GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dupa doi ani in care am visat la Grecia si la coastele ei insorite, dupa luni de cautari pe net si prin agentii, iata-ma gata de plecare, cu bagajele facute, dar fara nici un alt aranjament, fara nici o rezervare. Parca imi placea totul, parca nu-mi placea nimic... asa ca ne-am hotarat: mergem asa, fara rezervare, vedem ce gasim acolo, cu ochii nostri, sa nu avem pe cine sa dam vina. Fusesera la fel si niste prieteni ai nostrii, la inceputul lui august, primisem incurajari si de la cineva din comunitate, ce putea sa se intample?
Asa ca intr-o seara de sfarsit de august am plecat spre insula de smarald, plini de speranta si de voie buna.
Despre drum nu am sa povestesc (traseul ales era Ruse, Veliko Tarnovo, Stara Zagora, Svilengrad, doar ca la Veliko Tarnovo baietii nostri s-au sfatuit cu niste compatrioti binevoitori si i-au convins ca ar fi bine sa ocolim pasul Shipka, ceea ce s-a si intamplat, fapt care a dus la o orbecaiala pe niste drumuri de tara prin Bulgaria de circa o ora) destul ca am ajuns pe la ora zece in Keramoti si imediat ne-am imbarcat.
Dupa scenariul deja cunoscut de cei care au mers in Thassos, dupa un drum de 35 minute, insotiti de pescarusii prietenosi care mai ca-ti mananca din palma, am ajuns la Limenas si imediat am luat-o spre sud, pe coasta estica a insulei. Cineva ne vorbise despre niste studiouri aproape de Aliki, le-am gasit, nu ne-a convenit pretul, asa ca am plecat spre Potos. Intre timp nu -mi puteam crede ochilor ca ceea ce vad este adevarat. Imi veneau in minte cuvintele, stupide ce-i drept, dar care reflecta ceea ce simteam eu atunci: "Iata pohta ce-am pohtit, Insula Thassos cu marea cea albastra! "
Doamne ce albastra e marea acolo si ce verde crud au pinii si stancile cat sunt de albe! De sus de pe sosea vedeam plaje micute, aproape pustii, stanci solitare in apa, paduri umbroase de pini coborand pana langa mare... Nu-mi mai pasa de nimic, mai ca as fi vrut sa dorm pe plaja, aproape uitasem ca am copiii cu mine.
Noroc ca mai erau cu mine si oameni mai cu picioarele pe pamant care au cautat (si au gasit) cazare in Potos. Astfel am ajuns sa locuim, timp de 7 zile, intr-o casa aproape de plaja din Potos, intr-un studio simplu, curat, la niste batranei foarte simpatici, Eleni si Sotiros.
Camerele aveau toate trei paturi, baie cu dus si chicineta si un balcon cu o masuta cu scaune. Pentru noi a fost suficient, poate erau un pic prea mici, prea spartan mobilate, dar pe noi nu ne-a deranjat. Micul dejun il luam in camera, de fapt pe balcon, pranzul l-am luat fie la taverna, fie in camera cu mancare cumparata de pe strada, la coltul strazii era un fast food de unde puteai sa cumperi pizza cu 5 euro, gyros cu 2,5 euro, clatite s. a. m. d.
Seara am mancat la taverna, cel mai des la irene, mancarea era buna si preturile acceptabile, cam 20-30 euro plateam eu, barbatul meu si copiii (cel mic are doi ani si jumatate asa ca nu-i luam portie, ciugulea de la noi ce-i placea). La magazine preturile erau maricele, oricum mai mari ca la noi, pe doua iaurturi dadeam 2,5 euro, berea era de gasit si cu 0,90 cel mai ieftin, Amstel cu sticla la schimb. exista si o bere la doza, cred ca era albaneza, nu-mi amintesc denumirea, la 0,60-0,70, dar mi s-a parut proasta, rosiile costau aproape 1,5, painea cam un euro, dar e grozava, paine adevarata, rumenita si cu susan. Se gaseau de toate, placinte calde de dimineata, macelarii cu tot ce vrei, de suveniruri ce sa mai vorbesc.
In fiecare zi am facut plaja in alta parte, am vazut in sapte zile sase plaje, cu tot cu cea din Potos care mie nu mi-a prea placut, era prea aglomerata. Cea mai frumoasa este (parerea este doar a mea, ceilalti alegand aproape in unanimitate Paradise Beach) cea de la Aliki, Intr-un golfulet stancos, cu apa clara si albastra, cu taverne micute cocotate deasupra marii, pe stanci, cu nisip fin. In apropiere este un sit arheologic care adauga un plus de farmec locului si dupa promontoriul pe care este situl este o mica plaja stancoasa (sunt stanci si in apa) care te amuteste de frumoasa ce e.
Am facut plaja si la Psili Amos, la Pefkari, Tripiti, aici apa este destul de adanca chiar de la mal si sunt pietricele pe fund, peisajul este insa, ca peste tot, superb. La Paradise Beach este extraordinar, muntii sunt foarte aproape, deasupra plajei, nisipul e fin, ca matasea, apa mica pana hat, departe, este si o mica insula aproape de tarm.
Vreo doua zile am ratacit prin sate de munte, la Kalirachi si Prinos, sate stup, cu casele ingramadite pe stradute inguste cat o poteca, cu rodieri si smochini, maslini, hibiscusi, migdali, campsis, caprifoi... Livezile de maslini se intind pe dealuri si peste tot e plin de stupi. Am vazut si o cariera de marmura, undeva in varful muntelui. De la Kalirachi am urcat pe munte, pe poteca poeziei, spre Metamorphosis. Poteca poeziei serpuieste printre hatisuri, prin pietre, presarata din loc in loc cu placi de marmura alba, stralucitoare, in care sunt sapate versurile unor mari poeti ai lumii. In varf este, se pare, o capela, la care noi nu am mai ajuns, pentru ca obosisem si mie mi-era frica de vipere.
La Prinos mi-a placut cel mai mult, este un satuc ingrijit, are o piata cu niste platani seculari, cu scorburi enorme, in care incapeau toti copiii nostri. sub platani taverne traditionale, Kazaviti si Andreas. Noi am mancat la andreas, doar pentru ca a fost prima care ne-a iesit in cale. Mancarea foarte buna, ca peste tot, de altfel. eu am incercat sa mananc mai mult mancaruri de-ale lor, souvlaki, souzukaki, gyros, n-am incercat mousaka pentru ca au mancat altii din grupul nostru si n-au prea laudat-o.
La Theologos am fost in vreo doua seri, in speranta ca nimerim la o seara greceasca, dar se pare ca sunt organizate doar vinerea si sambata. Ne-am simtit minunat la taverna Srelios si ingrozitor la Augustos Fantastico. Despre tavernele frecventate de noi in Thassos am sa incerc sa revin cu impresii altadata pentru ca merita un capitol separat.
Singurul lucru care m-a deranjat in Thassos au fost viespile, prezente cam peste tot. Nu sunt agresive, dar nu mi-a fost totuna sa le vad zburand in jurul copiilor in timp ce se jucau. Ulterior m-am obisnuit sa convietuiesc cu ele, localnicii le alunga de la masa aprinzand cafea macinata pe o farfurioara.
A fost o vacanta superba, insula Thassos isi merita pe deplin numele de "insula de smarald"si se pare ca nu am gresit alegand varianta asta de sejur "pe cont propriu"eu m-am simtit acolo libera cu adevarat.
La plecare, privind cum dispare coasta verde a insulei dupa continent, aveam lacrimi in ochi. Ma gandeam doar atat: Ajuta-ma doamne sa ma intorc candva aici! "Acum, stand la birou si privind pe fereastra la vremea urata de afara incep sa ma gandesc deja la vacanta de anul viitor, care sper sa fie in Santorini sau zakyntos. Drum bun si vacanta placuta celor care inca mai pleaca spre Thassos!
Pentru web master; imi dau seama acum ca s-ar putea sa nu fi incadrat bine impresiile la "plajele Thassosului"Sper sa nu fie o problema! As fi incercat sa le mut dar mi-e teama sa nu pierd tot ce-am scris.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinuca*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Felicitari pentru review si mai ales pentru curajul de a lua un copil atat de mic intr-o vacanta atat de complexa... Mie mi-e frica sa-l duc si pana la Constanta, daramite atatia si atatia kilometrii...
Bun review, frumoasa vacanta, felicitari, si mie imi place sentimentul de mare libertate pe care il simt in Grecia, poate de asta si revin mereu in tara asta.
Un vot mare si de la mine pentru minunata povestire despre insula de smarald..Concedii la fel de frumoase in continuare.
bine ai venit in randul thassos-istilor! din pacate asta da dependenta, asa ca sa nu te mire daca o sa visezi toata iarna la insula verd, pentru ca apoi, in primavara sa cauti o rezervare pentru vara viitoare.
recomand totusi rezervarea din tara, chiar daca e pe cont propriu, beneficiezi de reduceri care iti vor acoperi transferul de bani (cei 30% ceruti la rezervare) , avantajul este ca nu mai cauti cazare dupa un drum de 10-12 ore.
si foarte rau ati facut ca nu ati mers prin shipka, traseul respectiv, desi dificil datorita reliefului, te compenseaza cu niste privelisti de vis!
Multumesc tuturor! Recul, ne-am intors prin pasul Shipka, faza tare a fost ca noua, care trecem mereu muntii spre Brasov prin Pasul Bratocea, drumul nici nu ni s-a parut asa de greu.
2 zile ne mai despart de Paradisul verde! Inca putin si voi respira si eu aerul acela de care sunt atatia indragostiti!!!
@trandafir mai usor, ca mai intai trebuie sa treceti prin chinurile drumului cu autocarul, te rog sa consideri asta o pedeapsa pentru ca nu ati luat in calcul drumul mult mai lejer, mai ieftin si mai rapid cu masina voastra si care va asigura si pe insula o mai mare mobilitate, asa cu autocarul marea majoritate a obiectivelor la care visezi vor ramane pe hartie... Doar daca inchiriati o masinuta acolo dar asta inseamna alte cheltuieli.
Eii, să nu o speriem pe @trandafir prea tare. Autocarul are atât dezavantaje cât şi avantaje, depinde de fiecare. Tot cu autocarul am fost şi eu dar, închiriind o maşină, am reuşit să mă mişc destul de mult. Oricum nu poţi vedea într-o săptămână tot. Eu recomand excursiile pe cont propriu celor organizate, inclusiv croaziera.
Felicitări pentru review, irinuca. Iar mi s-a făcut dor de Grecia...
Nimic nu ma sperie acum, nici chiar vremea asta urata din Bucuresti care ma cam indispune! Plec insa cu speranta in suflet ca va fi totul ok: daca nu e vreme de plaja, ne plimbam, daca va fi soare, ne vom bronza si ne vom gandi la cei de acasa, care se uita pe poze, aducandu-si aminte de vacanta, in timp ce afara ploua...
trandafir1970 - chiar iei am vorbit pe mess cu niste prieteni care sunt in Thassos si care mi-au spus ca vremea e buna si ca se poate face si plaja. Daca in nord - Skala Potamia e munte si e mai inorat, in sud - in zona Potos e soare si e vreme buna. Se pare ca va fi o toamna lunga si frumoasa anul acesta in Grecia, fata de ultimii 3 - 4 ani cand a fost tot frig si innorat la inceputul lui septembrie.
O vacanta frumoasa sa ai !
simple, frumoase si din inima (Kardia in greaca aceste randuri, sper sa placa melodia atasata!
Acum, cand gandul la Grecia e mai prezent ca oricand(doar se apropie vacanta) melodia a venit sa-mi accentueze nostalgiile estivale. Multumesc, webmaster13!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Thasos 2024 – generalități — scris în 09.07.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Din nou in Thassos — scris în 07.10.23 de Elena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Cea mai tare vacanta din viata mea, vreau sa fiu grec — scris în 26.08.22 de fanespoitorul din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Prima data in Thassos — scris în 11.08.22 de cristic66 din IAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Thassos... cu rele şi bune! — scris în 17.10.20 de pacala_pm din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Maraton Thassos — scris în 26.06.20 de mrsmr* din CEAHLăU [NT] - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Thassos in septembrie — scris în 15.10.19 de melena din BRăILA - RECOMANDĂ