ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.11.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Rock of Cashel

TIPĂREȘTE URM de aici

Terminând explorarea sud-vestului Irlandei, ieșind de pe Ring of Kerry - o foarte populară rută turistică, circulară, despre care am scris câteva rânduri, ne-am îndreptat spre est. În cursul serii trebuia să părăsim Irlanda, să traversăm în Țara Galilor și să ne cazăm la Fishguard. Cu peripeții, am ajuns în Țara Galilor. Nu înainte însă de a mai face un popas în Irlanda, la Rock of Cashel, un loc istoric și de credință, totodată unul dintre cele mai importante obiective turistice ale țării.

Rock of Cashel sau Rock St. Patrick se află la vreo jumătate de kilometru de orașul Cashel, puțin în afara drumului care leagă Cork de Dublin.

Legenda spune că stânca de la Cashel s-a format în anul 432, atunci când St. Patrick l-a botezat pe regele Aengus făcându-l astfel primul conducător creștin al Irlandei. Diavolul a fost atât de furios din cauza aceasta încât, venind în Irlanda, a mușcat o bucată de munte pe care apoi a scuipat-o. Și astfel a apărut Rock of Cashel. Importanța stâncii de la Cashel rezidă din faptul că a fost reședința regilor de Munster timp de câteva sute de ani. Se spune că 27 de regi din dinastia Aengus au domnit aici, Brian Boru - cel care a unit toate provinciile Irlandei sub un singur conducător - a fost încoronat la Rock of Cashel.

Cashel - numit și "Orașul Regilor" - a continuat să fie reședința regilor de Munster până la începutul sec. XII când cetatea de pe stâncă și teritoriul din jur au fost donate bisericii.

Cormac III de Munster a ridicat în 1127 o biserică, acum cunoscută sub numele de Cormac’s Chapel, iar după 40 de ani s-a mai construit aici o biserică, mult mai mare. Secolele următoare au adus și ele modificări și completări la Rock of Cashel. Între 1235-1270 s-a construit catedrala care se continuă cu o măreață clădire rezidențială, iar în sec. XV s-au mai făcut și alte importante adăugiri. Cum nu cred că eventualii cititori vor fi interesați de toate acestea, mă opresc aici. Subliniez doar că majoritatea construcțiilor care se văd în prezent la Rock of Cashel datează din sec. XII-XIII, deci de după donare. E adevărat, nu toate au rezistat timpului la fel de bine, dar rămășițele care au supraviețuit sunt remarcabile dovezi ale arhitecturii medievale din zonă și în special ale artei celtice.

Pe înălțimea platoului verde de la Rock of Cashel siluetele sobre ale acestor ruine se văd de departe. Ele au atras și au uimit generații întregi de vizitatori. Autoturismele și autocarele opresc în parcarea amenajată în apropiere de obiectiv. Acolo am coborât și noi și am continuat pietonal până la intrare. Mi-a atras atenția o informare și anume că în perioada de vară, aici poate fi foarte aglomerat, de aceea este recomandat ca pentru vizitele grupurilor mari să se facă o rezervare. Noi am avut rezervare, cu toate acestea nu am beneficiat de un ghid local sau de vreo prezentare audio-video. În interior, între zidurile ruinate, se află un modern punct de primire a vizitatorilor. Taxa de acces este de 7 euro/persoană - adulți, 5 euro/persoană - seniori sau grupuri, 3 euro/persoană - studenți și copii. Există și anumite facilități pentru familii, dar nu am reținut amănunte. Am reținut doar că din cauza comodității ghidului noi nu am intrat ca grup, deci nu am beneficiat de tariful aferent unui membru al grupului. Personal, am făcut plata cu cardul.

Trebuie să mai spun că la Rock of Cashel se execută lucrări de reconstrucție - consolidare, deci - cine știe câtă vreme - acolo vor mai fi văzute schele și șantier. De asemenea, din același motiv, în Cormac’s Chapel și în alte zone - aleatoriu - accesul poate fi restricționat.

Cum spuneam, nu am beneficiat de ghid. În schimb am găsit la punctul de informare turistică foi volante cu succinte referiri istorice (în engleză, germană, spaniolă, italiană și poloneză). Cei care doresc informații amănunțite, pot achiziționa tot de acolo o carte - ghid (doar în engleză și irlandeză). La Rock of Cashel fotografiatul și micile filme de amator sunt permise, doar fotografiatul comercial făcându-se în condiții speciale.

Cât privește programul de funcționare, este de reținut că obiectivul își primește vizitatorii pe parcursul întregului an (excepție zilele de 24-26 decembrie), atâta doar că intervalul orar poate varia în funcție de sezon. De aceea este indicat ca înainte de venire să fie consultate informațiile de pe internet. În august, când am fost noi acolo, programul de funcționare era 9.00-19.00, cu ultima intrare la ora 18.15.

Din fața punctului de informare turistică, urcând câteva trepte, ajungi în muzeu unde, printre alte vechi și valoroase obiecte (fragmente de decorațiuni, sfinte vase, obiecte de aur) poate fi văzută și crucea St. Patrick. Se spune că este cea originală.

După ce am vizitat muzeul - cam superficial pentru că mă atrăgeau mai mult ruinele - pe ieșirea din stânga punctului de informare turistică, am ajuns pe platou. Inutil să spun ce iarbă frumoasă, verde și deasă, crește pe Rock of Cashel. Cu siguranță, atmosfera în general umedă, dar și modul în care este îngrijit, face din acest gazon unul demn de a fi râvnit de orice stadion modern de fotbal. Nu există alei care să-ți dirijeze pașii astfel încât să nu calci pe iarbă. Acolo se circulă direct pe iarba, iar atingerea ei cu piciorul este o reală plăcere.

Am dat ocol și am fotografiat străvechile ziduri și m-am oprit în fața câtorva dintre mormintele vechi de sute de ani încercând să deslușesc ceva din inscripțiile înnegrite, mâncate de vreme. Sunt mai multe cruci înalte, celtice, care combină crucea tradițională (simbol al crucificării) cu un cerc mai mult sau mai puțin decorat (simbol al eternității). Micul îndrumar turistic mi-a atras atenția asupra uneia dintre crucile de pe platou, de aceea am și căutat-o. Scully Cross, una dintre cele mai mari și mai renumite cruci de la Rock of Cashel, înălțată în anul 1867 în memoria familiei Scully, a fost distrusă în 1976 de un fulger. Partea de sus a crucii se vede și acum la baza monumentului.

Turnul rotund, de 28 m înălțime, datând din anul 1100 (conform informațiilor aflate acolo) este cel mai vechi și cel mai înalt edificiu care s-a păstrat. Nu știu dacă turiștii au acces în acest turn. Nu am văzut nici o mișcare în acest sens.

Se spune că, din punct de vedere arhitectural, Cormac’s Chapel este mai sofisticată decât alte biserici romanice din Irlanda, turnurile gemene aflate de o parte și de alta, la limita dintre naos și altar, având chiar puternice influențe germanice. În fine, ca nespecialist, nu pot contesta acest lucru, iar ca turist, trebuie chiar să-l accept. Ceea ce am putut remarca prin ochi de simplu privitor, au fost arcadele interioare și exterioare, acoperișul boltit, câteva sculpturi și o frescă destul de bine conservată.

În încheiere, aș vrea să menționez faptul că la 20 mai 2011, cu prilejul unei vizite efectuate în Irlanda, Regina Elisabeta a II-a și prințul consort au poposit și la Rock of Cashel. Am văzut fotografii cu momentul semnării în cartea de oaspeți.

Din nou în autocar, pregătiți de drum și gata pentru o nouă traversare cu ferryboat-ul, am fost înștiințați că din cauza unei furtuni pe mare, nu puteam părăsi Irlanda prin Rosslare (așa cum fusese programat inițial), de unde n-am mai fi avut prea mult până la Fishguard, în Țara Galilor. Toate transferurile pe această linie fuseseră anulate.

Am înțeles și am crezut acest lucru mai ales pentru că și noi, pe Ring of Kerry, la Muckross House & Gardens, am cunoscut furia vântului irlandez. Nu ne mai rămânea decât să continuăm pe șosea până la Dublin de unde - îmbarcați pe Irish Ferries - să ajungem la Holyhead. Cursa de noapte a durat trei ore (21.00 - 24.00), după care au urmat alte patru ore și jumătate de parcurs pe uscat, cu autocarul, până la Fishguard unde aveam rezervată cazarea la The Fishguard Bay Hotel.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 25.11.16 14:22:47
Validat / Publicat: 25.11.16 15:06:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în IRLANDA.

VIZUALIZĂRI: 2793 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Rock of Cashel - Turnul rotund, cel mai vechi și cel mai înalt edificiu care s-a păstrat.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[25.11.16 19:19:53]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

gregorio
[31.07.19 22:33:39]
»

Din fericire pentru noi, anul acesta am tras o fuga la Rock intr-un weekend si am reusit sa vizitam capela chiar avand ghid pentru... noi doi. Nu era aglomerat, vremea fiind cam cainoasa si am profitat de asta. Povestea este fascinanta auzita din gura unui povestitor cu har.

Acoperisul acesteia a fost reconstruit integral folosindu-se tehnici revolutionare pentru prezervarea temperaturii si umuditatii interioare, frescele (ce a mai ramas din ele) au culori ireale. Basoreliefurile sunt impresionante.

Din pacate, cafeaua cumparata de la magazinul de suveniruri ne-a lasat si pe noi cu amintiri... neplacute. Dar asta face parte din neprevazutul aventurilor.

Votat!

iulianicAUTOR REVIEW
[01.08.19 20:33:21]
»

@gregorio: Da, e foarte important să ai un ghid bun atunci când te afli într-un loc turistic nou, necunoscut. Noi nu am avut parte de așa ceva. Eram un grup mare, venit acolo printr-o agenție turistică, dar cine știe care au fost clauzele rezervării și cât s-o fi plătit pentru asta? Agențiile românești - în intenția lor de a obține un preț cât mai mic al excursiilor - în general se cam zgârcesc la anumite lucruri. Nu-ți rămâne decât să te descurci cum poți, la fața locului.

Îmi plac relicvele trecutului fie că sunt cetăți ruinate, castele sau case tradiționale vechi. Rock of Cashel care datează din sec. XII-XIII face parte dintre acestea.

Mulțumesc pentru vizită și ecou!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
gregorio, iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Irlanda:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045016050338745 sec
    ecranul dvs: 1 x 1