nu gândești prea mult, începi traversarea, nu stai pe loc, nu modifici pasul. Ei își fac traseul după tine și te ocolesc prin față sau prin spate. Trebuie doar să încerci să ai tot timpul contact vizual cu cei de pe scutere. Nu neg că-n primele zile, la Hanoi, îmi tremurau toate cele când trebuia să traversez strada. După aceea începi să te obișnuiești. Pare un haos total traficul din orașe. Dar e un haos controlat. Nu mi-am dat seama din primele zile de asta, dar după câteva zile am realizat că există o toleranță peste limita pe care o cunoaștem noi. Se circulă într-adevăr cu viteză mică, dar nu se stă. Nimeni nu înjură, nimeni nu arată degete mijlocii pe geam. Se bagă din lateral pentru că știu că cei ce vin pe principală vor frâna ușor. Nimeni nu claxonează abuziv. Se claxonează non-stop, dar mi-am dat seama că e doar un claxon de atenționare. E greu de exprimat în cuvinte traficul din Vietnam și e greu de crezut că în 19 zile n-am văzut nici măcar o tamponare ușoară în Vietnam. Dar n-am văzut.

Păi după cazări și transport a venit timpul să spun câte ceva și despre bani. Am plătit cu dolari americani doar excursiile de la Halong Bay și din Delta Mekongului. În rest, dongul vietnamez e bun la orice. În această perioadă paritatea a fost de aproximativ 27,000 VND la 1 EUR și 25,000 VND la 1 USD. Plăți cu cardul în Vietnam mai răruț. Se poate la hoteluri, prin magazine mai mari, dar în general preferă cash-ul. Pentru cash îți trebuie evident bancomat. Sunt multe bănci locale sau străine în Vietnam, dar nu toate recunosc cardurile europene, sau ca să fiu mai exact, cardurile din România, chit că-s Visa sau Master Card. Eu am studiat puțin problema înainte de plecare și pentru că am dreptul anual la două retrageri de numerar oriunde în lume, fără comision la retragere, am tras de două ori câte 10,000,000 de dongi de la HSBC, unde comisonul ar fi fost de 3%, dar permite cea mai mare retragere de numerar la o singură operațiune și după aceea am folosit doar ATM-urile Agribank unde poți retrage maximum 3,000,000 de dongi odată cu un comision de 22,000 de dongi. Au bancnote de 500,000, de 200,000, de 100,000, de 50,000, de 20,000, de 10,000, de 5,000, de 2,000 și de 1,000 de dongi. Astea două de la urmă le-am văzut la față doar când am primit rest la marketuri gen Seven-Eleven, Q-mart, de-astea gen Mega Image de la noi. Habar n-am dacă au monede în circulație, eu n-am văzut niciuna. Acolo unde nu ne înțelegeam în engleză, vânzătorul îți arată o bancnotă care reprezintă cât ai de plată, deci nu-i bai să existe confuzii. ATM-urile Agribank le găseam folosind Google Maps care funcționează foarte bine de pe telefon în Vietnam. În plus, Agribank am gasit-o în toate locațiile în care am fost, inclusiv la Phong Nha, care e un fel de sat mai măricel.

Că veni vorba de telefon, am cumpărat două SIM-uri la sosirea în Hanoi cu net nelimitat timp de 30 de zile la VietTel, la viteză 4G, cu echivalentul a 9 dolari fiecare. A funcționat netul perfect, chiar și în largul mării, când am fost la Halong Bay. Pentru apeluri cu cei cu care am avut treabă pe-acolo, WhatsApp e la putere.

Eh, am ajuns la mâncare, partea care-mi place mie cel mai mult. Eu am o problemă la cap atunci când merg în altă țară. Nu vreau s-aud de mâncare pe care o pot mânca și acasă. Sunt fan declarat street food și-mi asum toate riscurile aferente atunci când mănânc pe stradă. Evident că m-am documentat la greu înainte să plec, dar una e când citești, vezi în poze și alta e când ajungi acolo și trebuie să consumi. Acum că m-am întors acasă, pot spune cu mâna pe inimă și fără nici cea mai mică urmă de îndoială că nu înțeleg de ce bucătăria thailandeză e mai bine cotată decât cea vietnameză. Am fost și anul trecut în Thailanda, am fost și acum, imediat după Vietnam. Mi-a plăcut mult mai mult mâncarea din Vietnam. În fine, ăsta e punctul meu de vedere și n-am argumente de specialitate, e vorba doar de gusturile mele, argumentul meu fiind că am mâncat orice am avut în farfurie, n-am găsit nimic din ce mi-am cumpărat care să nu-mi placă. Și dacă eu mănânc aproape orice, soția mea, care nu e pretențioasă la mâncare, dar e mai selectivă decât mine, are aceeași opinie ca mine. Am încercat amândoi să adoptăm stilul vietnamez de a ne hrăni, asta presupunând carbohidrați la micul dejun sub formă de orez sau noodles, aceștia din urmă în supele Pho Ga sau Pho Bo – carbohidrați ce se transformă rapid în energia necesară la primele ore ale zilei. Ne-au dat pe spate pachețelele de primăvară din foițe de orez cu diverse umpluturi, ori vegan, ori cu carne de porc, pui, creveți sau mixuri din acestea. Bahn Mi, banalele sandwichuri pe care le găsești la orice colț de stradă, care au  puțină carne, o grămadă de verdețuri și un mix de sosuri care formează un tot unitar ce te face să nu-ți mai dorești altceva decât o bere rece la sfârșit. Vietnamul este raiul iubitorilor de fructe de mare. Creveții, cel puțin, sunt la orice tarabă, cât de mică ar fi ea. Homari, langustine, calamari, crabi albaștri sau roșii, totul gătit în fața ta prin piețele de noapte pe care le găsești în orice oraș din Vietnam. La Da Nang am numărat într-un perimetru de 50 de metri opt restaurante, toate specializate în fructe de mare. Gătesc sumar legumele, în sensul că le pun în apă clocotită preț de maxim un minut, dar gustul lor e foarte bun. Mamă și câte-ar mai fi. Scriind despre ele îmi fac rău singur :).  

Să scriu și despre fructe? Mi-am înfrânt reticența de anul trecut din Thailanda și am încercat durian. Am citit că-i foarte nutritiv, plin de vitamine. Miroase groaznic (în Singapore e interzis să intri cu durian în metrou), gustul e ciudat, dulce rău amestecat cu un pic de sărat. Odată ajunge. Am făcut-o și pe-asta. Jack fruit, mango, papaya, guava, fructul pasiunii, fructul dragonului alb, roșu sau mov, pepene, toate culese la momentul optim. Le consumi ca atare sau sub formă de fresh sau de smoothie. Dacă iei un fruct întreg și te uiți la el ca broasca-n țeavă neștiind de unde să începi să-l cureți, nu-i bai, îl curăța ei.  

Singurele produse care nu m-au dat pe spate, în fapt nu mi-au plăcut, au fost cele de patiserie. Am vaga senzație că folosesc făină de orez pentru a le face și asta clar schimbă gustul. Dar a fost mai bine, că oricum nu-mi trebuie patiserie și dulciuri.  

Am vorbit de feluri de mâncare, dar n-am spus nimic de banii pe care trebuie să-i plătești pentru a mânca. Hai s-o spun în banii noștri, că-i mai ușor de făcut o comparație. Prin piețele de noapte, o masă pentru noi doi, cu două beri, cu ceva mâncare rămasă pentru că nu mai încăpea... țineți-vă bine, 55-60 de lei. În restaurant ceva mai scump, dar nu cred c-am sărit de 100 de lei la o masă. Un homar era undeva la 100-120 de lei, funcție de mărime. Un calamar la grătar undeva la 30-35 de lei, tot așa, funcție de mărimea lui. În medie, la o masă, cu 20-25 de lei de persoană te saturi. Din punctul ăsta de vedere, m-aș muta în Vietnam chiar mâine, dacă s-ar putea. Și cu toate astea, m-am întors acasă cu șase kilograme mai puțin. De ce?  

Păi de-aia. Am mers pe jos în Vietnam, după socotelile mele, peste 80 de kilometri. Am urcat și am coborât peste 3,000 de trepte. Bașca în Thailanda, dar asta e altă poveste. Am plecat de-acasă cu o listă de obiective de vizitat lungă cât postul Paștelui, în speranța că voi vedea măcar 75% din ce mi-am propus. Cu câteva excepții, unde n-a ținut neapărat de noi, am văzut tot ce era pe listă. Sunt multe de văzut în Vietnam, mult mai multe decât am văzut noi. Am vizitat obiective unde n-a trebuit să plătim accesul, am vizitat obiective unde am plătit sume modice și am vizitat obiective unde am plătit prețuri comparabile cu cele din Europa, dar a meritat fiecare donguleț plătit. Se pot face croaziere de o zi, de două zile la Halong Bay, de o oră pe râurile din orașe. Au telecabine care dețin recorduri mondiale, funiculare la peste 3,000 de metri altitudine, poduri de sticlă unde poți trăi senzații tari. Peșteri de excepție, pagode, temple, morminte imperiale, orașe imperiale, parcuri tematice, plaje. Voi încerca să” vorbesc” despre ele atunci când va veni vremea să scriu un articol despre zona în care le poți găsi pe fiecare. Ideea e că nu te plictisești 19 zile. Dac-aș avea timp și bani aș mai merge odată și cred c-aș sta 30 de zile, atât cât îmi permite viza și cred că tot nu m-aș plictisi. Există zone rurale unde poți sta câteva zile și poți trăi ca un simplu vietnamez, alături de localnicii care am înțeles că te primesc cu mare drag în casele lor. Din păcate n-am avut de-astea în program.  

Și pentru c-am vorbit de vietnamezi să spun câteva cuvinte și despre oamenii de-acolo. Marea majoritate sunt prietenoși, respectuoși. La hoteluri sunt amabili, profi, vorbesc engleză, unii mai bine, alții mai puțin bine. Poți” vorbi” cu ei folosind Google Translate și chiar e distractiv cum trece telefonul dintr-o mână în alta până se-ajunge la rezultatul final. N-am avut nici măcar o secundă vreun sentiment de nesiguranță. E adevărat c-am fost doar în zone turistice, n-am fost prin periferii de orașe, dar asta o fac oriunde mă duc. Am umblat la miezul nopții printr-o piață (găsisem eu o scurtătură șmecheră spre hotel) și m-am încurcat printre tarabe. S-a trezit unul care dormea acolo ca să-și păzească marfa și m-a îndrumat cum să ies de-acolo. La Hue și la Hoi An ne-a rugat câte o profesoară să schimbăm câteva cuvinte în engleză cu copii de 7-8 anișori care-și exersau engleza întocmind diferite referate pentru școală, unii cu utilitatea telefoanelor mobile în viața oamenilor și ceilalți care făceau o statistică cu naționalitatea turiștilor care le vizitează Vietnamul. M-am uitat pe tableta unui copilaș și mi s-a făcut rău. Pe locul întâi erau chinezii, era evident, văzusem și noi asta. Pe locul doi... iarăși rușii? Scap și eu undeva de ei? Apoi francezii. Am rămas uimit când un băiețel l-a recunoscut pe Dracula, pe care-l aveam la unul dintre fermoarele rucsacului. Un breloc ieftin agățat la un fermoar. I l-am dăruit și mi-a strâns ceremonial mâna, în timp ce în ochișorii lui oblici apăruse o lacrimă.  

Sunt oameni harnici vietnamezii. N-am văzut pe nimeni să cerșească. OK, venea lângă tine să-ți vândă te miri ce, dar nu cerșea. Muncesc din greu, cam 10 ore pe zi, șase zile pe săptămână din câte-am înțeles eu. Pentru un salariu de 300-400 de dolari pe lună în Hanoi sau Saigon și undeva la 200 prin orașele mai mici. Ne-a plăcut să interacționăm cu oamenii de-acolo. E adevărat, când vrei să cumperi ceva, încearcă să” te facă” . Dar cred că asta e valabil în orice țară în care prețurile nu sunt afișate și cumpărăturile se fac pe bază de negociere.  

Și cum nu toate pot fi doar roz, am avut și mici dezamăgiri. Prima și cea mai mare a fost la cazarea din Hanoi. A fost singurul vietnamez pe care în România l-aș numi fără să ezit niciun moment... (ar fi dur epitetul din dreptul punctelor de suspensie). Am fost deasemenea dezamăgiți de ghida pe care am avut-o în excursia din Delta Mekongului. Slab pregătită, influențată de o familie de vietnamezi din microbuz a modificat programul în funcție de dorințele acestora și puțin obraznică atunci când restul participanților îi ceream explicații. Însă chestiile astea mărunte nu mă pot face să-mi schimb părerea. Mi-au plăcut oamenii întâlniți acolo, m-aș întoarce oricând acolo.

Probabil mi-au scăpat multe, dar sper să mai pot face completări prin viitoarele articole pe care intenționez să le scriu despre locurile vizitate.  

Dar până atunci, v-ați obișnuit, nu-i așa? Va doresc zile liniștite și nopți romantice :).

---

VIZUALIZĂRI: 1630 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI