Coasta abrupta abia incepe

TIPĂREȘTE

Ziua 2

continuarea review-ului Sicilia - intreaga Italie in miniatura

Selinunte – Eraclea Minoa – Scale dei Turci – Castello Chiaramonte (Siculiana) – Agrigento (ca. 100 km, 4-5 ore cu multe pauze lungi pentru vizite)

Astazi ne-am trezit devreme si dupa ce am luat un mic dejun tipic – o placinta umpluta cu branza dulce si o cafeluta foarte tare – am pornit la drum. Eu cu harta in mana incercam sa stabilesc cateva puncte de interes turistic pe care le-am putea vizita in drum spre Agrigento. Oprim scurt in Sciacca cu speranta ca poate vedem cateva dintre caravanele de carnaval – in cateva zile incepe carnavalul in Sicilia! dar din pacate inafara de cateva lampioane agatate pe strazi si ferestre impodobite nu vedem nimic. La doar cativa km departare o luam spre mare de data asta spre sit-ul archeologic Eraclea Minoa. Site-ul (4 EUR / persoana, de data aceasta cu bilet de intrare) este mic si doar cateva ruine acoperite se mai pot vizita. Singurul lucru care fac sa merite o deviere pana aici este insa coasta abrupta a marii cu stanci albe de calcar. Pe o plaja mica barbati insirati la pescuit. Fiecare are cel putin 4 undite aruncate in mare si asteapta linistit in scaunul sau fara sa faca conversatie. O atmosfera ciudata pentru Italia unde oriunde ai fi vezi doar barbati in grupuri povestind si gesticuland. La doar cativa km de aici se afla si scara turcilor “Scala dei turchi” o minune a naturii. Se pare ca pe vremea piratilor aceasta zona a fost folosita mai ales de turci pentru a ancora sigur – fiind un golf unde vanturile nu erau asa de puternice. Din pacate pentru a ajunge sa vezi aceste roci spectaculoase trebuie sa cobori (strada aflindu-se deasupra lor) cel putin 100 de trepte.

Incepeam sa inteleg de ce sicilienii cu toate ca mananca toata ziua paste si pizza sunt de felul lor slabi, pai daca toata ziua urca si coboara…zona muntoasa din Sicilia ocupand peste 70% din suprafata. Cand te uiţi la aceste roci poti crede cu greu ca natura poate produce culori şi forme cum ar fi acestea. Contrastul puternic intre marea albastra şi stancile albe este uimitoare. Ne-am asezat pentru cateva momente savurand aceasta atmosfera liniştita incercand sa adun energia necesara pentru a urca la intoarcere cele 100 de trepte...

Castelul Chiaramonte l-am vazut de pe strada cocotat pe varful unui deal si am intors din drum parca simtind ca este ceva deosebit. Urcand sus cu liftul - ce placere, dupa scarile turcilor imi cam tremurau genunchii- am descoperit in jurul unui mic parc cateva cladiri vechi din piatra grii. Se pare ca castelul se poate vizita dar nu am gasit nici un birou unde se vindeau bilete asa ca am intrat. Usile erau larg deschise si camerele mobilate cu mobile antice. Un pat cu baldahin, un budoar cu oglinda inramata in aur, o mica biblioteca cu carti prafuite. Pe masa aranjate frumos cateva armuri si pistoale vechi. Si intr-o vitrina, ce vad…pentru prima oara in viata mea o centura de castitate…pentru barbati! Ei asta da castel, se pare ca aici sunt femeile la putere.

Ajungem dupamasa in Agrigento, din departare se vede orasul nou, modern sus pe deal si in fata orasului cateva temple rasfirate - asta sa fie minunata vale a templelor? Totul arata atat de sureal si pe urma ne si mai pierdem, necesitand mai mult de o ora pana ajungem la hotel.

Acuma cum va povestesc voua imi dau seama cat de multe am vazut intr-o singura zi. Pentru ca cum am ajuns in hotel nu ne-am lenevit in camera sau imbaiat in piscina acoperita a hotelului, nu! am pornit-o din nou la drum sa vizitam valea templelor. (10 EUR cu intrarea inclusa in muzeu)

Cred ca in vara la temperaturi de peste 35 de grade nu este chiar placut sa faci o plimbare prin acest areal, dar la sfarsitul lui februarie zona dintre temple este o livada imensa de pomi in floare. Nu am sa va mai povestesc despre temple, care icepeau sa se repete in forma, marime si architectura ci de livada aflata intr-o vale intre acest areal si orasul modern – denumita si Garden of Eden! La inceput m-am cam speriat cand am vazut ca trebuia din nou sa cobor pe o poteca ingusta si abrupta – dar ajungand jos in vale si plimbandu-ma printre pomii plini de roade de portocale si lamai m-am simtit cu adevarat ca in paradis. Aici se pare ca o firma olandeza foloseste aceasta livada pentru a cultiva si a experimenta cu noi soiuri de portocale. De la soiuri dulci, zemoase pana la soiuri acrisoare sau amarui. Si fiecare soi avea o denumire speciala. La intrare ni s-a atras atentia ca nu avem voie sa mancam din pomi dar la vederea acestei abundente nu m-am putut abtine. Cea mai buna portocala pe care am mancat-o avea pulpa de o culoare rosie ca sangele si era zemoasa fara pielite si coaja dar cand am citit numele agatat de pom m-am cam speriat putin: eram in gradinile paradisului si mancam din fructele delicioase interzise care se numeau “inferno” …

dar va pot linisti... urmeaza si ziua a treia...

---

VIZUALIZĂRI: 4579 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI