GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Insula Thassos
Am pornit de langa parcul Izvor din Bucuresti pe la 8 seara cu firma ******, o firma turistica superba, de 8 stele, mai ceva decat Burj Dubaiul arab zau calul El Zorab a lui Cosbuc.
Vreme e cam racoroasa, intr-o ora suntem la Ruse, traversam Bulgaria intreaga noapte, spre dimineata suntem in Grecia, la Keramoti am luat bac-ul (deci putem sa ne inscriem deja la facultate) insotitzi de cateva duzini de pescarusi si un bland soare hibernal. Lasam in urma insula virgina Tatapulos, in juma de ora suntem in Thassos (capitala), un gigantic bloc de marmura pierdut nu in marea Marmara ci marea Egee, insula supeba, acoperita cu verdeata, munti, leandri, izvoare, manastiri, biserici mari si bisericute in miniatura, maslini, cocotieri, portocali, albine, ruine, amfiteatre, serpi, taverne, bazaruri, 62 de palaje cu nisip alb sau auriu si cateva mii de oameni calmi, linistiti si amabili. Totul inconjurat de o apa limpede verde sau albastra, (fara alge puturoase), dupa cum vrea ea, pietre slefuite de "valurile si vanturile" vietzii sau ale poeziilor lui Eminescu, numai bune de pus ca pandative la gat, pesti, petisori si caracatite, si o multime de arici de mare, mai ales seara. Lucru rar prin insulele stancoase grecesti, orasul Thassos e dominat de culmile unor munti de 1200 m din care se pravalesc la vale izvoare cu multa, multa apa rece. Marmura tassosiana patrunde adanc, la 100 m in mâlul de sub inula. E singura insula ce nu are probleme cu apa potabila.
Ajungem la Vila Filipos la ora 10, drumul de la Bucurezti la destinatie dureaza 12 ore, autocarul ne lasa pe fiecare la casa lui. Sunt 3 autocare pline ochi, e o excurzie de succes. Dar deocamdata camerele nu sunt pregatite, de-abia a plecat tura dinaintea noastra, si trebuie sa ateptam in curte. Nimeni nu ne intampina, nimeni nu ne zice nimic. Vila de 3 stele insa arata excelent. E si un miros in curte care te imbata, cam acelasi din Galeriile La Fayette din Paris, doar ca aici e natural, fara chimicale. De miros ne bucuram vreo 16 turisti din toata tzara, dar pe unul il trece pipi. "Nu se poate ne zice cineva de pe-acolo din vila"... WC-urile sunt in camere iar camerele nu sunt gata. Totusi "cistitofila" e din Bucuresti, are gura mare si reuseste sa obtina aprobarea oficiala de la patronul vilei de a face pipi intr-o camera. La toaleta, bine-nteles. Apoi se mai inregitreaza inca un caz, rezolvat si el cu succes. Exita deja un precedent.
Biletul pentru Thassos l-am luat prin "early-booking" in februarie (30% reducere), a costat 99 euro (transport si cazare 8 nopti la o vila de 3 stele, fara mancare).
Hoteluri luxoase de 5 stele nu prea am vazut pe insula, La pret se adauga inca 9 euro, trasportul cu feribotul. Insula Thassos are un oras (Thassos sau Limenas) si vreo 10-12 sate, situate mai ales in zona litorala, forma insulei e aproape rotunda, 25 km latime si 20 km lungime, de departe semana cu cocosata insula Tortuga, legendarul cuib a piratilor Morgan, Belamy si Surcouf duhnind mereu a rom din Jamaica si parfum de femei usoare si... adevarul nu e departe, caci si Thassos, insula bogata in aur, argint, marmura, lemn de pin, maslini sau miere, a fost atacata sau vizitata de numeroase ori de pirati, mai ales ca si aici, in tavernele de la Aliki, functiona unul dintre cele mai vestite bordeluri din marea Egee. Si asta inainte ca Pompei, Pigalle sau Soho sa apara pe lume.
O sosea circulara strabate aproape toate localitatile, exista autobuze cate vrei, la preturi mici. Dar... ne spune Cosmina, excelenta noastra ghida romanca ce traieste in Thassos si care a transformat meseria ei in arta, "sa nu va suparati daca autobuzul intarzie 40 de minute, insa... daca tu ai intarziat un minut, el pleaca... asa e la greci". Uneori soferii se intalnesc cu cunostiintele lor... si se opresc la povesti in mijlocul drumului. Trebuie sa astepti rabdator pana ei afla ce mai e nou prin insula. Asa e la greci.
Timpul pare ca s-a oprit in loc. Nimeni nu se grabeste, nimeni nu se cearta. La Tv vezi doar dansuri, cantece, plaje minunate, mancaruri bune, filme distractive. Politica? Aproape Zero!
In oras sunt foarte putine semne de circulatie, se circula incet, incet, de obicei vehiculul mai mic, in intersectie cedeaza trecerea celui mai mare... daca a intrat din greseala cel mic inainte, acesta da in marche-arierre si asteapta pana cel mare trece prin fatza lui. La fel se negociaza si cu pietonii. Nimeni nu e nervos, agitat, parca prin venele lor ar circula alene doar esentza de liniste dizolvata intr-un lenesh ulei de masline amestecat cu Distonocalm.
Se circula mult cu bicicleta, multe femei circula cu motoretele, dar, ramane-ntre noi... daca barbatii lor sunt bine facuti, grecoaicele sunt cam uratzele rau. N-am vazut cersetori, aurolaci, dar am vazut doi acordeonisti bruneti de pe la noi, care se opreau in fatza patronilor magazinelor din bazar, cersind mila, fara prea mult succes insa... Insula era plina de turisti romani dar intalnim si o familie de unguri din TgMures, chiar de pe strada mea, pensionari, care nu erau la prima lor venire in insula. Aveau un geamantan plin cu conserve de carne, pateu, paste, carnati cu fasole, etc, alti romani insa aveau la ei chiar si ciorbe sau tocanitze congelate, pe care apoi le gateau la bucataria vilei.
Fiecare etaj are o bucatarie dotata cu tot ce vrei. "Ohooo. noi nu servim masa la hotzii aia de la taverne (restaurante), ne zic ungurii... cumparam cateva rosii, ceapa, castraveti, masline... facem o salata mare si gatim ce-am adus de-acasa". Si poate ca aveau ei ceva dreptate, caci noi am luat vreo 5 mese la taverna noastra (Doukas) "romaneasca", ieftin, mult si bun, la 5-6 euro portia (multa carne, salata si cartofi prajiti sau orez, servite pe un platou oval), dar Dana a vrut sa incerce intr-o zi, ceva grecesc... si a luat sarmale grecesti... care erau de fapt mititei romanesti in sos tomat. Noroc ca nu i-a mancat pe toti. Seara - criza de colecist... greatza, dureri de cap si spitalul de urgenta se afla intr-o alta localitate... Noroc ca mergem mereu cu farmacia dupa noi...
Dar cum am ajuns la "Doukas"? ... Inainte de a pleca, cineva din seria anterioara ne-a zis... "mergeti la Doukas, sunt 2 romani acolo... se manaca bine, mult si ieftin", ... acolo l-am intalnit pe Nicu, student la Oradea, venit in vacanta sa faca niste bani de buzunar. Pe la pranz sau seara, cand acidul clorhidric se aduna abundent in stomac si foamea e atotstapana peste insula, amabilii baieti din taverne ies in strada si trag cu urechea la limba ce-o vorbesti. Cunosc cateva fraze din tot ce se vorbeste in lume. Cand am ajuns la Doukas, patronul grec ne-a luat pe romaneste... "Din Timisoara? " Bucuresti"? Luati loc ne zice patronul grec de la Doukas... Nicu!... adu doua cafele mari din partea casei!! . Si iata-ne servind cate o cafea gratuita adusa de Nicu, care, a fost lasat tot timpul sa ne serveasca numai el si sa-si insuseasca asadar ciubucul aferent... Se simte ca grecii sunt comercianti de 2500 de ani... Ne-au facut si o reducere de 10% tot timpul.
La sfarsitul fiecarei mese ne aduceau cate 2 prajituri cu miere. Peste fatza de masa, de fiecare data mai puneau inca una cu desenul insulei Thassos.
La alimentarele lor, cu un euro iti luai 4 sau 5 banane sau 2 rosii mari si dulci iar berea locala Mytos e foarte buna si costa doar o juma de euro.
Orasul are de toate, munte, plaje, mare limpede, un amfiteatru roman, ruinele primei cetati a urbei cocotzata pe un munticel, cateva situri arheologice. Orasul te captiveaza si prin bazarul multi-stradal si multicolor, prin portul vechi plin de pescari ce stau la taclale toata ziua si pleaca la pescuit doar pe-nseratelea, prin florile mediteraneene parfumate dar necunoscute mie sau prin spectacolul sosirii sau plecarii feriboturilor impinse parca de aripile albe si zburdalnice ale pascarusilor.
Apoi m-am asezat pe nisip si am inceput sa visez... am incercat apa marii cu oja unei unghii de la piciorul meu de lemn, din vremea cand impreuna cu alti pirati, jefuiam caravelele spaniole burdusite cu aur... Apa era cam rece, avea 19-20 de grade C, cistita curata, mi-am zis, dar o toaleta publica gratuita aflata in apropiere, cu multe flori la intrare, mi-a dat curaj sa incerc. Si apa rece m-a adus la realitate. Asa ca maine o sa va scriu si ultima parte...
In Grecia antica, taierea unui maslin echivala cu taierea capului raufacatorului. Ramurii cu maslinii simbolizau gloria suprema, marii sportivii nu erau platiti in dubloni, reali sau perle sau in greutatea lor in aur, precum azi. Un maslin traieste cateva mii de ani. Celulele sale moarte se lignifica si se retrag in interiorul trunchiului, el coperindu-se mereu de noi straturi de celule vii La Panaghia am vazut un maslin ceva mai tanar, avea doar 1220 de ani, cel mai batran traieste inca si azi in insula Creta si are venerabila varsta de 2557 ani.
In prima seara a sosirii noastre, cei doi ghizi locali aif irmei, un baiat grec si Cosmina, ne-au prezentat programul sejurului. 4 puncte de atractie majora, un tur al insulei (care a trebuit repetat din cauza succesului), un tur al insulei cu vaporasul, o excursie in insula Filipi si orasul amfiteatru Kavala si o seara buzuki. De cele mai multe ori un ghid bun determina reusita unei excursii, noi am avut norocul unei domnisoare pasionate de munca ei, simpatica, dotata cu o cultura enciclopedica, entuziasta, asadar am auzit in final turisti care intrebati ce le-a placut cel mai mult in Thassos, au rapuns... Cosmina!
In turul insulei, dupa vizitarea golfului pescarilor si scafandrilor unde se poate ajunge doar pe mare, dupa vizitarea satului Limenaria, sat cu o sumedenie de vile de vacanta, construite nu numai de localnici ci mai ales de scandinavi si englezi ce veneu aici vara sau la pensie sa-si mai incalzeaasca oasele distruse de smog sau noaptea polara, iata-ne ajunsi la Manastrirea Sf. Mihail unde e pastrat "sfantul cui" cu care a fost rastignit Isus... "no photos" pe-aici... in curte se construieste o copie fidela si in miniatura a catedralei "Sfanta Sofia" din Istambul. Stiati ca dupa aceasta din urma, catedrala din TgMures are cea mai mare suprafata pictata a tavanului din Europa? Maicutele ne servesc cu rahat produs de ele. Inainte vreme, cand Grecia era mai saraca decat va fi in curand cand Angela Merkel le va confisca insulele Corfu si Rodos (?? ) in contul datoriilor UE, familiile sarace promiteau fata cea mai mica manastirii, la implinirea varstei de 20 de ani. Jumatate din maicute faceau parte dintre acestea. Manastirea sta cocotata pe o stanca impresionanata, de unde poti vedea in vale o imagine cu stanci, leandrii si o mare albastra, precum cea in care innota Old Shatterhand si Winetou in filmul "Comoara din lacul de argint", film ce ne-a incantat copilaria. Ajungem la o cariera abandonata din Aliki. Oare cum taiau grecii, acum 2500 de ani, blocurile de marmura? E un secret mai mare decat ramanerea la putere a Guvernului Basescu-Boc. Dar sunt si cariere active, marmura de Thassos e alba si termofoba, adica ea ramane rece si sub cel mai puternic soare, asadar intreaga insula lucra in acel moment pentru o masiva comanda catre un emir arab ce dorea sa-si construiasca pentru sine o mica "garsonerie" confort redus, de dimensiunile "Taj Mahalului" sau a Casei Poporului. Urmeaza situl arheologic de la Aliki. Aliki era matroana acelui bordel mult frecventat de piratii din insula "Broastei testoase", Tortuga, si nu numai, dar care, in ciuda numelui sau frumos, Aliki, a sfarsit rau de tot... concetatenii ei, oameni cu frica lui Dumnezeu, nu prea iubeau depravarea, mai ales ca ati vazut razbunarea celesta in cazul altui oras- bordel ce avea sa apara pe lume-Pompei, asadar Aliki a fost omorata. In urma ei a ramas insa o SUPERBA plaje si un golf, plaje pe care gasesti o sumedenie de pietre de marmura ovale, rotunde sau lentiforme, slefuite de valurile marii. Poti sa-ti iei acasa un sac intreg, sunt o sumedenie. Important, intotdeuna, e ca acolo unde sunt pietre in apa, sa ai sandale in picioare, altfel, calci pe un arici de mare plin de tepi veninosi si ustura rau. In cazul femeilor regula nu e valabila, s-ar putea sa moara ariciul. Urmeaza Panaghia, un sat interesant in care n-am vazut nici o strada orizontala, toate sau urca sau coboara, strazile sunt inguste, mergi pe ele in sir indian, masinile n-au ce cauta pe-acolo. Ne oprim intr-o piateta simpatica, plina cu izvoare cu apa dulce, copaci din care ivoreste apa sau care au chiar si "inima" ce traverseaza copacul... Vizitam o fabrica traditionala de preparat uleilul de masline. e cald, mie mi se face sete, dar nimerim chiar la pauza de pranz...
In Grecia se lucreaza sistem 9-13 si 17-20. Ochesc un bar deschis, intru, imi iau o cola si o apa minerala, ies, caut patronul, intru iarasi, astept, puteam sa plec cu marfa... In final apare o femeie ce locuia vizavi si ma serveste. In Thassos nu se fura, se merge pe incredere. In pauza de pranz, multe magazine raman deschise si goale!!!
Pe strazi e o curatenie desavarsita, portocalii cu portocale cu tot cresc la coltz de strada... ajungem la o bisericutza, aflat langa un mic cimitir. Arunc o privire inauntru si chiar la intrare e o cruce de marmra a unei femei ce a trait 108 ani, langa ea, e alta care a trait vreo 90 iar nu departe un barbat ce a sfarsit pe la 82. Curios vizitez rand pe rand toate "varstele"... locuitorii insulei sufera de "longevitate" si calca pe urmele celebrului sat de pastori brazilieni din Vilcabamba, unde cel ce are 100 de ani, e considerat inca tanar... Ajungem lapoi a Golden Beach, una din plajele lor de lux, cu nisip fin ca la Mamaia. Plaja are 4 km, aici luam masa, dar totul e mai scump. La capatul plajei dau de un catun de pescari sarmani... case acoperite cu catran, placaje, sau construite simplu din pietre adunate de ici-colo. E un catun de pescari saraci, care au barca si debarcaderul lor propriu, multe improvizate. Multi practica pescuitul la "ulcele", caracatitele au prostul obicei de a se ascunde in locuri inguste, deci din vreo 30 de ulcele lansate pe fundul marii, poti scoate vreo 7-8 caracatite.
Dar... a sosit si clipa plecarii... Parasim cu real regret insula, bye, bye, Thassos!... calatoria la intoarcere mi s-a parut mai grea, a inceput canicula, in autocar e greu sa dormi. Vizitam Kavala, celebrul apeduct roman si cetatea. De ce nu introduceti un avion "low cost" de la Cluj sau Bucuresti pana la Kavala, care are aeroport propriu... economia turistica a insulei ar dudui (vorba lui Tariceanu) !
Dimineata, ajungem la Bucuresti, unde ne asteapta microbuzele firmei care ne imprastie prin tara.
Un deget bucurestean in sus scos pe geamul autoturismului de un sofer nervos imi arata ca nu mai sunt demult in Thassos. Visele frumoase ca si marile iubiri, trec repede... (pacat ca nu stiu cum sa postez cele vreo 90 de poze din insula)
Calin
43 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
43 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Buna,
Ai scris un review foarte frumos, deja am inceput sa ma uit la ofertele pt Thassos.
Te rog sa imi spui cam cat de greu este drumul cu autocarul si cam care este suma minima necesara pt 2 persoane pt mancare si sezlonguri (cu aproximatie).
Am vazut ca este o bucatarie pt un etaj, cum v-ati descurcat(asta daca ati folosit-o)?
Foarte frumoase aceste impresii, se vede ca v-a impresionat! Pentru aceste randuri, un vot de 400 pma!
@dorgo, te rog ca pe viitor sa tii cont de atentionarea inrosita de mai jos: fara referire la agentii de turism.
A fost sters numele agentiei de turism din cadrul impresiilor tale.
Multumim de intelegere!
O descriere frumoasă şi cuprinzătoare a insulei. Felicitări, dar permite-mi să fac o mică corecţie. Limenas sau Thassos nu este singurul oraş de pe insulă, ar mai fi Limenaria, situat in sud-vestul insulei.
”un tur al insulei cu vaporasul, o excursie in insula Filipi si orasul amfiteatru Kavala si o seara buzuki
Îmi spui, te rog, despre ce insulă este vorba? Sau te referi la situl arheologic Philippi situat pe continent, în apropierea oraşului Kavala? click aici
Am observat, totodată că ai trecut doar 12,5% pentru cadrul natural şi mă întreb de ce... Celebrele plaje Golden Beach şi Paradise Beach au steagul albastru iar combinaţia dintre munte consider că este mai mult decât pitorească.
@pacurarcris, eu am fost vara trecuta tot cu autocarul si din Braşov am făcut aproximativ 15 ore, din Bucureşti se face în jur de 12 ore. Se fac scurte opriri la 3 ore în jur de 10 minute, dar drumul este totuşi destul de obositor dacă scaunele nu sunt confortabile, cum am păţit noi, pentru că nu aveam loc să ne întindem picioarele şi scaunele nu se puteau rabata prea mult. Există însă şi autocare comode, unde scaunele se pot trage şi pe lateral astfel încât nu stai înghesuit. Este bine să întrebi aceste detalii. Te poate deranja totodată şi muzica prea tare sau aerul condiţionat dat la maxim. Întoarcerea este mai grea pentru că se pleacă după-masa, pe căldură şi nu ai nicio tragere de inimă să te întorci acasă... Problema cu aşteparea la sosire şi plecare cred că este general valabilă, dar agenţiile uită să menţioneze acest aspect. Dacă nu ai întărziere la sosire aştepţi 2-3 ore să se aranjeze camerele şi la plecare la fel. Noi am eliberat camera la 9 dimineaţa şi am plecat la 16: 00, e adevărat am stat la un hotel, poţi citi şi impresiile mele dar, din cîte ştiu, lucrurile stau la fel peste tot.
Şezlongurile şi umbrelele erau gratuite cu condiţia să se facă o consumaţie minimă de 2 euro. Cheltuielile pentru mâncare sunt mai mari, desigur, dacă doriţi să mâncaţi pe o terasă, sub 8 euro anul trecut nu era un fel principal. O alternativa mai ieftină sunt localurile fast-food unde găseşti tradiţionalul gyros la 2-3 euro. Poţi cumpăra alimente convenabile şi de la supermarketurile locale.
Una peste alta, insula este frumoasa, liniştită şi drumul lung merită cu prisosinţă iar costul sejurului este mai mult decât rezonabil.
Foarte frumos scris, cu suflet si cu putin umor, de mult n-am mai citit asa ceva despre insula mea de suflet.
Multumesc mult de tot. M-ai facut sa devin nerabdatoare pana la urmatoarea mea vizita pe insula, care va avea loc peste o luna.
Acum, ca sa "carcotesc" un pic, dar sa stii ca nu o fac cu rautate, mi-au atras atentia cateva pasaje
”Dana a vrut sa incerce intr-o zi, ceva grecesc... si a luat sarmale grecesti... care erau de fapt mititei romanesti in sos tomat
Daca acel domn Nicu v-a spus ca acelea sunt sarmale grecesti, e intr-o grava eroare, ca sa nu spun ca e tantalau de-a dreptul. Acel fel de mancare se numeste "Soutzoukakia" (carnaciori) si e un hibrid intr mititei si chiftelute marinate. Sarmalele se numesc "Dolmades" sau "Dolmadakia" (sarmalute), se servesc nu ca fel principal, ci ca gustare si sunt ceea ce cunoastem noi ca "sarmalute in foi de vita" care au in compozitie si un pic de menta si scortisoara.
”Si iata-ne servind cate o cafea gratuita adusa de Nicu, care, a fost lasat tot timpul sa ne serveasca numai el si sa-si insuseasca asadar ciubucul aferent...
Aici esti tu in eroare. In Grecia nici un ospatar nu-si permite sa-si insuseasca bacsisul.
Ceea ce ramane in plus fata de nota de plata se aduna intr-un bol langa casa (sunt sigura ca l-ai vazut, dar nu i-ai dat atentie), iar la inchidere, suma se imparte tuturor: ospatari, bucatari, spalatori de vase.
Ospatarul este doar interfata cu clientul, insa poate fi el "the best of the best", daca bucatarul nu gateste bine sau cel care spala vasele ii da un pahar cu urme de ruj pe post de pahar curat, nu mai primeste nici un bacsis.
Acolo toti muncesc, toti castiga. Daca unul nu-si face treaba cum trebuie pierd toti. Si, spre deosebire de altii, ei stiu foarte bine lucrul acesta.
Voi, fiind la prima vizita in Grecia, n-aveati de unde sa stiti toate aceste amanunte.
Inca o data felicitari si un vot maaaaare
Multumesc mult Krondia, si noi tot din Brasov plecam. Am fost la agentie si am intrebat diferenta dintre Thassos si Olympic Beach si ne-au spus ca in Thassos preturile sunt cu 50 % mai mari la mancare. Dar dupa ce am vazut pozele voastre m-am indragostit de Thassos. As vrea sa imi fac insa un calcul estimativ in ceea ce priveste cheltuielile minime.
frumos...frumos tare..si hazos...un mare punctaj pentru amintirile trezite...si pentru Cosmina, bruneta carliontata nascuta parca aici. Ai mare dreptate, isi transforma meseria in arta. Sa o vezi dansand la bouzoukia...noroc ca-s insurat, altfel ramaneam pe insula :-))
@pacurarcris, ai dreptate, comparaţia Thassos-Olympic Beach se face în mod frecevent întrucât sejururile sunt cam la aceleaşi preţuri. Mâncarea este, într-adevăr, mai ieftină in OB. Depinde, acum, dacă ai mai fost în Grecia. Pentru mine Thassos a fost a doua vizită, făcusem cu un an înainte un circuit şi trecusem prin Paralia Katerini, aproape de OB şi ştiam cam la ce să mă aştept şi îmi doream foarte mult să îmi petrec vacanţa pe o insulă.
Pe de altă parte, în Thassos, dacă alegi o localitate mai mică, pentru a ajunge şi la alte plaje/destinaţii turistice fie faci turul organizat al insulei, care pe mine nu m-a atras pentru că vroiam să mă opresc unde şi cât vroiam eu, fie închiriezi o maşină, variantă pentru care am optat, fie apelezi la transportul local. În Olympic Beach ai varianta excursiilor opţionale: Meteora, Athos, insula Skiathos, excursie către Muntele Olimp.
Eu am cheltuit în Thassos cu totul în jur de 300 euro/persoana, bani în care a intrat o escursie pe cont propriu în Kavala, închirierea şi carburantul maşinii pentru 3 zile, suveniruri, mâncare şi alte mărunţişuri. Pe mâncare nu am cheltuit foarte mult pentru că aveam micul dejun asigurat cumpăram în general salate, în jur de 5-6 euro/persoană la o terasă, multe fructe şi legume, brânză, prăjituri... Nu ştiu cum au evoluat preţurile anul acesta.
Ce debut frumos Calin (alias dorgo. Sper sa nu asteptam prea mult cu o alta poveste spumoasa a vacantelor tale!
Spor la scris!
Foarte frumoasa si amuzanta descriere. Plec maine si asteptam un review nou despre insula. Nu inteleg totusi punctajul mic, probabil se datoreaza faptului ca ai vazut toata Europa si-ai punctat in raport cu ce-ai vazut pe unde ai mai fost. Mi-a placut povestirea, felicitari si puncte de la mine.
"In Thassos nu se fura, se merge pe incredere. In pauza de pranz, multe magazine raman deschise si goale!!! " Asta este bine. caci in alte locuri daca ai nevoie de ceva nu gasesti un magazin deschis. Macar aici iti iei ce iti trebuie si lasi banii acolo.
Felicitarile trebuie insotite si de un SB. Banuiesc ca sunt si fotografii atasate, dar nu le vad inca.
Intradevar un super review despre o super insula.
Foarte fain dorgo . Felicitari !
Cat despre poze , apasa butonul din dreapta de sub poze "adauga poza" si apoi incarca una cate una din calculatorul tau.
Hai ca e simplu .
dorgo, felicitari, cred ca ai batut recordul de puncte pentru un review de debut!
Pnetru Pacurarcris
Pe plaja orasului, nu mai lunga de 300 de metri din capitala insulei, Limenas (Thassos), ai cateva taverne-bar chiar pe plaja... eu si prietena mea ne instalam dimineata la 8, 30 la "Aqua" pe cate un sezlong, dar de fapt sunt 2 f comode de ambele parti ale umbrelei, te orientezi dupa soare si apoi astepti sa vina pe la 9, 30 un "garson" care te imbie sa comanzi ceva. Trebuie sa iei minumum o apa minerala care e o juma de euro. Noi luam si cate un caffe frappe gigant cu 2 euro care e superr. Poti comanda pe la pranz si sendviciuri sau pizza mica cu 1, 5-2 euro si asa stai acolo toata ziua...
Vremea e f scihmbatoare... poate sa fie dimineata innorat iar peste o ora sa iasa un soare traznet dar in general e soare. Apa nu e prea calda dimineata ci mai ales seara, dar nici aerul nu e canicular, rar trece de 30 grade. Eu amo varsta trecuta de 50 de ani si chiar daca am facut 25 de ani sport, am suportat cu greu noaptea prin Bulgaria, chiar daca soferii sunt f amabili si fac 3 opriri pe-acolo.
Pentru Pacurarcris
Vila are bucatarien de etaj, vesela, tacamuri, pahare, cesti, farfurii, etc, aragaz, loc de servit masa sau daca doresti o servesti pe balconul tau unde ai o masa si 2 scaune. Noi gateam dimineata cafea, fierbeam oua, seara, salate.
Suma minima pemtru a te hrani la taverne pe zi este de aprox 60-70 euro pe sejur dar mancarea e satioasa, grecii cunosc engleza, si ei pun carnea cu garnitura si salata intr-un singur platou mare.
Daca vrei sa te descurci din alimentare costa mai putin.
Daca iei autobuzul cu, 1,8 euro, ce circula frecvent spre plaja Golden Beach... platesti 2,5 euro un sezlong.
Langa plaja cu sezlonguri din Limenas exista si una mai mica fara sezlonguri, gratuita.
Multumesc mult Dorgo, astazi am primit multe informatii utile atat de la tine cat si de Krondia.
Inca nu pot sa aleg intre Olympic Beach si Thassos. Pretul la cazare si transport este acelasi.
pentru Krondia
Intr-adevar... Philipi e un sit langa Kavala care e pe continent.
Scuze, 12.5% e o greseala de-a mea... pentru peisaj si ambient insula merita poate 90%, doar Corfu, Rhodos, Zakyntos sau Creta (dupa spusele unor amici) ar fi mai frumoase.
pentru Mirelab
Am scris impresii de calatorie despre Paris unde am fost de vreo 7 ori si despre Franta in general (Normandia, Bretania, Provence, Valea Loarei), Italia, Varna din Bulgaria, misterele si frumusetile Transilvaniei, Sarmisegetusa, Moldova, statiuni balneare, saline, pesteri, etc... dar aceste subiecte nu fac parte din tema noastra.
pt Almona
citez din ce ai scris..."Aici esti tu in eroare. In Grecia nici un ospatar nu-si permite sa-si insuseasca bacsisul."
Toti, dar absolut toti cei carora le-am dat bacsis, fie romani sau greci de la taverne, fie de la bar, fie comercianti din bazar, au acceptat bacsisul direct multumindu-mi printr-un zambet larg si impachetandu-mi produsul intr-o punga sau plic, am dat intre o,5 euro si 5,5 euro ciubuc (aici Dana m-a certat rau!! c-am lasat prea mult la o taverna si am inceput si eu sa las mai putin, numai 4 euro). Dar i-am dat nu din buzunar ci din inima pentru ca acesti oameni merita din plin ceva in plus vizavi de felul amabil in care am fost serviti. Dar ...am vazut ca ei nu se supara nici daca nu le dai nici un ciubuc!!! Singurul loc unde nu e valabil ciubucul, e la alimentare...unde ai casa de marcat electronica si primesti inapoi si 5 eurocenti...
Nu stiu ce sa zic, eu m-am intors de-acolo de o saptamana, se pare ca vremurile s-au mai schimbat.
Pentru Almona
citez din ce ai scris..."Daca acel domn Nicu v-a spus ca acelea sunt sarmale grecesti, e intr-o grava eroare, ca sa nu spun ca e tantalau de-a dreptul".
Nu Nicu ne-a zis sa alegem sarmalele grecesti ci noi le-am ales din "Menu", Nicu s-a comportat impecabil cu noi, iar greatza, durerea de cap si de fiere a Danei a trecut intr-o ora cu un ceai calmant, cu o tableta dintr-un medicamet "antigretzos" pe care-l am mereu la mine, cu o capsula de Colebil si cu un Fasconal, astfel incat seara, Dana era din nou pe plaje.
”Scuze, 12.5% e o greseala de-a mea... pentru peisaj si ambient insula merita poate 90%
Modificat gradul de satisfactie "Cadru natural" la 90%.
@ dorgo
Cand am spus chestia cu insusitul bacsisului, nu m-am referit la faptul ca nu primesc. Fereasca, Dumnezeu, doar din asta traiesc. Eu am vrut sa punctez ca nu il baga in buzunar si pleaca cu el acasa fara sa stie ceilalti.
Ca nu se supara daca nu le dai, nu trebuie sa te surprinda pentru ca oricum se regaseste in nota de plata.
”Dar i-am dat nu din buzunar ci din inima pentru ca acesti oameni merita din plin ceva in plus vizavi de felul amabil in care am fost serviti.
Perfect de acord cu tine. Intotdeauna am spus ca oamenii astia te fac sa scoti banii din buzunar cu placere. Iar cand se poarta atat de frumos cu mine, m-as simti prost sa nu le las un pic peste nota de plata.
Mie mi s-a întâmplat să insist să primească bacşişul la restaurant după ce chelnerul mi-a adus înapoi "restul". Într-adevăr, laşi cu toată plăcerea o mică atenţie pentru că servirea este de cele mai multe ori excelentă şi grecii ştiu cum să facă să te simţi un client important indiferent de valoarea consumaţiei şi vei primi întotdeauna ceva din partea casei, de la o carafă de apă proaspătă şi rece până la celebrele prăjituri de casă cu miere. Mici atenţii am primit şi de la negustorii din bazar dar chiar şi într-un supermarket...
Aş mai adăuga că în Grecia plajele sunt publice şi întotdeauna va exista un colţişor unde îţi poţi pune prosopul fără să ţi se perceapă o taxă, excepţie făcând, bineînţeles, plajele private. Aşa stau lucrurile şi pe plaja principală din Limenas, în capătul acesteia, după ce se termină sezlongurile, te poţi aseza liniştit direct pe nisip. Am observat chiar că spre seară te puteai aşeza pe sezlong fără să mai faci consumaţie, dar eu nu am încercat...
Acum am văzut şi pozele, felicitări, sunt foarte sugestive şi reprezentative.
sunt din piatra neamt si ne-am intalnit la amfiteatru. multumesc pentru poza din teatru antic pe care ati postat-o cu mine si pentru incurajarile de a vedea acropole. a fost interesant si a meritat dupa drumul facut pana la amfiteatru. sper sa facem schimb de informatii turistice pe viitor. numai bine.
liviu
Stilul tau de a povesti m-a facut curioasa sa citesc si aceste impresii.
Desi e un review lung, l-am citit cu sufletul la gura, ai stofa de povestitor, mi-ai adus aminte de sejurul meu in Thasos, am povestit de insula si eu click aici
Mi-am adus aminte ca am vazut si eu bisericute mici in multe locuri - cum ai fotografiat tu una - si nu am inteles de ce, poate cineva ne poate explica.
O portocala am cules si eu dintr-un portocal, mai cu rusinica, mai cu teama, am vrut sa vad si eu cum e sa mananci o portocala direct din pom, dar desi frumoasa, era uscata si amara.
Felicitari pentru impresiile tale!
grecii sunt credinciosi si superstitiosi...ei cred ca o bisericutza in curte le va aduce noroc, sanatate si-i va feri de primejdii pe mare...
Buna ! Acum o saptamana m-am intors din Thassos , am stat in Skala Rachoni la Rachoni Bay , cand alegi destinatie vedeti si cum este plaja , multe plaje sunt cu pietre , chear bolovani mari , parerea mea este ca cel mai bine mergi cu masina ta , un pranz daca nu esti prea pretentios te poate costa cel mai mult 20 euro , doua portii depinde ce comanzi, o salata si bere , noi am avut demipensiune doar pranzul il mancam la o taverna . Daca ajungeti cu masina nu ratati sa vedeti piscina sirenelor , este o priveliste super si daca aveti curaj si nu sunt valuri puteti face si o baie( trebuie sa fiti incaltat adegvat ) . Noi nu am vizitat asa multe , dar insula este superba , plajele apa , apusul , venirea ploii pe mare , totul verde , aer curat , grecii f amabili , eu zic ca merita sa mergeti .Zona Golden Beach este mai scumpa , noi am stat intr-un sat cu multe vile si hoteluri mici , unde sunt orase aveti si pe unde va plimba , si aici aveam stradute un mic port un loc de joaca pt copii un magazin mare , si o taverna super . Mai merita sa mergi si pe conpropriu , te scoti mult mai ieftin . Noi am vrut sa mai stam o zi , ne costa un apartament la taverna unde mancam 40 euro , daca stateam o saptamana cu siguranta ne costa mai ieftin . Daca nu sunteti pretentios luati bilet mai ieftin si savurati insula , nu uitati aparatul foto , poti face poze si la ce este in apa , se vede f clar .O sa incerc sa pun si poze . Concediu placut .
Pentru Lil
Multumesc pentru informatii, dar pe langa poze poate scrii un review si despre hotelul la care ati stat.
@Lil, bine ai revenit, ma alatur si eu cu aceeasi rugaminte de a scrie un review despre locatia unde ai stat. Poti adauga un review aici.
Buna! Hotelul se numeste Rachoni Bay este de 3*, daca nu sunteti pretentiosi puteti merge linistiti la hotelul acesta. Camerele [...continuarea ecoului o gasiti click aici]
Buna! nu prea ma descurc cu scrisul aici pe forum dar cred ca ce am scris pt webmastar99 vezi si tu. Pt alte informatii nu ezitati sa ma intrebati.
@Lil, incearca sa postezi cele de mai sus aici. Se va deschide "o pagina" unde vei avea de completat si cateva informatii legate de sejurul tau, iei cu copy impresiile din ecoul de mai sus, dai un paste la ""pasul 2, pct. B. Daca nu am reusit sa te indrum, nu ezita sa imi ceri ajutorul. Succes!
Am reusit sa pun poze, le gasiti pe "poze sejur Rachony Bay" - click aici
Concediu placut
Multumesc frumos, am reusit sa pun poze, sper sa va fie de folos si sa va convinga sa mergeti in insula, chear si la acest hotel, o sa incerc sa pun si o harta a insulei sa vedeti exact unde este localizat hotelul, de acolo nu aveti mult de mers prin celelalte locuri, Limenas, Limenaria, Piscina Sirenelor,
Plaja cea mai frumoasa Goldan Beach.
Concediu placut.
pt lyght
si iata ca ne intalnim si in spatiul virtual al unui site de calatorii!!
mi-a facut placere intalnirea , iar incurajarile de a continua urcusul , ne-au dat posibilitatea de a admira un peisaj nemaipomenit. sper sa tinem legatura , macar pe mail .salutari din Piatra .
Liviu
@Dorgo,am fost si eu in thassos si vreau sa spun spun ca a ramas coltul meu de suflet unde as vrea sa merg mereu pt a imi reincarca bateriile,a doua oara nu am mai rezervat cazare ci am gasit direct acolo fara a intimpina nici o problema .Am indragit f mult acest loc poate pentru faptul ca nu este o agitatie foarte mare ,te poti relaxa intradevar acolo,am mancat si noi la Doukas si ai dreptate in cele spuse,dicount de 10%mereu plus prajitura,inghetata si un coniac pt mine "din partea casei"la plecare ne-am luat ceva de mancare pt drum de acolo si ne-au pus cu mult peste portiile obisnuite .m-as reintorce acolo .frumos rew tau.anul asta sper sa ajung in Lefkada ... dar la intoarcere as da o fuga sa dau binete insulei !!!!salutari
pt. raduu
Ai dreptate, dar tare mie frica, ca se va aglomera, gen Mamaia. De ce spun asta? Tot mai multe taverne cu drapelul afisat si meniuri in romaneste. Cred ca Lefkada e o destinatie buna si mai putin frecventata care merita incercata. In rest despre Thassos, numai cuvinte de lauda, atat pentru peisaj cat si oameni.
Cu bine,
Liviu
@lvght ,stii sunt atatea locuri frumoase unde poti sta fara sa te deranjeze nimeni,nimeni,nu imi plac locurile aglomerate,ai fost pe plaja pachis?pachis2?nu mi-e teama de romanizarea insulei nu de romanii cu bun simt,de ceilanti imi este rusine sa spun ca sunt si eu .. roman,salutari
pt raduu
Ai sesizat perfect. Eu n-am vrut sa fiu asa direct, dar despre asta e vorba. Concediu placut si asteptam impresii la intoarcere.
Liviu
Am uitat sa va spun ca in amfiteatrul ce se gaseste foarte aproape de vechiul port din Limenas, trebuie doar sa urci niste scari vreo 5 minute, venea si Hippocrate, parintele medicinii, care iubea si el mult aceasta insula si ramanea acolo cateva ore zilnic scriind pagini intregi despre potiuni, fierturi, infuzii, siropuri si alte leacuri din plante
Draga @Web, te rog, daca se poate, videoclipul de aici
mersi!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Thasos 2024 – generalități — scris în 09.07.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Din nou in Thassos — scris în 07.10.23 de Elena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Cea mai tare vacanta din viata mea, vreau sa fiu grec — scris în 26.08.22 de fanespoitorul din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Prima data in Thassos — scris în 11.08.22 de cristic66 din IAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Thassos... cu rele şi bune! — scris în 17.10.20 de pacala_pm din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Maraton Thassos — scris în 26.06.20 de mrsmr* din CEAHLăU [NT] - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Thassos in septembrie — scris în 15.10.19 de melena din BRăILA - RECOMANDĂ