Scoția - prima zi

TIPĂREȘTE

După o lungă și obositoare zi în care am vizitat Liverpool - orașul celor patru Beatles, York Minster - bijuteria gotică a Angliei, precum și alte două frumoase orașe Durham și Newcastle părăseam pentru moment Anglia urmând să dedicăm 7 zile celorlalte țări ale Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, pentru Londra și împrejurimile sale rezervând timp la întoarcere.

În nopțile de 13, 14 și 15 august 2016 am fost cazați la Adamton Country House Hotel un frumos edificiu amplasat în mijlocul unei păduri dese, aproape de Glasgow. Era prima locație din circuitul nostru care ne oferea cazare mai mult de o singură noapte. Faptul era benefic nu doar pentru că ne bucuram de o oază de natură adevărată, dar și pentru că - fără grija repetatelor îmbarcări și debarcări de bagaje urmate de repartizarea camerelor - deplasările au fost mult mai plăcute și mai relaxante.

Aș vrea să povestesc în cele ce urmează cum a decurs prima zi petrecută în Scoția. Am început, așa cum era și firesc, cu vizitarea orașului Edinburgh, centrul cultural, administrativ și financiar al țării urmând a dedica cea de-a doua parte a zilei orașului Glasgow. Deși Edinborgh este capitala Scoției, acesta nu este - așa cum ne-am fi așteptat - și cel mai mare oraș al țării. El este depășit de Glasgow, oraș care găzduiește nu mai puțin de un sfert din întreaga populație a Scoției.

Cu ghid local - unul și același pentru ambele orașe - în Edinborgh aveam programat un tur de 3 ore, iar în Glasgow un tur de 2 ore. Bineînțeles, în afara acestor timpi strict programați, beneficiam și de timp liber, timp pe care urma să-l petrecem fiecare după bunul plac. Ghidul local, un bărbat mai mult în vârstă, un scoțian tipic, ne-a așteptat într-un loc stabilit de comun acord cu ghidul nostru. Apariția lui a fost o surpriză plăcută pentru noi toți. A fost primul scoțian în carne și oase pe care l-am văzut în veșmânt tradițional. Și-a dat seama de surpriza și bucuria noastră, de aceea a alocat câteva minute descrierii costumației sale, apoi - cu bunăvoință - a acceptat să fie fotografiat și chiar să pozeze lângă oricine a dorit. Bineînțeles, nici eu nu am fost o excepție mai ales pentru că în autocar, de îndată ce a urcat și ne-a urat bun venit în Scoția, s-a așezat pe locul rezervat lui, lângă mine (eu având privilegiul de a ocupa prima banchetă de după șofer).

Simboluri ale Scoției

La primul popas, adunați cu toții în jurul ghidului local, am aflat istoria kilt-ului unul dintre cele mai puternice simboluri ale Scoției. A început cu tartanul - țesătura specială cu adânci origini în Highlands (ţinuturile din nord-vestul Scoţiei), realizată din lână sau din bumbac, cu carouri mari și colorit cu o semnificație aparte - din care se fac nu doar kilt-urile, ci și alte obiecte. Tot acolo a apărut prima oară și celebrul kilt. Cred că aici este locul să spun că inițial acesta era doar o simplă bucată de material necroit (lungă de 5 m) care se prindea la brâu, iar materialul rămas deasupra taliei era petrecut peste umăr și aranjat în diverse feluri. Veşmântul plisat (foarte asemănător unei fuste) a apărut abia la mijlocul sec. XVIII devenind chiar ţinută a regimentului Highland al armatei britanice. Kilt-ul a fost purtat în egală măsură de oamenii simpli și de aristocraţie, dar în zilele noastre se poartă numai la ocazii speciale (nunţi, jocuri scoţiene, adunări tradiţionale). De bună seamă, ghidul local a considerat întâlnirea cu oaspeții români una dintre ocaziile speciale, un bun moment de a etala și de a vorbi despre ținuta tradițională, unul dintre simbolurile țării pe care o vizitam.

Și tot aici cred că este locul și momentul să adaug că am intrat în Highland House of Fraser, un magazin în care se putea achiziționa - între altele - și un kilt tradiţional. Prețurile oscilau între 21 și 60 lire în funcție de mărime (existau și foarte mici, pentru copii de numai 2 ani). Pentru un sacou și o vestă exact ca ale ghidului, la Highland House of Fraser trebuia să plătești 299 lire, iar pentru borseta aceea specială (regret, am uitat denumirea exactă) 36,90 lire. Nu am cumpărat nimic, în schimb am studiat cu atenție materialele - modelele și culorile carourilor, dar mai ales textura lor. Abia acolo, pipăindu-le, am înțeles ceea ce ne-a spus ghidul referitor la faptul că nu există riscul ca pliurile din spate ale kilt-ului (care se balansează dreapta-stânga la fiecare pas al celui care-l poartă) să fie ridicate de vânt. Tartanul este un material plin și neașteptat de greu.

Și ca să termin cu kilt-ul, menționez că cei care vor să afle mai multe despre acesta pot vizita Tartan Weaving Mill de lângă castelul Edinburgh. Doritorii se pot costuma cu veșmântul tradițional scoțian și se pot fotografia în studioul amenajat acolo, dar prețul cam mare i-a ținut pe toți ai noștri la distanță.

Vorbind despre simboluri, ghidul a amintit și despre cimpoi, instrumentul muzical considerat naţional pentru Scoția. La anumite sărbători, formații întregi de cimpoieri mărșăluiesc pe străzi umplând văzduhul cu muzica lor stridentă. Nu am avut parte de așa ceva, în schimb străzile centrale din Glasgow răsunau de melodii vesele şi săltăreţe executate la cimpoi de tineri costumați tradițional, în așteptarea unui bănuț.

Mai sunt și alte simboluri ale Scoției, dar mă opresc aici. Câteva cuvinte despre ceea ce am vizitat:

Edinburgh

Edinburgh, orașul înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO în 1995, are multe și variate atracții pentru turiști, dar nimeni nu părăsește orașul fără a vizita catedrala și castelul medieval, două dintre cele mai vechi edificii existente aici.

St. Giles Cathedral, lăcașul de cult cel mai important din oraș este imposibil să treacă neobservat. Turnul său cu acoperiș ca o coroană se profilează pe cerul orașului și este vizibil de la mare depărtare. Actuala biserică datează din sec. XIV, dar părți ale acesteia (patru stâlpi centrali masivi) dăinuie de la începutul sec. XII. Lăcașul dedicat sfântului protector al orașului, St. Giles, a suferit de-a lungul timpului mai multe refaceri și adăugiri impuse de deteriorări datorate vechimii sau incendiilor. Reforma religioasă a adus cele mai importante transformări. Nu voi intra în amănunte pentru că știu că cei interesați le pot afla cu ușurință din alte surse. Voi menționa doar că vizitatorul contemporan nu poate să nu remarce frumusețea Capelei Thistle, capela unui foarte vechi și nobil Ordin al Cavaleriei din Scoția. Construită în 1911, capela este mică, dar rafinată, cu picturi și sculpturi delicate.

Dacă reforma a impus un stil auster, cu ferestre simple, în sec. XIX vitraliile au început să-și facă apariția și la St. Giles Cathedral. Ni s-a atras atenția asupra uneia dintre ferestre în care vitraliile îl reprezintă pe St. Andrew, sfântul patron al Scoției. Se spune că meșterul a modelat chipul sfântului după trăsăturile unui mare medic din Edinburgh - James Jamieson - la solicitarea unui pacient înstărit care a finanțat lucrarea cu condiția ca sfântului să i se dea înfățișarea medicului salvator. În partea de jos a vitraliului apare și St. Giles - protectorul orașului, precum și alți sfinți.

În biserică sunt și multe morminte fastuoase - nobilime, personalități din cler - la care merită să te oprești chiar și numai pentru a admira lucrătura artistică a gisanților.

Edinburgh Castle a fost obiectivul pe care îl așteptam cu toții cel mai mult. Autocarul ne-a lăsat pe străduța de la poalele dealului, iar noi ne-am urmat ghidul pe scări, până pe platforma flancată de tribune. În fața noastră se înălțau falnice, solide și roșcate, zidurile castelului medieval. Nici aici nu voi intra în amănunte istorice. Cu o taxă de 16,50 lire/persoană (13,50 lire seniorii peste 65 ani și 9,90 lire copiii sub 14 ani), am pătruns în incinta castelului. Nu poți să nu fii impresionat de robustețea acestei construcții înălțate pe o rocă vulcanică, imposibil de cucerit de către năvălitori. Dacă nu aveți un ghid e bine să vă procurați o hartă a zonei, cu schema castelului. Numeroasele sale porți, edificiile aflate în incintă, la diferite niveluri, mai multe scări și intrări pe alei întortocheate, te pot dezorienta. Dacă vă veți afla acolo la ora 13.00 veți auzi o salvă de tun, simbolică în zilele noastre, dar foarte importantă pe vremuri pentru navele maritime ca și pentru locuitorii orașului.

M-a impresionat Scottish National War Memorial, înălțat după primul război mondial pe locul unei vechi biserici demolate. Memorialul a fost deschis în 1927 în prezența Prințului de Wales. Interiorul cu ferestre vitrate adăpostește monumentele dedicate fiecărui regiment. În niște cărți mari, frumos lucrate, sunt trecute numele tuturor militarilor scoțieni care s-au jertfit în cele două războaie mondiale, dar și în conflicte armate mai recente. Aici, ca și în The Scottish Crown Jewels - clădirea care adăpostește coroana regală, sceptrul, precum și alte obiecte prețioase, fotografiatul nu este permis. Ni s-a spus că în subsol se află piatra pe care erau încoronați pe vremuri regii Scoției. Nu am văzut-o așa cum nu am văzut nici Prisons of War Exhibition și Military Prison sau National War Museum, al doilea muzeu militar din incinta castelului, muzeu în care poți afla amănunte din istoria armatei scoțiene. Timpul nostru era limitat.

Am urcat însă până în partea cea mai înaltă a curții castelului, acolo unde se află St. Margaret Chapel, o biserică foarte mică, cea mai veche clădire din incintă (începutul sec. XII). Tunul și ghiulelele foarte mari și grele atrag privirile tuturor și toți se grăbesc să le fotografieze. Aflat într-un loc retras, Dog Cemetery (înființat în 1840) este locul de odihnă a câinilor ofițerilor și impresionează pe foarte mulți vizitatori. Aliniate de-a lungul unui parapet, mai multe pietre funerare înconjurate de flori dau impresia că te afli într-un cimitir ca oricare altul.

Dacă vă plac câinii și sunteți impresionați de povestea lui Bobby, câinele care a păzit cu credință mormântul stăpânului său timp de 14 ani până la obștescul său sfârșit, dacă aveți suficient timp de petrecut în Edinborgh, vizitați Greyfriars Kirkyard, cimitirul din jurul Greyfriars Kirk și căutați piatra funerară a cățelului Bobby. Este și ea o atracție turistică. Și tot la capitolul atracții în Edinborgh, aproape de castelul medieval, se înscriu și The Scotch Whisky Experience (pentru amatorii de whisky), Camera Obscura (pentru amatorii de senzații tari) sau Tartan Weaving Mill (pentru cei care vor să afle mai multe despre costumul tradițional scoțian).

La ora 15.00, din nou îmbarcați în autocar și din nou la drum, am pornit spre Glasgow. Doar 55 km ne despărțeau de cel mai mare oraș al Scoției, a doua destinație a zilei noastre turistice.

Glasgow

Ghidul local care ne părăsise în curtea castelului de la Edinborgh dându-ne liber pentru activități opționale, ne aștepta în Piața Primăriei din Glasgow. A urmat turul de oraș cu autocarul.

Prima oprire a fost la St. Mungo Cathedral, cea mai importantă clădire istorică din oraș. Datând din sec. XII, edificiul adăpostește mormântul St. Mungo, primul episcop din Glasgow, ctitorul lăcașului. Înălțată înainte de reformă, biserica este un exemplu de arhitectură gotică scoțiană și una dintre puținele care a supraviețuit mutilărilor reformei. Fiind destul de târziu, biserica era închisă când am ajuns noi acolo, așa încât nu am văzut-o în interior. Exteriorul însă impresionează prin multitudinea ferestrelor înalte dominate de rozeta din fronton și de singurul turn înnegrit de vreme. Pe dealul din imediata apropiere, străjuit de monumentul lui John Knox, înalt de 62 m, se află un vechi cimitir fondat de comercianții orașului în 1831. Se spune că în cimitirul din deal au fost înhumate 50000 de persoane și că în prezent aici sunt 3500 de monumente funerare vechi și foarte frumoase.

Cu informația că vis-a-vis de catedrală dăinuie două locuințe vechi din sec. XVIII (1771 și 1780) care au fost restaurate și pot fi vizitate, ne-am îmbarcat din nou în autocar pentru ultima destinație din oraș, Glasgow Green. Amenajat în 1662, parcul este cel mai vechi și - cred - cel mai frumos parc din oraș. Una dintre principalele atracții ale parcului este People’s Palace, muzeul construit în 1898 care ilustrează dezvoltarea comerțului și a industriei locale, precum și divertismentul și sportul în oraș începând din anul 1750 și până în zilele noastre. Pentru cei care au mai mult timp la dispoziție, poate constitui o atracție Winter Gardens - o mare seră aflată în spatele palatului unde se pot admira frumoase plante tropicale și subtropicale. Pe mine m-a fascinat încântătoarea Doulton Fountain, cea mai mare dar și cea mai frumoasă fântână de teracotă din lume. Capete de lei, impunătoare grupuri statuare diferite împodobind monumentul în cele patru puncte cardinale, fac din această fântână o realizare de excepție. Am fotografiat-o din toate unghiurile și voi atașa câteva imagini.

Dacă mai aveți timp, priviți și admirați Monumentul Nelson aflat tot în Glasgow Green, un obelisc comemorativ înălțat în 1806 în onoarea viceamiralului Horatio Nelson după moartea sa în bătălia de la Trafalgar.

În George Square, Piața Primăriei, ne-am petrecut tot timpul liber acordat în Glasgow. Inima orașului este împodobită cu flori și statui ale unor importante personalități printre care regina Victoria, Walter Scott și Robbie Burns. Clădirea primăriei cu turnul central foarte înalt, cu multe coloane, cu ferestre și fronton decorate cu basoreliefuri, domină piața. Zona comercială din jur, cu cafenele, restaurante și tot felul de magazine cu produse alimentare, antichități, articole de îmbrăcăminte și toate celelalte, ne-au ocupat tot restul timpului până la momentul retragerii spre cazare.

---

VIZUALIZĂRI: 1994 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI